Trădarea lui Decebal

Trădarea lui Decebal

Între mitul comunist şi adevărul istoric

Oricine a urmărit filmele comuniste din R.S.R. îşi aduce aminte de Bicilis.

În nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a hrănit…

Emoţia faţă de eroismul lui Decebal şi al luptătorilor lui, faţă de cauza lor dreaptă, a rămas în inima multora. Şi s-a transmis, mai departe, conştient ori subconştient, până astăzi.
La fel şi ura şi dispreţul faţă de cel care l-a trădat pe Decebal.
Totuşi… Comuniştii minţeau sistematic.
Minţeau despre invazia şi ocupaţia sovietică – zisă eliberare –, despre cât de bine sunt hrăniţi oamenii – care sufereau de foame –, despre „avansul tehnologic al României” – care de fapt rămânea tot mai în urmă din acest punct de vedere –, despre „bandiţii din munţi” – adică eroica Rezistenţă Anticomunistă etc., etc. Minţeau despre „libertatea” care exista în Republica Socialistă (sau Populară) a României; „libertate” în care nu aveai voie să vorbeşti decât ce permitea regimul (altfel erai pedepsit drastic; da, ca pe facebook sau twitter).
Şi atunci, cât de adevărată este prezentarea lui Decebal din filmele comuniste? Cât de adevărată este prezentarea lui Decebal din cărţile comuniste? Cât de adevărată este imaginea lui Decebal şi a trădării lui din mentalul colectiv?

Bicilis apare în istoriografie într-un singur izvor: Dio Cassius, Istoria Romană, LXVIII, 14 4. şi 5. (FHDR I: 696-697). Textul istoric se referă la întâmplările de după înfrângerea şi moartea lui Decebal. Cităm:

Fură descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau ascunse sub râul Sargetia, din apropierea capitalei sale. Căci abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase – mai ales dintre cele care suportau umezeala –, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea adusese râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceea [Decebal] pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe faţă. Dar Bicilis, un tovarăş al său care cunoştea toate cele întâmplate, fu luat prizonier şi dădu în vileag toate acestea.

[FHDR I: 696-697]

Iată, deci, faptele menţionate de Dio Cassius:
a. După moartea lui Decebal este prins Bicilis, tovarăş al acestuia în ascunderea unor comori.
b. Sub conducerea lui Decebal o mulţime de prizonieri a fost folosită pentru a ascunde mari comori în albia unui râu (prin abaterea cursului) şi în unele peşteri.
c. Sub conducerea lui Decebal aceşti prizonieri sunt masacraţi odată ce lucrările sunt terminate.
d. Aflat în prizonierat, cu Decebal mort, Bicilis dezvăluie Romanilor existenţa comorilor (probabil spre a-şi salva viaţa şi libertatea).

Nu există astăzi niciun izvor istoric ce poate să infirme ori să confirme povestirea lui Dio Cassius. Dacă o luăm ca atare vedem următoarele lucruri:
1. Bicilis NU l-a trădat pe Decebal; atunci când Bicilis indică Romanilor comorile fostul rege dac era deja mort; mai mult, Bicilis fusese făcut prizonier fie la moartea lui Decebal, fie după aceea (izvorul este neclar din acest punct de vedere).
2. Decebal a masacrat prizonieri de război spre a putea ţine secretul comorilor ascunse; o practică ce ni se pare oribilă, josnică şi chiar inumană la piraţi sau tâlhari (dar pe care nu am văzut-o încă niciodată criticată la Decebal…). Mai mult, este foarte probabil că a ucis şi pe cei mai mulţi dintre Dacii liberi cu care a lucrat, de vreme ce singurul care mai ştia de comoară era Bicilis1. Există o mare posibilitate ca Bicilis însuşi să fi fost complicele cu care Decebal i-a ucis pe toţi aceştia.
3. Decebal a ascuns comorile în loc să le folosească pentru a câştiga războiul! După cum am arătat şi în altă parte (a se vedea Uimitorul Decebal – link la sfârşit), această ascundere a comorilor este de o absurditate totală. Din sutele de tone de aur şi argint, numai câteva ar fi fost de ajuns pentru a-i câştiga lui Decebal nenumăraţi aliaţi. Câte o tonă sau două ar fi pus în mişcare pe Germanici, Sciţi, Parţi şi mulţi alţii. Sau măcar ar fi putut fi folosite pentru a recruta zeci de mii de mercenari care să lupte de partea sa. Dar Decebal le îngroapă! Ca şi cum ar fi ştiut că va pierde şi voia doar să îi lipsească de ele pe câştigători2. Desigur, oricât de lipsit de inteligenţă ar părea, gestul nu este unic în istorie, fiind însă tipic unor dictatori, nu unor „lideri populari” (cum a fost prezentat Decebal de către Comunişti… şi nu numai).

Pe scurt spus, nu a existat trădarea lui Decebal de către Bicilis. Ea este o minciună comunistă josnică – dar perfect pe logica bolşevică de a-i învinui pe alţii pentru propriile eşecuri.
Înfrângerea lui Decebal nu se datorează unui trădător. Ea ţine de hotărârea,lui Decebal,inexplicabilă logic, de a-i ataca pe aliaţii săi, Romanii. (Am amintit această situaţie stranie în Uimitorul Decebal.) Şi, bineînţeles, de capacitatea net superioară a lui Bădica Traian de conducător şi strateg. Cel care a ştiut să lege rănile ostaşilor săi a câştigat în faţa celui care i-a asasinat pe cei care ştiau unde şi-a ascuns comorile.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

A se vedea şi Uimitorul Decebal (click aici)

2 gânduri despre “Trădarea lui Decebal

  1. Christos a înviat!
    Bine structurată și expusă argumentația. F greu de decis, pe cine a trădat Becilis dacă a trădat.
    Și bine ai revenit, părinte!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s