Etichetă: democraţie

IICCMER – Acțiune comunistă

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Propaganda de tip comunist, fascist, ceaușist etc. este, teoretic, interzisă în Republica România – creația lui Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman și eiusdem farinae.
Practic, propaganda de tip comunist și acțiunile de tip comunist (fascist, ceaușist, nazist) sunt la ordinea zilei.
Sunt atât de multe încât devine foarte greu să mai reacționezi la ele.

Totuși, în acest caz, acțiunea comunistă și neofascistă vine de la IICCMER: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
O instituție (sic!) ce ar trebui să fie de departe cea mai ne-comunistă, dacă nu cea mai anti-comunistă din stat(ul zis român).

Totuși, IICCMER publică foarte curajos o scrisoare anonimă în care cere îndepărtarea bustului lui Adrian Păunescu (1943-2010).

Pretextele invocate sunt de o fățărnicie patologică.
De exemplu, cităm

„omagierea în spațiul public a unei persoane care a avut un rol important în promovarea propagandei regimului comunist și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu este incompatibilă cu respectul datorat memoriei victimelor dictaturii comuniste.”

Este această afirmație a curajoșilor anonimi una cinstită? Să vedem!

1. Ce reacție a avut IICCMER față de omagierea lui Mihai Șora, nomenclaturist comunist în Franța și România, colaborator al Anei Pauker și al altor regimuri criminale comuniste?

ZERO

2. Ce reacție a avut IICCMER față de existența Străzii Lucrețiu Pătrășcanu în București, stradă numită după unul dintre principalii actori ai instaurării comunismului în România?

ZERO

3. Ce reacție a avut IICCMER față de existența străzilor Ilie Pintilie, activist comunist interbelic, la Galați, Craiova sau Iași?

ZERO

4. Ce reacție a avut IICCMER față de promovarea în funcții publice a lui Alexandru Florian, fiul unui nomenclaturist ce a minimizat repetat acțiunile antisemite ale URSS, fiul unui nomenclaturist adulator al regimurilor comuniste și el însuși adulator al acestui părinte comunist extremist și propagandist antisemit?

ZERO

5. Ce reacție a avut IICCMER față de străzile denumite Ștefan Gheorghiu, activist și ideolog comunist de renume (sinistru), străzi care se găsesc în localități precum Arad, Constanța, Ploiești ori Sibiu?

ZERO

6. Ce reacție a avut IICCMER față de strada Alexandru Iliescu din Oltenița, denumită după un activist comunist și agent sovietic, întâmplător și tatăl sinistrului nomenclaturist sovietic Ion Iliescu?

ZERO

Și, ca să trecem în zona literară,

7. Ce reacție a avut IICCMER față de strada Eugen Jebeleanu, poet, activist și nomenclaturist comunist, aflată în Voluntari (Jud. Ilfov)?

ZERO

8. Ce reacție a avut IICCMER față de străzile Dan Deșliu, poet, activist și nomenclaturist comunist, aflate în județe precum Constanța ori Galați?

ZERO

Toate aceste 18 (optsprezece) exemple care arată faptul că IICCMER ignoră sistematic exact genul de „omagiere în spațiul public” pe care pretinde că îl condamnă pentru Adrian Păunescu.
Este și firesc, deoarece emiterea unor asemenea condamnări și cereri CONTRAVINE atribuțiilor legale ale IICCMER și angajaților săi.

În fapt, aș putea spune că după cunoștințele mele juridice, oricât de limitate, suntem în fața unui foarte posibil cumul de infracțiuni:

  • uzurparea funcției (art. 300 Cod Penal)
  • abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal)
  • fals intelectual (art. 321 Cod Penal)
  • uz de fals (art. 323 Cod Penal)

La care se pot adăuga circumstanțe agravante, precum cele prevăzute în art. 77 lit. a) și c) Cod Penal1.

Aceasta deoarece nu am putut găsi o poziție diferită a vreunuia dintre membri IICCMER (ceea ce arată complicitatea), membrii IICCMER sunt mai mult de trei și sunt funcționari publici, iar în atribuțiile IICCMER nu intră acțiunile de poliție politică, de implicare în realizarea sau înlăturarea de monumente, de autosesizare față de activități ale autorităților etc.2

Desigur, într-un stat democratic Parchetul (Procuratura) s-ar fi autosesizat deja și ar fi lansat cercetările privind legalitatea demersului IICCMER.
În statul zis român asemenea abuzuri ale funcționarilor sunt însă încurajate, așa cum s-a văzut deja de foarte multe ori.

