Mişcările separatiste care uimesc şi îngrozesc Europa sunt roadele internaţionalismului practicat de (neo)comunişti. Pentru că, de fapt, naţionalismul (a.k.a. iubirea de Neam şi Ţară) este o nevoie naturală a omului.
Ne naştem cu nevoia de a avea părinţi şi a-i iubi; copiii singuri simt lipsa fraţilor, iar supra-compensările (prin izolare sau, dimpotrivă, extrovertire, prin complexe ori, dimpotrivă, orgoliu) doar mărturisesc această lipsă şi golul pe care îl lasă în suflet. Bunicii au nevoie de nepoţi, nepoţii au nevoie de bunici. Toţi avem nevoie de familie. Iar întâlnirile largi, în care fraţi, nepoţi, cumnaţi, veri, şi alte ramuri se adună împreună, au o putere şi o bucurie extraordinară. Mărturisind NEVOIA unităţii neamului…
Feluritele religii comuniste, de la vechiul comunism utopic de secol XVIII-XIX şi până la naţional-socialism ori formele de internaţionalism contemporane au negat sistematic nevoia iubirii de neam şi a unităţii naţionale. Au săpat sistematic la temeliile acestora, au încercat să nege naţionalităţile ca entităţi naturale, să distrugă naţiunile existente; totul sub vorbe goale de genul „să fim o singură naţiune”, omenirea „să fie un întreg” etc. De parcă trupul omului nu este întreg pentru că are organe şi nu poate fi un întreg decât dacă e unicelular! La fel aceşti fanatici ai utopiilor (neo) comuniste au promovat o omenire trasă la copiator, fără naţiuni. Pentru care ţel au şi lovit, sistematic, în existenţa vechilor naţiuni.
Rezultatul?
Nevoia NATURALĂ a omului de a avea un neam duce la alcătuirea unor NOI naţiuni pe ruinele celor vechi.
Spaniolii s-au bucurat să fie (printre) cei mai progresişti şi internaţionalişti europeni; cel puţin marea parte a Spanilolilor de stânga „progresişti” şi „open-mind”, „new-age” ş.a.m.d. Acum culeg roadele lucrării lor; şi este doar un început. Pentru că fenomenul este mult mai vast.
De la o parte mândră a Spaniei, Catalanii devin anti-spanioli.
Cei care au vreun dinte împotriva Spaniei se bucură. Cei impresionaţi de propaganda pentru o Catalonie separată de Spania se aliază mişcării, fie şi la nivel de simpatie. E o mişcare uşoară – mai ales când comunismul internaţional, aflat în inerţia luptei împotriva naţiunilor, ia parte puternic mişcării catalane de independenţă. Fără să îşi dea seama cât îl contrazice această mişcare şi cum se contrazice susţinând-o.
Pretutindeni unde s-a izbutit surparea iubirii de neam, pretutindeni unde naţiunea matcă a fost izgonită din sufletele oamenilor, locul ei a fost luat de un naţionalism regionalist, ori de alte forme – uneori total stupide, însă nu mai puţin fanatice – de naţionalitate. Pentru că prin firea lui omul are nevoie de părinţi, de familie, de neam, de iubirea faţă de acestea, de a trăi şi pentru ele, nu doar pentru cele materiale.
Şi la noi formele de „oltenism”, „ardelenism”, „moldovenism” etc. duse la extrem sunt rezultatul ideologiilor de stânga, internaţionaliste, anti-naţionale. La fel se întâmplă în Italia şi Franţa, în Belgia şi în alte ţări, unde comunismul a surpat masiv iubirea de Ţară, iubirea de Neam.
Ciocnirile de forţă dintre naţionalismul spaniol şi neo-naţionalismul catalan sunt doar un început.
Nu doar că o Catalonie independentă va privi către Roussillon şi-l va cere Franţei (agresiv). Dar şansele unei sfărâmări a ei în patru sau cinci state mai mici sunt extrem de mari, oricât de surprinzător ar părea acum acest lucru. Iar fenomenul se va repeta în oricare altă parte a Europei. Şi riscă să se propage în întreaga lume.
Oricât de dureros ar fi, trebuie să fim pregătiţi să vedem lupte pentru independenţă ale unor părţi din Canada sau Mexic, Australia, SUA etc. Pentru că oriunde ideologiile (neo)comuniste distrug sentimentul naţional ce dădea unitate ţării se vor ivi noi naţionalisme.
Este reflexul interior al nevoii de a avea, a iubi şi a trăi pentru Ţară şi Neam. Este o necesitate naturală, pe care nicio doctrină nu o va putea şterge vreodată. Va putea, cel mult, să o devieze, aşa cum se întâmplă acum. Căci rămaşi fără Ţara şi fără Neamul a căror denigrare au acceptat-o – în numele uneia sau alteia dintre curentele comuniste – oamenii îşi vor căuta o altă ţară şi un alt neam. Pentru care, firesc, vor fi gata să lupte şi să moară.
Singura cale sănătoasă este, prin urmare, lepădarea de lepădarea de Ţară şi de Neam. Reamintirea iubirii Străbunilor pentru limbă, Neam, Ţară, pentru moştenirea înaintaşilor. Sunt Români cei care duc mai departe moştenirea Sfinţilor şi Eroilor Neamului Românesc. Să fim Români, ca să nu ajungem să ne sfărâmăm, precum Spania sau Italia şi alte ţări, în provincii care se vor sparge în judeţe, care se vor sparge în plaiuri sau alte mici comunităţi… Să fim Români, ca să nu ajungem să vedem apariţia unor grupuri tot mai agresive de „daci de dreapta”, „daci de stânga”, „daci-secui/siculi”, „daci moroşeni”, „geţi”, „geto-daci”, „daco-geţi”, „geto-sciţi”, „daco-agatârşi”, „daci bănăţeni”, „moldovani”, „ardeleni”, „daco-ardeleni”, „daco-moldovani”, „daci-maghiari” etc., etc.
În imbecilitatea lor, păpuşarii din umbră ai internaţionalismului comunist au pregătit asemenea grupări, ca mijloc de a scăpa de România şi Români. Ca treaptă – după mintea lor bolnavă şi prostănacă – de a „distruge naţionalismul”. Aşa cum au pregătit asemenea grupări şi pentru celelalte ţări.
Cum spunea Eminescu,
„Noi suntem Români şi punctum!”
Îşi caută altă identitate decât aceea de Român doar cel care NU îşi iubeşte Neamul şi Ţara.
Căci şi dacă am uitat ceea ce înseamnă Român, chiar şi dacă am uitat că Statul NU ESTE Ţara, LEACUL pentru suferinţă nu este aderarea la o naţionalitate străină – fie ea preexistentă sau născocită, fie ea franceză, spaniolă, italiană, americană etc. sau una fantasy. LEACUL este întoarcerea la izvoare, la viaţa, iubirea, truda şi lupta Străbunilor noştri Români.
Istoria este o nesfârşită luptă între binele şi răul din oameni.
Pensie nu există.
Există doar alegerea uneia dintre cele două tabere.
Neamul Românesc a ales, de două mii de ani, să stea cu Hristos, în Biserica lui Hristos, de partea Binelui.
Ducându-şi cum a putut ostenelile, suferinţele, rănile, roadele.
Străbunii au cucerit astfel Cerurile şi au zidit o Românie Cerească uriaşă, un imperiu duhovnicesc nesfârşit, cu milioane şi milioane de mucenici şi muceniţe, de eroi şi eroine, de oameni sfinţiţi prin muncă sau luptă, printr-o jertfire neîncetată.
Fuga de moştenirea noastră, fuga de Românism nu va face viaţa mai uşoară; pentru că oriunde ne-am duce şi în orice ne-am transforma, războiul merge înainte, lupta dintre bine şi rău este la fel de ascuţită.
Dar stând în Românism, stând ÎN CEEA CE SUNTEM, vom avea pace în suflet; vom şti sigur pentru ce muncim şi pentru ce luptăm. Şi, mai ales, vom avea alături, nevăzuţi dar nespus de puternici, Sfinţii şi Eroii Neamului Românesc. Încurajându-ne şi ajutându-ne să ne dăm şi noi munca şi lupta, ca să intrăm, alături de ei, în Veşnicie!
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 