Legătura sau Așezământul lui Mihai Viteazul

Mihai-Viteazul – portet de epocă

Cunoașteți Adevărul, și Adevărul vă va face liberi!

Mitologia masonică și comunistă cuprinde nu doar originile Neamului Românesc, ci și multe alte aspecte istorice. Practica de a schimba istoria „pe ici, pe colo, prin punctele esențiale”, ca să se potrivească propagandei, este veche și continuă. Căutarea adevărului, cu dorința cinstită de a-l găsi, face deosebirea dintre cel înrobit de minciună și cel care urcă spre Libertate.

Printre miturile vechi ale Stângii este și feudalismul românesc, o construcție fantasmagorică însă foarte bine înfiptă în creierele cetățenilor – e drept, după mai mult de un secol de propagandă. Fără acest feudalism, nu exista lupta de clasă imaginată de Stânga (și indusă, prin propagandă, pretutindeni). Ca urmare, era nevoie de crearea acestui feudalism românesc, oricât de imaginar.
Aici intră și mitul legării de glie a Țăranilor de către Mihai Viteazul.

Acest mit pretinde că, pe la 1595, are loc un act foarte important pentru istoria românească, pentru societatea românească; cităm:

Legătura lui Mihai Viteazul desființează dreptul de strămutare al țăranilor și transformă în șerbi pe oamenii liberi fără pământ.” [ILD: 139]

Istoria lumii în date, din care dăm citatul, este o lucrare esențială a istoriografiei comuniste (ceaușiste). În acestă privință (a „Legăturii lui Mihai Viteazul”) ea reflectă un punct de vedere paradigmatic pentru istoriografia comunistă din România anilor 1848-2022. Aceeași viziune apare și în creațiile artistice de factură comunistă. Conform ei, Mihai Viteazul a introdus „legarea de glie a țăranului român”, stare care se va numi vecinie (vicinie) sau rumânie. Sau cel puțin a generalizat-o, spun unii istorici mai îndrăzneți. Dar mitul Legăturii lui Mihai nu aparține doar Comunismului!

Primul care vine cu această idee este Nicolae Bălcescu, mason celebru, în Magazin Istoric pentru Dacia, t. II, București, 1846, p. 236-2371. El afirmă că „acest act barbar” al Prințului Mihai ar fi legat „vecinic” de moșie pe „țăran”. Și că ar fi fost făcut pentru că „aristocrația” l-ar fi „silit la aceasta”. Dincolo de justificarea tipică Stângii – prin „oprimarea poporului de aristocrație” –, mitul vecinirii, adică șerbirii sau iobăgirii „țăranului” român, de către Mihai Viteazul se va păstra în istoriografie. De la Catargiu la Iorga, numeroase personalități repetă și propagă acest mit [Giurescu, 2011:44-45 ș.cl.]. Singura nuanță este, la unii istorici, ideea că nu Mihai Viteazul ar fi întemeitorul veciniei (rumâniei), ci acela care ar fi generalizat-o.

Totuși, în 1915, este prezentat studiul academic al lui Constantin Giurescu ce dovedește că sursele istorice

  • atestă existența veciniei (sau rumâniei) cu mult înainte de Mihai Viteazul și cel puțin din secolul al XIV-lea [Giurescu, 2011:46-47]
  • vecinii sau rumânii erau un fel de arendași care puteau să plece de pe moșie dacă nu aveau datorii către proprietar (ceea ce este de bun simț!) și erau aduși înapoi pe moșie dacă fugeau fără să își plătească datoriile (ceea ce este tot de bun simț); ca urmare, era o stare deosebită de aceea de șerb
  • că Mihai Viteazul prin așezământul său de fapt a oprit aducerea vecinilor înapoi pe moșiile de pe care fugiseră (fără să își plătească dările!)

Ca urmare, departe de a fi o legătură sau un așezământ într-un înțeles negativ pentru vecini (rumâni), dimpotrivă, Așezământul lui Mihai Viteazul este o ștergere a vechilor datorii ale vecinilor (rumânilor) fugiți.
Dragostea populară foarte mare pentru Mihai Viteazul, atât la Românii de la Nord și Sud de Dunăre, cât și la Secui, Sârbi, Albanezi, Bulgari, Greci etc. s-a datorat și dreptății și milei înțelepte ce îl însoțea pe principele român. Nenumărați eroi populari s-au ridicat la luptă alături de Mihai Viteazul, inclusiv (sau, mai ales) din 1595 încolo. Ștergerea datoriilor rumânilor (vecinilor) a fost unul dintre argumentele forte ale domnitorului român.

Tot această așezare sau legătură eliberatoare explică și entuziasmul țăranilor din Ardeal față de venirea lui Mihai, încrederea în eliberarea pe care acesta o va aduce.
Din păcate, încrederea aceasta a fost trădată; și aici avem cea mai mare greșeală a lui Mihai Viteazul, care îi va aduce și moartea: încrederea în aristocrația apuseană.

Mihai-Andrei Aldea


1. Tot acolo Nicolae Bălcescu face o afirmație esențială pentru a înțelege Evul Mediu românesc. După ce prezintă Așezământul lui Mihai Viteazul așa cum îl vede el (ca înrobire, și prima înrobire, a țăranilor români în vecinie/rumânie/șerbie), Bălcescu adaugă „De atunci să desăvârși regimul feudal în țara noastră.” (Magazin istoric pentru Dacia, II, 1846, p. 237). Este o afirmație esențială deoarece în lipsa unei mase de șerbi sau iobagi nu se poate vorbi despre un regim feudal real. Deoarece, în realitate, vecinii sau rumânii nu erau șerbi sau iobagi, rezultă că cel puțin până la instalarea Fanariotismului Principatele Române Dunărene (Muntenia și Moldova) nu erau state feudale în înțelesul propriu al cuvântului.

Bibliografie selectivă

  1. *** Istoria lumii în date, elaborată de Horia C. Matei, Florin Constantiniu, Marcel D. Popa, Nicolae C. Nicolescu și Gheorghe Rădulescu sub conducerea Acad. Prof. Andrei Oțetea, Ed. Enciclopedică Română, București, 1969 (citată în text în forma [ILD: p.], unde „p.” este pagina)
  2. Giurescu, Constantin C. (2011) Probleme controversate în istoriografia română, Ed. Scripta, București
  3. Giurescu, Constantin C. și Dinu C. (1976) Istoria românilor, vol. 2, De la mijlocul secolului al XIV-lea până la începutul secolului al XVII-lea, Ed. Științifică și Enciclopedică, București (la paginile 372-375 pentru subiectul de față)

2 gânduri despre “Legătura sau Așezământul lui Mihai Viteazul

  1. Bogdaproste pentru această informație esențială care aduce la lumină adevărul atât de necesar !!!
    Din păcate, în ceea ce privește încrederea lui Mihai Viteazul în aristocrația apuseană, oare nu este vorba de fapt de încrederea lui în papistași ??? Nu la fel a crezut și Sfântul Ștefan cel Mare despre papistași ??? Însă Sfântul Voievod Ștefan cel Mare se pare că s-a lămurit cu papistașii până la urmă… Dar cine ar fi putut ști, la vremea respectivă, cât de fățarnici sunt papistașii ??? Nu cred că se știa, de pildă, ce-au făcut cruciații cu Constantinopolul la 1204. Pentru că, dacă s-ar fi știut, atunci probabil că și Mihai Viteazul ar fi fost mai prevăzător… Presupun și eu, căci nu găsesc altă explicație…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Se știa bine despre 1204. Doar că, dacă te uiți bine, vezi că totdeauna propaganda unor sisteme bine închegate știe să mute vina. De exemplu, se zice „nu sistemul este rău, au fost niște oameni răi care…”. Bineînțeles, depinde și de CUM zici lucruri de felul acesta.
    Cred că la Mihai Viteazul ispita a venit din faptul că nu a vrut să lupte pe toate fronturile, dar și din faptul că au fost voci apusene care îi păreau favorabile.
    Poate voi scrie și despre asta…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s