PAGINI DE CULTURĂ ŞI ISTORIE ROMÂNEASCĂ. UN PROVERB

„Zicerile” – proverbe, zicători şi alte expresi paremiologice – sunt o parte fundamentală a culturii.
În timp, unele se pierd, altele se adaugă, iar multe se transformă, pierzându-şi înţelesul de la începuturi.

Mircea Vulcănescu spunea „România a avut o cultură, [18]48 a rupt-o„.
Este recunoscută de foarte mulţi acestă ruptură dintre România Străveche, dinainte de 1848 – şi care vine de la începuturile Românimii – şi cei care îşi zic astăzi Români. Mai greu este de trecut peste ea, de refăcut legătura cu Străbunii.

Un proverb vechi spune

Din greşeli, omul învaţă.

Avem aici, pe de-o parte, o încurajare: nu dispera dacă ai greşit! ridică-te şi, învăţând din greşeală/greşeli, mergi mai departe.
Către bine, se înţelege (era un principiu fundamental al României de altădată că omul trăieşte spre a face cât mai mult bine).

Dar mai avem aici şi un înţeles adânc, firesc acelei gândiri româneşti de altădată (în care intra şi un concept atât de profund precum crugul):

Cel care nu învaţă din greşeli, nu este om.

Aspru?
Poate.
Dar este o concluzie firească şi pe care, de fapt, o mărturiseşte gândirea omenească din toate locurile şi vremurile!
Ce este oare expresia, errare humanum est, perseverare [autem] diabolicum, decât o altă formă de a spune acelaşi adevăr?
Într-adevăr, este omenesc să greşim; dar dacă vedem greşelile şi nu le îndreptăm, nu ne îndreptăm, ci stăruim în ele, cădem din condiţia umană.
Pentru că, să nu se înşele nimeni, oricât de puternici ar fi diavolii în unele privinţe [apropo de diabolicum], ei sunt „la subsol”, adică sub oameni, conform tuturor culturilor lumii.
Deci, fie că raportăm a nu învăţa din greşeli latinescului diabolicum, fie că îl raportăm românescului neom (adică cel care nu e om), stăruinţa voită în greşeală este o cădere adâncă.

Bineînţeles, câtă vreme omul trăieşte, nu există cădere din care să nu se poate ridica.
Aceasta este însă altă discuţie.
Aici am vrut să reamintim faptul că în România Străveche exista principiul fundamental de a nu trece peste greşeli cu uşurătate, de a nu le scuza fără rost, de a nu le transforma în „drepturi”, „normalitate” etc. Dimpotrivă, era socotit fundamental ca din greşeli omul să înveţe, astfel încât să poată împlini principiul

Cele rele să se spele, cele bune să se-adune!

Ceea ce să dea Domnul să fie şi la noi, cei care astăzi ne zicem (şi poate chiar suntem) Români!

Mihai-Andrei Aldea

Un gând despre “PAGINI DE CULTURĂ ŞI ISTORIE ROMÂNEASCĂ. UN PROVERB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s