Etichetă: gând

Artele marţiale pornesc de la o bază simplă, aceeaşi pentru toate: corpul omenesc şi legile fizicii

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

KM: Cum era antrenamentul pe vremea aceea? [în timpul şi după Al doilea război mondial n.n.]

R: Cum să fie… nu se practicau prea multe tehnici sau combinaţii. Varietatea era minimă… O oră de kiba dachi, o mie de lovituri de pumn, o mie de lovituri de picior… şi cam asta era tot! Câteodată repetam un kata de o sută de ori. Aşa era antrenamentul mai mereul. La primul meu antrenament, instructorul mi-a arătat poziţia călăreţului, kiba dachi, şi m-a lăsat să stau aşa o oră încheiată! Am fost atât de furios, că nici nu ştiu de ce m-am mai întors în ziua următoare. Nu ţi se dădea niciun fel de explicaţie. Pe vremea aceea altfel se proceda. Elevul trebuia să înţeleagă singur, şi pentru asta trebuia să-şi studieze maestru în viaţa de zi cu zi – cum lucrează, cum trăieşte, cum se exprimă în diverse împrejurări. După trei sau patru ani, maestrul începea treptat să predea tehnicile, dar fără multe detalii – poate doar câteva explicaţii punctuale. Nu le plăcea să antreneze sau să predea ştiinţific. Trebuia să descoperi singur modul corect de lucru, să simţi tehnica. Şi, desigur, nu se puneau niciodată întrebări.

     Din fericire pentru mulţi, în ziua de astăzi se predă altfel, cu mai multe explicaţii, cu mai mult ajutor din partea instructorului. Ce e curios e că principiile sunt aceleaşi, nu s-au schimbat. Avem concepţii noi, tehnici de predare noi, dar principiile fundamentale sunt aceleaşi. Câteodată mă gândesc de unde ştiau vechii meeştrii atâtea despre fizica şi dinamica acestui corp omenesc.

KM: Credeţi că aceleaşi principii se aplică şi la celelalte stiluri de karate?

R: Absolut! Principiile sunt aceleaşi. Goju-Ryu, Shito-Ryu, Shotokan, Wado-Ryu etc., toate au la bază aceleaşi principii. Explicaţiile sunt uneori puţin diferite şi forma exterioară diferă. De exemplu, în Goju-Ryu se utilizează mişcări scurte, pentru că e un stil conceput pentru lupta de aproape. Cei de la Goju-Ryu caută să dezvolte forţă musculară pe tehnici scurte. Shotokanul pune mai mult accent pe tehnici mai ample şi pe acţiuni dinamice, obţinând forţa în principal din rotaţia şi translaţia corpului.

     Însă orice karateka, indiferent de stil, trebuie să fie în stare să dezvolte forţă atât pe distanţă mare, cât şi pe distanţă mică, prin acţiuni musculare puternice. Trebuie să ne gândim la diferite moduri de a genera forţa. Pentru a genera forţă fizică, externă, toate acţiunile trebuie să se bazeze pe reacţiunea în sol. Acesta este principiul fundamental al impulsului şi, după cum postulează legile lui Newton, în absenţa unei forţe din exterior nu poţi genera energie şi impuls. În karate, toate acţiunile au la bază reacţiunea solului. E ceva esenţial de reţinut.

––––––––––                             ––––––––                        –––––––––––––

Interivul este dat de Hidetaka Nishiyama, o legendă a Shotokanului, care a trăit între 1928 şi 2008. A studiat karate shotokan cu însuşi Gichin Funakoshi, cel care a preluat formele de „karate popular” din Okinawa şi le-a introdus în Japonia în forma modernă, numită karate (din 1922). Este unul dintre întemeietoriik JKA, în 1949, membru în conducerea acesteia, fondator al AAKF în 1961, cofondator şi primul director executiv al PAKU (PanAmerican Karate Union) etc., etc. Deşi a refuzat repetat – dintr-o modestie extremă – gradul de 10 dan, l-a primit atât din partea ISKA (Internationa SanTen Karate Association) cât şi din partea ITKF (post-mortem). Un adevărat erou modern, a primit în 1999 din partea Senatului SUA Drapelul de pe Capitoliu, ca recunoaştere a serviciilor valoroase aduse Forţelor Armate ale SUA şi respectiv a contribuţiei înalte la promovarea karate-ului în America. În 2000 primeşte de la Împăratul Japoniei Ordinul Comorii Sacre – una dintre cele mai înalte distincţii nipone ce poate fi acordată unui civil.

Citatul este preluat din Legendele Shotokanului, vol. I, de Jose M. Fraguas, traducere Monica Hriscu, Ed. Curs, Cluj-Napoca, 2015 (p. 148-149)

Gândire (neo)bolşevică faţă cu Referendumul!

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Intru, din întâmplare, pe un forum. Gălăgie mare!
O gloată de neo-comunişti insultă în fel şi chip, inclusiv în cel mai abject şi rasist limbaj, pe ortodocşi în general, dar mai ales pe cei care sunt „familişti” (citat exact).
Printre mostrele de gândire (neo)bolşevică:

– „noi suntem de dreapta„!!!
Adică oamenii (?) ăştia, auto-declaraţi atei extremişti, anti-familie, promovând exact idealurile Armatei Roşii din anii ’20, cu acelaşi limbaj şi cu durerea de a nu putea aplica aceleaşi metode, se cred a fi… de dreapta! Mai rămâne să avem şi conservatori de stânga! Poate chiar de extrema stângă!

– „Dacă se face referendumul pentru familie 80% dintre români o să voteze pentru familie, împotriva homosexualităţii. De aia referendumul este anti-democratic!”
Adică ei recunosc faptul că cel puţin 80% dintre Români sunt pro-familie şi vor să ocrotească familia, că aceeaşi majoritate covârşitoare nu vrea impunerea homosexualităţii în şcoli, nu vrea ca la grădiniţă şi în şcolile primare fetiţele şi băieţii lor să fie instruiţi cum să facă sex şi altele pe care ei, comuniştii, vor să le impună. Ca urmare, spun (neo)bolşevicii, referendumul prin care voinţa poporului s-ar exprima este anti-democratic! De ce??? Pentru că voinţa poporului este împotriva convingerii „Partidului”! (ONG-ului…)

– „Nu e treaba majorităţii să stabilească regulile minorităţii”
Adică faptul că majoritatea hotărăşte preşedintele este greşit, minorităţile trebuie să poată alege preşedinţi ai Ţări separaţi, autonomi; faptul că majoritatea hotărăşte acceptarea sau respingerea legilor în Parlament este greşit, minorităţile trebuie să-şi poată stabili o legislaţie naţională proprie, autonomă; şi tot aşa!
Iar dacă regulile/legile minorităţii încalcă regulile majorităţii, în puncte esenţiale, grave, ce facem?
Criteriul indivizilor este tipic bolşevic: respectăm doar acele reguli care sunt conforme directivelor partidului! (Adică Românii trebuie să îşi schimbe religia, morala, cultura etc. după cum vrea şi cere ONG-ul indivizilor!)

– „Să combatem referendumul cu minciuni despre Coaliţia pentru Familie şi scopurile lor; alegătorii sunt proşti, o să ne creadă.”
Nu este o glumă, este ceea ce spun şi vor persoanele amintite!
De pildă, vor să le spună Românilor că dacă se votează pentru familie… se va tăia alocaţia de la Stat, se va interzice divorţul şi se va impune un mare impozit în favoarea Bisericii!
Asta în vreme ce tot ei declară

– „Referendumul este inutil, pentru că interzice ceva deja interzis.”
Adică, după ei, referendumul nu schimbă nimic şi este inutil, dar va aduce schimbări îngrozitoare şi sfârşitul democraţiei…

– „Să ne prefacem că susţinem referendumul, să mergem la demonstraţii pentru referendum, dar adăugând cereri atât de demente încât să-i speriem pe toţi votanţii, ca să nu mai susţină nimeni referendumul„.
Paradoxal pentru aceşti extremişti de stânga ce se cred – o schizofrenie profundă – a fi „de dreapta”, vor să folosească exact metodele bolşevicilor din Rusia împotriva menşevicilor, metodele lui Stalin împotriva troţkiştilor sau, mai aproape de noi, metodele lui Iliescu şi ai lui împotriva lui Raţiu şi Câmpeanu în 1990!

Mă opresc aici cu exemplele.
În toate paginile discuţiilor acelor indivizi nu există nicio poziţie de bun-simţ, niciun caz de argumentare logică, normală. Totul este ură faţă de familie, ură faţă de Românii care nu gândesc „politic”, dispreţ şi ură faţă de Românii care cred în Dumnezeu – mai ales dacă sunt ortodocşi, crimă foarte gravă! -, dispreţ total faţă de ceea ce vor Românii.
Indivizii recunosc faptul că şi Românii, şi Coaliţia pentru Familie, luptă pro-familie, adică nu împotriva lui X sau Y, ci pentru familie; şi totuşi ei, luptând împotriva familiei, cu orice preţ şi cu cele mai abjecte mijloace… ei sunt cei buni! De ce, pentru că „aşa este corect politic”…

Am publicat mai demult un exemplu de „gândire” comunistă, urmat apoi de un exemplu de „matematică” comunistă (cacofonie naturală în acest caz).
Din câte se vede, aceeaşi gândire bolşevică este dusă mai departe.
Urmaşii celor veniţi pe tancurile sovietice, urmaşii colaboraţioniştilor, trădătorilor şi torţionarilor, împreună cu ucenicii lor, stau adunaţi în aceeaşi purtare şi gândire ca şi înaintaşii lor în rele.
Stupiditatea, mizeria morală, mijloacele abjecte de şantaj, atac la persoană şi minciună, toate elementele „spirituale” ale ciumei roşii sunt acelaşi.
Singura schimbare – şi nu puţin uimitoare – este că pretind că ei, comuniştii, sunt „de dreapta”…

În faţa acestor fanatici bolşevici şi a metodelor jegoase pe care le folosesc – şi vor să le folosească şi mai departe – devine şi mai clar cât de important este Referendumul Pentru Familie.
Da, este un referendum în care mărturisim un lucru evident, un truism, un adevăr pe care şi natura îl mărturiseşte: familia naturală trebuie ocrotită.
Dar tocmai faptul că acest adevăr elementar le stârneşte (neo)comuniştilor atâta furie, atâta ură, atâta ferocitate, arată cât de important este să îl mărturisim şi să îl apărăm!
Dacă ar fi vorba despre „un fleac”, nu s-ar agita în niciun fel. Dacă nu ar avea intenţii ascunse, dacă nu ar intenţiona să distrugă familia, purtarea lor ar fi cu totul alta. (Deşi, la unii dintre ei, intenţiile nu mai sunt ascunse, militând pe faţă pentru distrugerea familiei.)

De aproape treizeci de ani urmaşii celor care au distrus România încă din anii ’40 deţin, dincolo de alegerile aparente, puterea în România; încălcând voinţa poporului, încălcând voturile alegătorilor, scuipând în faţă întreaga naţiune.
Referendumul pentru familie este una dintre acele clipe de graţie în care un popor îşi ia, cu adevărat, soarta în propriile mâini, în care îşi aşează prin propria putere şi voinţă legi, în care îşi hotărăşte singur drumul.
Şi în care începe, cu adevărat, să se despartă definitiv de gândirea (neo)bolşevică.
De aceea (neo)bolşevicii turbează.
De aceea trebuie să susţinem Referendumul pentru Familie, să ne unim în realizarea lui, în votare şi sprijinirea aplicării rezultatului.

Mihai-Andrei Aldea

1 Septembrie sau „Mâine anul se’nnoieşte!”. Dumnezeu cu noi!

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii
De mâine, 1 Septembrie, intrăm în anul 2018 după vechea rânduială românească. Astfel încât vă urez tuturor 
Dumnezeu cu noi!,
La mulţi ani! 
şi, desigur, 
Trăiască România şi Neamul Românesc!, 
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire!
Eu mă voi bucura de ziua de mâine, cu toate că cei care au uitat să pună harţi de Sfinţii Martiri Brâncoveni au uitat să pună harţi ori să însemneze cumva bucuria acestei zile. Dar nu mâncarea ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu, şi dacă vom mânca nu ne prisoseşte, iar dacă nu nu ne lipseşte, aşa încât bucuria să ne fie deplină cu sau fără post.
Deci, să ne bucurăm cu bucurie sfântă!
Dumnezeu a mai dat un an Istorie Omenirii, a mai dat un am Neamului Românesc şi Ţării noastre. 
Iar pentru cei care vor să ştie mai multe despre 1 Septembrie, ca dar de Anul Nou, voi adăuga câteva rânduri despre asta, mai jos. 
Tricolor România f.gif
Anul Nou începea, la Români, cu toamna.
Aşa cum ziua liturgică începea cu seara.
Repet de mii de ori ceea ce a spus marele gânditor şi martir creştin Mircea Vulcănescu (1904-1952): „România a avut o cultură, [18]48 a rupt-o!„

Astfel că s-a uitat şi că ziua începe cu seară – şi primul ceas al unei zile este acela al Vecerniei -, dar şi că anul începe cu toamna.

Ridicolul Pluguşorului, mutat în miezul iernii, nu miră pe nimeni.
Combinaţia între pornirea pluguşorului şi iarna grea, omătul mare este trecută cu vederea.
De parcă brazda de sub plug s-ar trage în miezul iernii pe undeva prin această lume!
De fapt erau arăturile de toamnă, iar în această privinţă este o vorbă veche: cea mai proastă arătură de toamnă este mai bună decât cea mai bună arătură de primăvară.
Şi Românii nu făceau arături de primăvară decât în cazul unor catastrofe naturale ce distrugeau tot ceea ce ar fi trebuit să fie recolta primăverii.
Iarăşi, să-ţi închipui că se fac arături în ianuarie înseamnă să te fi înstrăinat cu totul de lucrarea pământului. Desigur, aşa cum la orice operă literară populară se adaugă părţi noi odată cu schimbarea lumii, mutarea Anului Nou, deci şi a Pluguşorului (iniţial obicei de toamnă) a dus la adăugarea unor versuri adaptate…
Trecând peste aceste amănunte, ne întoarcem la faptul că 1 Septembrie este Anul Nou Românesc după o tradiţie străveche, având rădăcini de mii de ani.
Desigur, în felul în care este – a fost – văzut Anul de Străbunii noştri s-au unit părţi din moşteniri deosebite, unele Romane, altele Traco-Scitice, adunate prin Credinţa Creştină, asemenea Neamului Românesc, într-o făptură nou.
Reiau aici unele informaţii pe care le-am mai publicat:
Denumirile lunilor la români sunt o oglindă prețioasă a istoriei străvechi. Până în secolul I a.Chr. – și local, chiar secole după – anul nou era sărbătorit de romanii păgâni pe 1 martie. De aici și denumirile unor luni precum septembrie, octombrie, decembrie etc.
În cinstea lui Iulius Cezar și respectiv Augustus au fost date numele lor lunilor pe care le știm ca iulie și august.
Iulius Cezar este cel care, în colaborare cu Sosigene – preot păgân și astrolog – mută începutul anului la 1 ianuarie.
Deși acceptată în occident destul de repede, această sărbătorire a întâmpinat o anumită rezistență locală, iar în răsărit a fost ignorată în multe părți.
Anul creștin începea, asemenea celui iudaic, de la 1 septembrie.
Această dată are următoarele motive pentru a fi socotită Anul Nou de către creștini:
– „și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi”; facerea lumii începe cu seara, ziua liturgică începe cu seara, anul începe cu „seara” anotimpurilor, adică toamna (iarna răspunde nopții, primăvara dimineții, vara zilei, bineînțeles);
– începutul toamnei este intrarea Poporului Ales în Țara Sfântă, în Pământul Făgăduinței; o dată simbolică a eliberării și mântuirii, legată de promisiunea eliberării și trecerii dintr-un timp supus răutății, în cel al libertății iubirii
– promisiune și proorocie împlinite atunci când Hristos Iisus
„a venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a sculat să citească. Și I s-a dat cartea proorocului Isaia. Și, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris:
„Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați, și să vestesc anul plăcut Domnului”.” (Luca 4.16-22)
Acest An Nou a fost primit de străbunii noștri foarte devreme, dovadă fiind faptul că nu au acceptat schimbările apărute în calendarul roman din vremea lui Nero înainte.
În cancelariile Țărilor Române tot 1 septembrie era data de început a anului, așa cum era în toate Bisericile ortodoxe, în toată Ortodoxia.
Din secolul al XVIII-lea, în vremea cumplită a domniilor fanariote, tradițiile romanești în general și tot ce este ortodox în general devin „de nedorit”, „înapoiere”, „primitivism” etc. În această vreme se face și trecerea la Anul Nou pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare.
În China există obiceiul să se sărbătorească şi Anul Nou, să-i zicem civil (pe 1 Ianuarie), dar şi tradiţionalul An Nou Chinezesc. De dorit ar fi ca acum Românii să ia exemplul înțelept al Chinezilor și, bucurându-se cu întreaga lume de 1 ianuarie, să își sărbătorească și Anul Nou Românesc, pe 1 Septembrie, așa cum o făceau Străbunii.
Mihai-Andrei Aldea

Fală goală…

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„- Mă admiri, într-adevăr, mult? – îl întrebă el pe micul prinţ.
– Ce înseamnă să admiri?
– Să admiri înseamnă să recunoşti că eu sunt omul cel mai frumos, cel mai bine îmbrăcat, cel mai bogat şi cel mai interesant de pe planetă.
– Păi tu eşti singur pe planetă!
– Fă-mi plăcerea asta! Admiră-mă, totuşi!
– Te admir, zise micul prinţ dând un pic din umeri, dar la ce-ţi foloseşte chestia asta?
Şi micul prinţ plecă.”

Antoine de Saint-Exupery (Micul prinţ)

Între ţăran şi mahalagiu

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

 

Încă în deceniile dintre cele două războaie mondiale Mircea Vulcănescu înţelesese şi consemnase:
„România [Românimea] a avut o cultură. [18]48 a rupt-o„.
Ideea nu a fost înţeleasă, de către cei mai mulţi, nici până astăzi.

Sunt nenumăraţi aceia care încearcă să înţeleagă Neamul Românesc, istoria şi cultura lui, sufletul lui etc. pe temeiul vieţii şi culturii din ultima vreme.
De pildă, începând prin a vedea şi judeca satul românesc de acum. Şi prin a vedea şi judeca ţăranul român prin satul românesc de acum.

Doar că satul românesc de azi nu mai este, decât excepţional, sat.
Satele româneşti de astăzi sunt, de obicei, mahalalele oraşului.
Iar locuitorii satelor nu mai sunt, de obicei, ţăranii de altădată, acei oameni ai Ţării pentru care toate erau sfinte şi se sfinţeau. Sunt, de obicei, proletari ce locuiesc mai departe de oraş, săteni prin loc, mahalagii prin cultură.
Este o lucrare începută încă în secolul al XVIII-lea, dar mult mai vag, devenită sistematică după 1848, iar după 1948 impusă în forţă.
Ţăranul român aproape a dispărut.
Între vieţuirea demnă a țăranului de atunci şi trista vieţuire a mahalagiului rural de astăzi este o prăpastie uriaşă.

Deosebirea poate fi dată fie şi printr-o singură zicală a ţăranului român de altădată, astăzi nu doar uitată, ci şi greu de închipuit (ori de înţeles):
„Decât să mă-nting în unt, şi să privesc în pământ, mai bine mă-nting în sare şi privesc în soare!”

Mihai-Andrei Aldea