Că am colinda, dar cui?

Cădeau spre cer,
grăbit,
Aripi de înger
Și de sărutul mării ca senin
albeau în flăcările
valurilor
zorii
Și rătăcind,
cu norii de preaplin
cântau
de amintirile-nserării
spre munții vineții
cu
Linu-i lin.
Iar pe sub bolți
De suflete
creștine
venite din colinde
De demult
Se întorceau iubirile senine
Ca mângâierea mamei
potolind tumult.
Și Cerul strălucea de-atâta soare,
Din înghețare,
izbucniri de slavă
Și tărie,
Ce-n miez de ger
ce crapă chiar și piatra
Țâșnește
Colindatul
Bucurie.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă