Ca o adăugire la micul eseu despre vin, amintesc aici câteva lucruri despre cultivarea viţei de vie şi facerea vinului în hotarele Daciei ptolemaice…

1. Cuvintele privitoare la viţa de vie şi facerea vinului sunt în foarte mare parte latine şi tracice (dacice)*. O mică listă mai jos:

• acru (latin) (despre vin, struguri sau poame)
• (a) agăţa (latin)
•  alb (latin) (despre struguri sau poame)
• amar (latin) (despre vin, fie când are gustul acesta de la struguri, de la prea mult cotor sau lemn, ori de la vreo boală, fie de la pelin sau altă plantă adăugată)
• arcer (tracic) (piatră bună pentru ascuţit; evident, se folosea şi la vierit, pentru cuţit, cuţitoaie, foarfece etc.)
• aromă (latin)
• aspru (latin) (pentru gustul vinului şi altele)
• aţă (latin) (se folosea la legarea viei)
• beci (tracic)
• bob, boabă, boambă (tracic)*
• bute (latin)
• butie (latin)
• butoi (latin)
• butuc (tracic)
• (a) călca (latin) (lucrarea prin care poamele sau strugurii copţi sunt storciţi spre a fi storşi de zeamă)
• cârcel (traco-ilir)
• cârlig (tracic) (uneori pentru cârcel, dar şi pentru atârnarea viţei acolo unde se doreşte)
• celar (latin)  (anexă pentru felurite produse, uneori şi pentru butiile cu vin, în lipsa unui beci)
• cep (latin)
• ciorchine (tracic)
• (a) (se) coace (latin)
• coardă (latin)
• copt (latin)
• coş (latin) (folosit pentru culegerea, ducerea şi păstrarea poamelor, uneori şi pentru storcirea lor în vederea scoaterii mustului)
• cotor (tracic)
• (a) creşte (latin)
• crud (latin) (necopt)
• (a) curăţi (latin) (este o lucrare ce apare şi pentru uneltele vierului, şi pentru butii sau butoaie, şi pentru vin – vezi şi limpezire – etc.)
• curpen (tracic)
• cuţit (latin)
• cuţitoaie (latin)
• doagă (latin)
• dulce (latin) (pentru poame, struguri sau vin; ca neologism, demidulce, prin prefixare)
• (a) fărâma (traco-ilir)
• fărâmă (traco-ilir)
• fir (latin)
• foarfece (latin) (folosit în vie la tăiere)
• fruct (latin)
• frunză (latin) 
• galben (latin)  (pentru soiuri de poame sau struguri, de viţă şi de vin; ex.: Galbenă de Odobeşti)
• groapă (tracic)
• gust (latin)
• gros (latin) (folosit uneori pentru drojdie; de asemenea descriptiv pentru vinuri)
• (a) lega (latin) (cuvânt folosit pentru mai multe lucrări din creşterea viţei-de-vie)
• legătură (latin)
• limpede (latin) (descrie vinul)
• (a) (se) limpezi (latin)
• limpezire (latin) (limpezirea sau curăţarea vinului, parte a procesului de producere a acestuia)
• masă (latin) (în expresia struguri de masă)
• miez (latin)
• mugur (traco-ilir)
• must (latin)
• muşuroi (latin)
• (a) muşuroí (latin)
• necopt (latin)
• negru (latin) (despre struguri sau poame)
• oală (latin)
• ochi (latin)
• piatră (latin)
• pieliţă (latin)
• picior (latin)
• planta (latin)
• poamă (latin) (strugure sau ciorchine de struguri în mai multe părţi ale Românimii; în altele are acest înţeles doar ca arhaism)
• pucioasă (latin) (sulf; folosit pentru curăţirea butoaielor şi buna păstrare a vinului)
• puiet (latin) (material săditor; butaşi)
• pulpă (latin) (pentru „carnea” fructelor)
• ram (latin)
• ramură (latin)
• rădăcină (latin)
• roşu (latin) (pentru vin, uneori şi pentru struguri)
• sapă (latin)
• sămânţă (latin)
• sâmbure (traco-ilir)
• (a) săpa (latin)
• sec (latin) (despre vin, atunci când nu este dulce, dar nici amar)
• (a) stoarce (latin)
• (a) storcí (latin)
• suc (latin) (pentru zeama de fructe; la struguri se numeşte de obicei must, forma „suc de struguri” folosindu-se glumeţ pentru vin sau must)
• strugure (tracic)
• subţire (latin) (pentru vin)
• tare (latin)  (referitor la vin desemnează aprecierea superioară a cantităţii de alcool)
• (a) tăia (latin)
• tărie (latin)  (procentul de alcool din vin)
• tăiere (latin) (lucrare esenţială în creşterea viei)
• tămâie (latin)
• tămâios (latin) (pentru poamă sau ciorchinul de struguri, pentru soiul de vin etc.)
• tulbure (latin) (vin în care sunt prezente fărâme de pulpă din miezul strugurelui, vin de o calitate mai scăzută sau tulburel)
• tulburel (latin) (vin nou, încă nelimpezit)
• ţăruş (tracic)
• ulcior (latin)
• vânăt(ă) (latin) (pentru piatră-vânătă, adică sulfat de cupru, folosit în viticultură)
• verde (latin)
• viţă (latin)
• vie (latin) (plantaţie de viţă-de-vie)
• vier, viereasă (latin) (este cel care creşte via, nu „vier” în înţelesul de mistreţ/porc, deşi latin este şi acesta)
• vierit (latin) (creşterea viţei-de-vie)
• vin (latin)
• vinar (latin) (cel care face vinul; uneori folosit şi pentru vier – podgorean -, dacă via era destinată exclusiv facerii vinului)
• vinărici (latin) (zeciuială din vin, a zecea parte din producţie, ce se plătea în trecut de către viile mari, ce produceau vin pentru vânzare)
• vinărit (latin)
• zeamă (latin)

Există şi o serie de cuvinte de origine probabil ori sigur slavonă (precum rod, coajă sau cosor), arătând şi acestea vechimea îndeletnicirii şi urmele migraţiilor străine asupra vocabularului românesc.
Pentru unele dintre cuvinte – precum mlădiţă, grijă, boască etc. – este greu de spus în ce măsură sunt de origine slavonă ori tracică (aşezarea idiomurilor tracice între limbile satem şi centum, evidente înrudiri şi cu forme din care se va naşte slavona fac, în lipsa unor noi izvoare scrise antice, imposibilă delimitarea originii unor termeni).

În esenţă, vocabularul românesc privitor la viţa-de-vie şi vinărit este bogat şi arhaic, dovedind o tradiţie străveche atât a plantei cât şi a îndeletnicirii vinăritului. Desigur, această atestare lingvistică evidentă este completată şi de un material arheologic vast, dar şi de izvoarele istorice şi de surse etnologice.

*

2. Vechimea creşterii viţei-de-vie în Dacia este foarte mare.
Cele mai vechi urme arheologice în această privinţă sunt încă din neolitic, fără ca acest lucru să însemne o limită. Dar există şi izvoare scrise ce, încă din Antichitate, confirmă descoperirile arheologice.
Pe de-o parte, avem de-a face cu menţiuni privitoare la Tracia, dar fără ca acestea să se refere doar la Tracia sud-dunăreană, ci şi la cea nord-dunăreană (cf. A. Griesbach, A. D. Xenopol, R. Billiard etc.); pe de altă parte, avem descoperirile arheologice de cosoare şi alte unelte viticole din Dacia.
Ovidiu, Strabon, Diodor din Sicilia şi alţi autori antici consemnează prezenţa viţei-de-vie şi a vinului sau mustului la Daco-Geţi şi alte ramuri tracice. De altfel zona Traciei este vestită în Antichitate pentru vinurile sale.
Îngroşarea sau întărirea vinului prin îngheţare, folosită de Geto-Sciţii amintiţi de Ovidius, este o tehnică avansată, astăzi din păcate puţin folosită în afara marilor producători.
Sabarios, care era zeu al vinului la unii dintre Traci, va fi adoptat de Greci sub numele de Dionisos.

Am amintit în mai vechiul material despre vin celebra întâmplare a tăierii viilor din ordinul lui Burebista. Am arătat atunci că nu are logică afirmaţia după care tăierea s-a făcut spre a împiedica beţia, dacă ar fi fost vorba despre o beţie obişnuită. Asta pentru că Dacilor le mai rămâneau cel puţin miedul, cidrul şi berea spre a se îmbăta, dacă îşi doreau asta. A apărut şi fantezia după care viile ar fi adus migratori în Dacia, iar Burebista ar fi tăiat viile de frica acestor migratori. Ideea este complet lipsită de temei, câtă vreme nu există consemnată nicio asemenea „invazie după struguri” sau „după vin” a vreunui popor migrator. Mai mult, tăierea are loc într-o vreme de maximă putere a lui Burebista şi de lipsă a năvălirilor străine. Singura explicaţie logică este aceea a beţiei rituale produsă de răspândirea de către grecofili a cultului lui Dionisos – prin coloniile greceşti de la ţărmurile Dunării şi Mării Negre. Beţie pe care Burebista şi cei din jurul său, adepţi ai zalmoxianismului – un curent militarist-ascetic – nu o puteau accepta.
Dincolo de discuţia pe temă, este esenţială existenţa largă a viilor şi facerii vinului în Dacia lui Burebista.
Sciţii şi Dacii beau vinul, de obicei, fără a-l amesteca, asemenea Romanilor şi Grecilor, cu apă. Aceasta şi pentru că vinurile nordice erau mai subţiri decât cele mediteraneene, la facerea cărora se foloseau foarte mult stafidele şi alte fructe.

Cercetările făcute asupra modelelor de struguri de pe diferite obiecte – de la ritoane la coloane din piatră – au dovedit că se cultivau atât soiuri pentru vin, cât şi pentru ceea ce astăzi numim „struguri de masă”.

Romanii, ei înşişi crescători de viţă-de-vie şi iubitori de vin, încurajează vieritul sau viticultura în Dacia Romană. De altfel frunzele de viţă-de-vie şi strgurii sunt des întâlniţi atât în arta romană păgână, cât şi în cea creştină.
În timpul lui Decius (240-251) Dacia este văzută în primul rând ca sursă de grâu şi struguri sau vin.

Deşi lucrurile nu sunt limpezi în această privinţă, se pretinde că unele soiuri – precum Gordin**, Braghină, Crâmpoşia, Negru şi altele – ar data cel puţin din vremea Daciei Romane, dacă nu chiar mai de demult.
Sigur este că de la cosoare la centre de vinificare, urmele arheologice din secolele II-VI d.Chr. mărturisesc şi ele, alături de alte surse, o cultivare extinsă a viţei-de-vie.
Chiar şi în timpul dominaţiei hune asupra unei părţi din Dacia, acolo există vii întinse.

Atât uneltele viticole – mai ales cosoare -, cât şi ornamente şi vase atestă preocuparea pentru viţa-de-vie şi în secolele de după invazia slavă (din 602 şi după).
Pârvan priveşte chiar această lucrare drept esenţială pentru supravieţuirea autohtonilor, vinul fiind un fel de „valută forte” pentru migratori.
Chiar şi specialiştii maghiari – precum Herczeg Mihály ori Kazal Zsigmond – pun începuturile viticulturii din Ungaria înainte de stăpânirea romană în zonă şi subliniază continuitatea acestei îndeletniciri din Antichitatea până în epoca modernă.

Deja în secolele XII-XVI vinurile româneşti, fie produse în hotarele Coroanei Maghiare, fie în părţile libere ale Daciei – Ţările Româneşti Muntenia şi Moldova – sunt cunoscute în străinătate până departe. Polonia, Ungaria şi Veneţia sunt principalii cumpărători, urmaţi de Genova şi chiar de Turci, care „uitau” adesea de oprirea de la vin a religiei lor.
Merită amintit, ca o parte a unei continuităţi străvechi, faptul că tradiţia romană ca la facerea mustului să se dea de băut oricui a fost ţinută la Români până astăzi. Şi acum, în unele sate, se mai poftesc trecătorii să bea must sau chiar vin alături de cei care zdrobesc strugurii. În unele părţi cei care cumpără struguri pentru masă ori pentru a-şi face singuri must (sau vin) primesc în dar şi o cană de must – sau mai multe. Alături de cosoarele sau cuţitele de vie româneşti, care sunt adesea identice cu cele folosite de Daci în urmă cu mii de ani, această tradiţie vine să întregească atestarea continuităţii viţei-de-vie şi întregului ethos legat de ea pe vechiul teritoriu al Daciei.
Ca o mărturie proprie, trebuie să spun că în această toamnă, în câteva sate din Judeţul Iaşi, în care m-am oprit să cumpăr struguri, am avut bucuria profundă a acestui dar frumos. O binecuvântare a toamnei, un gest binecuvântat, o mărturie a unei dărnicii şi a unui duh prin care se păstrează legătura cu Cerul, cu pământul, cu Străbunii…

 

Mihai-Andrei Aldea

 

P.S. Doritorii pot găsi o mică Bibliografie online la nota ***

 

---

* Există dispute faţă de etimologia cuvintelor pe care le-am notat ca de origine tracică. De cele mai multe ori acestea ţin de un fel de hiper-corectitudine ce devine falsificare. De pildă, atunci când un cuvânt se găseşte în limba română în toate dialectele (ex.: cârlig), să insişti că vine dintr-o limbă în care se ştie că a fost împrumutat din limba română (în acest caz, bulgară) este deja absurd. La fel să pretinzi că un cuvânt românesc vechi vine dintr-o anumită limbă slavă (fie ea sârbocroată sau bulgară sau oricare alta), deşi nu există în slava veche acel cuvânt. Într-un asemenea caz fie există o sursă externă (în cazurile de aici, nu există), fie este un cuvânt autohton, pre-slav. (Amintim aici că se cunosc termenii de origine germanică – chiar dacă adesea e greu de spus dacă au fost adoptate în Evul Mediu sau Antichitate -, precum şi alţii folosiţi de migratori.)  Un exemplu tipic este alacul, adică grâu de munte (un soi de grâu foarte rezistent), pe care unii hiper-corecţi îl declară ca venit din maghiară, deşi lingviştii maghiari, oricât de naţionalişti, îl consideră de origine străină. Existenţa lui boambă pentru boabă şi a formei bob arată clar un termen autohton, foarte vechi, influenţat în timp şi de slavicul boba. Nu facem aici o discuţie amănunţită pe temă, doar precizăm faptul că ne asumăm teoria originilor tracice sau traco-ilire indicate, cu amintirea disputelor etimologice existente.

** Chiar la nivel academic se susţine că soiul Gordin îşi are numele de la Generalul roman Gordinus, care s-a stabilit în Dacia – chiar pe lângă Dealu Mare – în secolul al II-lea d.Chr.

*** Câteva surse bibliografice online:

http://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=terra_dacorum&fisier=vita_de_vie
http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/09/30/viticultura-romaneasca-podgoria-dealu-mare-10-38-14
csiatim.uvt.ro/NOU/BHAUT/ro/pdf/2010_art03.pdf
ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Vita%20de%20vie%20in%20cultura%20moldoveneasca.pdf
http://www.academia.edu/5665199/Viticultura
http://www.acsa.md/public/files/produse/struguri/GHID_PENTRU_PRODUCATORII_DE_STRUGURI_DE_MASA.pdf
biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/tehnologia-vinului-177920.html
http://www.cameraagricolavn.ro/biblioteca/articole/Viticultura/VITICULTURA%20Suport%20de%20curs.pdf
http://www.wineromania.com/files/docs/Romania_viticola_drumurile_viei_vinului.pdf
http://www.wineromania.com/files/docs/Romania_repere_istorice.pdf
http://www.cimec.ro/Arheologie/CronicaCA2001/Cronica-Cercetarilor-Arheologice-2000.pdf
http://www.revino.ro/viticultura-in-romania-vin-romanesc-turism-viticol-vita-de-vie-harta-viticola-a38.html
http://www.winetaste.ro/noutati/soiuri-de-vita-de-vie-autohtone-pentru-vinuri
cramahistria.ro/tipuri-de-vin-si-soiuri-de-struguri-care-sunt-cele-mai-bune-vinuri/
http://www.vitis-metamorfosis.com/istoria-viticulturii-in-romania/
http://www.romaninlume.info.ro/soiuri-de-struguri-romanesti-balsam-pentru-suflet-de-la-a-la-z/
madein.md/news/diverse/soiurile-autohtone-de-struguri-ce-stau-la-baza-vinurilor-autentice-moldovenesti