Dar, dincolo de aspectele juridice, care este rostul real al demersului IICCMER?

Din punctul meu de vedere, praf în ochi.

Este o manevră prin care se încearcă păcălirea publicului:

„Iată, nu atacăm doar luptătorii împotriva Uniunii Sovietice și ocupației comuniste, atacăm și un poet comunist!”

Și noi ar trebui să credem că abuzurile de tip bolșevic și nazist din ultimii ani sunt echidistante; și să credem că, fiind abuzurile echidistante, poate chiar nu sunt abuzuri.

Doar că Adrian Păunescu nu a fost un adulator al lui Ceaușescu.
La fel cu cei aflați în fruntea Cultului Mozaic din R.S.R., de pildă, sau a Cultului Musulman din R.S.R., de altă pildă, și Păunescu a trebuit să arunce dictatorului unele formule convenabile.
Alături de multe altele neconvenabile.
Care au dus la interzicerea Cenaclului Flacăra de către Nicolae și Elena Ceaușescu, au dus la punerea sub supraveghere a poetului și la persecutarea lui3.

Altfel spus, IICCMER, în încercarea sa total antidemocratică și perfect comunistă de poliție politică a nimerit tot într-un om care, într-un fel sau altul, a făcut parte din opoziția împotriva lui Ceaușescu și a URSS.

Că Adrian Păunescu a fost de Stânga este adevărat.
Fapt, de altfel, absolut legal în Republica România, unde toate partidele parlamentare sunt de Stânga (PSD, USR, UDMR, PNL) sau de Centru-Stânga (AUR) – indiferent unde pretind ele că se situează.

Că Adrian Păunescu ar reprezenta un model al admirației față de Ceaușescu este o fantezie sinistră, demnă de Nicu și Elena Ceaușescu, de bănuielile lui Hitler sau de suspiciunile lui Stalin.

Cu aceleași consecințe, chiar dacă la scară.

Când se ridică sus oamenii de nimic nelegiuiții mișună pretutindeni (Psalm 11:8)

Dar, ca să nu închei fără acest lucru, ce este pentru oamenii obișnuiți Adrian Păunescu:

1. Frenezia artistică eliberatoare a Cenaclului Flacăra
2. Regăsirea patriotismului peste scârba de regimul ceaușist
3. Poezie; multă poezie; nu de puține ori genială.

Și aceasta o poate spune orice om anticomunist, așa cum eu însumi am fost din copilărie, dacă este cinstit.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. La sesizarea unui cititor cu mai multă experiență juridică am realizat o editare a încadrărilor juridice inițiale – de asemenea făcute cu ceva sfătuire, se pare nu de ajuns. ↩︎
  2. Desigur, deoarece nu sunt nici jurist, nici avocat, nici altă (în) specializare din domeniu, opiniile mele trebuie luate cum grano salis. ↩︎
  3. Ceea ce nu s-a întâmplat cu amintiții lideri, iar IICCMER nu se supără pe ei!! ↩︎

Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

I.
A trecut de Senatul (zis al) României proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19
Desigur, din acest titlu trebuia să lipsească un cuvânt: gripă. Corect era „de gripă COVID-19„.
S-a adăugat cuvântul „unele„, deşi nu era necesar. Dacă se spunea „Lege privind măsuri pentru…” era la fel de clar.
În text s-a precizat coronavirus, când s-a vorbit despre SARS-CoV-2, deşi se putea spune virus şi nu era nicio pierdere.
Altfel spus, autorii proiectului nu s-au temut de cuvinte în plus.
Însă cuvântul gripă, absolut necesar pentru o exprimare corectă, ştiinţifică, lipseşte.
Mie mi se pare că această lipsă ţine de reflexul manipulator al Parlamentarilor „noştri”. Cu tot respectul faţă de funcţia lor, ei mi se par a fi în cea mai mare parte nişte urmaşi vrednici ai ocupanţilor sovietici din anii 1946-1989. Mai exact, sunt al patrulea val (primul a fost al simulacrelor de guverne democratice, al doilea al administrării sovietice directe – gen Ana Pauker, Nicolschi, Brucan etc. –, al treilea al unor agenţi sovietici zişi români – gen Dej şi Ceauşescu –, al patrulea al partidelor în care s-a transformat PCR-ul – adică FSN, UDMR, PDL, PSD, PNL, ALDE, PMP etc.).
Ca urmare, sunt convinşi de superioritatea lor faţă de popor şi de dreptul lor de a-l manipula şi exploata.

