"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers – those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea
Ziua nașterii lui Mihai Eminescu este o zi esențială pentru cultură. Și este sărbătorită oficial atât în Republica România cât și în Republica Moldova. Sărbătoarea ocolește însă, de obicei, acele puncte esențiale ale sufletului eminescian ce sunt trădate de autorități. Practică întâlnită de amândouă părțile Prutului.
De pildă, Mihai Eminescu a fost unul dintre susținătorii Românilor de la sud de Dunăre. Români „uitați” (a se citi, trădați) sistematic de autoritățile de la București sau Chișinău. De altfel amintitele autorități „centrale” își uită (= trădează) și localnicii – dacă nu fac parte din grupul particular de interese al acelor autorități.
O linie interesantă mai ales la est de Prut este așa-zisul moldovenism. Este un sistem de gândire și trăire care, cu mărunte nuanțe, se regăsește și în alte părți ale Românimii. La vest de linia principală a Carpaților se numește ardelenism. Între Românii Sudici apare sub forma armânismului sau „limbii armâne/aromâne”. Alte forme se găsesc și în Banat sau Timoc (aici știut și ca vlăhism), Moravia etc.
Ca să ne întoarcem la moldovenism, trebuie subliniat faptul că, asemenea armânismului, este un curent recent în raport cu populația și cultura pe care trăiește astăzi. Așa cum toți Armânii mari din trecut s-au știut Români – de la Ioan Caragiani sau Pericle Papahagi la Sf. Sfințiți Mc. Haralambie Balamace și Atanasie Papanace –, la fel și marii Moldoveni din trecut s-au știut Români – de la Ștefan cel Mare până la Sf. Sfințit Mc. și Cuv. Iustin Pârvu. Totuși, în Republica Moldova există unele grupări ce pretind că visează la „Moldova Mare”; pretind că nu ar sluji unor interese dușmane (ca cele rusești, de pildă); pretind că Moldovenii sunt altă națiune decât Românii și că vorbesc altă limbă. Ei nu vor, ca Moldovenii din România, o Moldovă Mare ca parte a României Mari. Ci vor să își extindă puterea – căpătată prin înșelarea poporului și slujirea unor interese străine – asupra Moldovenilor din România ca să o distrugă pe aceasta.
Desigur, aceste grupări nu vor răspunde nimic, sau vor ocoli cu viclenie un răspuns deschis, la observații și întrebări anume lămuritoare. De pildă, nu vor explica în ce fel patru milioane de oameni ținând de Republica Moldova ar avea dreptul să hotărască soarta celor cam zece milioane de Moldoveni care sunt cetățeni români din tată în fiu. Nu vor explica de ce zic ei că există limba moldovenească, deși Moldovenii din România au același grai cu cei din Republica Moldova, și se înțeleg deplin cu restul Românilor. Vor fugi de faptul că Gheorghe Sion, Moldovean din Ducatul Bucovinei (teritoriu al Moldovei ocupat de Austrieci) îndemna cu dor „Vorbiți, scrieți românește, pentru Dumnezeu!”. Vor ascunde faptul că Părintele Mucenic Alexei Mateevici a spus clar și răspicat, în plină ocupație țaristă
„Da, suntem Moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al Românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi!”
Mai urât decât atât, asemenea grupuri înșeală lumea cum că patrioți ca cei amintiți mai sus ar fi fost susținători ai moldovenismului. Mint anume despre marii creatori ai Moldovei, ca să păcălească pe cei care nu caută să cunoască adevărul. Și despre Alexei Mateevici spun așa minciuni, dar fac asta până și cu Mihai Eminescu. Așa că astăzi, de ziua nașterii marelui patriot, marelui jurnalist și politolog român Mihai Eminescu, poet național și chip al frumuseții sufletului românesc, redăm cititorilor o poezie esențială a acestuia. Care anulează dintru început și moldovenismul, și minciunile că Eminescu ar fi susținut moldovenismul. Și pune în loc adevărul acela pe care fiecare Moldovean trebuie să îl aibă adânc în suflet:
Suntem Români și punctum!
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie de Mihai Eminescu
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Daca fiii-ți mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deși moare valul, Dulce Românie, asta ți-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge dușman fumegând, Și deasupra hidrei fluture ca vântul Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când se-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ți-o doresc!
Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc!
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a’ nopții stele, ca ai zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală și mândrie, Dulce Românie, asta ți-o doresc!
Despre etnofobie. Mic studiu de caz. ”România, singura în care…”
Cuvânt înainte
În această dimineață găsesc preluată de M.M. (un patriot sincer) o postare semnată G.A. (nu știu cine este). Asemenea precizări („preluată de M.M.” ori „semnată G.A.”) au aici și rostul, impus de etica jurnalistică, de indicare a paternității textului (fie și vagă). Dar și pe acela de a propune o abordare obiectivă, în care textul este privit prin prisma a ceea ce conține (și nu, ca în practicile extremiste, prin prisma atacului la persoană).
În rândurile ce urmează vom face o analiză pe text – deci fără nicio implicare personală. Și vom pune, apoi, textul în contextul unei rătăciri grave, despre care am mai vorbit, etnofobia. Citatele largi din postare vor fi evidențiate prin fond albastru deschis (bleu).
I. Studiul de caz
I.1. Locuri: Suedia și România
I.2.a. Suedia. Descrierea reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk
Textul pare să fie apărut în Suedia; ori, mai bine zis, pare că este semnat de un trăitor în Suedia. Un argument fiind un titlu în suedeză al pozei ce însoțește textul. Dar și începutul acestuia:
Nu am văzut în Suedia celebrări ale uciderii lui Charlie Kirk, nici sondaje în media despre cine e de acord cu uciderea lui, nici măcar citate din Biblie care să justifice uciderea lui. Chiar și presa de stânga a tratat chestiunea cu respectul cuvenit defunctului și familiei sale.
Se poate să fie adevărat, nu am urmărit reacțiile din Suedia la asasinarea lui Charlie Kirk. Pe de altă parte, a fost o vreme când eram preocupat de subiectul abuzurilor săvârșite de Musulmanii din Suedia. Bătăi, distrugeri, tâlhării, hărțuiri și agresiuni sexuale, violuri, crime. Și am putut constata o mare și sistemică tăcere a presei suedeze față de cazurile în cauză. Ca urmare, este destul de îndoielnică atitudinea real respectuoasă a Suediei față de asasinarea lui Charlie Kirk. Atitudine folosită de postare ca plecare într-o paralelă cu situația din România.
I.2.b. România. Descrierea reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk
Postarea trece la Republica România, pe care o descrie astfel:
Ce vedem în România e o cumplită dezumanizare, o cădere în regnul animal, mediul de baracude care-și găsesc plăcerea în devorarea prăzii sub pretenția unei superiorități închipuite.
Fraza începe bine, căci există, într-adevăr, în România de astăzi, o cumplită dezumanizare. Și ar fi bine de lămurit cum, de unde și în ce măsură atinge România lui Dumnezeu, România oamenilor buni. Se trece însă în registrul liric și aici se pierde, aș zice eu, imaginea realității: și a României oamenilor buni, dar și a realităților biologice. Căci foarte rar, cu totul excepțional, animalele practică uciderea de plăcere. Cu atât mai puțin există în regnul animal ideea pretextului pentru devorarea prăzii: la animale prada se devorează din motive practice, așa cum sunt ele în instinctul sau practica animală. Îmi este cu neputință să găsesc o justificare pentru a atribui animalelor „pretenția unei superiorități închipuite” (indiferent că animalele sunt baracude, albine ucigașe sau urși canibali). Avem de-a face în text, de fapt, cu o antropomorfizare1 nedreaptă a animalului: acesta nu se ridică la înălțimile oamenilor, dar nici nu coboară în abisurile acestora. Din fericire!
Mai mult, postarea generalizează (cel puțin), căci nu vede/prezintă în România pe cei care au fost întristați ori supărați de asasinatul în cauză. Nu vede (nu prezintă) pozițiile de susținere pentru Charlie Kirk și de condamnare a atrocității stângii (de la declarația oficială a Parlamentarului Mihail Neamțu până la cele ale unor comentatori minori, ca subsemnatul). Nu vede (nu prezintă) comentariile ce condamnă postările de care se indignează, nici numărul mare de Români înscriși pe platformele care îl susțin pe Charlie Kirk și care critică fervent asasinatul și adepții acestuia. Ca urmare, se zugrăvește (intenționat sau nu) o Românie prăbușită in integrum în dezumanizare.
Însă hiperbolica antropomorfizare este o deschidere pentru textul care ne interesează cel mai mult în postare:
De altfel2 România comunistă a fost singura țară din Europa care: 1️⃣ Și-a distrus elita intelectuală în lagărele de exterminare și și-a deportat țăranii. 2️⃣ A inventat Fenomenul Pitești – un experiment de tortură unic prin bestialitate. 3️⃣ A avut un dictator care a ordonat să se tragă în propriul popor.
Suntem aici în fața unui fenomen deosebit de interesant, pe care îl considerăm tragic prin efectele sinucigașe care îl însoțesc. De ce? Să vedem punct cu punct!
1️⃣ Este, oare, România comunistă, unicul stat de Stânga din Europa care și-a distrus elita intelectuală și și-a deportat țăranii?
A. Distrugerea elitei intelectuale
Este locus communis (loc comun, fapt arhicunoscut) că distrugerea elitei intelectuale pre-comuniste a fost un deziderat și o practică tipică tuturor dictaturilor de Stânga. Socialistul Hitler a practicat-o, la fel Stalin, alt socialist, la fel regimurile de stânga din Bulgaria, Albania, Polonia etc.
„Intelectualii și gânditorii progresiști, inclusiv profesori universitari și scriitori ca Petru Marinov, au fost atacați pentru nealinierea cu ideologia comunistă, ceea ce a dus la pușcărie sau mai rău. […] Represiunea comunistă s-a extins la orice formă de disidență, etichetând pe cei cu vederi opuse ca anti-comuniști.” (Bulgaria under communist rule)
În istoria Bulgariei epoca este cunoscută drept „Teroarea Roșie” (după numele culorii preferate de Partidul Comunist).
Putem, în locul celor două scurte sinteze, să dăm liste de studii în bulgară sau alte limbi asupra amintitei persecuții. Ori să facem liste similare pentru persecutarea intelectualilor din celelalte state comuniste. Suntem, însă, în zona tragi-comicului: este arhicunoscut faptul că distrugerea elitei intelectuale pre-comuniste a fost un deziderat și o practică tipică tuturor dictaturilor de Stânga. A tuturor dictaturilor de Stânga, indiferent de continent!
Prin urmare, pretenția că România ar fi fost „singura țară [comunistă n.n.] din Europa care și-a distrus elita intelectuală în lagărele de exterminare” este absolut străină realității.
B. Deportarea țăranilor
La fel de străină realității este pretenția că România ar fi fost, iarăși, „singura din Europa care și-a deportat țăranii”. Fenomenul distrugerii țărănimii, atât sub pretextul „luptei împotriva chiaburilor” cât și „pentru victoria clasei muncitoare” se regăsește, iarăși, în toate dictaturile de Stânga, sub cele mai diverse pretexte. Primul caz este al Uniunii Sovietice, de unde s-a răspândit mai departe pretutindeni unde Socialismul și/sau Comunismul au ajuns la putere. Dispariția țărănimii este un vis vechi al Stângii, promovat într-o formă sau alta de Karl Marx, Lenin, Stalin și alți ideologi similari. Adică, departe de a fi un fenomen unic pentru România, este un fenomen tipic statelor de Stânga.
C. Concluzie
Pretențiile unicității României comuniste în distrugerea elitei intelectuale și deportarea țăranilor sunt 100% străine realității. Amândouă fenomenele sunt comune regimurilor de Stânga.
2️⃣ Este adevărat că România comunistă „a inventat Fenomenul Pitești” și că acesta a fost „un experiment de tortură unic prin bestialitate”?
A. Realitățile istorice
Din păcate pentru omenire, lucrurile stau altfel. Reeducarea este un concept bolșevic, al cărui exponent interbelic principal a fost torționarul ucrainean și sovietic Anton S. Makarenko. Anton S. Makarenko organizează în anii 20 ai secolului XX așa-numita Colonie Gorki, în care sunt încarcerați și reeducați copiii și adolescenții Revoluției Comuniste. Cu părinții uciși de Armata Roșie sau structurile de represiune ale Stângii, lipsiți de orice direcție morală consecventă, acești copii și tineri formaseră bande pentru supraviețuire. Anton S. Makarenko va folosi tineri deja reeducați, strecurați în clasele organizate în Colonia Gorki, spre a culege informații amănunțite: cine tânjește după libertate, cine vrea nesupunere, cine conduce asemenea mișcări. Apoi se organiza, peste noapte, „reeducarea”. Pe același sistem folosit mai târziu la Pitești.
Ca să nu lungim descrierea (mai ales că informațiile sunt comune pentru cei care au studiat fenomenul), să observăm că: 1. Reeducarea este un concept bolșevic, răspândit în lume de Moscova Sovietică și sub conducerea acesteia 2. Reeducarea de la Pitești a fost organizată sub directa îndrumare a cadrelor sovietice din Ministerul de Interne al României ocupate (pentru ce înseamnă aceste cadre a se vedea aici o modestă prezentare a prezenței lor).
De asemenea, trebuie subliniat că atunci când se vorbește despre torturile de la Lublianka sau din alte instituții sovietice, despre valurile de teroare ale Khmerilor Roșii sau altor grupări similare, se vor găsi practici foarte apropiate de cele ale Fenomenului Pitești – sau și mai rele, oricât de imposibil ar putea să pară acest lucru.
C. Concluzii
Ca urmare, este absurd, cu delicatețe spus, să pretindă cineva că Fenomenul Pitești ar fi o invenție a României comuniste – când este o expresie directă a „pedagogiei sovietice”, organizată direct de forțele sovietice de ocupație din România. Cu tristețe spunem – căci este o mărturie a neomeniei omenești – Fenomenul Pitești nu este, din păcate, unic nici în privința „unicității prin bestialitate”, așa cum afirmă postarea pe care o analizăm.
3️⃣ Dar este, oare, România comunistă, singura țară din Europa care „A avut un dictator care a ordonat să se tragă în propriul popor”?
Aici ne izbim de ignorarea crimelor altor dictatori de Stânga, precum Lenin, Stalin, Hitler sau Mussolini (pentru a cita doar patru cazuri europene). Dictatori ce au ordonat, chiar de mai multe ori, să se tragă în propriul popor. Iarăși sunt fapte arhicunoscute oricui studiază istoria Stângii – fie și numai prin câteva sinteze pe subiect, cu atât mai mult în amănunțime. Și iar textul postării se află în totală contradicție cu realitatea.
I.2. Concluziile postării
Redăm întâi, prin copiere și lipire din Telegram, concluziile postării:
❌ Cu un asemenea trecut, nu e de mirare că și azi prea mulți aplaudă ideea de a „lichida” pe cel care gândește altfel, in numele unei ideologii la fel de bizare ca și cea care a comis atrocitățile enumerate mai sus.
Să vedem care este adevărul!
Sunt țări care cu un trecut foarte rău încă aplaudă răul – de pildă, în Turcia se sărbătoresc anual masacrele și violurile în masă de la cucerirea Asiei Mici. Sunt țări cu un trecut foarte rău care critică răul – așa cum face Polonia cu crimele ideologiilor de Stânga precum Comunismul sau Nazismul. Ca urmare, trecutul nu garantează nici prezentul, nici viitorul. Care țin enorm de mult de alegerile fiecărei generații.
De asemenea, acel „asemenea trecut” nu există în forma prezentată de postare, după cum am văzut.
Da, este adevărat că toate ideologiile de Stânga sunt ”bizare”, dacă folosim acea definiție pentru bizar a marelui Lazăr Șăineanu „fantastic și capricios”. Și este adevărat că „atrocitățile enumerate mai sus” au fost săvârșite de și prin ideologia comunistă.
Ca urmare,
II. Concluziile studiului sau Etnofobia ca reflex
Textul pe care l-am analizat începe bine și are un punct de plecare moral ușor de susținut (indignarea față de bucuria în fața unei crime). Din păcate, postarea alunecă rapid într-o viziune cu totul sumbră asupra României, prezentată – probabil subconștient – in integrum (în întregime) ca plină de manifestări de ură stângiste față de Charlie Kirk (respectiv, plină de manifestări de bucurie față de uciderea acestuia). Și, mai mult, dă o listă în trei puncte cu cinci afirmații despre unicitatea manifestărilor extremiste și inumane din România comunistă.
Suntem aici în fața denigrării propriei Țări și a denigrării propriei Națiunicare constituie principalul motiv de dispreț al străinilor față de Români!
În îndoctrinarea lor de Stânga mulți cred minciuna după care disprețul masiv al străinilor față de Români ar fi dat de greșelile, scăderile, păcatele sau patimile Românilor. Aberație! Francezii găsesc Germanilor de mii și mii de ori mai multe greșeli, scăderi, păcate sau patimi decât le găsesc Românilor. Dar îi disprețuiesc mai mult pe Români decât pe Germani, pentru că Românii își disprețuiesc Patria și Neamul. Am văzut direct acest fenomen în Finlanda: Finlandezii îi disprețuiesc pe Românii care își denigrează Țara de origine și Națiunea și îi respectă pe Românii care și le respectă. Am văzut aceeași atitudine la Ungurii din România, Ungaria, Slovacia: respect pentru Românii patrioți și dispreț total față de cei care își vorbesc de rău Patria și Națiunea.
În fapt, orice națiune sănătoasă își face și autocritica, dar și propriile laude. La Români există însă o foarte întinsă ură față de propria națiune și față de propria țară. Iar mulți dintre cei care își zic patrioți sau naționaliștinu iubesc și nu respectă România și Românimea. Ci, după caz, pe Romanii antici, pe Dacii antici, pe Sciții antici sau altă categorie mitică – pentru că în toate aceste cazuri avem de-a face cu idoli mitizați, nu cu o viziune cinstită, adevărată, asupra Romanilor, Dacilor, Sciților etc.
Fenomenul urii sau disprețului (silei) față de propria etnie sau patrie se numește etnofobie și este o erezie cumplită.
