Coronavirusul ca poartă către Dictatură şi distrugere

16, martie, 202016, martie, 2020 Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Am scris aceste rânduri acum mai bine de o săptămână. Nu le-am publicat pentru că mi s-a părut fără rost: lumea vrea să se sperie, vrea să se supună politicienilor, vrea să se supună autorităţilor. Şi totuşi, ca un glas ce răsună în pustiu, iată părerea mea:

În fiecare toamnă şi primăvară sunt foarte multe cazuri de gripă. Sau, altfel spus, epidemii de gripă. (Cf. DEX 2009, gripă înseamnă „Extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă.„)
În fiecare epidemie de gripă sunt active între o sută şi două sute de tulpini virale, mai ales din familiile de viruşi Orthomyxoviridae şi Coronaviridae. Oricine a avut o gripă în viaţă se prea poate să fi avut o infecţie cu vreun tip de coronavirus.
Altfel spus, nici epidemiile de gripă nu sunt ceva nou, nici coronaviruşii. Dimpotrivă.

Actuala epidemie de gripă (de primăvară) este una în care COVID-19 are o proporţie scăzută. Şi, foarte important, orice gripă apărută la un om ce are deja probleme serioase de sănătate poate duce şi la deces.
De altfel, de la începutul „crizei COVID-19” şi până în prezent sunt cca. 5.000 de decese atribuite COVID-19 (de multe ori atribuirea este cel puţin suspectă). Adică este un număr foarte mic de morţi faţă de numărul provocat de celelalte tulpini gripale în aceeaşi perioadă: cca. 100.000. Da, cam o sută de mii de oameni au murit din pricina altor tulpini gripale (şi a comorbidităţilor) în aceeaşi vreme în care politicienii lumii se isterizează pentru COVID-19. Şi isterizează populaţia.
Deşi, în fapt, el face parte dintre viruşii comuni ai gripei comune.

Apărarea faţă de viruşii de acest fel este foarte simplă: (a) igienă personală serioasă şi (b) ferirea de măştile sanitare inutile. De ce?
Pentru că spălarea cu apă şi săpun distruge aceşti viruşi.
Ei se transmit exclusiv prin saliva celor infectaţi. Dacă aceştia strănută sau tuşesc, stropii pe care îi produc transmit şi viruşii. Ca urmare, bolnavii trebuie să poarte mască în prezenţa unor oameni sănătoşi, ca să nu le transmită boala.
Spălarea pe mâini şi ferirea de a duce mâinile la faţă într-un loc public opresc răspândirea viruşilor. Cei care sunt sănătoşi dar poartă mască (inutil) riscă să se îmbolnăvească datorită măştii (care adună particule exterioare şi este atinsă repetat de mâinile purtătorului care, totodată, ating şi faţa, dar şi de buzele acestuia). Deci este dăunător pentru cei sănătoşi să poarte măşti, cu excepţia cazului în care lucrează ori locuiesc împreună cu cei deja bolnavi.
Toate acestea sunt fapte. Prezentate inclusiv de Ministrul Sănătăţii din Singapore în faţa Parlamentului [din Singapore, desigur].

Ce se mai poate face pentru apărarea de asemenea viruşi?
Cu măsură (adică fără supradozare) se iau Vitamina C şi Vitamina D3. Cel puţin asta este ceea ce primesc militarii de elită aflaţi în teatrele de operaţiuni din întreaga lume. Şi, iată, rămân „operaţionali”.

Măsurile sunt nu doar simple, ci şi arhicunoscute, devenite comune, deja, de aproape un secol.

Acum să ajungem la reacţia autorităţilor, adică a politicienilor, din întreaga lume. (Cu foarte mici excepţii.)
Trebuie observat că în fiecare an mor de foame între şase şi şapte milioane de copii din Africa, Asia şi alte părţi ale planetei. Între şase şi şapte milioane! Pe politicieni nu îi doare nici în cot! În ultimii zece ani peste şaizeci de milioane de copii au murit de foame în întreaga lume. Pe politicieni nu îi doare nici în cot!
Sau, ca să revenim în Republica România, avem în fiecare an zeci de mii de oameni care mor din pricina lipsei unor medicamente, a unor rele tratamente birocratice (care îi împiedică să se trateze), din pricina fumatului sau băuturii. Pe politicieni nu îi doare nici în cot!
Dacă vă închipuiţi că i-a apucat acum pe politicieni „grija de cetăţeni” aveţi o foarte gravă lipsă de discernământ.
Dar acum au „justificare” pentru instaurarea oficială a dictaturii.

Qui prodest? – Cui foloseşte?
Aceasta este o întrebare pe care Străbunii au văzut-o ca de căpătâi pentru orice gândire sănătoasă a întâmplărilor în care oamenii au ceva de spus.
Hai să vedem care sunt manipulările mediatice şi măsurile de presă… şi cui folosesc.

Mass-media vorbeşte despre „explozia pandemiei în România”.
România are până acum cca. 100 de persoane diagnosticate ca având gripa COVID-19. Dintre ele, slavă Domnului!, niciuna nu a murit. Totodată, în aceeaşi perioadă au murit de alte forme de gripă cca. 60 de persoane. Tot în România!
Despre ele nu se vorbeşte nimic.
Altfel spus, mass-media sprijină răspândirea terorii în populaţie în baza unor fapte prezentate incorect.
Din nou, qui prodest? Cui foloseşte?

Să vedem unde duc măsurile luate de conducerea ne- şi anti- psd-istă a Republicii România. (Care, acum, deodată, se se ia în braţe cu politicienii PSD! V-am mai spus că partidele parlamentare sunt marionete şi că duşmanul nu este PSD-ul, ci aceia aflaţi dincolo de el şi de celelalte partide. Acum se vede, pentru cine are ochi să vadă.)

Prima măsură semnificativă a fost trimiterea acasă a copiilor preşcolari şi şcolari. Urmaţi apoi de studenţi.
Trebuie observat că toate aceste categorii sunt de risc minim. Cele sub 0,2% decese din rândul copiilor bolnavi de COVID-19 sunt legate, toate, de comorbidităţi şi factori de risc suplimentari. Altfel spus, este vorba despre copii care, de obicei, nu vin la şcoală.
O măsură corectă ar fi fost aceea de creştere a igienei şcolare şi de sprijinire a copiilor cu probleme grave de sănătate. De pildă, prin învăţarea la domiciliu – cea atât de urâtă de iubiţii… scuzaţi, incompetenţii noştri conducători. Care se putea asigura, cu tehnologia actuală, foarte uşor şi de multă vreme. Există proiecte de acest fel de ani şi ani de zile, dar guvernele şi-au bătut joc de munca grea a celor care le-au realizat. Şi copiii defavorizaţi, din regiuni izolate (ca Delta Dunării), sau cu boli grele, nu au avut parte de niciun interes real din parte guvernelor.
Deci, măsurile corecte ar fi fost igienizarea superioară a şcolilor şi îmbunătăţirea sistemului de educaţie pentru copiii cu probleme de sănătate.
Dar copiii au fost trimişi acasă.

Bineînţeles, trimiterea copiilor acasă a adus cu ea problema uriaşă a supravegherii copiilor.
Sistemul de educaţie comună – publică sau privată – este obligatoriu şi are forma actuală ca parte a dezvoltării industriale a lumii. Care cere (cerea) ca amândoi părinţii să fie în câmpul muncii. Astfel copiii intră în mâna Statului (aka politicienilor), ca să fie „educaţi” (efectele se văd în întreaga lume). Cei cu bani îi pot trimite la şcoli particulare, uneori mai bune, uneori chiar foarte bune (acestea fiind rare şi scumpe).
În clipa în care sistemul acesta este suspendat, părinţii sunt într-o situaţie cumplită, în care copii minori – şi chiar de vârste foarte mici – ar trebui să rămână singuri între 9 şi 11 ore pe zi (după depărtarea de casă a serviciului şi regimul de lucru).

Firesc, această situaţie se rezolva prin venirea la bun-simţ şi la aplicarea măsurilor mai sus amintite (igienizare superioară în şcoli, învăţământ la distanţă prin internet).
Conducătorii Republicii România au luat însă măsura încurajării trimiterii acasă – din câmpul muncii – a părinţilor.
Adică a unei alte categorii de risc minim, deoarece în covârşitoare majoritate aceşti părinţi au până în 45 de ani. Şi în cadrul lor cei periclitaţi sunt numai cei cu probleme grave de sănătate, cu comorbidităţi.
Prin urmare, era uşor şi sănătos de realizat un proces de creştere a paşilor de igienizare în viaţa publică, de ocrotire (izolare benefică) a celor cu probleme grave de sănătate şi de organizare a unor acţiuni de voluntariat (sau chiar a unor mobilizări parţiale a acestor categorii de vârstă) pentru prevenirea răspândirii bolii, pentru ajutorarea bătrânilor şi a celorlalte categorii vulnerabile etc.
Nu s-a făcut nimic din ceea ce era normal.

În schimb, părinţii au fost încurajaţi sau chiar obligaţi să plece din câmpul muncii, să meargă acasă.
Ceea ce s-a făcut fie prin pierderea imediată a locului de muncă, fie prin „muncă la domiciliu” (o păcăleală teribilă), fie printr-un fel de şomaj mascat. Ultimele două fiind în fapt cheia către pierderea locului de muncă. De ce? Pentru că nicio instituţie, nicio structură, nu îşi poate permite susţinerea pe termen mediu a angajaţilor fără producţie. Nici măcar Statul, zeul neocomuniştilor. Pe termen scurt (câteva săptămâni, cel mult o lună), da, îşi permit. Dar de la două luni falimentele încep să curgă. Sau cel puţin concedierile!

Deci, care sunt roadele EVIDENTE ale măsurilor luate de conducători?
Categoriile de risc minim – copiii şi părinţii sub 45 de ani – sunt supuşi unui genocid.
Părinţii aceştia, rămaşi acum fără locuri de muncă, sunt cei care trebuie să îşi crească copiii. În lipsa muncii lor vor falimenta nenumărate firme mici şi mijlocii. Rămaşi fără bani şi fără producţie, cum îşi vor mai hrănii copiii?

Mai mult, să ne uităm la farmaciile golite de medicamente. Mii de oameni vor muri din lipsa medicamentelor necesare… dacă stocurile nu se vor reface. Dar cum să se refacă dacă oamenii nu lucrează?

Să ne gândim şi la rezultatul panicii maselor, fenomen întotdeauna negativ şi (auto-)distructiv. Va fi de ajuns răspândirea unor zvonuri absurde, alimentate de psihoza izolării, pentru a se ajunge la linşaje, la torturarea, schilodirea şi moartea unor oameni nevinovaţi. Este un fapt, nu doar o posibilitate! Deja în întreaga lume au fost atacuri asupra unor oameni doar pentru că unii s-au gândit că aceştia ar putea să fie infectaţi! Nu este o glumă! Mass-media din Republica România a povestit doar de un caz din Ucraina. Dar asemenea cazuri există şi în Marea Britanie, SUA ori Canada. Adică în ţări în care unii ar zice „aşa ceva nu se poate”. Însă oamenii sunt oameni, iar isteria maselor este totdeauna cumplită. Şi atât mass-media cât şi măsurile autorităţilor o amplifică.
Inclusiv prin faptul că se permit titluri de felul „Explozia de coronavirus din România a juns la 30 de cazuri!”. 30 de cazuri înseamnă foarte puţin, nu o explozie, mai ales când ai în acelaşi timp cca. 60 de morţi de „gripă comună”, fără COVID-19, şi un număr imposibil de precizat, dar sigur peste 50.000 de cazuri, de infectaţi cu „gripă comună”. Altfel spus, asemenea titluri sunt inepte din punct de vedere ştiinţific. Şi au doar rostul de a provoca panică spre a atrage cititorii. O practică ce ar fi total imorală, josnică şi lipsită de orice urmă de etică jurnalistică în vremuri normale. Dar care în asemenea vremuri devine criminală. Şi „autorităţile”, adică politicienii, iată, o permit.

Pe scurt, roadele otrăvite ale „măsurilor” aberante luate de autorităţi, dacă se extind peste o durată de 2 săptămâni, riscă să ducă la moartea unui număr de Români mai mare decât al tuturor oamenilor morţi până acum de COVID-19.
Dar, în acelaşi timp, politicienii vinovaţi vor poza în „salvatorii planetei”, „salvatorii României” etc. Ca de obicei.
Pentru că, da, asta este majoritatea populaţiei Republicii România, adică marea masă de Românofoni (cea care a boicotat şi Referendumul pentru Familie, dar a votat prosteşte referendumul aberant al lui Johanis): o masă de sclavi, care ştie că televiziunea minte, dar o crede, care ştie că politicienii mint, dar îi ascultă, care ştie că statul o fură, dar aleargă să îi dea banii (şi vrea să îi silească şi pe alţii să dea cât mai mulţi bani statului tâlhar). Această masă de Românofoni, care se bucură să se lase pe mâna politicienilor pe care îi urăşte şi dispreţuieşte, îndreaptă România către distrugere.
Vă dăruiesc sfatul tatălui meu, pe care l-am primit prin 1986, după o discuţie despre isteria maselor (discuţie provocată de scenele demente de la cozile la carne): „Încearcă să nu te laşi prins de isteria maselor şi să nu stai în calea lor.„

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Un articol bun pentru care autorul riscă

11, martie, 202011, martie, 2020 Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Vă invit să citiţi un articol bun despre coronavirus. Un articol pentru care autorul riscă multe, atât din partea autorităţilor isterice cât şi din partea maselor isterice. De altfel comentariile împotriva articolului mustesc de ură isterică. Autorii comentariilor fiind convinşi de dragostea politicienilor pentru cetăţeni, deci de corectitudinea raportărilor politice, măsurilor politice etc.
Una dintre numeroasele imbecilităţi din aceste comentarii: „pentru gripă există vaccin, pentru coronavirus nu„. Bietul dătător de lecţii habar nu are că „gripă” este denumirea românească pentru o serie de infecţii cu Orthomyxoviridae, Coronaviridae etc. Nu este ca în alte ţări, în care se face deosebire, de pidă, între influenza şi alte infecţii respiratorii similare (deşi există şi acolo termenul comun de flu). Ca urmare, nu există vaccin pentru gripă! Există vaccinuri zis „anti-gripale” care acţionează împotriva unui număr redus de tulpini virale. Vaxigrip, de pildă, acţionează împotriva a trei tulpini. Există însă, în exploziile de gripă de primăvară şi toamnă, între o sută şi două sute de tulpini. Din care, într-adevăr, unele sunt mai frecvente. Şi împotriva cărora se fac vaccinuri. Dar un vaccin real „anti-gripal”, care să imunizeze împotriva tuturor agenţilor patogeni care produc gripa, nu există. Însă mitul funcţionează. Între timp, unii fac miliarde şi alţii îşi cheltuie economiile ca să supravieţuiască până vor politicienii să spună că a trecut epidemia. Doar că până acum, în România, s-au îmbolnăvit de COVID-19 un număr de cca. 28 de persoane şi au murit de gripă „comună” 50 de persoane… Iată articolul:

http://www.contributors.ro/editorial/qed-tampirea-in-masa-e-virala-unde-ne-sunt-martirii-opiniei-publice/

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Comuniştii la putere

5, martie, 20204, martie, 2020 Mihai-Andrei Aldea8 comentarii

Oare înţelegeţi acum?
Fie că vorbim despre PSD, USR, PNL, PMP, UDMR sau alte partide parlamentare, etajul suprem este, la toate, cel comunist.
Uitaţi-vă la două exemple de demenţă comunistă:
– se impune ca obligatoriu tratamentul medical hotărât de stat; Hitler, Stalin, Pol Pot şi alţii asemenea pot fi fericiţi, în Republica România li se împlineşte visul de a avea putere deplină asupra populaţiei până la cel mai intim nivel.
– se interzice înmulţirea şi creşterea porcilor în gospodăriile oamenilor; bineînţeles, cu excepţia gospodăriilor ce împlinesc standarde imposibile pentru omul sărac şi absurde din punct de vedere ecologic; iarăşi Hitler, Stalin, Pol Pot şi alţii asemenea au un urmaş hotărât în Republica România.
Aceste acţiuni comuniste – ca şi altele – au loc sub guvernul PNL, aşa cum au avut loc sub toate celelalte guverne.
Până când oamenii nu se vor hotărî să voteze în masă partidele ne-parlamentare nu se va schimba nimic în bine, dar se vor schimba multe din rău în mai rău.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Ura neocomuniştilor faţă de Tudor Gheorghe, de Mihai Şomănescu

5, februarie, 20208, februarie, 2020 Mihai-Andrei Aldea16 comentarii

text preluat de pe pagina de facebook a lui Mihai Şomănescu

Maestrul Tudor Gheorghe a fost atacat astăzi, 28 ianuarie, într-un mod oribil de mai multe personaje (au fost trei, ulterior s-a băgat și Mîndruță si Baconsky si altii) triste ale României de azi.

Totul a pornit de la un articol al publicației din subordordinea lui Dan Turturică, intitulat: TVR, organ de propagandă anti-UE. De ziua lui Ceaușescu, a difuzat spectacolul ”Degeaba 30”.

Articolul pornește de la două fapte: Concertul „Degeaba 30” al lui Tudor Gheorghe din 21 decembrie 2019 și difuzarea lui de către Televiziunea Română pe 26 ianuarie 2020 de ziua lui Nicolae Ceaușescu.