 

II.
Proiectul de lege era, în forma iniţială, o creaţie nazist-stalinistă de rasă pură. Era un produs perfect al gândirii de extremă stânga, cea care în numele „binelui public” a înfiinţat lagărele de concentrare naziste şi sovietice, a „purificat” societatea hitleristă ori leninist-stalinistă etc.

Precum legile naziste şi bolşevice, şi această lege este propusă pentru „interesul public general”.
Datele statistice arată că în România anului 2020, în lunile Martie şi Aprilie, au murit mai puţin oameni decât în lunile similare ale anilor trecuţi.
Nu există niciun studiu medical serios, independent, în privinţa virusului SARS-CoV-2 şi a gripei provocate de acesta (COVID-19), care să stea la baza acestei legi.
Altfel spus, legea se întemeiază – ca uriaşa majoritate a legilor zis româneşti – pe vorbele politicienilor.
Ei spun că e de rău dacă nu se face cum spun ei.
Şi lumea trebuie să îi creadă.

 

III.
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19 spune că „are în atenţie” şi „măsurile care au avut un impact pozitiv în prevenirea şi limitarea răspândirii” coronavirusului SARS-CoV-2.
Straniu, însă, nu se face nicio referire la Georgia (Gruzia) şi la vecina noastră Bulgaria. Care au obţinut mult mai mult în „lupta cu coronavirusul” decât statul (zis) român.
Adică, proporţional, România ar fi trebuit să aibă fie sub 50 de morţi (comparativ cu Georgia), fie sub 250 de morţi (comparativ cu Bulgaria). Ceea ce înseamnă că Guvernul, Preşedintele şi Parlamentul au administrat foarte prost gripa COVID-19 în România. (Sau mint cu privire la numărul de morţi – dar ştim că nu ar face aşa ceva, deci rezultă că sunt „doar” incompetenţi.)
Ştiţi care este singura mare deosebire între măsurile aplicate în România şi cele aplicate în Georgia şi Bulgaria?
În cele două ţări bisericile au rămas deschise şi s-au făcut slujbe în ele. Cu respectarea distanţării sociale. Şi fără ca guvernele să aibă neruşinarea bolşevică de a se amesteca în practicile cultice. Rezultatele sunt net superioare celor din Republica România.
Dar, bineînţeles, nu sunt luate în seamă.
Din grijă şi dragoste faţă de noi, cetăţenii.

 

IV.
Forma iniţială dădea Guvernului puterea totală în statul (zis) român.
Guvernul căpăta dreptul de a declara unilateral starea de alertă, când îl trăznea cheful. Desigur, cu nevoia de a prezenta pretexte pentru această declaraţie – dar cum politicienii de la noi au pretexte pentru orice (de la starea drumurilor la starea şcolilor) nu ar fi fost asta o problemă.
Din fericire, Parlamentarii ţin şi ei la putere, aşa că nu au acceptat să o lase toată Guvernului. Desigur, în numele democraţiei.
Dar, până la urmă, e bine că s-a revenit… deşi nu cu totul!

 

V.
Totuşi Art. 2, alin. (2), lasă mai departe Guvernului puterea să instituie starea de alertă „pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale„. Dincolo de pleonasm rămâne faptul că până la urmă acest proiect dă Guvernului puterea să instituie starea de alertă în toată ţara, câtă vreme o face judeţ cu judeţ.
Guvernul devine un fel de Ana Pauker sau Ceauşescu, puterile fiindu-i limitate atât de vag încât practic sunt nelimitate.
Despre separaţia puterilor în stat… veşnica pomenire!

 

VI.
Cine citeşte primul articol al Secţiunii I (Domeniul economic), nu poate să nu fie şocat de incultura celor care au redactat legea. Dar şi de faptul că Senatul (cică al) României nu a corectat exprimarea ineptă.
Art. 3, alin. (2), cuprinde o prevedere finală („cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară„) ce nu are nicio legătură cu restul conţinutului. De fapt această prevedere ar fi trebuit, probabil, să fie legată de alin. (1) al aceluiaşi articol. Oricum, în context este complet aberantă.

 

VII.
Art. 4, alin. (3), cuprinde una din teribilele imbecilităţi ale vremii de acum: obligativitatea de a purta mască.
Sunt de ţinut minte aici două fapte elementare:
– orice măsură medicală impusă de stat presupune studii medicale foarte serioase şi respectarea eticii medicale şi drepturilor populaţiei (inclusiv dezbaterea publică a studiilor şi măsurilor propuse în urma analizării acestora) – evident, nu este cazul;
– orice obligaţie financiară suplimentară impusă cetăţenilor, agenţilor economici etc. trebuie să fie însoţită de măsuri fiscale echilibratoare; adică dacă impui agenţilor economici ori cetăţenilor, prin lege, folosirea suplimentară de materiale medicale trebuie să asiguri scăderea impozitelor cu sumele cheltuite pentru aceste materiale – evident, nu este cazul.

 

VIII.
Art. 8, în întregime, reia Art. 4, alin. (3), extinzându-i însă prevederile extrem de larg.
Reamintesc faptul că nu există studiile medicale necesare spre a se justifica măsuri ce aduc lezare demnităţii umane şi instituie un regim de tip nazisto-bolşevic,
Totuşi Guvernul primeşte puterea de a impune, prin Ministerul Sănătăţii şi M.A.I. tot felul de asemenea măsuri.
Fără să se prevadă sancţiunile necesare pentru abuzurile săvârşite de autorităţi, sancţiuni ce sunt, normal, agravate în situaţii speciale precum starea de urgenţă ori starea de alertă.
Altfel spus, M.S. şi M.A.I., implicit Guvernul, primesc puteri discreţionare asupra populaţiei.
În numele „respectării normelor de igienă” se poate ajunge la orice fel de abuzuri şi bestialităţi. Aşa cum se şi întâmplă în toată ţara – jandarmi şi poliţişti lovesc oamenii pe stradă absolut gratuit şi… fără să fie pedepsiţi.

Închei aici, deşi ar fi multe de spus. Comunismul a făcut din cetăţenii Republicii România sclavii statului. Deşi sunt conştienţi, teoretic, de faptul că politicienii îi mint şi jefuiesc, de fiecare dată îi urmează orbeşte. Eventual urlând „puie psd”, „puie pnl” sau alte imbecilităţi şi josnicii, fără să vadă cât de bine colaborează de fapt toate partidele parlamentare la înrobirea, manipularea şi jefuirea lor.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cu toate că ştiu că nu interesează pe nimeni, voi aminti de faptul că starea de alertă este o aberaţie neconstituţională, instituită de Guvernul Adrian Năstase (PSD) în 2004 şi întărită de Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu (PNL+PD+UDMR+PUR+Minorităţi). Încă o dovadă directă a complicităţii reale între partidele parlamentare ce pretind electoral că sunt „duşmani neîmpăcaţi”.

lenin icoanaIcoana la care se închină în taină Parlamentarii Republicii România – cel puţin ca apartenenţă spirituală (cu puţine excepţii care confirmă regula)

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Teologia Istoriei. Lupta socială ca imanenţă a lumii căzute

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Cei care sunt împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a Creştinilor, îi vor prigoni orice ar fi, oricât bine ar face, oricât de înţelegători ar fi. De ce?
Hai să vedem întâi cum?

Dacă ei (anti-creştinii) sunt majoritatea, vor vorbi despre democraţie şi voinţa majorităţii spre a-şi impune ideile; dacă sunt minoritari vor vorbi despre drepturile minorităţilor şi discriminare pozitivă, despre voinţa minorităţii, spre a îşi impune ideile . Dacă sunt majoritatea vor zice că Biserica trebuie să se supună Statului, care este determinat de majoritate, astfel încât puterea să fie a lor. Dacă sunt minoritari vor cere ca Statul să fie independent de popor, de majoritate, pretinzând că altfel sunt nedreptăţiţi; şi vor pune mâna pe putere pas cu pas, ca parte a „reprezentării minorităţilor„. Dacă sunt majoritari vor cere supunere faţă de voinţa majorităţii. Dacă sunt minoritari vor cere supunerea majorităţii faţă de elita minoritară ce se pretind a fi. Etc., etc.

Adevărul este că Iadul nu a fost creat din dorinţa lui Dumnezeu, ci din dorinţa lui Lucifer şi supuşilor lui de a avea o lume a lor, în care să îşi poată manifesta opoziţia faţă de bine, frumos, curat, adică răutatea, urâţenia, murdăria. De ce? Pentru că existenţa în acelaşi loc a celor care iubesc binele şi a celor care urăsc şi vor răul aduce suferinţă ambelor părţi. Este un fenomen simplu şi absolut.
De aceea şi Omenirea, căzută în păcat, are de înfruntat neîncetat dilema întâlnirii unor părţi diferite şi a armonizării lor. Nici măcar nu este nevoie să fie unele care vor bine şi unele care vor răul! Este de ajuns să vrea forme diferite ale amestecului de rău şi bine tipic omenesc, ori să vrea forme diferite de rău: deja se vor lupta între ei. Ca urmare, orice societate, orice stat, se construieşte pe o ambiguitate morală, pe o încercare de a armoniza definiţii, înţelegeri şi manifestări diferite ale binelui şi răului. O încercare niciodată reuşită.

O dovadă simplă sunt ţările sau regiunile care, ca urmare a unui capitalism sănătos (economic vorbind), au ajuns la bunăstare. Poate să fie vorba despre unele părţi ale Italiei sau despre Danemarca, despre Canada ori Suedia, despre Japonia sau regiuni ale Franţei. Pretutindeni unde există bunăstare, prosperitate, veţi găsi oameni puternic supăraţi pe sistem, care se pretind nedreptăţiţi pe el şi încearcă să îl distrugă. Desigur, în cele mai multe cazuri logica şchioapătă puternic şi fariseismul este nota dominantă. Un exemplu tipic este al sondajelor făcute de organizaţii conservatoare în campusurile stângiste din SUA: în covârşitoare majoritate studenţii se pronunţau pentru asigurarea gratuită de către SUA a educaţiei pentru imigranţii ilegali şi atacau SUA, respectiv Guvernul SUA, pentru că nu asigură acest învăţământ gratuit pentru imigranţii ilegali; însă toţi aceşti intervievaţi au refuzat să dea o parte din bursa lor sau din banii de buzunar pentru imigranţii ilegali pe care pretindeau că îi susţin…

Altfel spus, oamenii susţin adesea cu multă tărie lucruri ce sunt pe dos faţă de propriul sistem de valori. Şi, de foarte multe ori, doar după ce se ajunge la acele lucruri îşi dau seama că de fapt nu le vor! (De câte ori o fată nu a alergat după un băiat pentru ca apoi să sufere pentru că este cu el! Şi invers, desigur!)

Ca urmare, armonizarea tuturor voinţelor, tuturor culturilor şi sistemelor morale într-un stat este o imposibilitate.

Un exemplu puternic este acela al SUA. Pentru a armoniza voinţele, culturile, sistemele morale foarte diferite, s-a folosit principiul autonomiilor locale: state, regiuni, oraşe. Fiecare dintre acestea îşi poate stabili propriul sistem, propria conducere, propriile legi. Totuşi, pentru a fi o federaţie de state, toate acestea au fost nevoite să renunţe la unele dintre valorile lor. Pentru ca Utah să devină parte a SUA a trebuit să renunţe, oficial dacă nu de facto, la poligamie, esenţială pentru cultura mormonă. Pentru a face parte din SUA state, regiuni şi oraşe fundamentalist (neo)protestante au fost nevoite să accepte egalitatea cu alte religii – o încălcare foarte grea a principiilor lor de bază. Etc., etc. Mai mult, chiar în clipa de faţă, există o luptă de-a dreptul teribilă între adepţii totalitarismului de stânga, ce vor nivelarea bolşevică a SUA, şi zona de centru (centru-centru-dreapta) reprezentată de Donald Trump, care încearcă păstrarea principiilor Părinţilor Fondatori ai SUA.

Ca urmare, totdeauna Statul şi valorile sociale sunt rezultatul luptelor şi armistiţiilor între feluritele forţe sociale. Grupul care renunţă la această luptă, care se aşează în pasivitate, care îşi lasă „drepturile” în grija altora va ajunge la înrobire şi, dacă nu este destul de rentabil înrobit, la distrugere.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

sf_victor_sf_mina

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă