Categorie: Amintiri

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (III)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

partea dinainte aici

Totdeauna Stânga a depins de existența dușmanilor.
Fără dușmani, Stânga nu are pe cine să dea vina.
Stânga speculează lenea, invidia, lăcomia, răutatea oamenilor. Și face din persoanele, sistemele sau comunitățile de succes „vinovații” lipsurilor și suferințelor celor bântuiți de lene, invidie, lăcomie, răutate.

La început, Stânga „americană” (specific regional, nu etnic, național sau cultural) a găsit ca „dușmani” pe „Negri”, pe „Evrei”, pe „Indieni” etc. Această ideologie a marcat discursul și activitatea politică a Partidului Democrat din SUA vreme de cam două secole (secolul al XIX-lea și secolul XX).
Partidul Democrat a luptat împotriva Amerindienilor, a promovat sclavia, a provocat Războiul Civil pentru a păstra sclavia, a promova discriminarea rasială și legile Jim Crow, a stat la baza apariției și funcționării Ku Klux Klan etc., etc.

Dar această Stângă ce ține de secolele XVIII-XIX a fost treptat infiltrată și completată (în rău) de Comunism. Mai ales în formele Bolșevismului.

În perioada interbelică Uniunea Sovietică (URSS, U.R.S.S., Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) a investit sume uriașe în bolșevizarea Vestului.
Germania și Austria au fost principalele centre de răspândire a sexualității bolșevice, care promova practicile LGBT, incestul și pedofilia. Prin aceste centre s-a realizat apoi infiltrarea Statelor Unite (SUA, S.U.A., Statele Unite ale Americii) inclusiv din perspectiva sexualității bolșevice.
Alt clișeu bolșevic este lupta împotriva imperialismului. Acest „principiu” venind dintr-un imperiu al răului ce ținea sub knutul bolșevic (precum țarii din Imperiul Rus) nenumărate etnii și popoare: Români, Georgieni, Cerchezi, Komi, Laponi, Tătari, Germani, Ceceni, Alani, Găgăuzi, Tuvani, Nanai, Suomi (Finlandezi), Eveni, Svani etc., etc.
Prin filiere ca Franța sau Spania, antiimperialismul bolșevic, centrat pe ura față de Imperiul Britanic și Statele Unite ale Americii, a devenit după 1948 predominant antiamerican. Aceasta deoarece prăbușirea (aparentă a) Imperiului Britanic (dar și bolșevizarea școlilor britanice) a înlăturat acest dușman din preocupările centrale sovietice.
De aici izvorăște și rasismul bolșevic. Ura bolșevică, dorința clară și exprimată ca atare de nimicire a celor care nu acceptă Comunismul, e definită de propaganda comunistă drept „luptă pentru pace”. În același fel, ura ființială față Europenii Vestici și urmașii/frații lor Americani a fost definită ca antirasism. Asta cu toate că este rasism clar, conform definiției clasice a termenului! Ei bine, și acest rasism „împotriva omului alb” a fost promovat de URSS și a ajuns să fie preluat de Stânga din America. (Dacă numim Stânga „americană”, „rusească”, „italiană” etc., denumirea este de obicei strict geografică; după cum am mai amintit, Stânga este ființial antinațională.)
Vocile împotriva rasismului sistematic bolșevic, promovat astăzi de Guvernul SUA, sunt ignorate sau reduse la tăcere. Să ne gândim că oameni de cea mai înaltă calitate, precum Thomas Sowell, Candace Owens ori Jordan Peterson, Dinesh D’Souza, Matt Walsh, Ben Shapiro, Michael Knowles, Dennis Prager, Charlie Kirk etc. au fost și sunt declarați „rasiști” peste noapte, cu cele mai aberante pretexte. Iar aceștia sunt oameni care sunt, social, sus; pentru cei de jos prigoana rasistă este și mai dură. O femeie însărcinată care și-a apărat bicicleta de o bandă de tâlhari a fost concediată și terfelită în ultimul hal de mass-media. Asta pentru că ea era albă iar tâlharii erau negri! Absurditatea situației a depășit de multă vreme limitele patologicului, ajungând la formele cele mai negre ale Bolșevismului și Nazismului.

Această bolșevizare a fost prevăzută și descrisă de mulți. Amintesc aici de Iuri Bezmenov (Ю́рий Безме́нов): un jurnalist sovietic de maximă încredere pentru URSS, adică lucrător pentru NOVOSTI, Agenția de Presă a URSS. Pentru a lucra aici trebuia să (a) ai un dosar perfect (din punct de vedere comunist) și (b) să ai un grad în sistemele de informații sovietice.
Trecut în tabăra vestică în 1969, acesta a încercat zadarnic să prevină Occidentul asupra masivei infiltrări bolșevice. Ideea că Sovieticii au pus stăpânire, direct și mai ales indirect, dar esențial, pe Educația și Cultura din țările N.A.T.O. a fost luată în râs ori ignorată.
Aveți aici unul dintre interviurile date de Iuri Bezmenov la începutul anilor ’80 (click pentru vizualizare). Interviu(ri) în care explică limpede procesul de infiltrare și cucerire bolșevică a Vestului. Totul este arătat clar, profesional, sistematic.
Ascultați (cei care cunoașteți limba engleză) și gândiți-vă în ce măsură are dreptate.

Ca să facem un salt, să mergem la o comparație între valorile occidentale dinainte de bolșevizare și, respectiv, de astăzi!
Uitați-vă la valorile din „Cronicile din Narnia” sau din scrierile lui Dickens și comparați-le cu valorile „britanice” de acum!
Uitați-vă la valorile din scrierile lui Fenimore Cooper, sau chiar din cele ale lui Jack London (un stângist naiv și bine intenționat, distrus de ruptura dintre visele sale și realitatea Stângii), de pildă din Valea Lunii (The Valley of the Moon), și comparați-le cu valorile „americane” de acum!
O să vedeți că existau două culturi anglo-saxone diferite, cea britanică și cea americană, dar cu valori comune în privința patriotismului, cu o viziune diferită asupra libertății religioase, dar nu chiar atât de diferită pe cât s-ar crede etc.
Acum există o viziune comună, neocomunistă, anti-națională, rasistă (împotriva „omului alb” și a „Creștinului”, în primul rând), „anti-imperialistă” (dacă imperiul nu este comunist!, atunci brusc devine „bun”!), cu aceleași concepții sexuale bolșevice ca în Uniunea Sovietică a începutului anilor ’20, există acum o viziune comună, neocomunistă, împotriva celor ce reușesc social sau cultural prin propriile eforturi (adică în afara sistemului, cunoscut în trecut ca Partidul), împotriva celor care sunt autonomi față de sistem sau încearcă să fie ș.a.m.d.
S-a trecut de la valorile tradiționale vestice (cu relele și bunele lor) la o viziune nivelată, 100% comunistă și 100% rea.
Q.E.D.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Documentul de „defectare” a lui Iuri Bezmenov, în sfârșit desecretizat de Canada

Libertate, comunism… gânduri

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

București 2017. Stau la un rând interminabil…

Tot spuneați de “binefacerile” comunismului în alte postări. Sunt născut în 1985 și am prins destul de puțin din acea perioadă. Ce îmi amintesc viu sunt cozile. Care au continuat și în timpul lui Iliescu. (Într-adevăr, în ’90 nu mai erau cartele și marfa era mai multă dar și mai scumpă.) În mod tragicomic cred că există și o parte bună în acele cozi: ne-au antrenat răbdarea. Dacă te certai cu vecinul de coadă la pâine nu îți folosea la nimic. Când însă un vecin de bloc îți dădea pontul că “au adus ulei în ’40 și margarină la Feroviaru’” te bucurai.

“Babele” care azi înregistrează record peste record la “pupat moaște” au stat mai întâi la acele cozi.

Acum, la rândul la care stau, este un “moș” care povestește cum a supraviețuit familia lui când americanii au bombardat Bucureștiul în Al Doilea Război Mondial:
“Lu’ unchi’meu i-au zis vecinii: «Ascunde-te în beci că trec avioanele!» Dar el s-a pus undeva lângă o magazie. Și când a căzut un obuz la el în curte … nu-și mai amintește nimic decât că s-a trezit 20m mai încolo. Cartierul nostru era undeva lângă Gara de Nord. Toate casele au fost distruse. Toți cei care s-au ascuns în beciuri au murit.”
Alături de el o … “babă” ceva mai tânără. Fusese golancă în Piața Universității. Acum este cu fiica ei adolescentă la acest rând pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Eu tac și ascult… mi s-a făcut pielea de găină.

[…]
Ajung cu rândul în Palatul Regal și mă apropii încet încet de Sala Tronului. Sunt într-o altă Românie. În Regatul României. Adevărații români sunt cei ale căror povești de viață le-am auzit adineaori. Avem un rege. Iar regele se mai numește și 𝐬𝐮𝐯𝐞𝐫𝐚𝐧.
Ajung în fața sicriului Regelui și îmi dau seama că nu știu ce trebuie să fac… Este prima dată când mă aflu în fața unui suveran. Eu m-am născut într-o republică bolșevică în care nu avem așa ceva. Avem doar politicieni libidinoși. Dumnezeu să-l odihnească!*

Postarea dvs. mi-a amintit de Piața Universității. Și de momentele acestea pe care le-am trăit.

Și mi-a amintit că sunt viu.

Alexandru Miron,
27-I-2024

P.S. Acest text a fost postat drept comentariu la rândurile despre cântecul Libertate de Al Bano și Romina Power.

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (I)

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Toate construcțiile omenești au un început și un sfârșit.
În încercarea de a împiedica (sau amâna) sfârșitul, oamenii caută felurite soluții: de la contracte sau tratate cu Dumnezeu, ori cu diavolii, ori cu felurite puteri lumești, până la felurite instrumente sau mijloace cât mai durabile (piatră de granit sau bazalt, bronz, oțel etc.).

Așa este situația SUA, care a încercat, inclusiv prin actele sale constitutive, să obțină un contract sau tratat între sine și Dumnezeu (sau unele contracte/tratate cu Dumnezeu).
Așa este situația Forumului Economic Mondial (World Economic Forum), care a încercat repetat, inclusiv în acest an, să obțină sprijinul dracilor pentru scopurile sale.
Așa este situația Aztecilor, care prin smulgerea inimilor din piepturile unor prizonieri (în viață și fără nicio anestezie), au încercat să obțină puterea, bogăția și înveșnicirea de la demoni.
Așa este situația dictatorilor comuniști, care prin construcții uriașe au încercat să obțină înveșnicirea sistemului diabolic din care făceau parte.
Așa este situația faraonilor din Egipt, care au sperat că piramidele le vor asigura veșnicia.
Etc., etc.

Din nefericire pentru oameni, aceste mijloace nu au funcționat niciodată.
Instrumentele sau mijloacele „durabile” pot ține foarte mult, raportat la durata vieții omului; dar dăinuirea lor este, în fapt, prea puțin legată de sistemul ce le-a produs. Egiptul Faraonic s-a prăbușit de mult. Piramidele sunt doar obiect turistic. Regimul Ceaușescu și, respectiv, sistemul comunist sovietic ce l-a adus și l-a ținut la putere pe dictatorul Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit. „Marile ctitorii” ale vremii s-au prăbușit și se prăbușesc, ori sunt vestigii folosite în scopuri total diferite de intențiile regimului. 

Mai rău, contractele cu demonii sunt totdeauna sortite eșecului: ființial dracii sunt mincinoși, ființial diavolii înșeală, nu se pot ține de cuvânt nici dacă ar vrea (dar nu vor!).
Pe vremuri, când Românii voiau să arate pe cineva care se crede viclean, dar este prost, spuneau că „se face frate cu dracul până trece puntea”; povestea din spatele expresiei arătând că dracul îl aruncă pe prostul care se încrede în el în apă (sau îi face ceva și mai rău), de multe ori chiar atunci când s-a ajuns la ultimii pași ai „contractului”.
De toate grupurile sau comunitățile ce au ales această cale s-a ales praful.

Foarte trist, contractele cu Dumnezeu sunt totdeauna încălcate de oameni.
Deși nu se coboară (în cea mai mare parte) la prăbușirea demonilor, oamenii sunt, din păcate, obișnuiți să mintă. Să se mintă pe ei înșiși, să îi mintă pe ceilalți. Și chiar să Îl mintă pe Dumnezeu, chiar și atunci când știu că Dumnezeu nu poate fi mințit.
Ca urmare, oamenii încalcă înțelegerile lor cu Dumnezeu mai totdeauna (de aceea existând și Spovedania; și, da, există excepții: care întăresc regula).

Soluția adevărată a înveșnicirii este ascultarea sinceră și deplină de Dumnezeu.
Dar aceasta, fiind alegere liberă personală, nu poate fi transmisă!
Ca urmare, sunt sfinți ce au copii foarte păcătoși, sunt păcătoși care au copii sfinți ș.a.m.d.
Ceea ce face ca această soluție să fie foarte mult particulară sau personală și mult prea puțin sistemică.

De pildă, Legea Românească este atât de bine așezată în Scripturi și Sfânta Tradiție, încât pentru străini cele două au fost, de-a lungul Istoriei, identice. Aceasta pentru că Legea Românească a fost creată și trăită (= ținută vie) de nenumărați trăitori ai Credinței, de nenumărați mucenici și martiri, cei mai mulți dintre ei luptători cu armele (mireni, de obicei căsătoriți), dar și de mulți călugări (români).
Totuși acest lucru nu a oprit la nesfârșit trădarea Credinței prin cei care, deși din părinți Români, au trecut la Catolicism în Epir, Dalmația, Iliria, Crișana, Transilvania etc. La fel, Legea Românească nu a oprit pe cei care s-au lepădat de Neamul Românesc din care se trăgeau, devenind Unguri, Turci, Bulgari, Sârbi, Greci, Austrieci, Germani, Cehi, Slovaci, Ruteni, Ruși ș.a.m.d. (adeseori purtându-se ca cei mai mari dușmani ai neamului pe care îl părăsiseră!).

Același lucru se întâmplă, de câteva decenii, cu SUA:
Întemeiată pe principiul libertății și demnității omului întru Dumnezeu (așa cum L-au înțeles feluriții Protestanți fondatori), devine tot mai mult o pușcărie în care libertatea și demnitatea omului sunt urâte și prigonite, la fel Dumnezeu și orice legătură cu El.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, continuarea aici)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Binele Comunismului (06). Despre blocurile comuniste si Români

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Mărturisește un domn de 62 de ani:

„S-au făcut blocuri gri, în zone gri. Totul era mort. Am 62 de ani și știu cum a fost atunci: întuneric, foame, frig, lipsuri… Nu idealizez vremurile de acum, dar nu aș mai vrea vremurile de atunci cu toate lipsurile de acum. Problema este că acum putem vedea brațele caracatiței și atunci nu puteam.”

Puțini știu cât de îngrozitor arătau străzile după ce se construiau blocurile.
Cu ceva „noroc” erau asfaltate, dar pe lângă blocuri erau grămezi de noroi, lut, pietre, iar dacă fuseseră case, moloz și alte resturi.
Era o înfățișare tipică de pușcărie: clădiri din beton armat, văruite uniform, cu drumuri trasate clar să poată fi urmărită orice mișcare.
Și era urmărită, căci în fiecare bloc trebuia să fie cel puțin un turnător sau un securist (mai mult sau mai puțin acoperit).

Cei care s-au trezit în anii ’80-’90 cu grădinile blocurilor pline de copaci, pomi sau flori, nu au idee că acestea au fost făcute de localnici, pe banii lor.
Statul, care le demola casele și îi silea să se mute, după ce îi trecea prin tone de umilințe birocratice și îi punea să plătească decenii pentru locuințele „date”, nu asigura un minimum de condiții.
Instalațiile electrice erau minimale până la ridicol.
De multe ori frigiderul și fierul de călcat erau de ajuns ca să ardă siguranța.
Pe pereți apărea mereu igrasie, oricât oțet sau clor foloseai să o îndepărtezi.
Iarna dârdâiai de frig în casă, vara de topeai de căldură.
Era și o glumă tristă pe temă, în două forme, una mai blândă, alta mai radicală:

„Afară-i frig, în casă-i frig,
deschid fereastra larg și strig:
Îți mulțumesc, Partid iubit,
Că ne-ai (m-ai) călit!”

sau

„Afară-i frig, în casă-i frig,
deschid fereastra larg și strig:
Îți mulțumesc, Partid iubit,
Că ești condus de un tâmpit!”

Pe acest fond, evident că nu se punea problema ca „statul să pună flori, pomi etc.”.
De altfel ar fi ușor de înțeles asta pentru orice om rațional, pentru că statul neocomunist de astăzi, prin primăriile locale, realizează o uniformizare șocantă: ca garduri, spații verzi, copaci etc.
În Comunismul vechi, uniformitatea este și mai puternică (după cum se poate vedea chiar la blocuri!).
Deci, dacă statul ar fi asigura „spațiile verzi” ale blocurilor, toate acele spații ar fi fost făcute la fel.

În realitate, în deșertul cenușiu al Comunismului, Românii se încăpățânau să fie gospodari!
Se adunau și hotărau să planteze trandafiri sau panseluțe, gherghine sau lalele sau ce li se părea potrivit.
Să pună plopi, „că cresc repede”, caiși, „că cresc repede și dau și fructe”, cireși, „că au flori frumoase și fructe gustoase”, tei, „că țin umbră și miros frumos și florile sunt și bune de ceai”, platani, „că se fac mari și țin umbră” ș.a.m.d.
Să facă grad metalic de tipul ăla sau celălalt, pentru că e aproape uzina X ori fabrica Y și vecinul acela are o relație „ca să putem cumpăra gard”. Ori să facă „un gard mic din plasă de Buzău, că ne putem permite și se face repede și ușor”. Sau să pună gard verde, „că arată mai frumos și ține puțină liniște față de țipetele copiilor, mai ales pentru cei de la primele etaje”. Etc., etc.

Aceste spații verzi au transformat deșertul cenușiu al blocurilor comuniste într-un peisaj în care aveai pe ce să-ți și odihnești ochii.
Dar ele nu erau ale Comunismului, erau ale Românilor.
Ale Comunismului sunt cenușiul, sărăcia, foamea, boala, igrasia, blocurile…

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Binele Comunismului (05). Erau locuinte?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Binele Comunismului (05). Erau locuințe?

Revenim (e pluralul politeții!) cu șirul Binele Comunismului, după al patrulea material al seriei. Aici redăm adevăruri despre Comunismul din România, cu nădejdea că îi vor feri pe unii de propaganda extremismului de Stânga (sau de orice altă orientare!).

Una dintre minciunile comune este:

„Era bine în Comunism că fiecare avea unde să locuiască.”.