Zice Dan Ofrim (Dan Ofrim este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul www.universul.net. Publicația noastră are o echipă extinsă de autori, care acoperă o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, știri externe sau sport. Cel mai important deziderat al nostru este informarea corectă și echidistantă a cititorilor noștri. Tocmai de aceea, toți oamenii pe care îi cooptăm în echipa noastră sunt atent aleși și corespund celor mai înalte norme în materie de etică și deontologie profesională – așa scrie pe pagina Universul):

O „țară care plânge”, care „geme”, și așteaptă „un decret de la Bruxelles sau Strasbourg”, „Cui va mai rămâne această țară?” „Procurorii” sunt „niște veleitari, niște oameni mici ce nu gândesc”, „Lanțul de minciuni” cu care „ne-ați vândut”, dar „vine vremea să dați seamă pentru câte rele ne-ați adus”, „Protestăm pentru nimic” și „ne-adunăm să ne-alergăm”: „noi, cu mâna pe pietroi, strigăm Fără Violență!”, „Nu vedem și nu simțim că la poartă așteaptă dricul!” „Ia-ne, Doamne, orice perspectivă, ia-ne și bomboana din colivă!” – sunt doar câteva dintre „slovele” bardului Tudor Gheorghe din care se pot desprinde pe alocuri crâmpeie de sloganuri demne de un almanah PSD.

Să vedem care-i realitatea: în primul rând, Tudor Gheorghe nu avea cum să aleagă ziua în care va difuza TVR spectacolul, mai ales că domnia sa l-a postat pe youtube încă de a doua zi, pe 22 decembrie.

În al doilea rând, „slovele” de care zice mare deontolog de la Universul sunt aberante. Aberante în ce sens? Cine ascultă concertul ( și vă rog s-o faceți) va vedea că nu există niciun cântec dedicat procurorilor sau Uniunii Europene sau lui Ceaușescu.

Concertul începe cu un cântec dedicat celor căzuți la Timișoara și la București, iar apoi continuă cu mai multe melodii și poezii despre starea societății românești în general. „Procurorii” apar în același context cu „politicienii”, „guvernanții”, „Guvernul incompetent”, „Președintele” etc. Mai precis, se referă la toți.

Cu alte cuvinte, rechizitoriul atent selecționatului deontolog Dan Ofrim se bazează pe cuvinte scoase din context și interpretări proprii ale unor versuri. Da, ați citit bine: versuri poetice sunt interpretate ca având mesaj politic ascuns. Unde am mai văzut asta? Ah, da: în anii 50, în anii stalinismului cel mai negru, în care oamenilor le erau căutate vorbe și cuvinte, care erau interpretate în cheie politică pentru a se arăta că respectivul are „atitudine dușmănoasă” și a se justifica condamnarea lui la temniță grea. Sau poate, cine știe, atentul selecționat deontolog Ofrim și superiorul său ierarhic, Turturică, s-au simțit lezați de versurile „cumpărați ziariști de top, care spun că afară e senin, când afară e potop”, din concertul „Degeaba 30”.

Aici am ajuns la 30 de ani după momentul 89: ne-am întors la listele negre, la „dușmanii poporului”, care subminează regimul de „democrație populară” și prietenia cu Uniunea Europeană.

Dintre cei care l-au atacat pe azi pe Tudor Gheorghe, cel mai urât s-a comportat Daniel P. Funeriu. De la exprimarea complet lipsită de respect – dacă nu pentru un artist respectat de milioane de români -, măcar pentru un om în vârstă, la aberațiile scrise în text, Daniel Funeriu a oferit azi o mostră din caracteru-i infect și din limitata-i inteligență. Dacă așa se exprimă un fost ministru al Educației, ce pretenții mai avem de la oamenii simpli?

Că n-avea un caracter luminos știam, dar să afirmi, de la înălțimea poziției de Doctor în Chimie al Universității Louis Pasteur din Strasbourg, să-l faci pe Tudor Gheorghe „mizerabile rapsod” și „canalie talentată” este prea mult.

Cine ascultă cele 92 de minute ale concertului „Degeaba 30” nu va găsi niciun indiciu că Ceaușescu ar fi idolul lui Tudor Gheorghe sau că ar regreta perioada de dinainte de 1989, ci doar tristețe pentru că reprezentanților unei generații „le este rușine să se mai numească români”.

Diferența fundamentală dintre Funeriu și Tudor Gheorghe este aceasta: în timp ce primul a urât și urăște acest popor încât a fost în stare de orice pentru a-l părăsi, cel de-al doilea a rămas și cu tenacitate, s-a dus prin toate orașele prăfuite ale acestei țări pentru a oferi cultură și spirit.

„Degeaba nu e despre starea materială, ci despre cea spirituală”, dar incapabilii să priceapă i-au răspuns maestrului cu prețul la banane și excursii în străinătate. Atâta pot. Atât au reținut din viața aceasta, pe care se vede că au parcurs-o inutil. Degeaba.

În esență, problema pe care o are Funeriu, Tismăneanu sau Caramitru (ei sunt doar purtătorii de cuvânt ai unei cohorte întregi de lingăi și veleitari, populată inclusiv cu preoți și alți aşa-zişi dreptaci) cu Tudor Gheorghe este una spirituală: ei nu suportă mesajul, duhul, pe care-l transmite Tudor Gheorghe. Nu suportă autenticul românesc. Nu suportă ce este autohton. Pentru ei, bolșevismul a fost modernizator, preferabil oricând „autohtonismului mizerabil”. De-aia zice Funeriu că fiul lui Ilie Tudor este „mizerabil rapsod”: nu pentru că ar fi ceva soios în spectacolele sale ci pentru că arta țărănească transmisă de rapsod i se pare mizerabilă, demnă de dispreț, inferioară.

Tudor Gheorghe este insuportabil pentru că a cântat în decembrie despre „Cătușa care a însoțit către Gherla sau Aiud, condamnații făr’ de vină”. Asta e problema lor, pentru că, conform dogmei oficiale și fanilor domnilor Funeriu, respectivii deținuți erau niște „lepădături” și „bandiți”, care s-au „bătut între ei”.

El este insuportabil pentru că este incorect politic, autohton și impecabil de coerent. Dacă în cazul lui Mihai Șora și al Emag am avut parte de o răsturnare a istoriei, în care torționarul a devenit victimă, în cazul lui Tudor Gheorghe avem parte de o repetare a istoriei: urmașii torționarilor tatălui său îl terorizează acum pe el.

Nu-mi rămâne să închei decât cu niște versuri din concertul „Degeaba 30”, pe care le dedic domnilor Funeriu, Mîndruță, Caramitru, Tismăneanu și celor ca ei:

Geme țara și se zbate
Prinsă în lațul vostru de minciuni
Ne-ați vândut ieftin și în rate
Blestemați să fiți, și-n rugăciuni!

Mihai Şomănescu

Adaug şi eu [Mihai-Andrei Aldea] o foarte mică întregire la acest material. Unul dintre cei care s-a făcut masiv de ruşine, pentru toată viaţa, în acest scandal, este Andrei Caramitru. Om care pretindea că se înţelege bine cu tatăl său, Ion Caramitru. Că nu există mari deosebiri de păreri între el şi tatăl său. Doar că acest tată declara, în aprilie 2019 (acum mai puţin de un an!) „Noi nu am scăpat de comunism nici astăzi”. Exact ce spune şi spectacolul „Degeaba” al lui Tudor Gheorghe. După logica dementă a lui Andrei Caramitru ar rezulta că Ion Caramitru, tatăl său, este nostalgic comunist, este… şi ar trebui să continui cu insultele neruşinate aduse de Andrei Caramitru lui Tudor Gheorghe. Dar, spre deosebire de comuniştii vechi şi noi, trebuie să păstrăm decenţa chiar şi în faţa indecenţei totale.

Ceea ce uită ei este că, atâta vreme cât nu se pocăiesc, istoria îi va ţine minte ca pe nişte marionete, păpuşari, trădători sau duşmani de neam şi ţară. Evident, comunismul este întotdeauna anti-naţional, chiar şi atunci când se pretinde „naţionalist”. Dar atunci când este direct globalist, ura sa faţă de tot ce este naţional, patriotic, este amplificată exponenţial. După cum se vede şi în „acuzaţiile tovărăşeşti” amintite mai sus, în care acuza iniţială este exact aceea de a pune pe primul plan România…

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Aş merge din nou (II)

21, decembrie, 201921, decembrie, 2019 Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Tricolorul

(partea întâi aici)

Sunt, astăzi, 30 de ani de când a izbucnit Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi la Bucureşti.
Am fost în stradă, am strigat din tot sufletul Jos Ceauşescu, Jos Comunismul, Libertate şi Vom muri şi vom fi liberi.
Aş merge din nou.

Sunt unii – şi, din păcate, nu puţini – cei care spun că nu a fost revoluţie.
Una dintre uriaşele patimi comuniste a fost ceea ce putem numi „valoarea de clasă”. Adică măsura omului după apartenenţa de clasă, nu după ceea ce era el – după priceperea lui, hărnicia lui etc.
Ceauşescu a fost icoana comunistă a acestei patimi: era „primul inginer” (deşi era bâtă în domeniu), „primul miner” (deşi era bâtă în minerit), „primul constructor” (deşi era bâtă în domeniu), „primul agricultor” (deşi era bâtă în domeniu) etc., etc.
Este adevărat, Ceauşescu avea talent de conducător, talent prelucrat în Uniunea Sovietică după Al doilea război mondial şi folosit pentru propriile pofte megalomanice. Dar acest talent nu poate ţine loc priceperii într-o meserie sau alta, într-o ştiinţă sau alta, în artă sau morală sau religie. Ca urmare, cu tot talentul său de conducător, Ceauşescu a săvârşit crime uriaşe: a nimicit satul românesc (un genocid tot mai uitat!), a distrus bălţi şi lacuri şi alte zone de luncă vitale pentru piscicultura românească, a otrăvit aerul cu o poluare aproape unică, a prăbuşit moralitatea socială (fără de care nicio societate nu poate funcţiona bine) etc. Ca urmare, a izbutit să transforme România într-o ţară impunătoare extern, însă distrusă interior. Şi s-a prăbuşit.

Şi astăzi, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, foarte mulţi urmează modelul comunist, modelul ceauşist.
Fraze precum „în Decembrie ’89 nu a fost revoluţie, ci lovitură de stat„, ţin de incultura arogantă comunistă.
Care ne poate bântui uneori – şi în unele privinţe – pe toţi; dar împotriva căreia trebuie să luptăm cu toată fiinţa noastră.

Să vedem definiţia cuvântului „revoluţie” în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române:

REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1. Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. 2. (Pop.) Răscoală, revoltă. 3. Fig. Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu. ◊ Revoluție industrială = procesul înlocuirii radicale a producției manufacturiere (manuale) cu producția bazată pe mașini. II. 1. Mișcare periodică continuă a unui corp având ca traiectorie o curbă închisă. ◊ Perioadă de revoluție = timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbită. 2. (Geom.) Mișcare de rotație a unui corp în jurul unei drepte fixe. ♦ (Mec.) Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. [Var.: (înv.) revoluțiune s. f.] – Din fr. révolution, lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.

Să vedem definiţia cuvântului „revoluţie” în Micul Dicţionar Academic:

revoluție sf [At: LEON ASACHI, B. 72/10 / V: (înv) ~iune, (îvr) răzv~, ~lâție, rivoluție, rivul~ / Pl: -ii / E: lat revolutio, -onis, ger Revolution, fr révolution] 1 (Șîs ~ socială) Proces de transformare prin care se realizează înlocuirea unui anumit mod de organizare economică, socială, politică etc. cu o altă formă de organizare. 2 Mișcare colectivă organizată care are ca scop cucerirea puterii politice într-un stat Si: insurecție. 3 (Pop) Răscoală (1). 4 (Fig) Schimbare, transformare radicală (într- un anumit domeniu). 5 Schimbare geologică a scoarței terestre. 6 (Ast; șîs mișcare de ~) Mișcare periodică a unui corp ceresc care parcurge o traiectorie închisă, o orbită. 7 (Îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc împrejurul axei sale. 8 (Gmt) Mișcare de rotație a unei figuri împrejurul unei axe. 9 (D. suprafețe sau corpuri geometrice; îla) De ~ Care este generat prin rotația unei drepte, a unei curbe sau a unei figuri geometrice în jurul unei drepte fixe. 10 (Fiz) Mișcare a unui corp care parcurge o curbă închisă. 11 Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. 12 (Sil) Perioadă de timp de la nașterea unei păduri până la exploatare.

Dacă trecem peste definiţiile din ştiinţele naturii, vedem că revoluţie este orice proces de înlocuire – puternică – a unui sistem social, politic sau economic printr-un alt sistem, o altă formă.
Ceea ce s-a şi întâmplat în Decembrie 1989!
Deci, a fost revoluţie!

Ceea ce vor de fapt să zică cei care nu cunosc înţelesul cuvântului „revoluţie” este că au ajuns la putere alţii decât ar fi vrut ei.
Că în loc să vină un anumit curent politic – după înclinaţiile politice personale ale vorbitorului – au venit bolşevicii lui Brucan, Iliescu şi Roman (toţi vinovaţi de crime cumplite împotriva României şi a poporului român).
Dar asta nu înseamnă că nu a fost revoluţie!
Revoluţia Franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, paradigmatică pentru revoluţii în general şi pentru cele comuniste, bestiale, inumane, în special, a avut numeroase schimbări de conducere. Şi, implicit, de politică internă şi externă, de politică economică şi culturală etc. Aceste schimbări ţin de definiţia revoluţiei, ca urmare nu pot fi folosite pentru a nega revoluţia căreia îi aparţin. Decât prin folosirea total greşită a termenului.

Desigur, neştiinţa nu este un mare păcat, sau chiar nu este păcat, dacă (a) nu este însoţită de trufie (aroganţă) şi (b) nu este din vină proprie acolo unde nu are voie să fie.

Altfel spus, dacă cineva nu ştie cum se taie lemnele, nu are un mare păcat, ba chiar niciun păcat, dacă (a) nu se apucă să explice cum se taie lemnele şi, (b), nu este tăietor de lemne.
Pentru că, evident, în cele două cazuri deja face un (mare) păcat.

Comunismul i-a învăţat pe oameni că părerea lor este un adevăr absolut, atâta vreme cât nu contrazice Conducerea (pe atunci Partidul Comunist, astăzi U.S.R., P.S.D, Iohannis şi alţii asemenea).
Această idee comunistă domină majoritatea sufletelor din Republica România.
Şi face ca cercetarea lucrurilor (poruncă biblică!), sincera căutare a adevărului, să fie un fel de legendă, eventual lozincă, dar niciodată practică reală.
Şi, tot comunist, vinovaţii sunt alţii.

Mă aştept ca tot mai mulţi să ne acuze, pe cei care am fost la Revoluţia din Decembrie, vii sau morţi, pentru toate relele post-decembriste.
Aşa cum tot mai mulţi spun că nu a fost revoluţie.
Deja s-a început.
Deja se dă vina pe dărâmarea dictatorului scelerat Nicolae Ceauşescu pentru ceea ce s-a întâmplat cu România după aceea. De parcă plecând paşnic s-ar fi schimbat ceva în bine! Dimpotrivă, s-ar fi schimbat în rău!
Dacă nu se ieşea în stradă în Decembrie 1989, dacă se lăsau „mişcările” pe seama zecilor de mii de agenţi străini, România ar fi fost în mai puţin de o lună sfărâmată, împărţită între statele vecine, distrusă.
Ieşirea în stradă a Românilor, rezistenţa lor faţă de chemarea trupelor sovietice, rezistenţa lor chiar în faţa manipulărilor şi loviturilor F.S.N. a salvat România!
De frica unui necontrolabil război civil, care s-ar fi putut extinde ca focul în U.R.S.S. şi Peninsula Balcanică, cei care plănuiseră distrugerea României… au amânat-o. Şi încă este amânată, nu s-a renunţat la ea.

Am avut prilejul să citesc, printre altele, reproşurile diasporei maghiare faţă de conducerea Ungariei pentru că nu a invadat Ardealul, aşa cum era planul.
Am avut prilejul să văd harta în care Dobrogea trecea la Bulgaria, Moldova şi Maramureşul care ne-au mai rămas la U.R.S.S., Crişana şi Transilvania la Ungaria, Banatul fiind împărţit între Iugoslavia şi Ungaria etc.
Şi ies la iveală tot mai multe documente despre acest plan genocidar, de distrugere a României, pregătit încă înainte de anii ’80 şi pus în mişcare prin 1985.

Dar chiar şi dacă nu ar fi existat acest plan, dacă nu ar fi existat această implicare externă, tot merita ieşit în stradă. Cu toată primejdia.
De ce?
Pentru libertate, pentru Ţară, pentru Neam, pentru Dumnezeu.

Noi, atunci, ne-am făcut datoria.
Restul ţine de ceea ce a făcut – mai ales la vot – majoritatea.
Şi pentru că atunci mi-am făcut datoria, aş merge din nou.
Dacă eu fac ce trebuie, dacă fac binele pe care îl pot face, răul pe care îl fac alţii este vina lor; iar eu am sufletul curat şi împăcat.

Mihai-Andrei Aldea

Icoana Craciun 01