Cine uraste Dacii?

Cine urăște Dacii?

Am amintit în altă parte (click pentru citire) despre deosebirea dintre Dacologie (disciplină istorică) și Dacism ori Dacomanie (ca manie a falsificării adevărurilor despre Daci). Deosebirea este că Dacismul apare involuntar; cei care sunt daciști sunt adesea doar oameni dezinformați. Dacomania cuprinde un fanatism ce se arată prin agresivitatea față de orice contrazicere. Chiar și atunci când dacomanul vorbește politicos, o face silit de împrejurări, în sinea lui fiind plin de ură față de cei care îl contrazic. Ceea ce se vede în izbucnirile pe care le face atunci când „silirea” încetează. (Desigur, „silirea” poate să fie voluntară sau nu.) Izbucniri ce cuprind în primul rând acuzații la adresa preopinenților. Aceștia sunt declarați autoritar (și cu gravă iresponsabilitate) drept „trădători”, „vânduți”, „mincinoși”, „escroci” etc. Ca să nu mai amintim de apelative și mai rele. Printre acuzații, foarte deasă este aceasta: „Îi urâți/urăști pe Daci!”.
Ca urmare, m-am gândit să răspund la întrebarea
Cine urăște Dacii?

Trebuie să înțelegem că a urî presupune a dori răul cuiva (fie pentru răzbunare, sau ca acoperire a propriei vinovății, ba chiar și fără rost etc.).
De asemenea, trebuie să înțelegem că viitorul bun se construiește având ca temelie adevărul.
Orice construcție așezată pe minciună face rău; și mai devreme sau mai târziu se prăbușește.

Din acest punct de vedere, avem datoria să ne cunoaștem istoria!
Căci fără a cunoaște adevărul despre istoria noastră nu ne putem înțelege rosturile și nu ne putem construi un viitor bun.

Dacii sunt unii dintre strămoșii noștri. Ca urmare, este firesc să îi cunoaștem așa cum au fost!
Cunoscând calitățile lor, știm pe ce construim; cunoscând lipsurile și scăderile lor, știm ce trebuie să vindecăm sau îndreptăm, de ce trebuie să ne ferim.

Nenorocirea este că de la Pașoptiști încoace, Dacii au fost sistematic idealizați. Spre deosebire de Romani (tratați tot mai dușmănos, după modelul lui Karl Marx); spre deosebire de Celți (șterși din istoria noastră aproape de tot); spre deosebire de Scito-Sarmați (și ei aproape șterși din istoria Românilor).
Idealizarea Dacilor a fost masiv sprijinită de Rusia – ca mijloc de slavizare a Românilor, prin lepădarea lor de latinitate. Dar și de alte puteri anti-românești.
Mai mult, idealizarea a fost însoțită neîncetat de victimizare; ca și cum de fapt idealizarea în cauză nu era de ajuns, pentru că niște „răi puternici” ar sta împotriva adevărului („și mai spectaculos”).
Asta în timp ce puternicii zilei sprijineau și finanțau idealizarea!
Iar împotrivă erau în primul rând istoricii doritori de cunoaștere a adevărului! Adeseori pedepsiți pentru asta…

Revenind la întrebarea noastră, merită văzut că s-a ajuns la minciuni despre Daci care tind către patologic:
– Dacii nu aveau sclavi (de fapt aveau și comercializau masiv sclavi, mai ales Daci și Sciți);
– Dacii au întemeiat Coreea (nu există nicio dovadă că măcar un Dac ar fi ajuns acolo);
– Dacii au întemeiat Japonia (nu există nicio dovadă că măcar un Dac a ajuns acolo);
– Dacii sunt „adevăratul popor ales al lui Dumnezeu” (nu există nici măcar o dovadă în acest sens)
– Dacii erau foarte blânzi (dimpotrivă, erau extrem de războinici) etc., etc.
S-au născocit așa-zise „legi dacice” (belagines) fără nicio bază documentară – ba chiar împotriva mărturiilor istorice despre Daci și rânduielile lor.
S-au născocit „scrieri despre Zamolxe/Zalmoxe” sau „ale acestuia”; desigur, născociri fără nicio legătură cu izvoarele istorice.
Se pretinde că ar fi „dacice” tot felul de obiceiuri/tradiții târzii – inclusiv cele clar preluate de la Slavi, Tătari, Țigani, Evrei etc. în ultimele secole.
Se pretinde că ar fi dacică limba română, cu toate că orice specialist va confirma că este o limbă (neo)latină (iar idiomurile tracice, inclusiv daca, făceau parte din altă ramură a limbilor indo-europene).
Etc., etc., etc.

Față de această avalanșă de minciuni la adresa Dacilor, să regândim întrebarea
Cine urăște Dacii?

Dacologia, sau Dacismul și Dacomania?
Îi urăște pe Daci acela care vrea să îi cunoască așa cum au fost?
Sau îi urăște pe Daci acela care îi disprețuiește așa cum au fost și vrea altfel de Daci, iar în lipsa acestora născocește el alții?

Este adevărat că adevărul doare; dar este o durere ziditoare pentru cel ce rămâne în adevăr.
Minciuna poate să aline pentru o vreme; dar până la urmă adevărul o ajunge și ceea ce e construit pe minciună se nimicește.
Ca urmare, mințindu-l pe cineva asupra a ceea ce este îi faci rău. La fel și mințind despre cineva.

Dacismul și Dacomania cuprind zeci și sute de curente subiective și contradictorii; toate având în comun promovarea de fantezii pe seama Dacilor și a popoarelor, culturilor, țărilor etc. care au avut vreo legătură cu Dacii (sau declarate fals a fi avut o asemenea legătură!).
Acest lucru este o lipsă de respect față de Daci.
Dacii așa cum au fost sunt respinși; în locul lor sunt așezați ”Daci” fantasmagorici.
Iar contrazicerile sunt tratate cu ură; pentru că dacomanii îi urăsc pe Dacii reali.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P. S. A îi declara pe Români drept Daci este o ură față de amândouă popoarelor. Nu doar că este absurd a spune că cel care lasă moștenirea și moștenitorul sunt aceeași persoană. Dar să pretinzi că Dacii sunt totuna cu Românii este o aruncare la gunoi și a ceea ce au fost Dacii și a ceea ce sunt Românii.

Dacologie, Dacism şi Dacomanie

Am fost întrebat de unii cititori care ar fi sensul termenului Dacism în textele mele istorice. Deşi mi se păruse că am construit un context destul de lămuritor… pentru unii nu este de ajuns.
Deci, în ce înţeles folosesc termenul de Dacism?
Sensul este acela de Dacomanie, doar că sunt politicos şi încerc să las loc revenirii la firesc.

Pe scurt, avem următorii termeni esenţiali

Dacologie = Discipline ştiinţifice care au ca domeniu de lucru istoria, cultura şi idiomurile dacice.

Altfel spus, Dacologia cuprinde în ea istorie, arhivistică, numismatică, arheologie, etnologie, filologie etc., în măsura în care acestea sunt legate de Daci.

Dacism = (1) (înv.) Pasiunea faţă de Daci şi cultura sau/şi istoria lor. (2) (şt.) Element lingvistic ori cultural tipic dacic. Termenul este folosit rar şi doar în lucrări de specialitate. (3) (depr., şt.) Manie prin care se exagerează prezenţa, rolul, rostul, cultura sau/şi istoria Dacilor, ignorându-se adevărul, negându-se izvoarele istorice, numismatice, arheologice etc.; dacomanie.

După cum se poate vedea, termenul de dacism poate avea înţelesuri foarte diferite.
Înţelesul (1) este învechit şi, în fapt, ieşit din uz. A fost întrebuinţat mai ales între anii ’70-’90 ai secolului XX.
Înţelesul (2) este ştiinţific şi se foloseşte doar în lucrările de specialitate, lipsind în limbajul curent.
Înţelesul (3) este depreciativ şi ştiinţific. El desemnează în limbajul politicos înclinaţiile de falsificare agresivă a istoriei, culturii şi idiomurilor Dacilor. Altfel spus, este o denumire politicoasă pentru dacomanie.

Dacomanie = Manie prin care se exagerează prezenţa, rolul, rostul, cultura sau/şi istoria Dacilor, ignorându-se adevărul, nedându-se izvoarele istorice, numismatice, arheologice etc. Ca în orice tulburare maniacală cei afectaţi sunt ilogici fără să poată vedea acest lucru, sunt foarte violenţi faţă de cei care îi contrazic şi au o purtare oscilantă – trec foarte uşor de la un limbaj civilizat la unul suburban, de la o purtare elegantă la mojicie şi violenţă. Concepţiile despre Daci ale celor afectaţi de dacomanie sunt extrem de diverse şi adeseori contradictorii; totuşi cei mai mulţi dacomani sunt uniţi între ei de adoraţia faţă de Daci (oricât de diferit concepuţi) şi de ura faţă de istoria bazată de izvoare.

Pentru a constata lipsa de logică a dacomaniei, să consemnăm aici doar şapte dintre tezele preferate ale dacomanilor:

şapte teze daciste (dacomaniacale)
A.1 şi A.2 Romanii şi Dacii erau acelaşi popor şi vorbeau aceeaşi limbă.
B. Dacii erau un popor avansat, spiritual, viteaz dar lipsit de agresivitate, urând imperialismul.
C. Romanii erau nişte bestii primitive, violente şi invadatoare.
D. Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia şi unele părţi din Africa.
E. Decebal a fost un erou care s-a opus intrării Daciei în statul roman.
F. Romanii au fost nişte invadatori nenorociţi ai Daciei.

Acum, desigur,
a) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor înseamnă că aveau, în mare, aceeaşi cultură[1]; deci erau cam la fel de buni sau răi;
b) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor şi vorbeau aceeaşi limbă înseamnă că ar fi trebuit să fie uniţi;
c) dacă Traian era din acelaşi popor cu Decebal, dat fiind că el conducea cam 80 de milioane de Romani=Daci, iar Decebal cam 1 milion de Daci=Romani, înseamnă că Decebal era un separatist;
d) dacă Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia (după unii dacişti… toată Europa şi Asia!) şi ceva din Africa înseamnă că erau războinici cuceritori (=invadatori) şi nu paşnicii apărători ai gliei părinteşti cum îi proclamă dacomanii;
e) dacă Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia (plus părţi din Africa) înseamnă că au cucerit teritorii de cel puţin zece de ori mai mari decât Romanii;
f) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor cucerirea Daciei nu a fost o invazie, ci o reîntregire naţională.

Sunt doar câteva din fracturile logice fundamentale ale Dacismului/Dacomaniei.
Dar pentru adepţi nu contează logica: precum în orice manie, convingerea este dincolo de raţiune.

Nădăjduiesc să fi lămurit pe nelămuriţii cititori.

Dr. Mihai-Andrei Aldea

[1] Pentru cine nu ştie voi sublinia faptul că un popor se defineşte esenţial prin cultură şi secundar prin limbă.
De exemplu, Brazilienii şi Elveţienii sunt popoare ce vorbesc limbi diferite (Brazilienii – portugheză şi spaniolă; Elveţienii – franceză, germană, italiană şi retoromană).
Alt exemplu, Bolivienii, Argentinienii, Chilienii, Ecuadorienii etc. sunt popoare diferite deşi vorbesc aceeaşi limbă.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare (227-337), primul împărat creştin al Romaniei, străromân în toate înţelesurile termenului (se naşte în Moesia Superior, Prefectura Dacia, este vorbitor nativ de latină, construieşte un pod peste Dunăre şi poartă de grijă nu doar teritoriilor provinciale nord-dunărene ci şi cetăţenilor romani din Goţia, stat clientelar roman din vremea lui Aurelian).

Despre Romani în Basarabia

Despre viața romană sau vechi-românească în Basarabia. De reținut descoperirile arheologice romane din Soroca (la cam 300 sute de kilometri nord de Dunăre).

 

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

 

Bursa mortilor: 724 romani pe zi. Vestul s-a scuturat de paraziti – Răzvan Savaliuc

Citim pe „Lumea Justiţiei”:

O luam rau de cap, fratilor, cu Covidul asta! A innebunit toata Romania, dar ce zic eu Romania, “tot mapamondul lumii” – vorba Imparatului Iulian al Rromilor.


Nu se mai moare de nimic altceva in tara, decat de Covid 19. Ti se prinde un biletel de degetul mare de la picior pe care scrie “covid” si gata esti bifat pe raboj la Grupul de Comunicare Strategica. Fara nicio pompa, sfarsesti intr-un sac mare de plastic. Esti livrat familiei sigilat, pentru a fi dus la groapa, pe ultimul drum, nespovedit, neprimenit, cu maxim opt “cavaleri de onoare”. Fara pantofi de lac, fara costum de friptura, fara pieptene in buzunar. E prea multa discriminare in tara asta! Nu se mai moare decat de Covid!

Pai exact asa zicea deunazi si emeritul doctor Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes: “Fac un apel la dumneavoastra: sa cereti oficialitatilor acestei tari sa anunte zilnic cate decese se produc in Romania, Covid si alte diagnostice. In momentul de fata, sunt 92 de decese din cauza Covidului in Romania. Cineva de la Suceava a spus ceva: nu mai face nimeni niciun diagnostic, se pune un biletel si scrie: ‘Covid’. Asa ceva s-a intamplat si in Italia, si in China. Toti cei care au murit au murit de Covid? Desi poate ca au fost si alte diagnostice. Inainte de a ajunge la aceasta cifra, poate ca ar fi salvator si mai optimist pentru Romania sa se afle ca in Romania decesele in momentul de fata sunt datorita unor cauze, si din cauza Covidului, pentru ca altfel totul se pune pe seama Covidului si incepe isteria care a inceput in toate tarile din jurul nostru “.

Poate vreti sa ascultati o marturie vie a unui stralucit student la Drept, Stefan Paraschiv, de la Universitatea de stat Bucuresti, despre cum sunt declarati mortii de Covid“Facebook – 3 aprilie 2020 – Statistica: Un var al bunicii locuia la Galati. A facut infarct acum doua zile seara spre creierul noptii si, dus la spital de fiica

[continuarea pe Lumea Justiţiei, daţi click aici]

 

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Jurnal COVID-19. Otrăvirea României şi a Românilor – prostia şi corupţia ucid

Vă aduceţi aminte că m-am temut că „măsurile” pe care le iau politicienii noştri vor ucide mai mulţi oameni decât virusul SARS-CoV-2?
Iată, suntem în plină desfăşurare a unui plan de otrăvire masivă a României şi a Românilor. Se numeşte „dezinfectarea străzilor şi spaţiilor publice”.
Evident, niciuna dintre organizaţiile pretins ecologiste nu protestează, niciuna dintre organizaţiile pentru protecţia mediului sau a sănătăţii nu protestează.
Dar poate credeţi că este o glumă proastă din partea mea, sau că am eu ceva cu bieţii politicieni iubitori de cetăţeni! Hai să vedem faptele!

De pildă, Primăria Sectorului 1, conform propriilor declaraţii, dezinfectează străzile, parcurile şi interioarele blocurilor „o dată la 7 zile„. Cu ce? Cu Virkon spaţiile publice şi străzile şi cu Halamid scările blocurilor. O dată la şapte zile! Câtă grijă patriotică!
Dar hai să ne uităm pe fişele celor două produse, ca să vedem dacă folosirea lor este corectă sau nu, ajută la sănătate sau la distrugerea sănătăţii.

Virkon este o substanţă folosită pentru dezinfectarea unor zone industriale, respectiv a instalaţiilor şi anexelor folosite în zootehnia şi agricultura industrială. Este eficientă împotriva bacteriilor, fungilor (ciuperci, mucegaiuri) şi, da, împotriva viruşilor. Deci este bine că se foloseşte la dezinfectarea spaţiilor publice şi străzilor?
Nu! Nu! Nu!
De ce?
Pentru că este extrem de toxic!
Este extrem de toxic pentru mediu, este extrem de toxic pentru animale, este extrem de toxic pentru oameni.
De fapt imediat în dreapta pe etichetă sau prima foaie a fişei de prezentare scrie, mare (vă rog citiţi cu multă băgare de seamă!):

Prim ajutor
Dacă ajunge în ochi: ţineţi ochii deschişi curăţându-i continuu şi delicat cu apă 15-20 de minute. Dacă există lentile de contact după primele 5 minute îndepărtaţi-le şi continuaţi curăţirea. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.
Dacă ajunge pe piele sau haine: Îndepărtaţi hainele contaminate. Curăţaţi îndată piele cu multă apă vreme de 15-20 de minute. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.
Dacă este înghiţit: Chemaţi pe loc un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Ajutaţi persoana să înghită un pahar cu apă dacă mai poate înghiţi. Să nu încercaţi să induceţi vomă dacă nu vă cer acest lucru centrul sau doctorul. Nu administraţi nimic oral unei persoane inconştiente [deci nici apă n.n.]. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Să aveţi un recipient cu această substanţă sau eticheta lui atunci când chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.

Aţi citit?
Aţi citit bine, cu băgare de seamă?
Să mai citim din prospect!

Substanţa este corozivă. Produce rănirea ireversibilă a ochilor sau a pielii. Dăunează dacă este înghiţită sau absorbită prin piele [subl.n.].”

şi, sărind peste alte fraze ce repetă faptul că dăunează, că trebuie ochelari de protecţie, haine de protecţie etc. în prezenţa substanţei, că trebuie spălată foarte bine orice urmă de substanţă etc., ajungem la avertismentele

Primejdii pentru mediu 
Nu aruncaţi resturi (scurgeri) ce conţin această substanţă în lacuri, cursuri de apă, iazuri, estuare, oceane sau orice alte ape…”     
„Nu aruncaţi resturi (scurgeri) ce conţin această substanţă în sistemul de canalizare fără a anunţa în prealabil direcţia de epurare a apelor uzate.

Altfel spus, staţiile de epurare nu pot curăţa în mod normal apele contaminate cu Virkon. Iar contaminarea apelor cu Virkon este extrem de gravă pentru toate apele.
Aceasta este substanţa din care Primăria Sectorului 1 varsă în fiecare săptămână mii şi mii de tone de apă contaminată pe străzile şi parcurile Sectorului 1.
De acum înainte, ani de zile, pământul, lemnul şi alte materiale vor conţine Virkon, substanţa care trebuie să NU intre în contact cu omul.

Dar poate este mai bun Halamid?

Ce spune fişa de siguranţă a producătorului?

„A nu se respira praful/spray-ul.
A se purta haine de protecţie/mânuşi de protecţie/ochelari de protecţie/mască de protecţie.” etc.

Practic, sunt aceleaşi sfaturi ca la Virkon.
Simplul fapt că este nevoie de o protecţie totală a celor care îl folosesc arată gradul ridicat de toxicitate.
Singurul avantaj este că e biodegradabil şi în câteva zile se descompune, încetând să mai fie activ. Altfel spus, după ce este aplicat în bloc este toxic încă 2-3 zile.

Imaginea reală a „dezinfectării” este, ecologic şi medical, un dezastru în cel mai literar înţeles al cuvântului.
Ceea ce se întâmplă acum aminteşte de demenţa folosirii DDT-ului şi de cumplitele urmări ale acesteia.

Să nu se creadă că am ceva cu Primăria Sectorului 1!
Primăria Sectorului 2 foloseşte zilnic clor în spaţiile centrale şi cel puţin o dată pe săptămână pe străzile secundare.
Voi cita o informaţie de acum 26 de ani:
Chlorine is a naturally occurring substance. Its manipulation and use in forming artificial chemical products has had devastating effects on the environment which we are only now beginning to understand.” (cf. Chlorine, pollution and the environment WEN Trust)
tradus:
Clorul este o substanţă naturală. Manipularea şi folosirea în formarea substanţelor chimice artificiale poate avea efecte devastatoare asupra mediului pe care doar acum începem să le înţelegem.
Pentru dezinfectarea spaţiilor interioare Primăria Sectorului 2 colaborează cu C.M.E., care utilizează Aldezin. Din informaţiile pe care am reuşit să le obţin, reiese că Aldezin este mai toxic decât Halamid, însă ceva mai puţin agresiv decât Virkon. Altfel spus, trebuie manipulat cu maximă protecţie şi orice contact este primejdios.
Ceea ce înrăutăţeşte lucrurile este faptul că Aldezin a mai fost folosit masiv în 2006, astfel încât avem de-a face cu un nou val de contaminare chimică. De pildă, în Bucureştiul anului 2006, într-o singură noapte, într-un singur cartier, s-au folosit peste 100.000 de litri de soluţie dezinfectantă Aldezin.

În Sectorul 3 Primăria foloseşte cloramină – a cărei toxicitate ar trebui să fie binecunoscută –, Halamid – pe care l-am amintit deja – şi, ni se spune, Bedo BIO, care este de fapt o firmă!
(S-ar putea să fie vorba despre Bedo BIO Care, un dezinfectant ecologic de excepţie, ne-toxic pentru mediu şi om, dar care distruge bacteriile, viruşii etc. Dacă este vorba despre el, ar fi fost bine şi de laudă să fie folosit exclusiv, nu alături de substanţe toxice.)

Primăria Sectorului 4 a folosit o dată hipoclorit de sodiu, un produs larg folosit în curăţarea hainelor, dar foarte toxic. Citez din fişa prezentată de Oltchim:

„Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor.
Foarte toxic pentru mediul acvatic. [s.n.]
Nu inspiraţi vaporii.
Evitaţi dispersarea în mediu. [s.n.]”
Etc., etc., etc., indicaţiile sunt aproape identice cu cele pe care le-am văzut, mai sus, la Virkon.

20200403_172325
Dezinfectare străzi şi spaţii publice Bucureşti 2020

Foarte corect, Primăria Sectorului 4 a precizată că a folosit o singură dată hipocloritul de sodiu, după care a trecut la folosirea continuă a peroxidului de hidrogen.
Cu observaţia că ar fi fost bine să nu se folosească deloc hipocloritul de sodiu, eficient în clădiri şi instituţii (medicale), nu în spaţii deschise, voi sublinia că, da, peroxidul de hidrogen este o substanţă ecologică, ce nu otrăveşte mediul. Prima din listă.

Primăria Sectorului 5 ţine secrete substanţele folosite, chiar şi pe pagina de facebook a primarului. Ceea ce este profund incorect pentru o societate deschisă şi acceptabil doar pentru dictaturi. După cum bine observa o comentatoare (Roxana Daniela)

Bune practici inseamna comunicare corecta privind actiunea de dezinfectie : denumirea comerciala a dezinfectantului; timpul de contact evidentiat in Avizul produsului ref virusuri (anverlopate sau nu); dilutia utilizata. Anuntul este o mizerie. Daca este un dezinf pt suprafete, DE ce trebuie sa stea scara blocului inchisa? In caz ca are impact gazos, aerul ar trebui sa se recupereze prin ventilatie. Documentele dezinf si procedura de lucru trebuie sa se regaseasca la fiecare echipaj. Rog transmiteti public detaliile necesare unei astfel de actiuni.

Mi se pare foarte probabil ca Primarul Sectorului 5 să fie conştient de toxicitatea dezinfectanţilor folosiţi şi de faptul că au fost aprobaţi iniţial pentru interiorul anumitor clădiri, nu pentru spaţii publice.

Primăria Sectorului 6 foloseşte pentru curăţarea străzilor hipocloritul de sodiu, după propriile declaraţii, ceea ce este total aberant. După cum am arătat mai sus, O.M.S. a precizat că acesta poate fi folosit o singură dată, exact datorită gradului foarte mare de toxicitate pentru om şi mediu.
De asemenea, Primăria Sectorului 6 ne anunţă că foloseşte Suma Tab D4, adică o formă de cloramină. Aceasta este întrebuinţată în spălarea industrială a legumelor, a fabricilor de conserve etc., etc. Este toxică pentru om şi pentru mediu.
În sfârşit, mai spune că foloseşte şi „Aquazidplus„, un produs pe care nu l-am putut găsi cu motoarele de căutare de care am dispus… Primăria Sectorului 6 pretinde că ar fi pe bază de peroxid de hidrogen, ceea ce ar însemna că ar putea să nu fie toxic… dar numai dacă între celelalte substanţe din compoziţie nu sunt şi unele toxice. Oricum, fără un prospect plutim în incertitudine.

Concluzia mea

Avem excepţia Primăriei Sectorului 4, care a otrăvit o singură dată pământul, asfaltul, canalizarea etc., trecând apoi la o substanţă care nu otrăveşte mediul.
În rest, toate celelalte cinci primării ale Bucureştiului otrăvesc oraşul, sistematic, săptămânal şi chiar zilnic, până în străfundurile lui.
De ce?
Degeaba!
Cum degeaba? Nu fac asta ca să ne salveze de virus?
Nu. Pentru că
1. Nu era nevoie să facă asta.
2. Puteau folosi substanţe care nu distrug mediul şi nu otrăvesc oamenii pe termen lung.

Bun, înţeleg punctul 2. Puteau folosi peroxid de hidrogen sau alte substanţe care nu otrăvesc mediul. Dar era nevoie să dezinfecteze, nu?
De ce să fie nevoie?
Ca să omoare virusul!
Nu-l omoară.
Cum adică „nu-l omoară”??
Dezinfectarea străzilor şi spaţiilor publice nu are niciun efect semnificativ asupra răspândirii virusului. Cel puţin aşa spune… Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Care mai atrage atenţia şi asupra distrugerii mediului.
Nu se poate! Cum? Dezinfectarea străzilor, spaţiilor publice şi scărilor de bloc nu ne apără împotriva virusului?
Nu. Este constatat.

În schimb otrăvirea repetată a pământului, apei şi implicit a roadelor lor, a aerului şi a întregului mediu urban cu substanţe toxice, va produce boli, malformaţii şi decese.
Dar se vor fi vândut deja, doar în Bucureşti, zeci sau sute de milioane de litri de substanţe dezinfectante peste consumul normal în vreme de epidemie; de zeci de ori mai multe milioane la nivel naţional. Banii curg spre unele buzunare. Şi asta este tot ce contează. Pentru unii.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă