Ce înseamnă lipsa hotarelor?
Oricât de neașteptat ar părea, înseamnă haos, distrugere, moarte.
Dacă celulele se înmulțesc fără hotare avem de-a face cu molime, cu tumori, cancer, moarte.
Dacă apele se mișcă fără hotar avem inundații în unele locuri, secete în altele, șuvoaie ce distrug, mocirle care înghit.
Dacă pământul se mișcă fără hotar suntem nimiciți.
Dacă frigul sau căldura nu au hotare totul moare.
Într-un cuvânt, este nevoie de măsură, de hotar, pentru toate lucrurile.

Postul este școala hotarelor bune.
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa stăpânit de ceva.
Cuvintele Duhului Sfânt mărturisesc, iată, nevoia hotarelor.
Iar postul ne învață să le cunoaștem și să le ținem.

Toate sunt bune spre mâncare dacă se primesc cu mulțumire, căci se sfințesc prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
Deci postul se ține nu pentru că ar fi rele carnea, laptele, brânza, untul, ouăle, iaurtul şi toate câte mai sunt „de dulce”.
Postul se ține pentru ca omul să împlinească acel cuvânt al libertății care spune:
nici dacă vom mânca nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca nu ne lipsește.

Ce vrem să câștigăm prin post?
Puterea sufletului și a trupului.
Întâi, puterea sufletului și a trupului de a face față și belșugului, și lipsei, și bogăției de gust, și sărăciei de gust, și metabolismului exploziv, și metabolismului încet.
Și pentru că în același timp cu acest antrenament postul înseamnă și facere de bine cu o cât mai deplină abținere de la rău, puterea sufletului și a trupului câștigate prin exercițiul alimentar este canalizată în această direcție: facerea de bine și despărțirea de rău.

Un om stăpânit de mândrie, un om trufaș, este ușor de cunoscut mai ales atunci când are bogăție sau putere: profită de ele fără hotare.
Postul înlătură mândria și trufia, învățând omul să folosească toate cu măsură, să arate în toate înțelepciune.
Lăcomia, fiica bună a mândriei, se vede și ea cu ușurință. Și, de asemenea, este cel mai ușor de biruit prin post, prin abținere.

Dar puterea stăpânirii de sine câștigată prin post lucrează în toate laturile vieții omenești și îl ridică pe om pe trepte tot mai înalte.
Prin post omul poate înțelege slăbiciunile și neputințele sale.
Ceea ce, pe de-o parte, îl ajută să se înțeleagă mai bine, să se vadă așa cum este; deci și să pună bun început, adevărat început, îndreptării și ridicării sale.
Pe de altă parte, aceeași înțelegere îl poate ajuta să-i vadă mai frumos pe ceilalți oameni, să se ferească de a-i judeca și osândi pentru slăbiciunile și neputințele lor. Ba chiar poate să-l învețe cum să-i ajute – luându-i așa cum sunt, nu cum și-ar dori el să fie – și chiar să le devină sprijin dacă doresc să urce.

Prin post omul poate înțelege tot mai bine înțelepciunea hotarelor firești, felul în care ele deschid calea către bună-înțelegere, către armonie, felul în care ele zidesc o frumusețe bogată, în care nu există ceva sau cineva neînsemnat.
Iar de aici începe un urcuș intelectual și duhovnicesc ce suie în Veșnicie.

Bineînțeles, ținerea postului după cum se cuvine – și de mâncare, și de băutură, dar mai ales de răutate și cu facere de bine – cere călăuzire.
Spovedania și sfătuirea duhovnicească sunt totdeauna de folos, dar în post mai mult ca niciodată. Prin urmare, încă dinainte de a începe postul, dar cu atât mai mult odată ce am intrat în el, se cuvine să stăm aproape de călăuzire.
Citirea Sfintelor Scripturi (Biblia), a Actelor Martirice, a Vieților Sfinților și a altor cărți sfinte, îndrumarea duhovnicului, însușirea învățăturii duhovnicești a Dumnezeieștii Liturghii și celorlalte sfinte slujbe, iată câteva din mijloacele puternice, minunate, nespus de folositoare, prin care căpătăm călăuzirea atât de trebuincioasă.
Și mai este, desigur, juvaierul neprețuit al Sfintei Împărtășanii, de care trebuie să ne apropiem cu râvnă, pe cât se poate de mult, ca prin Trupul și Sângele Domnului să avem Viață.

Sunt, toate acestea, doar câteva din reperele ce ne pot ajuta să înțelegem valoarea postului, astfel încât să-l străbatem cu bucurie și folos, urcând din treaptă în treaptă Scara către Ceruri.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Textul a apărut prima dată pe o rețea de socializare care nu era, pe atunci, dominată de cenzura extremistă de astăzi. Rețea la care am renunțat acum „câțiva” ani. Din întâmplare, am regăsit textul (ca document electronic) și l-am introdus aici. Făcând corecturi mărunte, dar migăloase (precum înlocuirea vechilor forme de ş sau ţ cu ș sau ț întrebuințate astăzi. Dar, mai ales, adăugând link-uri pentru Sfintele Scripturi, Actele Martirice, Viețile Sfinților sau Sfânta Împărtășanie (în text, dar și aici). Dându-se click pe acestea se poate ajunge la surse prețioase.