Dacologie, Dacism şi Dacomanie

Am fost întrebat de unii cititori care ar fi sensul termenului Dacism în textele mele istorice. Deşi mi se păruse că am construit un context destul de lămuritor… pentru unii nu este de ajuns.
Deci, în ce înţeles folosesc termenul de Dacism?
Sensul este acela de Dacomanie, doar că sunt politicos şi încerc să las loc revenirii la firesc.

Pe scurt, avem următorii termeni esenţiali

Dacologie = Discipline ştiinţifice care au ca domeniu de lucru istoria, cultura şi idiomurile dacice.

Altfel spus, Dacologia cuprinde în ea istorie, arhivistică, numismatică, arheologie, etnologie, filologie etc., în măsura în care acestea sunt legate de Daci.

Dacism = (1) (înv.) Pasiunea faţă de Daci şi cultura sau/şi istoria lor. (2) (şt.) Element lingvistic ori cultural tipic dacic. Termenul este folosit rar şi doar în lucrări de specialitate. (3) (depr., şt.) Manie prin care se exagerează prezenţa, rolul, rostul, cultura sau/şi istoria Dacilor, ignorându-se adevărul, negându-se izvoarele istorice, numismatice, arheologice etc.; dacomanie.

După cum se poate vedea, termenul de dacism poate avea înţelesuri foarte diferite.
Înţelesul (1) este învechit şi, în fapt, ieşit din uz. A fost întrebuinţat mai ales între anii ’70-’90 ai secolului XX.
Înţelesul (2) este ştiinţific şi se foloseşte doar în lucrările de specialitate, lipsind în limbajul curent.
Înţelesul (3) este depreciativ şi ştiinţific. El desemnează în limbajul politicos înclinaţiile de falsificare agresivă a istoriei, culturii şi idiomurilor Dacilor. Altfel spus, este o denumire politicoasă pentru dacomanie.

Dacomanie = Manie prin care se exagerează prezenţa, rolul, rostul, cultura sau/şi istoria Dacilor, ignorându-se adevărul, nedându-se izvoarele istorice, numismatice, arheologice etc. Ca în orice tulburare maniacală cei afectaţi sunt ilogici fără să poată vedea acest lucru, sunt foarte violenţi faţă de cei care îi contrazic şi au o purtare oscilantă – trec foarte uşor de la un limbaj civilizat la unul suburban, de la o purtare elegantă la mojicie şi violenţă. Concepţiile despre Daci ale celor afectaţi de dacomanie sunt extrem de diverse şi adeseori contradictorii; totuşi cei mai mulţi dacomani sunt uniţi între ei de adoraţia faţă de Daci (oricât de diferit concepuţi) şi de ura faţă de istoria bazată de izvoare.

Pentru a constata lipsa de logică a dacomaniei, să consemnăm aici doar şapte dintre tezele preferate ale dacomanilor:

şapte teze daciste (dacomaniacale)
A.1 şi A.2 Romanii şi Dacii erau acelaşi popor şi vorbeau aceeaşi limbă.
B. Dacii erau un popor avansat, spiritual, viteaz dar lipsit de agresivitate, urând imperialismul.
C. Romanii erau nişte bestii primitive, violente şi invadatoare.
D. Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia şi unele părţi din Africa.
E. Decebal a fost un erou care s-a opus intrării Daciei în statul roman.
F. Romanii au fost nişte invadatori nenorociţi ai Daciei.

Acum, desigur,
a) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor înseamnă că aveau, în mare, aceeaşi cultură[1]; deci erau cam la fel de buni sau răi;
b) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor şi vorbeau aceeaşi limbă înseamnă că ar fi trebuit să fie uniţi;
c) dacă Traian era din acelaşi popor cu Decebal, dat fiind că el conducea cam 80 de milioane de Romani=Daci, iar Decebal cam 1 milion de Daci=Romani, înseamnă că Decebal era un separatist;
d) dacă Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia (după unii dacişti… toată Europa şi Asia!) şi ceva din Africa înseamnă că erau războinici cuceritori (=invadatori) şi nu paşnicii apărători ai gliei părinteşti cum îi proclamă dacomanii;
e) dacă Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia (plus părţi din Africa) înseamnă că au cucerit teritorii de cel puţin zece de ori mai mari decât Romanii;
f) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor cucerirea Daciei nu a fost o invazie, ci o reîntregire naţională.

Sunt doar câteva din fracturile logice fundamentale ale Dacismului/Dacomaniei.
Dar pentru adepţi nu contează logica: precum în orice manie, convingerea este dincolo de raţiune.

Nădăjduiesc să fi lămurit pe nelămuriţii cititori.

Dr. Mihai-Andrei Aldea

[1] Pentru cine nu ştie voi sublinia faptul că un popor se defineşte esenţial prin cultură şi secundar prin limbă.
De exemplu, Brazilienii şi Elveţienii sunt popoare ce vorbesc limbi diferite (Brazilienii – portugheză şi spaniolă; Elveţienii – franceză, germană, italiană şi retoromană).
Alt exemplu, Bolivienii, Argentinienii, Chilienii, Ecuadorienii etc. sunt popoare diferite deşi vorbesc aceeaşi limbă.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare (227-337), primul împărat creştin al Romaniei, străromân în toate înţelesurile termenului (se naşte în Moesia Superior, Prefectura Dacia, este vorbitor nativ de latină, construieşte un pod peste Dunăre şi poartă de grijă nu doar teritoriilor provinciale nord-dunărene ci şi cetăţenilor romani din Goţia, stat clientelar roman din vremea lui Aurelian).

Joke Biden, Kamela Harris şi Talibanii

Americanii au avut nevoie, în Afganistan, de traducători.

Joe Biden – cel care ocupă funcţia de Preşedinte al SUA – şi Kamala Harris – care ocupă funcţia de Vicepreşedinte SUA – au hotărât1 să arunce la gunoi ceea ce realizase Donald Trump: stabilizarea situaţiei afgane şi aducerea Talibanilor la negocieri. Deci s-a ordonat retragerea unilaterală şi totală din Afganistan. În plină vară, anotimpul cel mai propice pentru activităţile talibane. Fără tratat cu Talibanii. Fără o strategie de apărare a celor care au colaborat cu ei douăzeci de ani. Fără o strategie de apărare a Americanilor aflaţi în Afganistan – de care Democraţii invadatori şi Armata SUA au avut nevoie până de curând, acum abandonaţi cu totul. Printre cei abandonaţi se numără şi neutrele personaje ale traducătorilor sau interpreţilor. De traducători au avut nevoie şi Talibanii, şi oamenii care ţineau cu Talibanii, şi masele neimplicate, şi Americanii – militari sau civili – aflaţi în Afganistan. Este limpede că fără aceşti traducători Afganii ar fi avut mult mai multe victime: o ceartă domestică ar fi fost crezută un îndemn la atac, un cerşit agresiv ar fi părut ameninţare sau preludiul unei lovituri etc.; şi, ca urmare, Americanii – şi ceilalţi ocupanţi – ar fi apăsat mai repede, mult prea repede, pe trăgaci. Traducătorii au fost „zona tampon” dintre multele părţi existente în Afganistan.

Talibanii au cucerit2 Afganistanul. Inclusiv Kabul, capitala.

Trupele americane mai au sub control doar mici părţi din oraş3.

Ce se întâmplă cu traducătorii pe care Joe Biden şi Kamela Harris i-au lăsat în Afganistan fără niciun tratat, fără nicio apărare?

Joe Lonsdale a aflat soarta unui traducător afgan pe care l-a cunoscut ani de zile. Un om care a primit legitimaţie de traducător de la U.S. Department of Defense, de obicei numit DoD. Şi care, după ani şi ani de zile, a fost abandonat de Joe Biden şi Kamela Harris. A fost lăsat, adică, în mâinile Talibanilor.

Talibanii l-au bătut pe traducător, au ars legitimaţia DoD pe pieptul lui, i-au tăiat mâinile şi l-au spânzurat.

Asta după ce i-au torturat familia şi i-au ucis pe toţi cei din familie, în afară de fetiţa de zece ani.

Fetiţa de zece ani a traducătorului a „fost cruţată”: a fost dată conducătorilor Talibani ca să se joace cu ea (să o violeze, dacă nu aţi înţeles), ori să o dea cadou subordonaţilor lor.

Mesajul lui Joe Lonsdale răspândit în reţelele de socializare. Zadarnic

Acesta este un caz din mii sau zeci de mii.

Ca o paranteză, i-aş îndemna pe activiştii Andrei Caramitru, Florin Buhuceanu, Romaniţa Iordache, Remus Cernea, Vlad Viski, Bob Rădulescu şi alţii asemenea să meargă acum în Afganistan. Doar au stat atâta vreme – foarte bine, de altfel – printre „Talibanii” ortodocşi (cum i-au declarat pe credincioşii ortodocşi)! Au, deci, experienţă şi rezistenţă, nu? Să se ducă acum şi să le spună Talibanilor cum este cu drepturile omului pervers sexual, cu înapoierea religioasă şi altele asemenea. Aştept cu nerăbdare să-i văd la lucru. Deşi, mai curând, cred că ar fi în stare să treacă la Islam şi să se declare ei înşişi Talibani dacă s-ar trezi în apropiere de aceştia… Ca toţi laşii.

Revenind, soarta acestui interpret şi a familiei lui îi aşteaptă şi pe cetăţenii americani aflaţi încă în Afganistan.

Sub criminala conducere a lui Joe Biden şi Kamala Harris, Departamentul de Stat al SUA dă următorul anunţ Americanilor din Afganistan:

„Către Cetăţenii Americani,

Vă mulţumim pentru înregistrarea cererii de evacuare din Afganistan. Ambasada SUA din Afganistan a confirmat că un număr nedefinit de zboruri furnizate de guvern vor începe în curând. Vă rugăm să vă deschideţi cale acum la Aeroportul Internaţional Hamid Karzai.”

Acest anunţ pare de un cinism de-a dreptul patologic, sau de o imbecilitate crasă.

Oare Departamentul de Stat al (?) Statelor Unite crede că profesorii americani abandonaţi în Afganistan îşi pot deschide cale prin mijlocul Talibanilor? Sau copiii lor?

După cum observă comentatorii, acest anunţ spune de fapt asta:

„Către Cetăţenii Americani,

Vă mulţumim că sunteţi atât de proşti încât să mai credeţi că ne pasă de voi. Vom folosi numele Ambasadei SUA în Afganistan (pe care probabil o desfiinţăm în curând) spre a vă spune că, poate, cândva, un oarecare număr de zboruri (de la zero la ne mai gândim) va lua pe cine avem chef din Afganistan. Noi nu mai avem control decât în câteva zone mici şi nu ştim dacă mai stăm. Dacă sunteţi Rambo sau aşa ceva croiţi-vă cale prin forţele talibane care au învins armatele guvernamentale antrenate de noi, care torturează, violează şi ucid. Veţi ajunge astfel la Aeroportul Internaţional Hamid Karzai (dacă nu va avea alt nume între timp) şi poate vom avea un zbor în care poate să fie un loc pentru unul dintre voi.”

Altfel spus, în mod oficial se recunoaşte faptul că retragerea „organizată” de Joe Biden şi Kamela Harris a lăsat cetăţenii americani în mâinile Talibanilor.

Bineînţeles, alături de armament modern, muniţie performantă, calculatoare de ultimă generaţie, drone strategice, programe (IT) militare etc., etc.

La intrarea în Aeroportul Internaţional Hamid Karzai forţele talibane au preluat controlul: bat şi biciuiesc pe cei care sunt prinşi încercând să intre în aeroport.

Jen Psaki, cea care şi-a asumat ruşinoasa poziţie de purtător de cuvânt al regimului Biden-Harris, anunţă: „cel puţin 11,000 [unsprezece mii n.n.] de Americani se află încă în Afganistan”.

Dar, bineînţeles, niciun cuvânt despre cei care au predat în şcolile deschise de Americani şi despre familiile lor; niciun cuvânt despre traducători şi familiile lor; niciun cuvânt despre Afganii care au fost alături de Americani şi acum sunt trădaţi şi abandonaţi în mâinile duşmanilor de moarte. Unii militari americani apelează la mila publică pentru a strânge banii cu care să îşi scoată din Afganistan tovarăşii de arme fără cetăţenie.

Culmea este că Armata SUA nu a fost învinsă în Afganistan, dar retragerea Biden-Harris este cel mai mare dezastru militar din istoria SUA. TOCMAI pentru că este total absurdă… exceptând situaţia în care Biden şi Harris sunt agenţi ai unor puteri anti-americane.

Şi pentru aceasta plătesc mulţi.

Zeci de mii, sute de mii de oameni trădaţi de regimul Biden-Harris.

Femei violate, torturate şi ucise.

Copii violaţi, torturaţi şi ucişi sau înrobiţi.

Bărbaţi torturaţi – uneori şi violaţi –, mutilaţi şi ucişi.

Cel care ocupă funcţia de Preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, şi-a luat o nouă vacanţă. El este cel poreclit şi Joke Biden (Glumă Biden). Din păcate, această glumă a devenit de mult un rânjet hidos al Iadului.

Va urma

Mihai-Andrei Aldea


P.S. Pentru bestialităţile comise de Comunişti în SUA vedeţi şi violarea femeilor cu acordul autorităţilor californiene. Şi, nu uitaţi, practica se va extinde! Inclusiv în România… dacă nu-i oprim pe Comunişti (zişi şi Democraţi).

P.P.S. Mulţi uită că Afganistanul are frontieră cu China şi ţări (musulmane) din Asia Centrală (de asemenea sub influenţă chineză, nu doar rusească). Mulţi ignoră relaţiile normal uluitor de bune dintre China şi Talibani. Trebuie înţeles un lucru: Talibanii s-au născut dintr-o mişcare paşnică de eliberare şi unitate a Indiei transformată de unii şeici arabi într-o mişcare violent-fanatică islamică. Ei nu reprezintă Afganii sau Afganistanul, ei sunt cuceritori plătiţi de forţe străine spre a controla Afganistanul. Sunt printre ei şi patrioţi afgani, dar puterea este la extremiştii islamişti. Da, Democraţii (aka Comuniştii) SUA nu au venit în Afganistan din bunătate sufletească. Au invadat Afganistanul – şi am protestat atunci faţă de acest act. Dar nici Talibanii nu au cucerit Afganistanul din patriotism – aşa cum cred naivii. L-au cucerit pentru a pune mâna pe putere, pentru a putea impune Islamul cel mai violent… şi pentru că aşa le-au cerut patronii externi. Comunişti. Cu care Joke Biden şi Kamela Horroris au legături vechi, deloc inocente. De ce NSA, CIA ori FBI nu i-au arestat la vreme? De ce s-a complotat înlăturarea lui Donald Trump, care deschisese calea către eliberarea sănătoasă a Afganistanului? Singurii care profită de toate aceste manevre sunt Comuniştii – din SUA şi din alte ţări.

P.P.P.S. Pentru cine se îndoieşte de faptul că forţele americane şi aliate nu mai controlează decât mici pătrăţele disparate în Afganistan, iată articolul din „Military TimesAmericanii şi forţele aliate prizoniere în Afganistan disperaţi pentru informaţii privind evacuarea. Cât despre un cordon între aeroport şi zonele în care sunt Americani şi alţi oameni ce trebuie evacuaţi… doar răspunsuri diplomatice.


1După multe surse, starea avansată de degradare mentală a lui Joe Biden face ca hotărârile Preşedinţiei SUA să vină, de fapt, de la Kamela Harris.

2Revin mai jos asupra expresiei au cucerit, în locul celei preferate de Comunişti, au elibarat. Voi arăta şi legătura cu Comuniştii.

3Voi reveni mai jos în articol

Victoria Feminismului: Femeile din California sunt violate cu aprobarea autorităţilor

Victoria Feminismului: Femeile din California sunt violate cu aprobarea autorităţilor

Femeile închise în cea mai mare închisoare pentru femei din California descriu condiţiile ca „cel mai rău coşmar dintr-un coşmar” după introducerea de noi resurse pentru sarcină... Noile resurse sunt recunoaşterea tacită de către oficiali că femeile trebuie să se aştepte să fie violate de bărbaţii cu care sunt închise...WLF

Cine cunoaşte Statul California ştie că acesta este condus de Socialişti (Comunişti1). Şi ştie că, de multă vreme, Feminismul socialist – sprijinit oficial de conducerea Californiei – a devenit un Antifeminism prea puţin mascat.

Este firesc, pentru că Socialismul (Comunismul) este o religie autodistructivă. Tot ceea ce pretinde că apără şi dezvoltă – economie, ştiinţă, femeie, bărbat, copil, naţiune etc. – este de fapt cel puţin neglijat dacă nu direct lovit, exploatat, nimicit.
Feminismul ar trebui să fie o mişcare de apărare a femeilor în faţa sistemelor misogine – precum Islamul – şi de dezvoltare a tot ceea ce au femeile frumos, bun, preţios. Aici, intră, de pildă, dreptul femeii de a alege dacă vrea să fie casnică sau angajată. Aici intră, de asemenea, dreptul femeii de a fi apărată legal de bărbaţii care abuzează de superioritatea lor fizică.

Feminismul socialist – care domină în California şi alte state socialiste americane2 sau de pe alte continente – are însă cu totul altă viziune. În această viziune femeia nu are dreptul să fie casnică, fiind obligată să se angajeze. În această viziune femeia nu are dreptul să se apere de bărbat dacă acesta se declară femeie. Pare aberant, nebunesc, dement? Este. Pare ireal? Se întâmplă! Şi vom vedea îndată faptele! Înainte, însă, o mică paranteză.

Feminismul socialist este susţinut şi în România. Pe faţă de USR (popular numită Uniunea Sovietică din România), mai făţarnic de PNL şi celelalte partide. Că, de, aşa e ordinul birocraţilor ce controlează Uniunea Europeană!

Dar ce spune, printre alte demenţe, acest Feminism socialist?
Spune că „genul este fluid iar persoanele LGBT(etc.) se nasc aşa şi nu se pot schimba; dar îşi pot schimba genul/sexul dacă vor, cum vor”.
Orice om normal la cap va fi uimit: afirmaţiile se contrazic esenţial, se exclud reciproc.

Poporul povesteşte că la o adunare comunistă Ana Pauker a întrebat:

„Ca să vedem dacă aţi înţeles gândirea comunistă spuneţi cât face unu plus unu!”
Tovarăşii s-au uitat nedumeriţi unul la altul. Careva a ridicat mâna şi a întrebat temător:
„Doi?”
„Nu, tovarăşi!” s-a încruntat Ana Pauker. „Aceasta este gândirea burgheză de care trebuie să scăpăm!”
Toţi au rămas şocaţi: a acuza pe cineva de gândire burgheză era extrem de grav, putând duce la eliminarea totală a persoanei… şi familiei.
Atunci un tovarăş din primul rând, cu vechime în Partid, a ridicat mâna:
„Unu plus unu face cât ne spune Partidul!”
Un rânjet satisfăcut s-a întins pe faţa Anei Pauker:
„Aceasta, tovarăşi, este gândirea comunistă! Felicitări!”.

Pare banc?
Pare ireal?

În California a luat de multă vreme puterea Partidul Democrat – centrul Socialismului din SUA.

Ca urmare, ideea că bărbatul care se declară femeie este femeie a fost impusă prin lege.

Da, în Statul California te poţi declara bărbat dacă eşti femeie şi femeie dacă eşti bărbat. Şi ţi se zice „transgender” (transsexual în română). Dacă eşti bărbat transgender (bărbat transsexual), înseamnă că eşti o femeie ce pretinde că e bărbat. Şi, conform Socialiştilor, trebuie ca toţi oamenii să ignore faptul că eşti femeie şi să spună că eşti bărbat. Şi nu doar să spună! Bărbaţii trebuie să te primească până şi în veceurile lor, chiar dacă ai alte dotări fiziologice. Inversul se aplică şi el! Dacă eşti femeie transgender (femeie transsexual), înseamnă că eşti un bărbat care pretinde că eşti femeie. Şi, conform Socialiştilor, trebuie ca toţi oamenii să ignore faptul că eşti bărbat şi să spună că eşti femeie. Şi nu doar să spună! Femeile trebuie să te primească până şi în veceurile lor… chiar dacă ai alte dotări fiziologice.

Evident, violatorii – de la pedofili la cei „clasici” – profită masiv de această politică aberantă. Şi sunt apăraţi sistematic de Feminismul socialist!

Această politică a fost impusă, prin forţă brută, în întreaga Californie. Inclusiv în închisori!

Închisorile californiene erau şi ele separate după sex: închisori pentru bărbaţi şi închisori pentru femei. Erau este cuvântul cheie.

De ce o asemenea separaţie?

Pentru că în lipsa libertăţii relaţiile sexuale nu pot fi considerate consensuale. Adică orice relaţie sexuală a prizonierilor este automat considerată viol. Excepţie sunt, bineînţeles, vizitele conjugale. Logica este simplă: de vreme ce lipsa libertăţii poate duce foarte uşor la viol, eliminăm pe cât posibil tot ce poate duce la viol. De exemplu, nu punem în aceeaşi închisoare bărbaţi şi femei. Mai ales că mulţi dintre bărbaţii închişi sunt închişi pentru violenţă.

Logica este clară. Dar Socialismul nu ţine seama de logică, vă amintiţi?

Aşa cum „unu plus unu fac cât ne spune Partidul”, Socialiştii care stăpânesc Statul California au declarat că genul este fluid. Şi că dacă un om spune că are alt sex/gen decât cel biologic, înseamnă că îl are.

Dement? Da. Dar şi real!

În închisorile de femei din California au fost introduşi deţinuţi, adică bărbaţi, care s-au declarat femei. Inclusiv bărbaţi care au ajuns în puşcărie datorită violenţelor împotriva femeilor!

Deţinutele din California nu au dreptul să refuze asemenea „colege” de celulă.

Este evident că aceşti bărbaţi s-au declarat femei ca să ajungă printre femei. Şi nu au vrut să ajungă printre femei ca să înveţe să croşeteze.

Vă amintiţi că relaţiile sexuale din închisoare sunt considerate viol?

Ei bine, după ce au avut loc nenumărate violuri, iar unele deţinute au rămas însărcinate, Partidul a luat măsuri: a început să împartă prezervative şi anticoncepţionale femeilor care sunt silite să stea în celule cu bărbaţii care se pretind femei.

Cum???

Da.

În loc să oprească violurile, Statul California ia măsuri pentru ca violurile să lase cât mai puţine urme. Feminismul socialist a obţinut o mare victorie: Femeile din California sunt violate cu acordul autorităţilor.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Deşi pare ciudat, aceste fapte au fost aflate cu ajutorul unui grup restrâns de… Socialişti. Grupul Women’s Liberation Front are exact aceleaşi idei cu Socialiştii care conduc Statul California, cu mici diferenţe: bărbaţii sunt răi prin definiţie şi genurile trebuie să dispară. Aceste diferenţe minore3 sunt de ajuns pentru ca WLF să lupte împotriva Partidului Democrat şi să dea pe faţă unele dintre crimele acestuia. Socialiştii între ei…


1Socialismul este Comunismul cu mască umană. Sau, cum spun Românii: aceeaşi Mărie cu altă pălărie.

2În Statele Unite ale Americii Socialiştii sunt grupaţi în imensă majoritate în Partidul Democrat. Acesta este adevăratul Partid Socialist din SUA (nu se poate spune, corect, „Partid Socialist American” deoarece Socialismul este fiinţial anti-naţional).

3Este de observat că şi Partidul Democrat din SUA (ce şi-ar putea zice foarte corect Partidul Socialist din SUA) susţine că bărbaţii sunt în majoritate răi, că genul este fluid (ceea ce înseamnă că nu are substanţă obiectivă, deci… nu există). Altfel spus, distanţa între cele două concepţii este mai mică decât distanţa dintre portocaliu şi oranj.

Drăgaicele, Sânzienele, Şoimanele… şi altele

Plaiul Nou a adunat câteva definiţii din Dicţionarul Cum luptau Românii? potrivite pentru ziua de astăzi.
Le-am preluat şi eu, în ideea că poate ajung la alţi câţiva oameni; dar sfătuiesc cititorii binevoitori să viziteze şi pagina Plaiul Nou. Mulţumesc!

24 iunie – Zânele – Sânzienele – Drăgaicele – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Ziua Universală a Iei. „SÂNZIENE = (lat.) (1) Îngeri (v.) sau zâne (v.) sau iele (v.), adică duhuri bune (v.), având rosturi (v.) legate de vreme și de îngrijirea, de frumusețea lumii. Aici intră și curăția, latură a frumuseții pe care cei depărtați de Dumnezeu (v.) au pierdut-o în foarte mare parte – atât la nivel propriu cât mai ales ca parte a sistemului de valori.

(2) Femei (v.) tinere, mai ales fecioare, dar nu numai, care au (aveau) o legătură strânsă cu sânzienele (1) propriu-zise, care trăiau după o rânduială (v.) ce oglindea rosturile (v.) și felul de a fi al sânzienelor (1). Zâne (2) (v.).”

[…]

„DRĂGAICĂ = (rom.) (1) Sărbătoare a Sfântului Ioan Botezătorul, a recoltelor și vremii (v.) bune. Prin opoziție cu Irodiada, care a dansat spre patimă (v.) spre rău, spre opoziție cu Dumnezeu (v.), la Drăgaică se joacă (II) spre slava lui Dumnezeu, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, spre binecuvântarea vremii și a recoltelor, a Creației (v.). de aceea Drăgaicele (v.) sunt împodobite cu flori(le Sfântului Ioan) și se țin departe de bărbați. Sânzienele (v.)

(2) Surăție (v.) a drăgaicelor (1) și (2).

(3) Jocul (II) care se joacă de Drăgaică (1).

(4) Cele care joacă acest joc, drăgaicele.”

[…]

„DRĂGAICE = (rom.) (1) Nume vechi dat duhurilor care răspund – în mistica românească – de starea vremii și recolte. Ca și alte asemenea duhuri, având o mare frumusețe (v.) (atribut fundamental feminin), sunt denumite cu nume feminine, chiar dacă se știe că, de fapt, nu au gen (sunt dincolo de masculin și feminin; a se vedea și transnatural). Această frumusețe a drăgaicelor (1) era însoțită de o putere foarte mare, inclusiv în luptă (v.).

(2) Nume dat fetelor și femeilor (v.) care fac parte din surății (v.) închinate acestor îngeri ai vremii și rodirii, sau chiar surățiilor. Printre caracteristici se numără pregătirea de luptă – mai ales cu săbii scurte, cuțite lungi, seceri și bâte scurte (făcăleț, retevei, sucitor, șuvei etc.) -, îndemânarea în aruncarea unor arme (zburături, cuțite), priceperea în rugăciuni pentru îndreptarea vremii și recolte bune etc. Una dintre armele spirituale (v.) ale drăgaicelor (2) era incanarea anumitor Psalmi (v.). Deși de obicei drăgaicele (2) trăiau în obști (v.) obișnuite, ca orice Românce, existau grupuri care duceau viață de zâne (2). În timpul jocurilor (II) de Drăgaică (1) și (2) nu le era îngăduită femeilor apropierea de bărbat (v.).

(3) Duhuri rele (v.) care imită drăgaicele (1), dar făcând rău, stricând vremea sau recoltele. Acestea sunt principalele dușmane ale drăgaicelor (1) și (2).”

[…]

„IELE = (lat.) În mistica populară românească (v.) Ielele sunt duhuri (v.) care păzesc (v.) ori binecuvântează (v.) locuri în care oamenii (v.) nu calcă – sau calcă foarte rar. Sunt îngeri (v.) care au în grijă locurile ce nu au fost încă preluate de oameni. Datorită frumuseții (v.) lor, oamenii au impresia – falsă – că ar fi femei (v.). Acest lucru duce la gânduri necurate – precum cele de invidie la unele femei, sau de desfrânare la unii bărbați (v.). Gânduri care sunt pedepsite (v.) de Iele, adesea foarte aspru (chiar cu paralizie (v.) sau moarte (v.)) Apropierea de iele a unor oameni cu gânduri curate și suflet curat le ducea acestora mari binecuvântări (v.), uneori și ajutorul – mereu miraculos (v.) și foarte eficient – al Ielelor. În mod greșit se atribuie Ielelor purtări rele (v.), fie din neînțelegerea pedepselor date de acestea, fie prin confuzie cu irodițele (v.), iroasele (v.) ori ilioii (v.). În ierarhia populară a duhurilor bune (v.), dintre care cele care au în grijă firea (v.) sau natura, cele mai puternice și mai înalte sunt Ielele. A se vedea și Drăgaică, Drăgaice, Sânziene, Sfintele, surate, surății, Zâne”

[…]

„SFINTELE = (lat.) Ne oprim aici la acest cuvânt doar ca la denumirea dată Ielelor (v.), denumire prin care Românii arătau faptul că acestea sunt de fapt îngeri (v.). Folosită uneori și pentru zânele bune (v.) din aceeași pricină. A se vedea și Șoimanele.”

[…]

„ȘOIMANE(LE) = (et.nec.) (1) Zâne (1) (v.) ale naturii legate de vânt (v.), de coroanele copacilor (v.) de stâncării (v.) și alte locuri înalte. Se caracterizează prin zborul în care sunt văzute cel mai adesea, fie că joacă (II) sau fac alte lucruri. Sunt puternice și temute și, bineînțeles, frumoase.

(2) Iele (v.).

(3) Denumire dată unor surății (v.) dedicate urmării modelului Șoimanelor (1) (v.) și unor femei (v.) care erau surate (v.) ale acestor surății. Erau unele dintre surățiile cele mai ascunse ori tainice ale Româncelor.

(4) Zâne rele (v.) care imită șoimanele (1), dar care nu se pot stăpâni să nu își arate, mai devreme sau mai târziu, urâțenia.”

[…]

„ZÂNĂ / ZÂNE = (lat.? tracic?) (1) Duhuri (v.) ale codrilor (v.) și pădurilor (v.), ale câmpiilor (v.) (mai rar) și altor locuri apropiate de starea veche a lumii (v.). Zânele bune au rostul (v.) să poarte de grijă acestor locuri – prin aceasta înțelegându-se toate cele care sunt acolo – până în clipa în care le preia omul (v.). Din clipa în care oamenii se așează într-un loc zânele (1) încep să se îndepărteze de acela, atât pentru că datoria (v.) lor a fost îndeplinită cât mai ales din pricina păcatelor (v.) oamenilor. Acolo unde se așează oameni buni (v.) care fug de păcat și urmează binele (v.) zânele (1) rămân mai multă vreme. Datorită frumuseții lor foarte mari zânele sunt privite drept feminine, cu toate că se știe că duhurile nu au gen. Cele mai puternice dintre zâne se numesc iele (v.)

(2) În Cultura Română Veche, prin zâne se înțelegeau și acele femei (v.) care împrumută cât pot din felul de viață al zânelor (1), care păstrându-și feminitatea (frumusețea) au puterea de a trăi în pădure (v.) sau codru (v.) – de obicei în armonie cu vietăți cu care stabilesc o relație oarecum simbiotică (cerbi și ciute, urși, păsări mari etc.). Cele mai multe se desprind(eau) cu totul de obștile (v.) obișnuite ale oamenilor (v.) (sate, cătune etc.). Mai rar, unele trăiesc (trăiau) „două vieți”, una obișnuită, cealaltă în surății „de zâne”, adesea chiar ca iscoade (v.) ale zânelor (2) în lumea oamenilor. A se vedea și Drăgaice, Sânziene, surată, surății, Șoimane.

(3) Duhuri rele (v.) care imită zânele (1) în așezare, dar urmărind să înmulțească răul (v.) în locurile în care s-au așezat.

(4) Personaje de basm ale folclorului românesc, fie aflate la hotarul dintre duhuri și oameni, având proprietăți din amândouă categoriile, fie fiind un fel de femei altfel, făpturi transnaturale (v.).”

[…]

„ZÂNĂ BUNĂ / ZÂNE BUNE = (rom.) (1) Duhuri bune (v.) din categoria zânelor (1) (v.).

(2) Femeie (v.) ce face parte dintre aceste surății (v.) dedicate urmării modelului zânelor bune (v.).

(3) Femeie dedicată unei vieți în natură, luptătoare (v.) în înțelesul comun – deci nu călugăriță (v.) – , și care lucrează binele (v.). În folclor sunt frecvente cazurile de fete care ajung în pădure (v.) fără voia lor și care, în loc să caute cu stăruință o cale de ieșire în lume, se obișnuiesc să trăiască în sălbăticie, aproape de vietățile și firea locului. Din acea clipă folclorul începe să le numească zâne, în conformitate cu acest al treilea înțeles al cuvântului.”

[…]

„ZÂNĂ REA / ZÂNE RELE = (rom.) (1) Duhuri rele (v.) din categoria zânelor (3) (v.), care s-au dedicat imitării duhurilor bune (v.) puse de Dumnezeu (v.) ca păzitori (v.) ai codrilor (v.) și altor ținuturi nelocuite de oameni (v.). Evident, în opoziție cu aceste duhuri bune, zânele rele (1) urmăresc să înmulțească răul (v.) din locurile în care s-au așezat. Alungate de Români cu ajutorul mărțișoarelor (fire de lână alb și roșu sau alb și negru înmuiate în aghiasmă (v.) și legate la răscruci și la marginea pădurilor, livezilor, pășunilor etc.).

(2) Femeie (v.) din surății (v.) păgâne (v.) dedicate urmăririi modelului zânelor rele (1).

(3) Femeie dedicată unei vieți în natură, luptătoare (v.) sau vrăjitoare (v.), care lucrează răul (v.). În folclorul românesc ele sunt văzute și ca răpitoare de copii (v.), una dintre cele mai cumplite acuzații din Legea Românească (v.).”

[…]

„IROASĂ / IROASE = (rom.) Nume feminin pentru Ilioi (v.). Categorie de duhuri necurate (v.) cu aparență feminină, de obicei atrăgătoare și vulgară. Cei care se lasă atrași de iroase au de suferit din partea acestora felurite pedepse, de la paralizie temporară la moarte sau posesie demonică. Numite uneori, greșit, Iele (v.), prin confuzia (intenționată de iroase) cu acestea.”

[…]

„IRODIȚĂ / IRODIȚE = (evr.) Alt nume pentru Iroase (v.), venit de la numele propriu Irodiada (cea care lua mințile privitorilor prin dans, acțiune identică celor ale duhurilor necurate (v.) cu aspect feminin numite greșit Iele (v.) sau corect Iroase).”

[…]

„ILIOI = (rom.) Duhuri rele (v.) cu aparență feminină (fie de tinere, fie de bătrâne), care umblă mai ales prin locuri pustii – păduri (v.), bălți (v.) ș.a.a – și încearcă să facă rău oamenilor (v.) întâlniți. Numite uneori, impropriu, și Iele (v.) sau, ceva mai corect, Iele rele.
De obicei Ilioii folosesc mai puțin aparența feminină (tânără) ca mijloc de atragere în păcat, această lucrare fiind cumva „rezervată” mai ales Simzienelor (v.) și iroaselor (v.). Pentru Românii vechi răutatea (v.) acestor duhuri le face să piardă mult din aparența feminină, de unde și numele masculin. Manifestările Ilioilor sunt adesea de o mare vulgaritate, însoțite, bineînțeles, de răutate. Una dintre regulile fundamentale ale vechilor Români era ferirea de orice reacție la manifestările Ilioilor în afară de rugăciune (adică nu se comenta ceea ce fac de față cu ei, nu se vorbea cu ei etc.).”

[…]

„SIMZIANĂ / SIMZIANE = (lat.?) Termen cu polisemie contradictorie. Regional poate să desemneze fie Sânzienele (v.), fie duhuri rele (v.) cu aparență feminină – precum ilioii (v.) și iroasele (v.). În acest caz, spre deosebire de cazul ilioilor sau iroaselor, duhurile rele se arată doar în chip de femei tinere – sau cu o aparență feminină foarte vagă, dar preferabil luminoasă. De asemenea poate să desemneze surate (v.) sau surății (v.) de luptătoare (v.) care folosesc furia ca mijloc de amplificare a puterilor (v.) (oarecum asemănător bersercilor vikingi).”

Citate extrase din cartea „Cum luptau Românii? II Dicționarul” de Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

https://vk.com/plaiulnou?w=wall602523307_49

Trădarea lui Decebal

Trădarea lui Decebal

Între mitul comunist şi adevărul istoric

Oricine a urmărit filmele comuniste din R.S.R. îşi aduce aminte de Bicilis.

În nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a hrănit…

Emoţia faţă de eroismul lui Decebal şi al luptătorilor lui, faţă de cauza lor dreaptă, a rămas în inima multora. Şi s-a transmis, mai departe, conştient ori subconştient, până astăzi.
La fel şi ura şi dispreţul faţă de cel care l-a trădat pe Decebal.
Totuşi… Comuniştii minţeau sistematic.
Minţeau despre invazia şi ocupaţia sovietică – zisă eliberare –, despre cât de bine sunt hrăniţi oamenii – care sufereau de foame –, despre „avansul tehnologic al României” – care de fapt rămânea tot mai în urmă din acest punct de vedere –, despre „bandiţii din munţi” – adică eroica Rezistenţă Anticomunistă etc., etc. Minţeau despre „libertatea” care exista în Republica Socialistă (sau Populară) a României; „libertate” în care nu aveai voie să vorbeşti decât ce permitea regimul (altfel erai pedepsit drastic; da, ca pe facebook sau twitter).
Şi atunci, cât de adevărată este prezentarea lui Decebal din filmele comuniste? Cât de adevărată este prezentarea lui Decebal din cărţile comuniste? Cât de adevărată este imaginea lui Decebal şi a trădării lui din mentalul colectiv?

Bicilis apare în istoriografie într-un singur izvor: Dio Cassius, Istoria Romană, LXVIII, 14 4. şi 5. (FHDR I: 696-697). Textul istoric se referă la întâmplările de după înfrângerea şi moartea lui Decebal. Cităm:

Fură descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau ascunse sub râul Sargetia, din apropierea capitalei sale. Căci abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase – mai ales dintre cele care suportau umezeala –, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea adusese râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceea [Decebal] pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe faţă. Dar Bicilis, un tovarăş al său care cunoştea toate cele întâmplate, fu luat prizonier şi dădu în vileag toate acestea.

[FHDR I: 696-697]

Iată, deci, faptele menţionate de Dio Cassius:
a. După moartea lui Decebal este prins Bicilis, tovarăş al acestuia în ascunderea unor comori.
b. Sub conducerea lui Decebal o mulţime de prizonieri a fost folosită pentru a ascunde mari comori în albia unui râu (prin abaterea cursului) şi în unele peşteri.
c. Sub conducerea lui Decebal aceşti prizonieri sunt masacraţi odată ce lucrările sunt terminate.
d. Aflat în prizonierat, cu Decebal mort, Bicilis dezvăluie Romanilor existenţa comorilor (probabil spre a-şi salva viaţa şi libertatea).

Nu există astăzi niciun izvor istoric ce poate să infirme ori să confirme povestirea lui Dio Cassius. Dacă o luăm ca atare vedem următoarele lucruri:
1. Bicilis NU l-a trădat pe Decebal; atunci când Bicilis indică Romanilor comorile fostul rege dac era deja mort; mai mult, Bicilis fusese făcut prizonier fie la moartea lui Decebal, fie după aceea (izvorul este neclar din acest punct de vedere).
2. Decebal a masacrat prizonieri de război spre a putea ţine secretul comorilor ascunse; o practică ce ni se pare oribilă, josnică şi chiar inumană la piraţi sau tâlhari (dar pe care nu am văzut-o încă niciodată criticată la Decebal…). Mai mult, este foarte probabil că a ucis şi pe cei mai mulţi dintre Dacii liberi cu care a lucrat, de vreme ce singurul care mai ştia de comoară era Bicilis1. Există o mare posibilitate ca Bicilis însuşi să fi fost complicele cu care Decebal i-a ucis pe toţi aceştia.
3. Decebal a ascuns comorile în loc să le folosească pentru a câştiga războiul! După cum am arătat şi în altă parte (a se vedea Uimitorul Decebal – link la sfârşit), această ascundere a comorilor este de o absurditate totală. Din sutele de tone de aur şi argint, numai câteva ar fi fost de ajuns pentru a-i câştiga lui Decebal nenumăraţi aliaţi. Câte o tonă sau două ar fi pus în mişcare pe Germanici, Sciţi, Parţi şi mulţi alţii. Sau măcar ar fi putut fi folosite pentru a recruta zeci de mii de mercenari care să lupte de partea sa. Dar Decebal le îngroapă! Ca şi cum ar fi ştiut că va pierde şi voia doar să îi lipsească de ele pe câştigători2. Desigur, oricât de lipsit de inteligenţă ar părea, gestul nu este unic în istorie, fiind însă tipic unor dictatori, nu unor „lideri populari” (cum a fost prezentat Decebal de către Comunişti… şi nu numai).

Pe scurt spus, nu a existat trădarea lui Decebal de către Bicilis. Ea este o minciună comunistă josnică – dar perfect pe logica bolşevică de a-i învinui pe alţii pentru propriile eşecuri.
Înfrângerea lui Decebal nu se datorează unui trădător. Ea ţine de hotărârea,lui Decebal,inexplicabilă logic, de a-i ataca pe aliaţii săi, Romanii. (Am amintit această situaţie stranie în Uimitorul Decebal.) Şi, bineînţeles, de capacitatea net superioară a lui Bădica Traian de conducător şi strateg. Cel care a ştiut să lege rănile ostaşilor săi a câştigat în faţa celui care i-a asasinat pe cei care ştiau unde şi-a ascuns comorile.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

A se vedea şi Uimitorul Decebal (click aici)
Sau Mitul aurului dacic… (click aici).