Cum se manifestă cel mai des etnofobia? Dăm o mică listă graduală, cu câteva exemple.
Prin (a) neputința de a spune ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte sau și prin (b) neputința de a spune ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte fără să adaugi și lucruri rele.
Prin (a) neputința de a asculta zicându-se ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte sau și prin (b) neputința de a asculta zicându-se ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte fără să adaugi lucruri rele. De obicei la reacția de tip (a) manifestările includ atacuri (cu insulte și felurite acuzații) la adresa celui care a zis ceva de bine. La reacția de tip (b) asemenea atacuri sunt adesea parte a reacției.
Prin reflexul de a generaliza ori universaliza relele particulare sau accidentale. De pildă, atunci când cineva tușește fără să pună mâna la gură etnofiletistul are reflexul de a sări cu ceva de tipul „Așa suntem noi, românii, bădărani/ nesimțiți/ prost crescuți!”.
Prin convingerea că răul din România este mai mare decât oriunde în lume, respectiv că oriunde în lume este mai bine ca în România.
Prin ascunderea apartenenței românești sau originii românești în fața străinilor. Sau, când nu se poate face, prin graba de a explica străinilor disprețul și ura față de ceea ce este românesc.
Este clar că toate aceste manifestări etnofobe constituie un rasism inversat. Dar rasism! Căci rasismul clasic ori, teologic, etnofiletismul, constituie disprețul față de oamenii dintr-o categorie etnică, rasială, culturală, religioasă doar pentru că aparțin de aceasta; respectiv, disprețul organic față de categoriile în cauză. La fel, etnofobia este disprețul față de oamenii care aparțin propriei națiuni și propriei țări, doar pentru că aparțin de aceasta; respectiv, este disprețul organic față de propria națiune și țară.
Deși etnofobia este un rasism clasic, având însă inversată ținta (de la o grupare exterioară la cea proprie), este mai greu de conștientizat și combătut… pentru că a devenit, cel puțin la Români, obișnuință.
Originea etnofobiei este ușor de găsit în formele incipiente ale Socialismului și Comunismului, respectiv în vechea obsesie masonică a ștergerii religiilor, țărilor și popoarelor. Ca o paranteză interesantă, merită observat că (tot mai) multe grupări masonice au trecut spre forme de patriotism. Fenomenul apare încă în secolul al XIX-lea la Britanici (fiind consemnat, de pildă, subconștient, de Rudyard Kipling), iar la Români mai ales după 1989. Deși patriotismul masonic este implicit grevat de ideologiile globaliste masonice, prezența sa este un argument puternic pentru necesitatea naturală a iubirii națiunii și patriei. Necesitate care a dus chiar și la Socialiști sau Comuniști la manifestări dorite de patriotism sau naționalism3 – în fapt, bolnave, fiind puternic deformate de ideologia comunistă.
Dar o victorie mare a propagandei de Stânga este preluarea etnofobiei de grupări de Dreapta, care își spun chiar și conservatoare. Desigur, confuzia între Stânga și Dreapta este practicată sistematic de la Al doilea război mondial până în prezent. Socialiștii și Comuniștii au vrut să ascundă faptul că acel război și ororile lui se datorează integral Stângii și luptelor intestine ale acesteia. Ca urmare, Socialistul Hitler și Comunistul Mussolini au fost declarați „de Extremă-Dreapta”, iar Stalin, mititelul, „de Stânga” (nu „de Extremă-Stânga”, termen practic inexistent în mass-media stângistă). Astfel și în zilele noastre grupările neofasciste și neonaziste Antifa își închipuie că sunt antifasciste și că Fascismul ar fi fost de Dreapta. În fața acestor confuzii șocante, în care până și denumirea de „Socialist” este declarată „de Dreapta”, este de înțeles cum etnofobia ajunge să fie prezentă și la cei care se vor patrioți sau naționaliști.
Lipsa conștientizării acestei probleme transformă etnofobia într-un reflex pentru care nu există gândire critică. Ajungându-se ca oamenii, inclusiv cei foarte culți sau foarte inteligenți, să preia denigrări izbitoare la adresa Patriei și Națiunii Române ca și cum ar fi adevăruri de la sine înțelese. Un exemplu este minciuna aberantă după care Românii l-ar fi trădat pe Mihai Viteazul la Turda; alt exemplu este minciuna aberantă după care România ar fi trădat pe Aliați în Primul război mondial. Câteva asemenea exemple se pot vedea în eseurile Trădarea și Românii (I)sau Trădarea și Românii (II), sau în forma recorectată de aici. Un alt exemplu, aici, prin lucrarea Cum nu se scrie istoria. Studiu pe un text de Dan Ungureanu. Un șir de corectări ale denigrărilor la adresa Românilor ca națiune și țară se pot găsi în scrierile lui Ioan-Aurel Pop, în Transilvania Invincibile Argumentum, de Ion Coja sau în multe alte lucrări ale unor specialiști în istorie, arheologie, lingvistică etc.
Revenind la postarea amintită, credem că merită observat un fapt cu greutate:
Cei care practică ura de Stânga sunt urmașii ocupanților sovietici, sunt urmașii Sovieticilor din aparatul de stat, mediatic și cultural al României. Delimitarea etnică de grupările lor și de ideologia sau sub-cultura pe care o propagă se arată astfel o necesitate științifică. Și reprezintă, totodată, o lustrație culturală și spirituală de care avem, ca națiune, maximă nevoie.
Căci, de fapt, aici este rădăcina durerilor noastre: faptul că etnofobia înglobează automat în Românime pe cei care de fapt o urăsc și vor să o distrugă. Aceștia au, ca urmași ai ocupației sovietice, o uriașă prezență în stat, implicit în mass-media, cultură, educație etc. Dar adevărata putere le este dată, inconștient și implicit, de etnofobii care îi cuprind în Românime și, ca urmare, îi ascultă. În acest fel vocile unor eroici sfinți ai Neamului Românesc devin tot mai greu de ascultat. Căci atenția nu doar că se îndreaptă către gălăgia mincinoșilor, dar se și obișnuiește cu ea. În loc să citească ori să asculte pe Românii de ieri și de astăzi care iubesc Națiunea Română întru Dumnezeu și sub ascultare de Acesta, etnofobii citesc și ascultă minciuni peste minciuni. Tremurând de frica lor sau tremurând de indignare pentru existența lor.
Și apare, atunci, acest fenomen prezent și în postarea amintită: niciun cuvânt de apreciere pentru poziția unică în Parlament a AUR față de asasinarea lui Charlie Kirk; nicio laudă pentru apărătorii acestui martir al libertății de exprimare; nicio apreciere pentru Românii care i-au criticat pe apologeții crimei. Dimpotrivă, o imagine sumbră în care este exacerbat răul iar binele este ignorat.
Am primit, astăzi, putere să răspund la această postare – un răspuns pe care mi-am dorit de multă vreme să îl dau textelor sau discursurilor similare. Este evident că analiza de față este o chemare la firescul legăturii noastre cu Sfânta Treime, Dumnezeu cel minunat întru Sfinții Săi. Legătura aceasta există doar împreună cu iubirea față de Sfinții și Eroii națiunii de care aparținem. Căci, după cum s-a scris, cine nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Iar noi și părinții noștri i-am văzut pe Sfinții lui Dumnezeu, i-am ajutat și am primit binecuvântarea lor. Iar dacă nu ai făcut-o, acum este timpul cel bun să o faci.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Note de subsol
Antropomorfizare = Acțiunea de a atribui unor lucruri sau animale (din motive subiective sau/și literare) caracteristici și sentimente omenești. ↩︎
Autorul folosește în original forma „Dealtfel” în loc de „De altfel”. Deoarece presupunem o scăpare, o apăsare prea slabă a unei taste (scăpări des întâlnite la mulți scriitori pe tastatură), am făcut îndreptarea după regulile academice. Dacă autorul a intenționat această formă, indiferent de ce, ne cerem scuze pentru schimbare! ↩︎
Aici intră inclusiv Comunismul de tip Fascist, realizat de Mussolini (vicepreședinte al Partidului Comunist din Italia), Socialismul pretins Naționalist al lui Hitler sau Stalinismul zis Patriotic al lui Ceaușescu. ↩︎
De mai mulți ani am un șir de materiale (eseuri, gânduri, articole) unite prin conceptul Prostia care smintește. Conceptul poate să sune, ca multe adevăruri, foarte neplăcut, insultător, supărător. Dar adevărul este că prostia ca ascunzătoare este o practică des întâlnită. Mulți copii au făcut și fac pe proștii spre a scăpa de răspundere. La fel fac și adulții. Dar este o scăpare adevărată? Foarte rar. Pentru că, aproape totdeauna, este o formă de autodistrugere. O formă de autodistrugere mai subtilă, însă eficientă. Oarecum asemănătoare cu expresia „a băga capul în nisip”, după legenda privitoare la struți. Însă prostia care smintește este o exprimare directă a consecinței ascunderii în prostie: smintirea (sminteala).
Dar ce este smintirea sau sminteala? Este întunecarea minții, astfel încât nu vede adevărul, oricât de izbitor ar fi, ceea ce duce la fapte rele.
Retragerea Sovieticilor din România. Mitul comun
Subiectul de astăzi este acela al retragerii Sovieticilor din România sau, în forma sa specifică, al retragerii trupelor sovietice din România.
Oricine s-a interesat de acest subiect crede că știe că în 1958 are loc retragerea Sovieticilor și trupelor sovietice din România.
Luăm ca exemplu o instituție oficială a Statului (zis) Român, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER – trecând peste denumirea cel puțin dubitabilă gramatical și semantic. Această instituție afirmă, pe site-ul propriu, că
”Retragerea trupelor sovietice din România” are câteva date esențiale:
17 Aprilie 1958, când „Moscova anunțase Bucureștiul în mod oficial despre luarea acestei măsuri”
24 Mai 1958, când „Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României”
Iunie-Iulie 1958, când „Retragerea celor aproximativ 25000 de soldați sovietici s-a produs”
Dincolo de alte detalii din material, privind politica sovietică sau acțiunile „regimului de la București”, observăm bibliografia textului: România și comunismul. O istorie ilustrată, de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu și Ilarion Țiu, Ed. Corint, București, 2010, respectiv O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2008.
Invocarea celor două lucrări, cu numele celebre care le semnează, ne plasează într-un context mai larg. Respectiv în acela al locului comun (locus communis): retragerea Sovieticilor sau soldaților sovietici din România este un fapt atât de cunoscut încât este de la sine înțeles.
Desigur, se poate reproșa lipsa din bibliografie a unei lucrări pe subiect extrem de importantă pentru orice istoric: România. Retragerea trupelor sovietice. 1958, coord. de Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996. Sau a altora asemenea. Dar este un subiect fără greutate în ceea ce privește tema noastră.
Voi aminti doar despre faptul că ”retragerea sovieticilor din România” este una dintre exprimările comune pentru evenimentele din 1958. Așa cum este comună și formula „retragerea trupelor sovietice din România”.
Ca o interesantă nuanțare merită consemnată poziția Cpt. Petre Opriș, în eseul 1958. Plecarea armatei sovietice din România – între mit și realitate1. Textul amintit militează pentru mai multe deosebiri de substanță între poziția exprimată prin expresia retragerea trupelor sovietice și, respectiv, poziția exprimată prin plecarea trupelor sovietice.
În primul caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de elemente fundamentale:
imaginea conducerii comuniste a României care luptă pentru retragere (prin Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Botnăraș)
acceptul treptat și rezervat al Moscovei pentru această cerere
victoria conducerii comuniste a României exprimată direct prin retragerea trupelor sovietice în 1958
Acest prim caz corespunde atât poziției oficiale din Statul (zis) Român al anilor 1958-1989 cât și poziției oficiale de până astăzi – un exemplu paradigmatic fiind articolul IICCMER pe care l-am indicat mai sus.
În al doilea caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de alte elemente fundamentale:
plecarea trupelor sovietice din România a fost dorită de Moscova
a făcut parte dintr-un plan atât intern (de reducere a cheltuielilor militare) cât și extern (pe mai multe planuri) al URSS
a fost acceptat ca atare de conducerea bolșevică a României
Sunt, evident, deosebiri semnificative.
Polemiștii care susțin prima interpretare – sovietică – a evenimentelor, argumentează prin citarea surselor bolșevice cu respect sacrosant. De exemplu, Hrușciov îl primește pe Bodnăraș ceremonios și îl anunță că la cererea României URSS a hotărât retragerea trupelor sovietice – spun sursele bolșevice. ”Iată”, strigă amintiții polemiști, ”România avea o politică de independență față de Moscova și a obținut retragerea sovieticilor din România”. Cu sau fără strigat, această idee revine mereu, în nenumărate materiale2.
Amintim faptul, evident, că organele de stat și locale ale Statului (zis) Român erau sub controlul total al Sovieticilor. Că încă din 1944 începuse decapitarea totală a Armatei, Siguranței (devenită Securitatea), Poliției (devenită Miliția), clasei politice, structurilor politice, administrațiilor locale, administrațiilor de stat etc., etc. Că toți conducătorii de structuri de stat și locale erau, cel târziu în 1950, oamenii Moscovei. Sunt realități extrem de bine documentate, inclusiv de către IICCMER. A se vedea, ca exemplu sintetic, Cronologiaoferită de această instituție – document care, odată parcurs de la început până la 20-24 mai 1958 schimbă sensul termenului „retragere” folosit, ca unul ce exprimă o acțiune a Moscovei, nu vreo independență a aparatului bolșevic din România.
Prin urmare, ține 100% de o gândire în absurd (prostia care smintește) să crezi că oamenii Moscovei de la București, aflați sub controlul total al Moscovei, ar fi avut acțiuni și planuri independente.
Este o realitate ce susține nuanțarea importantă propusă de Cpt. Petre Opriș. Însă este departe de a fi de ajuns această nuanțare. De ce? Vom arăta mai jos.
Ce fel de trupe sovietice au luat parte la ocuparea României
Atunci când cineva citește ce fel de trupe au luat parte la ocuparea României îndată vede – sau se gândește la – infanterie și tancuri, eventual la grănicerii sovietici. Alte arme, precum artileria sau aviația par secundare. Este și firesc, deoarece contactul cel mai direct cu populația – adică jafuri, violuri, crime, torturi bestiale – a venit din partea infanteriei sovietice, sub umbra tancurilor sovietice. Următorii pe lista ororilor fiind grănicerii sovietici.
Totuși, dincolo de această amprentă emoțională, sunt forțe esențiale de ocupație care sunt trecute cu vederea. Forțe armate sovietice, esențiale pentru ocupație.
Am putea să ne gândim, în primul rând, la specialiștii, în fapt comisari sovietici, impuși încă din 1944 în structurile de stat, în Armată, Poliție și Siguranță. Impunere făcută la început sub chipul unor colaborări – în care să se facă ceea ce cereau Sovieticii, cât mai bine. Și a schimbării unor nume indezirabile. Apoi, tot sub pretextul colaborării, s-a impus angajarea mai multor asemenea specialiști – de fapt, comisari sovietici – în amintitele structuri, la diferite niveluri.
Totuși, în această imagine mai largă lipsesc două elemente esențiale ale forțelor de ocupație sovietică:
serviciile secrete – și mai ales NKVD-ul
agenții sovietici infiltrați și în perioada interbelică, dar mai ales în anii 1944-1946 (și în următorii!)
În eseul România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, pe care l-am publicat în 20173, prezint fenomenul extrem de important al infiltrării a peste 100,000 (o sută de mii) de agenți sovietici în 1944-1945 (și în următorii ani). Pe scurt, este vorba despre preluarea Căilor Ferate Române de către Sovietici, începută cu reocuparea Basarabiei și continuată cu fiecare înaintare în teritoriul românesc. CFR era, în acea vreme, o prestigioasă instituție, având până și capacitatea de eliberare de acte de identitate temporară pentru cetățenii români. Pentru NKVD și alte servicii secrete ale URSS, capturarea CFR asigura nu doar capacități superioare de transport a trupelor și materialului militar. Nu doar transportul ușor al celor răpiți de la casele lor sau a ceea ce jefuiau din România și alte țări. Ci și acte românești pentru agenții ruși.
Desigur, va veni și vremea în care controlul sovietic se impune asupra eliberării pașapoartelor sau altor acte civile. Tatăl meu, Mihai Ion Petre Aldea, a cunoscut pe când lucra la Casa Scânteii (azi, Casa Presei Libere) un cetățean român, născut în Oltenia după acte, dar care era de pe Don de fel – fiind poreclit Cazacul. Omul povestea senin cât de greu i-a fost să învețe limba română, dar că „pentru Partid faci tot ce ți se cere”. Situații asemănătoare cu acesta au avut mulți Sovietici. Unii dintre ei, fiind puși în trecut să capete experiență în cartierele românești (bolșevic, molovinești) din Kiev, Moscova, Tiraspol, Odesa etc. Alții, fiind crescuți în România, fugiți în URSS ori alte țări și cărora li se schimba numele ca să li se uite trecutul.
Agenții infiltrați în România au avut mai multe tipuri de misiuni. Unii, pe aceea de a intra între muncitorii din România, cunoscuți ca anticomuniști, cu puține excepții notabile. Aici ei aveau să aleagă cele mai de jos elemente – infractori mai ales –, preferabil de etnie străină și cât mai anti-Români. Alții, pe aceea de a se infiltra în Armată, Biserică, administrațiile locale etc., sau în alte straturi ale societății. Unde urmau să supravegheze purtările, să ajute propaganda sovietică – sau să îi măsoare efectele –, să infiltreze mișcările de rezistență etc. În sfârșit, mai erau cei care urmau să dețină deschis funcții permanente în structurile de stat – în ministere, în administrații, în prefecturi sau Armată etc. Spre deosebire de specialiștii (= comisarii) care au acționat numai o vreme (rareori mai mult de 6 ani), aceștia au rămas, în uriașă majoritate, până la moarte. S-au căsătorit aici – de multe ori cu soții sau soți născuți în România – și au avut copii care să le ducă mai departe misiunile4.
Putem trage aici un prim semnal de alarmă:
de vreme ce de la început Moscova a pregătit și plantat atât agenți temporari cât și agenți permanenți, este clar că s-a plănuit o anumită plecare sau retragere, cum vrem să îi spunem.
Apoi, suntem nevoiți să constatăm faptul că
există două tipuri de forțe ale ocupației sovietice, adică cele vizibil armate (precum infanteria sovietică, tancurile sovietice, grănicerii sovietici etc.) și cele care folosesc armele Statului (zis) Român (feluriți agenți cu funcții în Securitate, Miliție, Armată, Guvern, ministere, Parlament sau instituții similare ș.a.m.d.).
Și ar mai fi un element esențial: Comuniștii mint și când spun adevărul. Poate părea o prejudecată, însă este constatarea mea după o viață de studiu. Iar aici cred că argumentele vor fi evidente.
Ce trupe s-au retras (au plecat) și de unde s-au retras (au plecat) în 1958
a) Trupele vizibil armate
Cei care caută Tratatul de pace de la Paris România 1947 vor avea un șoc atunci când vor dori să consulte anexele. Până și pe un site oficial al Guvernului României (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), numit PORTAL LEGISLATIV, la pagina numită ”Tratat de pace din 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate și Asociate” Anexa I lipsește!!! Nu lipsește de tot, are numele și descierea: „Anexa I (Vezi articolul 1) HARTA FRONTIERELOR ROMÂNE”
Dar, se întreabă cititorul, de ce a sărit eseul de la problema trupelor sovietice la Tratatul de Pace de la Paris din 1947? Răspundem cu drag: pentru a vedea frontierele României stabilite în 1947, ca să fim siguri că trupele sovietice s-au retras ori nu dincolo de ele.
Iar aici ne izbim de o realitate zguduitoare:
Conform tratatului amintit, în zona dintre gura Prutului și Marea Neagră frontiera dintre România și Uniunea Sovietică urma talvegul Dunării, urmat de talvegul Brațului Sulina. Altfel spus, aparțin României
Insulele Coasta Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican și Limba din Delta Dunării
Insula Șerpilor din Marea Neagră
Aceste teritorii românești au rămas sub ocupația trupelor sovietice și după Iunie-Iulie 1958. Fiind ocupate până astăzi, cu sprijinul direct al agenților Emil Constantinescu și Victor Ciorbea, trădătorii care au impus și semnat ilegalul și nulul tratat cu Ucraina din 1997. (Uitând că se vor duce, ca și Iliescu, în fundul Iadului, la moartea care pe toți ne așteaptă.)
Altfel spus, în 1958 a fost o plecare sau retragere a Armatei Sovietice „din cea mai mare parte a României”, dar nu din România.
Și ne izbim, iată, de încă o minciună a Comuniștilor, aceea a retragerii trupelor militare sovietice din România.
b) Trupele care folosesc armele Statului (zis) Român
Sunt incluși aici agenții ori reprezentanții Moscovei (același lucru) în orice structură a aparatului de stat, respectiv în partidele controlate de Moscova sau alte structuri similare.
De exemplu, Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu au făcut stagii de pregătire la Moscova, unul patru ani, altul trei. Ca și Nicolschi sau alții asemenea, după pregătire sunt trimiși în România spre a reprezenta interesele sovietice cu mască umană… românească, de fapt. Se pot înșira aici foarte multe nume, mai mult sau mai puțin celebre. Se poate aminti de faptul elementar că NKVD-ul este cel care a conceput, construit și controlat Securitatea5. Structură atât de fidelă Moscovei, încât atunci când Nicolae Ceaușescu s-a opus cu adevărat schimbărilor cerute de Gorbaciov, a fost atacat chiar de Securitatea pe care credea că o controlează.
Dar, ca să nu o lungim, subliniem că dincolo de agenții temporari (dintre care unii au ales, totuși, să rămână în România) și excepțiile dintre agenții permanenți, în esență
Agenții sau reprezentanții Uniunii Sovietice din structurile de stat NU au plecat niciodată din România.
Concluzie
Este mai mult decât evident faptul că
Sovieticii și trupele sovietice nu au plecat niciodată din România; doar s-au prefăcut că o fac.
Asumarea acestui faptschimbă radical viziunea asupra istoriei din 1944 până astăzi. Rezistența Anticomunistă devine de mii și mii de ori mai eroică. Aparatnicii prezentați ca patrioți (gen Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu etc.) apar ca agenți străini – și cu totul străini de interesele românești. Martirizarea Bisericii, urmată de înlocuirea clerului martiric de cel agreat de Securitate (sau de cel alcătuit din agenți ai Securității, precum Nicolae Corneanu) apare ca un proces de la sine înțeles.
Dar mai ales devine clar ca lacrima faptul că
Rezistența Anticomunistă este astăzi mai necesară ca oricând.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem și, privind la Sfinții din Prigoanele Comuniste, să le urmăm Credința până dincolo de capăt!
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Pentru o mai bună lămurire a gradului în care România a rămas sub ocupație sovietică după 1958, e nevoie să înțelegem în ce măsură directivele sovietice au fost respectate după 1958. Iar pentru a căpăta înțelegerea, trebuie să cunoaștem care suntdirectivele sovietice. În această privință recomand articolul Manual: cum se destructurează un stat…, de Matei Udrea, Colecționarul de Istorie, 11 Februarie 2021 (click pentru accesare). Citind articolul veți înțelege care sunt directivele și, implicit, în ce măsură au fost respectate de Statul (zis) Român din August 1958 și până astăzi.
Un exemplu paradigmatic poate fi Ocupația sovietică în România. Armata Română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii, de Tudor Curtifan, Defense Romania (revistă online), accesibil online aici (click pentru accesare). Autorul preia idei precum „…în mai 1955, sovieticii… au semnat tratatul de pace cu Austria. Astfel Bucureștiul a ridica problema prezenței Armatei Roșii în România.” sau „Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care i-a solicitat lui Bodnăraș să-i propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice” și „La început Hrușciov nu a fost încântat deloc de idee…” sau „Hrușciov a acceptat în cele din urmă solicitarea lui Dej…” ori „În tot acest timp, Dej, responsabil de stalinizare, a jucat rolul vasalului obedient…” etc. Textul urmează integral, din acest punct de vedere, linia susținută de PCR și PCUS. Există o încercare de delimitare, șubredă, prin care se susține că gestul lui Dej (prezumat realitate!) nu ar fi eroic ci contextual. Dar nu se ridică nici o clipă întrebarea dacă gestul a existat sau ține de propaganda moscovită a „fratelui mai mare grijuliu și înțelegător” – așa cum este logic să se întrebe orice om. ↩︎
România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, Mihai-Andrei Aldea, 7 Decembrie 2017, pe blogul România Străveche, eseul fiind disponibil online aici (click pentru accesare) ↩︎
Merită subliniat că unii dintre acești agenți au fost plantați cel mai târziu în perioada interbelică. Am spus cel mai târziu pentru că în Răscoala din 1907 un rol important l-au avut, în agravarea situației sătenilor și în stârnirea lor la violență agenții socialiști, în mare parte veniți din Imperiul Rus. De asemenea, pentru că prezența agenților ruși în România datează din vremea Imperiului Rus – și mulți au fost preluați de Sovietici. ↩︎
A se vedea, foarte pe scurt, O privire în interiorul aparatului de Securitate, de Marius Oprea, online pe site-ul IICCMER (click pentru accesare). Sunt multe alte lucrări pe temă ce dovedesc, științific, același lucru. De la cărțile pe temă semnate Marius Oprea sau Cristian Troncotă până la Securitatea română, un cal troian? de Adrian Kali, Ed. IRRD, București, 2016. Plus lucrările monumentale de tip Securitatea ale CNSAS și altele asemenea. ↩︎
Răspunsuri date unui apologet al criminalului Regim Nicolae Ceaușescu.
Am notat cu italice afirmațiile ceaușistului la care răspund. Punctuația și lipsa ei aparțin autorului citat. Am pus un separator după fiecare răspuns ca să nu apară confuzii
Ceausescu a platit datoria in 89, ceva parca la 11 miliarde dolari
1. Ceaușescu nu a plătit nimic. Românii au plătit, fiind tratați ca sclavii de cea mai joasă condiție: cu muncă forțată și mâncare puțină, dar mai ales proastă. Datoria plătită de Români cu sudoare și sânge nu trebuia plătită așa. Se putea face reeșalonare, așa cum au făcut celelalte țări. De pildă, Ungaria. Care a fost și este incomparabil mai independentă decât România, ba chiar mai are puțin și cumpără toată România, cu toate că nu și-a plătit niciodată toată datoria externă. Gestul acestei plăți este o prostie abisală, tipic ceaușistă: când ai datorii se roagă pentru viața și sănătatea ta toți datornicii. Mai mult, ideea după care datoriile te fac dependent de creditor este adevărată doar în măsura în care negociezi prost împrumutul. Faptul că au fost 21 de miliarde de dolari, din care 14 împrumutul și 7 dobânda (foarte prost) negociată de Ceaușescu e secundar.
––
Dupa 35 de ani, tara nu mai are nimic si are o datorie care se apropie rapid de 200 de miliarde de euro. O ducem bine, nu-i asa?
2. Faptul că acum nu o ducem bine este un argument împotriva lui Ceaușescu: cei care au adus România în starea de astăzi sunt oameni pe care el i-a ținut în funcții, cu care a vânat și s-a distrat, OAMENI CARE AVEAU ACELEAȘI IDEI CU EL. Doar că au fost mai flexibili când a trebuit, așa că au rămas la conducere. Deoarece acești oameni sunt oamenii lui Ceaușescu, respectiv ucenicii lor, Nicolae Ceaușescu este vinovat în foarte mare parte de răul de astăzi. El i-a promovat și i-a ținut aproape pe cei care au distrus și distrug Țara.
––
Tot CORECT este ca romanii n-au apucat sa se bucure de plata datoriilor pentru ca a fost ucis.
3. Ideea că Românii s-ar fi bucurat cu ceva de plata datoriilor dacă mai trăia Ceaușescu este o fantasmagorie totală: de când a anunțat pe 31 Martie că s-au plătit datoriile, Românii au trăit exact la fel de prost. Adică s-a exportat mai departe toată mâncarea, Românii primind pe cartelă rații minuscule din produse de foarte proastă calitate, s-au tăiat mai departe gazul și curentul, s-au furat mai departe produsele din gospodării etc. Pe scurt, cât a trăit Ceaușescu după plata datoriilor, a continuat politica de exploatare sclavagistă a Românilor. Așa că este aberant să pretinzi că ar fi schimbat ceva dacă mai trăia. Cu atât mai mult cu cât de ani de zile era caracterizat de o rigiditate patologică.
––
Ne puteti spune cum datoria tarii a fost platita cu SANATATEA si VIATA A MILIOANE de romani? Cam cate milioane si cam de unde aveti aceste cifre?
4. Am explicat deja faptul că se băgau chimicale în mâncarea oamenilor (un link aici: https://universul.net/cum-se-folosea-in-vremea-lui-ceausescu-un-adeziv-radioactiv-pentru-fabricarea-unor-mezeluri/). Am explicat faptul că se polua teribil (exemple clasice la Târgu Mureș, Copșa Mică ori Sectorul 3 din Capitală, unde ore întregi ne sufocam, seară de seară, de noxele eliberate în aer la ordin, ca să se facă economie la procesul de filtrare, la Năvodari ș.a.m.d.). Am explicat faptul că se băgau cantități de 5-10 ori mai mari de îngrășăminte pe ogoare, ca să se producă mai ușor în condițiile foarte proaste ale agriculturii ceaușiste (și tot nu se producea mare lucru!). Am amintit faptul că lipsa căldurii iarna și igrasia făceau mult rău tuturor locuitorilor la bloc. Am amintit despre gazele emanate de betonul încins vara. Multe cancere la plămâni, esofag, faringe sau creier sunt legate de emanațiile betonului plus igrasie și condițiile termice îngrozitoare. Am amintit de foametea în care trăiau cei mai mulți oameni. Etc. Toate acestea au consecințe grave pentru sănătatea unui om chiar luate separat, cu atât mai mult acționând împreună. Că Ceaușescu mințea că oamenii sunt sănătoși este altă problemă, tipică oricărei dictaturi.
––
In acele uzine despre care spuneati ca se lucra la capacitate de 20-30%, ne puteti spune daca erau platite salariile celor 100% dintre angajati? Daca da, atunci inseamna ca fabrica achita toate cheltuielile, deci oamenii traiau.
5. Legat de salariile vremii, am amintit zicala „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Pentru cineva care nu înțelege prima parte explic: salariile erau prea mici pentru nevoile unei familii. De aceea Românii au învățat „să se învârtească”, adică să trăiască în ilegalitate, câștigând la negru, cu șpăgi și altele asemenea. Altfel spus, avem de-a face cu o impunere a imoralității și corupției: oricât de prost stăteau lucrurile oamenii de rând trebuiau să pretindă că s-a îndeplinit (și depășit!) planul ca șefii lor să poată raporta asta. Aceștia raportau mincinos mai departe și tot așa până la Ceaușescu. Cel care știa că totul e minciună, dar pretindea că așa stau lucrurile.
––
Ce spuneti sa facem acum cand nu mai este pic de industrie?
6. Acum nu este industrie, dar oamenii încă o duc mai bine ca pe vremea lui Ceaușescu. Doar faptul că poți să cumperi ulei, lapte, făină, brânză și altele asemenea zi de zi, legal, fără cartelă, este ceva ce era imposibil pe atunci. Ca să nu mai spun că acum poți să critici conducerea fără să intri în pușcărie din această cauză. Încă. Zic încă, pentru că nostalgicii lui Ceaușescu sunt cei pe care se lucrează la revenirea în dictatură.
Și, în sfârșit, de ce să fiu întrebat eu ce să faceți voi, care i-ați votat pe prietenii lui Ceaușescu? Întrebați-i pe cei pe care i-ați votat.
––
Se muncea voluntar obligatoriu pentru tara.
7. Nu, nu se muncea voluntar obligatoriu pentru țară. Se muncea voluntar obligatoriu pentru a se acoperi golurile produse de incompetența și corupția regimului Ceaușescu. Sau pur și simplu pentru a se impune oamenilor supunerea.
––
Sanatate si beneficii.
8. „Sănătate și beneficii” este o exprimare ineptă, al cărui înțeles ar trebui dedus de noi. Realitatea este însă că era mai rău în sănătate decât acum iar beneficiile existau doar pentru oamenii Securității, Miliției, conducerii de Partid, adică pentru oamenii aparatului dictatorial. Să zici că oamenii trăiau bine din cauza acestor beneficii e ca și cum ai spune că populația de astăzi trăiește bine pentru că au salarii bune cei din SRI și Parlament. Este, adică, o minciună ridicolă.
––
Astazi se sta cu telecomanda in mana, 5 ore pe zi
9. Azi omul alege liber ce vrea să facă. Sunt oameni care se antrenează, studiază, citesc etc. 5 ore pe zi și sunt cei care stau cu telecomanda în mână 5 ore pe zi pentru că așa vor ei. Să dai vina pe regim pentru că tu alegi să fi putoare este absolut ridicol.
––
Corect, e nevoie de sacrificii ca sa platesti o datorie Daca dvs aveti credit la o banca care va indoaie luna de luna, mai mancati icre negre?
10. Nu e musai nevoie de sacrificii ca să plătești o datorie. E nevoie de sacrificii ca să plătești o datorie DOAR dacă te-ai împrumutat aiurea și/sau ești leneș iar munca este un sacrificiu… ORI dacă PLĂTEȘTI DATORIA ALTUIA. Și aici e baiul, că datoria făcută de Ceaușescu pentru că era prost dar se credea geniu a fost plătită de noi. Așa cum și acum datoriile făcute de politicieni pentru că sunt proști vor fi plătite de copiii noștri – într-un fel sau altul
Și este absolut aberantă întrebarea „dacă aveți credit la o bancă care vă îndoaie lună de lună, mai mâncați icre negre?”. Exact pentru că până la Comuniști icrele negre nu erau o problemă pentru Români – sturioni se găseau în toate bălțile legate de râuri, carnea lor era comună și se vindea, cu icrele, până și de negustori ambulanți. Exact pentru că Ceaușescu a distrus bălțile și sturionii de la noi, lipsind România de o sursă economică prețioasă. Exact pentru că un împrumut la o bancă ce „te îndoaie” este alegerea ta – eu am preferat să fac foamea decât să fac un asemenea împrumut, dar alții s-au împrumutat aberant pentru un televizor „șmecher” sau o mașină de care nu aveau nevoie. Exact cum a făcut Ceaușescu, apoi punându-ne să îi plătim datoria cu foamea noastră, cu distrugerea sănătății noastre.
––
Inseamna ca va place cand vedeti satele goale, terenurile nelucrate sau cumparate de straini si cele 7 milioane merita sa stea plecati
11. Logica susținătorilor lui Ceaușescu este mereu bolnavă. Sunt împotriva răutăților demente făcute de Ceaușescu și văd că au dus la starea de astăzi. Să crezi că asta ar putea însemna că îmi place starea de astăzi înseamnă să gândești bolnav sau să nu gândești.
––
Nu cunoastem povestile ci femeile trimise prostituate la turci, ciprioti, italieni Poate ne dati mai multe detalii
12. Trist. Asta înseamnă să vorbești despre ce nu știi.
În Decembrie 1989 Iliescu, fratele mai mic al lui Ceaușescu, a deschis frontierele în plină Revoluție. Și a dat liber la obținerea de pașapoarte. Foarte mulți Români s-au repezit să își facă pașapoarte.
Iar din Februarie 1990 tot mai multe femei, cu educația înaltă comunistă, au început să facă drumuri în Istanbul și alte orașe străine. Acolo făceau sex oral sau alte perversiuni în schimbul unor sume ridicole. Ceea ce i-a făcut pe proxeneți foarte interesați, că nu mai văzuseră femei care să fie și frumoase și atât de proaste încât să se vândă pe mai nimic. Așa că au apărut linii de autocare ce plecau de pe lângă strada Ion Câmpineanu (București), de pe lângă Gara de Nord sau alte locuri și mergeau în piețele de prostituție. Iar tăticii, soții și iubiții își conduceau cu duioșie fetele, soțiile, surorile și iubitele la autocare. În 1990, adică îndată după căderea Regimului Ceaușescu. Acesta a fost efectul aducerii femeilor în masă în fabrici și uzine, cu șefi și șefe de educație comunistă, adică delicat spus imorală. Asta a făcut Comunismul din cei care l-au acceptat, din cei care s-au luat după el și după Ceaușescu.
––
Chiar toate se declarau afectate si avortau? Inseamna ca aveam acelasi numar ca si acum Problema este ca mintiti. Intentionat sau din nestiinta. Va atasez statistica 1950-2011
13. Lipsa de logică a Comuniștilor este abisală. Omul atașează o statistică ce îl contrazice radical și arată că am spus adevărul. El pretindea că după 1990 s-au făcut în România 23 de milioane de avorturi și publică materiale care arată că s-au făcut în acea perioadă cam 8,2 milioane avorturi, adică de aproape trei ori mai puțin decât a zis el. Și totuși declară că eu mint! El publică materiale care arată că în perioada „avortului restricționat” se făceau cam 284775 avorturi pe an, iar după o primă creștere explozivă în 1990 se ajunge la o scădere continuă a numărului de avorturi. Dar apoi pretinde că această statistică ar arăta că lucrurile se înrăutățesc. Adică s-a ajuns la sub 30 de mii de avorturi pe an, de la media de aproape 300 de mii înainte de 1990, dar sunt mai multe avorturi??? Și, da, orice avort este prea mult, dar schimbarea nu confirmă direcția prezentată de el.
Mai mult, se vede că maximum de avorturi a fost făcut de femeile educate sub Ceaușescu. Ceea ce arată că Ceaușescu a fost de vină.
În sfârșit, d-sa crede că afirmația „Datele post-1989 sunt subraportate” este relevantă. De parcă avorturile făcute „în privat” înainte de 1990 se raportau! Din nou suntem în plin absurd.
Pe scurt, d-l ceaușist prezintă statistici care îl contrazic total crezând că îl susțin.
––
Educatia Dvs citati o diriginta (va credem pe cuvant desi poate nici aceasta nu s-a intamplat), nu un intreg sistem. Deci un caz va face sa generalizati? Din nou, poate ne faceti dovada unor cifre, ca sa intelegem calitatea si sinceritatea surselor de informatie
14. D-l ceaușist prezintă exact statistici care susțin punctul meu de vedere. Iar apoi îmi cere „dovada unor cifre”, deși deja le-a prezentat. Exact faptul că numărul maxim de avorturi din România aparține celor educate/educați de Ceaușescu dovedește exact ceea ce am susținut: „educația” din vremea lui Ceaușescu era imorală.
––
Armata. Inseamna ca o ducem la fel de bine. Dupa 35 de ani dupa ce a fost ucis suntem la acelasi nivel? E bine asa?
15. Nu, în ceea ce privește armata stăm mai rău. Dar asta este direcția în care ne-au dus oamenii lui Ceaușescu. Ei i-au votat și îi votează pe tovarășii lui Ceaușescu, tovarăși care distrug România, inclusiv armata. Altfel spus, și această situație este dovada răutății Regimului Ceaușescu. Sub care a început distrugerea Armatei Române, distrugere continuată fidel de tovarășii lui Ceaușescu.
––
Mai spuneti ca populatia e mai sanatoasa acum ca pe vremea lui Ceausescu? Asa o fi oare? Pe atunci stiam o farmacie in cartier, astazi sunt 4-5-6 pe fiecare bulevard
16. Doar că nu am spus asta, iar numărul mare de farmacii arată și că există un acces la medicație ce nu exista pe vremea lui Ceaușescu. Și înainte de 1990, dar și în primii ani de după 1989, era foarte greu să găsești alte medicamente în afară de spirt, aspirină și piramidon. Nu pentru că era sănătoasă populația, ci pentru că se făceau economii uriașe la Ministerul Sănătății, pe cheltuiala sănătății oamenilor. Acum oamenii nu sunt mai sănătoși, dar cel puțin au acces la medicamente.
––
Morala In mediile mai intelectuale, exista bun simtul, dar in fabrici, majoritatea erau de la tara. Multumi-ti-i deci ca a adus atatia oameni la oras, ca sa se mai cizeleze. Altfel si acum, eram tot „tarani de la tara”
17. De fapt este exact pe dos. A explicat asta și Octavian Paler, a explicat-o înainte Horia Bernea, a explicat-o mai înainte și bietul Mihai Eminescu. A explicat asta, cu multe dovezi, Artur Gorovei. Etc., etc. Orașul este izvorul imoralității, satul era cetatea moralității. Nu la sat s-a strigat „Nu vrem bani, nu vrem valută/ Vrem ca Roman să ne f*tă!”, ci în fabricile lui Ceaușescu.
Iar ideea că intelectualismul are vreo legătură cu viața morală stă împotriva realității. Din contra, intelectualismul a justificat imoralitatea în toate epocile.
Ca să dăm un exemplu, să îi vedem pe cei pe care i-a prezentat ca imorali Herta Müller, laureata Nobel pentru literatură, în 2010: pe intelectualii colaboraționiști. Care au fost „fruncea” și în timpul lui Ceaușescu (exemplu, Daicoviciu), dar și sub tovarășii lui Ceaușescu – de la Iliescu la Constantinescu sau Johannis. De aia au și sărit arși Liiceanu, Pleșu, Manolescu, de prezentarea Hertei Müller, de aceea a încercat să devieze critica spre alții Cărtărescu.
Dar ca să nu ne pierdem în cazuri, să luăm un studiu paradigmatic: Datinile noastre la naștere, de Artur Gorovei, București, 1909. Aici d-sa arată prăpastia valorică dintre oraș și sat: satul iubește familia și copiii, orașul vrea uciderea copiilor în pântece pentru că împiedică distracția.
Și de această dată lucrurile sunt exact pe dos decât văd ceaușiștii: orașul imoral a otrăvit satul moral. Iar forțarea sătenilor în câmpul muncii a distrus cetățile morale ale națiunii noastre. Deci în loc de mulțumiri Ceaușescu merită anatema pentru acest fenomen.
––
Apropo, 95% dintre apartamente le-a construit el. Si erau date oamenilor, gratuit Astazi te inrobesti la credite pe 30 de ani. E bine si asta?
18. Cine minte în asemenea hal merită un loc adânc în Iad: Ceaușescu nu „a construit el” nimic și nu „a dat gratuit” nimic. Totul a fost construit de sclavii Comunismului și totul a fost plătit de oameni de mai multe ori. Suntem aici în gândirea comunistă tipică: Partidul și Statul pun sclaveții să construiască din materialele poporului ceva, apoi îi pun să plătească acel ceva, după care spun „iată ce v-au dăruit Partidul și Statul”. Apartamentele construite de oameni le erau „date” cu chirie sau vândute la prețuiri uriașe pentru salariile vremii. Singurele excepții erau oamenii dictaturii. Adică cei veniți pe tancurile sovietice și declarați peste noapte Români, agenții Moscovei – precum Ceaușescu – și alții asemenea. Doar că ei, de obicei, nu voiau apartamentele comuniste, ci casele făcute de oameni înainte de Comunism. Și jefuite de la aceștia de Partid, în numele „egalității” care nu a existat niciodată.
Creditele pentru plata unui apartament țineau, ca și astăzi, zeci de ani. Cu aceleași excepții amintite mai sus: turnători, securiști și alții asemenea.
Iar aberația logică după care dacă acum e rău înseamnă că sub Ceaușescu a fost bine ține de o abisală lipsă de gândire. E ca și cum ai spune că era bine sub Hitler pentru că era rău sub Stalin.
Singurul adevăr din aceste afirmații, greu de extras dintre minciuni, este că sub Comunism s-au făcut foarte multe blocuri: Românii dinainte de Comunism erau, încă, prea deștepți și liberi ca să fie înghesuiți în pușcăriile numite blocuri.
––
Sport. Daca se obtineau rezultate cu stomacul gol si astazi nu se obtin cu stomacul plin, oare cum e mai bine?
19. Evident că este mai bine fără rezultate dar cu stomacul plin. Iar cel mai bine este cu stomacul plin și rezultate. Întrebarea este ridicolă și ține de trăirea în puf. Sătulul nu înțelege foamea.
––
(PS. Mai toti aveau pe cineva la tara, de unde luau o gaina, un porc, etc, taiat pe sub mana)
20. Această afirmație este atât de imbecilă încât este cutremurătoare. Pentru că
a) recunoaște că Regimul Ceaușescu, pe care îl apără, era atât de ticălos încât omul nu își putea tăia animalele crescute de el decât „pe sub mână”.
b) crede că o găină și un porc pe an la o familie ajung pentru ca cineva din familie să facă sport în condiții bune.
––
Serios? Atat de prost era poporul incat sa il avem pe Ceausescu? Plimbat totusi de Regina Angliei si primit de toti
21. Comuniștii au reflexul să ignore realitatea care îl contrazice. România era privită internațional, sub Ceaușescu, mult mai rău decât erau privite Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia sau Iugoslavia. Statele vecine nouă.
Normal că străinii îl primeau pe Ceaușescu: aveau de câștigat de pe urma lui.
Mândria ridicolă că s-a plimbat cu Regina Angliei ține de complexe de inferioritate de ciocoi disperat. Fală goală, traistă ușoară, cum zice poporul. Janos Kadar a obținut la Londra de nu știu câte ori mai mult pentru Ungaria, decât Ceaușescu pentru România. Dar până astăzi îndoctrinarea comunistă îi face pe unii să se mândrească, absolut rușinos, că Ceaușeștii au stat câteva minute în una dintre caleștile Casei Regale Britanice. Sărăntocii snobi sunt mândrii că au stat la masă cu boierul!
Exact de asta râde întreaga lume de noi, pentru că sunt (prea) mulți Români care leșină de mândrie pentru lucruri absolut formale și fără semnificație reală!
––
Si poate daca nu era el, acum erati vreun cioban sau porcar prin vreun sat de munte. Cumva a ajutat sa nu mai stam la lumina lumanarii
22. 100% fals. În primul rând, am fost cioban și mi-a plăcut mult mai mult decât orice altceva. Din nefericire, duhovnicul m-a silit să iau altă cale. Altfel eram și acum fericit la oi, cu Biblia mea și treburile zilnice. Din nou viziunea de crescut în puf, îngrozit de muncă și mai ales de orice muncă ce pare „de jos”. Exact ca admirația absolut ridicolă pentru că a avut Ceaușescu parte de câteva minute într-una din trăsurile regale.
Și, ca dovadă a desprinderii de realitate, în orașe, sub Ceaușescu, s-a stat ani de zile la lumina lumânărilor, lămpilor de gaz și a candelelor. Căci „tovarășul” tăia curentul ca să facă economie pe sănătatea Românilor. Să nu știi asta, dar să iei apărarea lui Ceaușescu, iată calitatea educației comuniste! QED
––
Uzine. Aveti de comentat la orice. Daca le aveam, erau in urma tehnologic Deci ne spuneti ca e bine sa nu le avem deloc
23. Imoralitatea tipic comunistă se vede și prin sofismele folosite pentru a atribui cuiva ceva ce nu a spus. Și a pretinde apoi că este un argument în discuție. Evident, atacul la persoană nu lipsește. Unul care se bagă în vorbă cu texte lungi și ridicole îl atacă pe cel care îi răspunde argumentat. Cică „are de comentat la orice”. În loc să zică „Da, să trăiți!” la toate absurditățile, așa cum cere Partidul Unic.
Și, evident, dacă erau uzine era necesar să nu fie în urmă tehnologic. O uzină rămasă în urmă tehnologic devine o povară care poate prăbuși un județ întreg. Deci, dacă faci o uzină pe spezele unui județ sau unei țări, trebuie să o faci profitabilă, altfel ești un criminal genocidar. Și, mai ales, trebuie să o modernizezi constant, altfel rămâne în urmă tehnologic – adică duci la prăbușire un oraș sau un județ întreg, ceea ce, în lipsa unei înlocuiri eficiente, te face un criminal genocidar. Este exact ce a făcut Nicolae Ceaușescu: în numele ”economiilor” pentru fixul ”plătirii datoriilor” în termenii lui (absurzi) a anulat modernizările, cercetările care cereau cheltuieli etc.
––
Iliescu este cel care l-a sapat pe Ceausescu, deci nu era frate de arme
24. Iar sofisme! Comuniștii totdeauna se sapă între ei, mai ales dacă sunt frați de arme. Așa s-a întâmplat cu grupul lui Lenin, așa s-a întâmplat cu grupul lui Stalin. Pătrășcanu este un exemplu clasic, Ceaușescu de asemenea. Sau putem să ne uităm la Revoluția Franceză, făcută de Socialiștii vremii, ca să vedem cum s-au omorât între ei după cei au pus mâna pe putere (sau ca să pună mâna pe putere). Totdeauna Stângiștii sunt camarazi de arme până când au interesul să se sape. Pentru că doctrinele de Stânga sunt fundamentalist imorale.
––
Cum stiti ca Romania avea cea mai mare densitate de aparate video din lume? Cam de unde aveti aceste cifre si statistici? Suntem foarte interesati
25. De la Nicolae Ceaușescu, pe care l-am ascultat și văzut declarând acest lucru. El se lăuda cu aceste cifre în 1988 și 1989, fără să își dea seama că asta înseamnă că lumea îi urăște regimul. De la Televiziunea Națională Bulgară, ce a dat și ea cifrele în 1988 și 1989. De la Europa Liberă, care a prezentat aceleași cifre, doar că a arătat că sunt în defavoarea lui Ceaușescu.
––
Fals, cele 23 de milioane de avorturi nu implica timpul lui Ceausescu
26. Din nou se ajunge la patologic. Adică ceaușistul prezintă statisticile avortului. Statistici care arată că după Revoluție s-au făcut cca. 8,2 milioane avorturi, în timpul lui Ceaușescu cca. 6.5 iar în 1958-1966 7.5 milioane. Adică se ajunge la peste 22 milioane de avorturi cu Regimul Ceaușescu. Conform statisticilor prezentate de el. După care, la fel de convins ca de alte aberații, afirmă categoric „Fals, cele 23 de milioane de avorturi nu implica timpul lui Ceausescu”.
========================
Cam ăsta este nivelul de logică al susținătorilor lui Ceaușescu. Pe scurt, Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre agenții moscoviți pentru distrugerea României. A fost împotriva Culturii Române adevărate, pe care a înlocuit-o cu o caricatură numită Cultura Socialistă Română. Adică a fost un dușman radical al Națiunii Române. A fost un om rău și care a făcut mult rău. Aceasta este realitatea.
A răspuns Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
După admiratorii lui Ceaușescu, Mihai Viteazul nu se ridică la înălțimea dictatorului comunist. Nici Ștefan cel Mare, nici Constantin cel Mare, pe scurt, nimeni dintre marii și micii eroi ai Românilor. Ce Horia, Cloșca și Crișan? Ce Avram Iancu sau Baba Novac? Ce Dabija, Mateevici sau Halippa? Pentru ei Ceaușescu, ce a târât în pușcărie oameni pentru o glumă care nu îi plăcea, care a distrus familii și a otrăvit o țară cu imoralitate și corupție, este „cel mai mare erou pe care l-au avut Românii”. Și zic ei asta pentru că nu (mai) sunt Români, ci Comuniști. Iar Comunistul nu are altă nație sau religie decât Partidul. Nici alți eroi decât eroii Partidului. Aceasta este calea morții. Iar să-i cinstești pe cei care au făcut bine, de la eroii luptei anti-comuniste la Horia, Cloșca, Crișan, Atanasie Todoran și toți ceilalți, de la Sfinții Apostoli la sfinți ca Sofian Boghiu, Ilarion Felea și Dumitru Stăniloae, Aceasta este calea vieții.
P.P.S. Acestea sunt statisticile avorturilor din România prin care d-l ceaușist credea că demonstrează că Ceaușescu a fost bun și că cifra de 23 de milioane de avorturi nu include epoca Ceaușescu:
Cred că este vorba despre frică . Frica alimentează prostia care generează la rându-i mai multă frică.
( Iar toate acestea pe fondul faptului că am fost transformați toți în niște zombi digitali, bombardați din toate părțile cu informație multă și, de cele mai multe ori, contrafăcută. Pe baza unor algoritmi de IA făcuți să ne țină captivi pe fiecare într-o bulă proprie, anihilându-ne simțurile până la a nu mai avea nici un contact cu realitatea și unii cu alții. Ca în Matrix. )
Îmi amintesc frânturi de discuții dintre părinții mei din 1990: “Văleu, capitalism, ce-i aia, ce va fi?” Ulterior am aflat că cei mai mulți oameni nu l-au votat atunci pe Ion Rațiu pentru că le-a fost frică. Le-a fost frică pentru că acesta … purta papion. Era dintr-o altă lume, vorbea despre lucruri nemaiauzite și nemaiîntâlnite. În schimb Iliescu era o figură familiară tuturor, era “tovarăș”, era din peisaj. Era din zona lor de confort.
În 2018, la referendumul pentru familie, chiar și dintre creștini mulți au stat acasă. Le-a fost frică. De Putin, de Dragnea, de pesede, de faptul că va veni sfârșitul lumii.
Acum iarăși simt acea stare de frică. “Vine ăsta, ne taie, ne desființează. Din nou Putin, Dughin… Ailaltă măcar ne spune minciunile cu care suntem deja confortabili. Nu ne tulbură somnul.”
Mă gândesc că și în vremea Mântuitorului trebuie să fi fost la fel. Gherghesenilor le-a fost frică, le muriseră porcii. Norodului care era în fața lui Pilat cred că, de asemenea, i-a fost frică. Mântuitorul era Fiu al lui Dumnezeu, învia morții, făcea vindecări sâmbăta, nu se spăla pe mâini înainte să mănânce. Pe când Baraba, de bine, de rău, era… de-al lor.
Democrația pur și simplu nu-i pentru fricoși.
“Trăiesc acei ce vreu să lupte, Iar cei fricoși se plâng și mor. De-i vezi murind, să-i lași să moară Căci aste e menirea lor.”
zicea G. Coșbuc.
Textul de mai sus a fost postat drept comentariu la eseul Azi, 1990 și prostia omenească. Mi s-a părut foarte interesant, așa că l-am republicat. Am, totuși, unele rezerve: părerea mea este că d-l Alexandru Miron este foarte, foarte optimist. Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 