Ai zice că până la Ceaușescu (maniacul mutării oamenilor în blocuri), Românii stăteau în masă în corturi, în peșteri sau sub cerul liber!
Parcă vezi „hoardele” de Români dârdâind în frig, topindu-se în arșiță, că „nu le dădea nimeni case”.
Și, iată, veni Comunismul să le ridice barbarilor din corturi, peșteri și de sub frunzare „locuințe”!
Și, iată, Comunismul „a dat case oamenilor”!
Această prostească și otrăvită închipuire este înghițită fără pic de gândire de mulți.
Unii, bătrâni securiști, turnători, colaboraționiști, care oftează după arginții crimelor și trădărilor săvârșite.
Alții, tineri prea puțin obișnuiți să cearnă ideile culese din familie, societate, internet.

Adevărul este însă că Românii au fost scoși cu forța din casele lor de Comunism, ca să fie închiși în pușcăriile numite blocuri.
Rostul acestei mutări nu a fost „să se dea case Românilor”!
Dimpotrivă, a fost să se ia casele și pământurile Românilor, iar aceștia să fie mutați în spații mici, în care nici pereții nu erau ai lor, unde putea fi supravegheat și ce spun, și ce mănâncă, și cu cine se întâlnesc, orice!

La curte, Românii aveau o bucată de grădină: creșteau acolo mărar, pătrunjel, usturoi, ceapă, morcovi, roșii, varză, ștevie și multe altele. Aveau ce pune pe masă, măcar cât de cât!
Dacă era puțin mai mare curtea, și era loc și de ceva buruiană, se puteau crește și niște păsări: găini, gâște, porumbei, rațe, curci…
Până la mijlocul anilor ’90 ulițele satelor încă erau pline de păsări; încă era greu să șofezi repede prin sate, că te pândea primejdia să lovești găini sau gâște sau curci sau rațe.
Ei bine, așa erau ulițele satelor cu case.
Căci acolo unde Comunismul le-a ras, înlocuindu-le cu blocuri, era gol, sărăcie, foame.

La fel era și în „satele orașelor”.
Căci orașele erau împărțite în mahalale (în care stăteau mai ales străini, după fel sau amestecați între ei, ori și cu Români) și sate, care erau vechi așezări românești, cu rosturile lor.
În „mahalalele românești”, cum li s-a spus mai apoi de intelectuali și administrație, fiecare curte avea cel puțin un pom: păr, sau măr, sau nuc, sau cireș, sau gutui, sau prun, sau alun, sau smochin, ce îi plăcea familiei. Multe curți aveau câțiva pomi. Cu fructele lor.
Aveau și o grădiniță (pentru zarzavaturi), unele și o grădină (pentru legume).
Și nu puține aveau găini, porumbei, gâște etc.

Altfel spus, o casă românească era o țărișoară în sine, cu resursele sale și libertatea sa.
Asta a vrut Comunismul să nimicească!
De aceea s-au ras casele și curțile oamenilor.
De aceea s-au construit blocuri nesigure, insalubre, înghesuite, prost gândite, de multe ori prost construite.
Ca să se ia Românului orice libertate!

De aceea au pus „faraonii Comunismului” zeci de mii de sclavi să construiască în nebunie blocuri.
Blocuri construite din banii poporului, iar apoi plătite de poporul silit să se mute în ele de Comunismul care le furase și nimicise casele și curțile.
Adică Ceaușescu nu a dat case ori locuințe, Comunismul nu a dat case ori locuințe. Că nu le-au ouat ei, nu le-au moștenit și nu le-au dat, din cuibarul sau moștenirea lor, pe gratis.
Nu Comunismul sau Ceaușescu „a construit”: oamenii au fost siliți să construiască pușcăriile în care au fost mutați cu de-a sila, locurile de muncă forțată în care au fost obligați să se angajeze.
Ca să fie, pentru totdeauna, sclavii sistemului.

Acesta este „binele” locuințelor comuniste, adică a blocurilor.
De aceea orice Român care poate, se mută la casă.
Pentru că blocurile sunt, în sine, pușcării mascate, gândite și construite ca atare.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

ø;