Categorie: Cultură

Prostia care sminteste. Zgârcenia anti-patriotică (I)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Prostia care smintește. Zgârcenia anti-patriotică (I)

Există izvoare istorice care sunt foarte prețioase pentru Români. De pildă, Fontes Historiae Daco-Romanae. Lucrarea aceasta, în patru volume, a fost scanată pentru prima dată și salvată în format electronic la începutul anilor 2000 – la Biserica Sfântul Daniil Sihastrul din București, Sector 4, Cartier Berceni, Strada Covasna.
A fost o muncă grea, făcută de câțiva voluntari. Și care a costat, atât pentru cumpărarea volumelor (din anticariate), cât și a scaner-ului etc. Banii fiind adunați de aceeași voluntari. Dumnezeu să-i răsplătească!
Dar această muncă grea a fost pusă apoi la îndemâna publicului, pe site-ul vistieria.ro. Fără cea mai mică pretenție, fie și de recunoaștere a muncii.
Fontes a fost preluată de aici, de pildă, și de un grup ce lucra, pe bani, la digitalizarea unor cărți esențiale pentru Istoria Românilor. Și a fost prezentată ca și cum digitalizarea (scanarea și salvarea în format electronic) s-ar fi făcut de acel grup. (Semnele particulare ale volumelor sunt ușor de identificat.)
Fontes a fost preluată de aici, de asemenea, de unele site-uri patriotice. Care au câștigat de pe urma lor doar mulțumirea că unii Români (și poate nu doar Români) le-au văzut, le-au consultat și chiar le-au descărcat spre a le avea mai departe.
Oricum a fost, noi ne-am bucurat însă că au fost preluate, după chipul Sfântului Apostol Pavel (Filipeni 1.12-18); căci fie pentru câștig lumesc, fie pentru dragostea de Neam și Țară, fie pentru interes științific, Fontes a ajuns la tot mai mulți oameni. Adică adevărul s-a răspândit. Într-o lume a minciunii este o mare bucurie!

Dar, pe de altă parte, văd că sunt multe site-uri și bloguri patriotice sau „patriotice” care practică o absurdă „luare în posesie”.
Hărți vechi, pentru care nu mai există drepturi de proprietate (intelectuală), cărți sau periodice vechi (la fel), sunt „protejate” pe aceste site-uri și bloguri cu îndârjire. Ca și cum ar fi proprietatea posesorilor acelor pagini electronice.
Demersul este de mai multe ori rușinos (nedemn).
În primul rând, pentru că acele izvoare istorice nu sunt proprietatea celor care țin cu dinții de ele. Dimpotrivă, sunt ceea ce se numește domeniu public.
În al doilea rând, pentru că un patriot sau un naționalist va dori, totdeauna, cunoașterea adevărului. Scris este: Cunoașteți adevărul și Adevărul vă va face liberi (Ioan 8.32; 16.13). Pentru ca cele rele să se spele, cele bune să se adune, cum cere Legea Românească, trebuie să cunoaștem bunele și relele.
În al treilea rând, pentru că un patriot sau un naționalist va dori, cu atât mai mult, răspândirea izvoarelor istorice despre Patria și Neamul său.
Iar „luarea sub stăpânire” a acelor izvoare este atât un act necinstit, cu atât mai rușinos cu cât este făcut de un patriot, cât și un fapt ce stă împotriva rostului site-urilor sau blogurilor în cauză: blochează exact răspândirea adevărului istoric pe care și-l doresc proprietarii/administratorii.
Este adică, un act de zgârcenie sau lăcomie ce anulează pretenția de patriotism a celor ce îl săvârșesc.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Românii din URSS în 1940
(înainte de cotropirea Basarabiei, Herței și Nordului Bucovinei)
document istoric

O lucrare fundamentală pentru Istoria Bisericii

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Între Moldovenii ce au strălucit în cultura Neamului Românesc al ultimelor două secole se numără, desigur, Mihai Eminescu, Theodor Burada, Veniamin Costachi, Ciprian Porumbescu, Ilie Cleopa, George Enescu, Iustin Pârvu și nenumărați alții.

Îl amintim aici pe marele Dimitrie G. Boroianu.
Născut pe 31 August 1864 la Fălticeni, Județul Baia, pentru a trece la Domnul pe 9 Septembrie 1951, la București.
Acest teolog de frunte, cu studii la Seminarul Veniamin Costachi din Iași, Facultatea de Teologie din București, Facultatea de Filosofie și Teologie din Leipzig, a fost și Doctor în Filosofie (Leipzig, 1897).
A activat ca profesor de Dogmatică al Facultății de Teologie Ortodoxă din București (1902-1904), primind apoi, la aceeași facultate, catedra de Drept Bisericesc (1904-1936). A fost chiar și Decan al Facultății de Teologie din București (azi, ”Dumitru Stăniloae”), de două ori (1910-1912 și 1923-1927). Prima dată s-a retras din decanat deoarece primise funcția onorantă, dar foarte grea, de Subdirector al Cancelariei Mitropoliei de la București. Funcție pe care a îndeplinit-o cu onoare până în 1936.

Pentru a vorbi despre lucrările realizate, e bine să ne amintim că în acea vreme nu existau calculatoare electronice, telefoane inteligente, tablete „smart” sau altele asemenea; nu exista internet, nu existau date de baze electronice și sisteme de căutare în acestea.
Bazele de date erau mintea omenească și bibliotecile – personale sau instituționale.
De scris se scria de mână sau, cel mult, la mașina de scris (care era o mașină mecanică). Se scria pe hârtie, iar corecturile erau greu de făcut – deci trebuia să fie cât mai puține!
Pentru orice lucrare complexă era nevoie de o minte puternică, bine rânduită, de o voință limpede și nestrămutată.

În aceste condiții, Dr. Dimitrie G. Boroianu a realizat lucrări de excepție. Atât prin volumul fizic, dar mai ales prin volumul de cunoștințe adunat. Și cu atât mai mult prin noutate.
Din câte am găsit până acum, opera Istoria Bisericei Creștine. De la începutul ei și până în ḑilele noastre (București, 1893) este prima lucrare românească modernă pe acest subiect. Și, cu toate că este o operă „de deschidere” a unui domeniu, are bine peste 500 de pagini!
O găsiți mai jos în format pdf.
La început de an, primiți-o ca pe un dar de la înaintași!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

boroianu-istoria-bisericii-crestine-1893Download

Mărturisitorul Părinte Ciprian Mega (III). 21 de rubini. Cenzura extremistă

Mihai-Andrei Aldea9 comentarii

Am mai amintit despre Părintele Ciprian Mega de la Oradea, devenit cu voie sau fără voie un mare mărturisitor al Bisericii din România.
Am amintit și de filmul 21 de rubini, realizat de acesta.
Filmul, în cea mai mare parte turnat la Oradea, are în distribuție nume precum Corina Moise, Mickey Rourke, Anthony Delon sau Elisabeta Pellini, Dorel Vișan, Marga Catone, Șerban Borda etc., etc.
O distribuție de mare calitate, care a fost însoțită de termeni superlativi și în ceea ce privește calitatea imaginii, sunetului, jocului, machiajului, regiei etc.
Din punctul meu de vedere, 21 de rubini este unul dintre cele mai bune filme românești.
Dar, se pare, pentru politrucii din statul zis român, dar și pentru cei din administrația Bisericii, are un defect extraordinar: este cel mai bun film despre corupția din stat și Biserică.
Așa că s-au hotărât să îl interzică, într-un fel sau altul.

Trebuie amintit că administrația Bisericii nu a mișcat niciun deget față de acțiunile de corupere a societății, de corupere a oamenilor, de genocid anti-românesc în care ne aflăm.
Ca să dăm un singur exemplu, în Plandemie, administrația Bisericii a îndemnat și încurajat exclusiv vocile pro-vaccinare; oricât de irațional era discursul, oricât de pătat era vorbitorul.
Cinstea Bisericii a fost păstrată și salvată prin cei care au avut curajul să încalce indicațiile prețioase ale administrației bisericești.
Ca pildă, atunci când am scris despre Broșura dată Patriarhiei spre a o compromite, luptând să apăr Biserica de ce se va întâmpla (se întâmplă!) după Plandemie. Rândurile au fost întemeiate pe dragostea față de Biserică și Adevăr. Și au prezentat contradicția dintre pretențiile broșurii și prospectul oficial al vaccinului lăudat de broșură. Cu toate acestea, au fost glasuri din administrația bisericească foarte supărate pe mine pentru lucrare. Astăzi, când s-a dovedit corectitudinea integrală a acelor rânduri, supărarea se păstrează; ceea ce dovedește la cei supărați gândirea comunist-nazistă „mai bine să greșești cu Partidul decât să ai dreptate împotriva lui”.

O altă pildă este purtarea administrației Bisericii față de masiva propagandă neo-comunistă LGBT. Față de care amintita administrației nu are nici cel mai mic răspuns coerent.

Un alt exemplu este al dezastrului din învățământul de stat, despre care am mai vorbit. În fața degradării învățământului de stat, începută în Comunism, administrația bisericească trebuia să gândească un răspuns creștin încă din 1990.
De fapt răspunsul a fost gândit și propus de nenumărate voci: de la Mama Sica (Anastasia Popescu) până la mari duhovnici precum Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Iustin Pârvu etc., etc. Toți au cerut să se muncească și să se lupte pentru un învățământ românesc patronat de Biserică!
Și nu era nici imposibil, ba nici foarte greu: fiecare protopopiat putea să înființeze și să susțină câte o grădiniță, apoi câte o școală, iar fiecare episcopie câte un liceu. Atât școlile, cât și liceele, cu profiluri mirenești: informatică, economie, finanțe etc. La fel, fiecare protopopiat putea să înființez și să susțină câte o școală de meserii și meșteșuguri.
Investițiile se puteau susține, iar roadele ar fi fost uriașe.
În afară de inițiativele particulare ale unor clerici curajoși, singura acțiune semnificativă a administrației au fost „campanii de motivare” împotriva abandonului școlar și altele asemenea. Care ar fi bune, dacă ar exista infrastructura. Care lipsește.

Pe scurt, de nenumărate ori administrația bisericească a dovedit o încetineală și chiar încremenire birocratică desăvârșită.
Dar nu și acum!
Acum, împotriva filmului 21 de rubini, s-a putut interzice de către unii administratori bisericești vizionarea (cu amenințări și către clerici, și către mireni). S-au putut face apeluri de cenzurare către autorități, apeluri ce nu au existat nici împotriva promovării pornografiei, nici împotriva promovării pedofiliei (vezi formația Andrè, care promova sexul infantil), nici împotriva altor calamități. Atunci, ca și acum, administrația a dormit. Acum s-a trezit… doar pentru filmul 21 de rubini.

S-au trezit însă și alții, din domeniul statului zis român (corect, anti-român). Tot pentru a practica aceeași cenzură extremistă ca a regimurilor bolșevice, naziste, fasciste ș.a.a.
Ca exemplu, astăzi site-ul dedicat filmului, 21derubini.ro, a fost blocat. Inexplicabil, deoarece contractul pentru platforme există, filmul rulează legal, nu există probleme de plată.
Sau poate nu chiar inexplicabil, pentru că urma să se lanseze vizionarea online a filmului. (După ce în cinematografe a fost cenzurată sistematic preluarea și vizionarea filmului.)
Iată captura de ecran a site-ului 21derubini.ro astăzi, Luni 18 Decembrie 2023, ora 19:38:

Este limpede că sunt unii care se tem de filmul 21 de rubini ca dracii de tămâie.
Ca urmare, vă îndemn să căutați să vedeți acest film!
Este un gest firesc de demnitate.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. O bună critică a filmului 21 de rubini găsiți dând click aici.

A (nu) ierta

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Acum ceva timp am scris despre Marile boli din Biserica de astăzi. Printre care și cea numită pietism.
Pietismul este rătăcirea (erezia) de a pune simțirile (sentimentele) pe primul loc în Credință, deasupra Învățăturii lui Dumnezeu și a faptelor.
Una dintre formele de pietism care a făcut NESFÂRȘIT de mult rău Neamului Românesc este iertarea nelegiuită.

Iertarea nelegiuită este rătăcita iertare a ceea ce trebuie să nu fie iertat.
Iar aici intră, de departe pe primul loc, iertarea (de către mine a) răului făcut altora.

Iertarea răului făcut altora poate să fie doar în condiții foarte clare, dintre care esențiale sunt:
– pocăința puternică, adevărată, cu sinceră lucrare de reparare sau compensare a răului din partea autorului sau autorilor
– primirea liberă de către victimă/victime a pocăinței

În orice națiune de pe glob, oamenii liberi învață cum să răspundă eficient răului făcut de alții, mai ales asupra celor dragi.
Românii, înrobiți încă din 1848 (dacă nu din 1715) unor gândiri auto-nimicitoare, sunt gata oricând să ierte răul făcut altora, dacă acești alții sunt Români.

Este cel puțin ridicol să vezi cum susțin unii Români acțiunile violente ale Hamasului sau Israelului, cum găsesc îndreptățire pentru o parte sau cealaltă (repet, în privința folosirii violenței).
Este cel puțin ridicol, pentru că aceeași Români sunt gata să accepte pasivi orice mizerii la adresa Țării lor, a Neamului lor, a localității lor, a familiei lor… mai ales dacă acele mizerii vin de la străini!

Această gândire și purtare nu se întâlnește la oamenii liberi. Este o gândire și purtare de sclav resemnat cu sclavia, de slugă lașă.
Iar una dintre consecințele acestei gândiri și purtări la sclavii resemnați cu sclavia și la slugile lașe este… furia față de cei egali care par că greșesc ceva.
Altfel spus, sclavul și sluga lașă care sunt gata să ierte „superiorilor” toate răutățile făcute propriei țări, propriului neam, propriei familii etc., sunt totodată extrem de agresivi dacă un alt sclav, o altă slugă lașă, de pe aceeași treaptă cu ei, pare că greșește ceva. Plata acestora este Iadul (Matei 18.23-35).
Pentru că noi trebuie să iertăm fraților noștri, dar nu dușmanilor Țării noastre, Neamului nostru, familiei noastre etc.
De pildă, cel care vede în faptă un violator, un hoț, un tâlhar, un criminal și nu face nimic, sub cuvânt că „l-am iertat”, mai rău decât aceștia se pedepsește înaintea lui Dumnezeu.

Recitiți aceste lucruri, și gândiți-vă la lipsa de iertare și de milă pe care ați văzut-o în ultimii ani între Ucraina și Rusia, de amândouă părțile.
Aduceți-vă aminte cum Ucraina a profitat de război pentru a măcelări pe Românii din cuprinsul ei, a-și întări stăpânirea pe teritoriile românești ocupate, a continua și mai aprig genocidul anti-românesc. Asta în timp ce România și Românii ajutau și susțineau masiv Ucraina!
Aduceți-vă aminte de atacurile extreme Hamas și de răspunsul nemilos al Israelului.
Și înțelegeți odată:

ACEASTA ESTE REALITATEA!

Lumea în care trăim este plină de răutate. Și dacă nu îi apărăm noi pe ai noștri de rău, nu doar că nu-i va apăra nimeni, dar toți se vor bucura de mai multă pradă. Și repet:

Poți (și trebuie) să-i ierți pe cei care îți greșesc ție.
Poți să îi ierți pe cei care ți-au făcut rău, dar având înțelepciunea să te ferești de cei care vor să îți facă rău și mai departe.
NU ai voie să-i ierți (tu, de la tine) pe cei care fac rău altora.
NU se iartă cei care fac rău Neamului tău, Țării tale, familiei tale etc.
la ultimele două cazuri, eventuala încheiere prin iertare există doar în condițiile amintite mai sus.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. M-a întrebat cineva, demult, despre acest lucru: „Cum se face că Marea Britanie și Germania s-au iertat după Al doilea război mondial?”.
Și mi-am dat seama, iarăși, cât de ușor cad pradă propagandei goale chiar și cei mai inteligenți Români (pentru că sunt victimele pietismului, amintit mai sus, victimele sentimentalismului deșănțat).
I-am răspuns:
„Nu s-au iertat niciodată. Deocamdată s-au schimbat împrejurările, deci războiul continuă cu alte arme. Iar dacă acestea nu vor fi de ajuns, se vor război (clasic) iarăși.”
Cine are urechi de auzit să audă!

Sfinții Români, în uriașă majoritate luptători cu armele, toți luptători cu duhul.
Dacă ei ar fi fost pietiști, de mult s-ar fi stins Neamul Românesc.

Poezie si proză

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Poezie și proză

Zilele trecute am citit un text extrem de laudativ la adresa unui „poet cunoscut și iubit de români”, autor al unei „poetici superbe”. Poet de care nu auzisem niciodată.
Rușinat de incultura mea, am căutat îndată poezii ale acelui lăudat poet și am găsit: proză pusă în rânduri de lungimi variabile ce s-ar fi vrut versuri.
Așa că am scris

De la începuturi
Poezia a avut o curgere
Dată de cadență
Sau și de rimă.
Rima este,
sau ar trebui să fie,
Un răsunet –
Al chipurilor
Culorilor
Trăirilor
Înălțărilor
Căderilor
Întoarcerilor
Revenirilor
Lor.
Acest răsunet
Ecou
Se poate reda și altfel
prin jocuri de cuvinte,
de stări,
de uitări,
de ceva sau de nimicul
ce este,
totuși,
deși nu se poate.
Fără curgere sau și rimă
Fără ecoul ce răsună
Poezia nu este.
E doar proză
– nu că proza e neînsemnată, dar e altceva.
La fel și adevărurile de aici:
deși puse în „versuri”
Sunt
și rămân,
Totdeauna,
proză.
Ca proza atâtor mințiți
Mincinoși
Care sunt porecliți poeți
Ca să fie batjocorită
Poezia.

Mihai-Andrei Aldea