Că am colinda, dar cui?

Că am colinda, dar cui?

Cădeau spre cer,
grăbit,
Aripi de înger
Și de sărutul mării ca senin
albeau în flăcările
valurilor
zorii
Și rătăcind,
cu norii de preaplin
cântau
de amintirile-nserării
spre munții vineții
cu
Linu-i lin.
Iar pe sub bolți
De suflete
creștine
venite din colinde
De demult
Se întorceau iubirile senine
Ca mângâierea mamei
potolind tumult.
Și Cerul strălucea de-atâta soare,
Din înghețare,
izbucniri de slavă
Și tărie,
Ce-n miez de ger
ce crapă chiar și piatra
Țâșnește
Colindatul
Bucurie.

 

Mihai-Andrei Aldea

 

DSCN0616 Troiţă Borca

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă