prima parte aici
a doua parte aici

Partea dinainte s-a încheiat cu o întrebare către Grecofili:
Ați auzit despre Mucenicii Atanase Papanace și Haralambie Balamace și cei împreună cu dânsul?

Totdeauna răspunsul este „Nu, nu am auzit!”.

Sfântul Sfințit Mucenic Atanase Papanace a trăit în secolul al XIX-lea și până la 1906.
El a slujit ca preot pentru Românii din Macedonia.
Acești Români erau îndepărtați de Biserică din pricina grecizării ce se făcea prin ea. Părintele Atanase a promovat însă, în locul grecismului, trăirea Credinței, cu demnitate și răspundere. Acest lucru a atras pe mulți și a dus la întărirea credinței în sufletele multora.
Ca urmare, ierarhia grecească a ajuns să îl numească pe Preotul Atanase Papanace și iconom stavrofor (cel mai mare rang pentru un preot de mir), dar și protoiereu peste șaptezeci de biserici. Desigur, s-ar fi cuvenit să fie uns episcop, dar fiind Român nici nu s-a pus problema.

Părintele Atanase Papanace a dovedit o bună cumpănire și un discernământ apostolic.
Astfel, a sprijinit (inclusiv financiar) școlile de limbă greacă, română sau bulgară, astfel încât fiecare să poată studia în limba sa (ori în cea pe care o dorește).
Dacă acest lucru i-a adus respectul populației și dragostea lui Dumnezeu, a atras și ura Grecomanilor (Grecofonilor).
Aceștia, fiind eretici etnofiletiști, adepți ai doctrinei eretice a lui Cosma Etolul (care spunea că Dumnezeu nu vorbește în română decât cu Satana și îi blestema pe cei care se roagă în română), voiau să impună tuturor „sfânta limbă grecească”.
Amintim că pe atunci Grecia nu stăpânea decât sudul Tesaliei și alte teritorii și mai sudice, Epirul și Macedonia fiind, teoretic, în afara autorității ei. Dar acolo unde Grecia nu ajungea oficial, ajungea prin Patriarhia de Fanar („Constantinopole”), care a acționat de sute de ani ca un instrument al Grecismului.
Ca urmare, această instituție sprijinea acțiunile de grecizare, atât direct prin clerici, biserici, mânăstiri, școli bisericești etc., dar și prin sprijinirea terorismului etnic grecesc.

Acest terorism, despre care în România este practic interzis să se vorbească, a făcut zeci de mii de victime printre Români, Albanezi, Bulgari etc.
Una dintre victime este Mucenicul Atanase Papanace.

Furioși că acesta slujea în limba română într-o parohie de Români (deci nu de Greci!), teroriștii greci au organizat o acțiune de eliminare a lui.
Părintele Atanase Papanace slujea la Biserica Sfânta Maria din Beria/Veria, oraș macedonean format în covârșitoare majoritate din Români (pe atunci; astăzi este masiv grecizat).
Trei echipe de teroriști greci l-au așteptat pe drumul către biserică, fiind duminică și știind că avea să vină, în ciuda vârstei, la Sfânta Liturghie (pe 5 Noiembrie 1906).
Atât Grecii care îl respectau pentru credința și bunătatea lui, cât și alții care aflaseră de acțiune, au încercat să îl oprească de a se duce la slujbă.
El a plecat la Sfânta Liturghie zicând:
„Eu nu mă las intimidat de Greci și o să merg la biserică spre a sluji în limba aromânească. Dacă Grecii sunt hotărâți să mă omoare, aceasta o pot face oricând și în alte împrejurări. Să aveți grijă să îmi luați corpul ca nu cumva grecii să-mi ieie capul și să-l batjocorească!”
Într-adevăr, teroriștii greci l-au împușcat pe stradă, în centrul orașului Veria (Beria), în drumul său către biserică.
Ucis de ereticii greci etnofiletiști, în drumul său către slujirea Sfintei Liturghii, Atanase Papanace s-a adăugat nenumăraților martiri pe care i-a dat Neamul Românesc de-a lungul istoriei.

Însă crima aceasta îngrozitoare, făcută după învățătura ereticului Cosma Etolianul (Etolul) și cu binecuvântarea Patriarhiei de Fanar, este întrecută în răutate de martirizarea Părintelui Haralambie Balamace și a celor împreună cu dânsul!
Ca o trebuincioasă lămurire, să amintim despre Anarți: aceștia au fost teroriști greci, binecuvântați de Patriarhia de Fanar (”Constantinopole”) și feluriți ierarhi greci din Grecia și Imperiu Otoman, după învățăturile lui Cosma Etolul, să impună Grecismul în Tesalia, Epir și Macedonia prin forță. Prin mitele și influența Patriarhiei Fanariote și a rețelei sale de ierarhi și clerici etnofiletiști s-a câștigat sprijinul administrației turcești pentru acțiunile Anarților. Pretextul a fost că Românii, Macedo-slavii, Bulgarii și Albanezii ar vrea să sfărâme Imperiul Otoman, în timp ce Grecii… i-ar fi vrut binele!
Evident, pretextul era absolut absurd, însă în diplomație (să ținem minte!) contează argumentele subtile din spatele pretextului: în acest caz, felurite mite, șantaje etc.
Pe scurt, diplomația grecească a Patriarhiei de Fanar a obținut cel puțin acordul tacit al autorităților turcești pentru Anarți, dacă nu chiar sprijini direct!
Iar acești Anarți, din secolul al XIX-lea până la Războaiele balcanice, au tot terorizat, ars, bătut, ucis etc. în numele Elenismului și al ”Sfântului” Cosma Etolianul!
Acești Anarți au atacat în 1905 (pe 2 August) Biserica Sfânta Maria din Pleasa (Județul Corița/Corcea) și au ars toate cărțile de slujbă, Biblia etc., pentru că erau în limba română.
Demența eretică a acestui act, 100% identic practicilor extremiste ale Inchiziției Catolice, nu a fost un caz izolat (lucru asupra căruia voi reveni mai jos). Și, pentru Românii din Pleasa, a fost doar o parte a martirizării la care au fost supuși de extremismul religios grecesc.

Născut în 1850 în Pleasa („Plasa”) din Județul Corcea/Corița, Epir (azi în Albania), Haralambie Balamace (în altă grafie, Balamaci) făcea parte din Neamul Fărșeroților. Aceștia se socotesc urmașii Romanilor și Tracilor, trăgându-și numele din localitatea Farsala, și își spun Rumâni, fără a-ul inițial din alte dialecte românești sudice (Caragiani, 1929:4-5 ș.u.).
Acești Fărșeroți sunt numiți de Anastase Hâciu (1890-1953) „Rasa cea mai curată de aromâni”, pentru că limba lor are cea mai mare latinitate, cea mai mică influență grecească, slavă ori albaneză dintre dialectele locale (din Epir, Macedonia, Tesalia etc.).
Pe 23 Martie 1914, în Postul Paștilor, Anarții au atacat Biserica Românească din Pleasa. Pentru „vina” de a fi slujit în limba română, Preotul Haralambie Balamace (Balamaci) împreună cu fratele său Sotir și alți doi Români din Pleasa sunt uciși în chinuri de Anarți. Au fost bătuți pe drum, legați de niște copaci de lângă Biserica Sfântul Ilie, bătuți cu patul puștilor ca să li se sfărâme oasele, scuipați, iar Părintelui Haralambie Balamace i s-au smuls fâșii de piele de pe el, într-o încercare de a fi jupuit de viu. Apoi au fost străpunși de zeci de ori cu baionetele.
Mitropolitul grec local și Patriarhia „de Constantinopol” au binecuvântat acțiunea și pe criminali. Inclusiv în numele învățăturii ”Sfântului” Cosma Etolianul.

Până în ziua de astăzi în Grecia se pretinde că Anarții au fost niște ”eroi ai Greciei și Bisericii”, că faptele lor au fost ”mărețe și exemplare”. Așa învață copiii Greciei despre aceste crime, așa învață până și urmașii Românilor martirizați de Anarți. Cu binecuvântarea extremismului etnico-religios grecesc.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea