Între Mitul Libertăţii Democratice şi Noua Uniune Sovietică

Omenirea de astăzi trăieşte în ireal.
Războiul rece a avut între 20 şi 50 de milioane de victime pe front – după feluritele date venite din zonele de luptă – şi peste 100 de milioane de victime civile. Mai multe victime decât a produs Primul război mondial. S-a desfăşurat pe cinci continente (Europa, Asia, Africa, America de Nord şi America de Sud). Primul război mondial s-a desfăşurat în Europa şi Asia, foarte puţin în nordul Africii. Din toate punctele de vedere se poate verifica faptul că Războiul rece a fost Al treilea război mondial.

Încheiat în 1989, Războiul rece a fost urmat de ceea ce, după 11 Septembrie 2001, s-a numit Războiul anti-terorist sau Războiul împotriva terorii. Un război desfăşurat până acum pe cel puţin patru continente (America de Nord, Europa, Asia şi Africa). Este ceea ce se numeşte un război asimetric, mai mult decât Războiul rece. Dar este un război ce a distrus şi distruge ţări – Libia, Algeria, Egipt, Siria, Irak, Afganistan sunt doar câteva – şi produce un număr uriaş de victime. Este, de fapt, Al patrulea război mondial.
Aflaţi în mijlocul unui conflict militar mondial, cu armate ce luptă unele împotriva altora, cu state ce luptă unele împotriva altora, cu acţiuni de luptă clasice şi atipice, cu lovituri IT şi economice etc., etc., oamenii încă se întreabă dacă şi când va începe, dacă va începe… Al treilea război mondial! Cel care s-a terminat de aproape trei decenii!
Cum este cu putinţă ca un război ce s-a desfăşurat pe cinci continente, care a produs zeci de milioane de victime, care bifează toate caracteristicile unui război mondial să fie ignorat ca război mondial de către cea mai mare parte a populaţiei Pământului?
Mass-media.
Sau, altfel spus, manipulare.

Desigur, manipularea s-a realizat şi prin „educaţie” (devenită, mai mult ca niciodată în istorie, îndoctrinare). Dar şi educaţia se realizează acum mai mult prin mass-media decât prin şcoală.
Prin periodice (ziare, săptămânale etc.), cinematografe, radio, televiziune, agenţii de ştiri şi case de producţie, informaţiile alcătuite de oamenii elitelor au ajuns în mintea, inima şi sufletul cetăţenilor. Le-au determinat sistemul de valori şi felul de a înţelege lumea. I-au făcut să accepte binele ca rău şi răul ca bine, de câte ori elitele au dorit acest lucru.

Aşa s-a ajuns ca Al treilea război mondial să nu fie numărat de oameni drept război mondial. Cum? Pentru că manipularea a asociat permanent „Al treilea război mondial” cu folosirea armei nucleare pe scară largă. Şi dacă această folosire a armei nucleare nu a avut loc, oamenii au ignorat faptul că trăiau, luptau şi mureau în mijlocul unui război la scară mondial! Aşa cum, pe acelaşi criteriu, ignoră faptul că sunt în mijlocul unui alt război global, Al patrulea război mondial.
Cumva, cu o naivitate aproape dezarmantă, oamenii aşteaptă încă apariţia unor fronturi ca în Primul război mondial sau Al doilea război mondial, precum şi folosirea armei nucleare, spre a recunoaşte un „război mondial”…
Omenirea de astăzi trăieşte în ireal.

Tot în ireal ne aflăm şi cu mitul „Libertăţii Democratice”.
Deosebirea dintre libertatea opiniei şi autoritarism – dictatură – este că în ţările în care există dreptul la liberă opinie poţi spune orice, atâta vreme cât nu vorbeşti nepoliticos, în vreme ce în regimurile autoritariste ai voie să spui orice, în afară de ceea ce este interzis.

Într-o ţară liberă cineva poate susţine ideea că „e bine să furi”, chiar dacă legea interzice furtul. Câtă vreme ideea este susţinută prin cuvinte, eventual prin studi sociale sau alte asemenea mijloace care nu impun societăţii furtul, o ţară liberă va accepta susţinerea ideii respective. (Nu sunt de acord cu furtul!)
Este principul vechi al libertăţii de exprimare, care spune „Cred că am dreptate iar tu greşeşti; dar pentru dreptul tău de a greşi sunt gata să-mi dau viaţa!”.
Un principiu real în vechile Ţări Româneşti, în care şi conducerea şi poporul credeau că Ortodoxia este Dreapta Credinţă şi că toate celelalte sunt rătăciri, dar care dădea totodată ocrotire celor care credeau că alte religii sunt adevărul iar Ortodoxia o rătăcire. Dar, bineînţeles, aceasta era o realitate a Ţărilor Române din Evul Mediu. Care, iarăşi bineînţeles, „nu erau libere, nu erau democratice”.
Sunt însă libere şi democratice Republica România, Uniunea Europeană etc.

Dar în „libera” şi „democratica” Republica România de astăzi există legi ca 217/2015, care interzic să ai şi să exprimi anumite opinii; în „libera” şi „democratica” Uniunea Europeană sau alte ţări aşa-zis „libere şi democratice” există legi care interzic să ai şi să exprimi anumite opinii. Este limpede, în concluzie, că sunt regimuri şi ţări autoritariste, dictatoriale, iar „libertatea democratică” din cadrul lor este un mit.

Oare?
Nu cumva chiar acest text al nostru dovedeşte că există libertate de opinie?
Ce-i drept, nu am exprimat în el niciuna dintre ideile interzise de legile amintite. Însă putem invita pe cei care contestă caracterul dictatorial al U.E. sau al Republicii România să facă acest lucru: să susţină public idei interzise. Doar ca exerciţiu, ca test al libertăţii de opinie. Aşteptăm contestatarii şi suntem gata să îi ajutăm în desfăşurarea experimentului şi analiza rezultatelor.

Un exemplu tipic al efectelor dictaturii este Paul Goma.
Dizident anticomunist real, scriitor de mare talent – plăcut sau neplăcut, ca scriitor, după gustul fiecăruia, dar sigur de impact. Şi ostracizat sistematic până astăzi, persecutat până astăzi, pus la index până astăzi.
Unicitatea lui ca dizident ar face necesară amintirea lui în manualele şcolare, aşa cum ar cere-o şi unicitatea dizidenţei lui Gheorghe Calciu-Dumitreasa sau, dimpotrivă, caracterul tipic al luptei anti-comuniste desfăşurată de Fraţii Arnăuţoiu. Sunt însă, toţi aceştia, sistematic înlăturaţi din manualele şcolare – şi eventualele scăpări sunt grabnic „îndreptate”.
Se publică în schimb tone de materiale pro-comuniste, tone de materiale sistematic anti-româneşti, tone de dejecţii împotriva Românilor ca popor şi a Ortodoxiei ca religie. Acestea sunt legale.
Ceea ce dovedeşte lipsa egalităţii legale şi existenţa cenzurii oficiale, adică elementele fundamentale ale autoritarismului, ale dictaturii.
„Libertatea democratică” se dovedeşte a fi un mit.

Desigur, nu s-a ajuns, încă, la violenţa vechilor regimuri de extremă-stânga (nazism, stalinism, leninism etc.). Dar, merită subliniat, nici acelea nu au început direct şi universal cu mijloace violente. Au „progresat” în această direcţie, pas cu pas. Acelaşi „progres” poate fi urmărit şi astăzi.
Decenii la rândul s-a dat exemplu pentru contradicţia dintre dictatură şi libertate cartea „O mie nouă sute optzeci şi patru” a lui George Orwell. Ce-i drept, Apusenii care o dădeau ca exemplu socoteau că dictatura prezentată acolo este tipică „Estului comunist”. Doar că acum cartea aceasta pare o simplă descriere a societăţilor apusene, cu prea puţine nuanţe diferite ca să nu fie recunoscute.

Aflat în lagărele sovietice, un ofiţer român ce observa dezastrul cumplit, imoralitatea totală şi răutatea fundamentală a regimului sovietic, spunea:

„Mă gândesc ce se va întâmpla oare atunci când această ideologie va ajunge în vestul Europei, unde microbii ei au fost deja semănaţi, fiind în perioada incubaţiei.”¹

Statuia lui Marx a fost inaugurată de Uniunea Europeană; războiul împotriva Creştinilor este în plină desfăşurare, libertatea de exprimare este din ce în ce mai limitată. Totul în numele „libertăţii, democraţiei şi progresului”, exact ca în regimul nazist, ca în regimurile comuniste.
Ideologia sovietică a renăscut.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă