Etichetă: poezie

Vântul mi-a spus

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Vântul mi-a spus

Vântul mi-a spus
Norii se schimbă
În valuri răcoare
căldură schimbau
Și cântă copacii
cu frunze și crengi
cu umbre ce zboară
din ram peste ram.

Vântul mi-a spus
iubirea se schimbă
nicicând vei primi
ceea ce dăruiești
Aici pe pământ
unde noaptea se lasă
iubirea se schimbă
și restu-s povești.

Vântul mi-a spus
Mișcarea e totul
doar du-te și vino
și în jos, și în sus
încolo și-ncoace
tot du-te și vino
Mișcarea e totul
Răsărit și
Apus.

Și toate se schimbă
și toate se trec
iubirea se schimbă
dureri, fericiri,
zâmbet și ziuă,
răsărit și apus,
O lume-a mișcării
Nimic n-o să prindă
și toate-ale lumii
cu vântul s-au dus.

Și totuși copacii
se pleacă în vânt
sorbindu-l putere
adânc rădăcină
Și stau până mor
în același cuvânt
cu frunze și ramuri,
pădurea suspină.

Vântul mi-a spus
Undeva este
Viața
Să stai când te schimbi
Să nu te clintești
Trecând prin cădere,
uitare, povești
Să știi să rămâi
Să te mai regăsești.

Și vântul mi-a spus
Adevăr și minciună
bătrâne minciuni
mincinoase povești
Mi-a spus
Adevărul
Luminii cunună
Spre
Poarta cerească
Pe vânt să pornești.

Și vântul mi-a spus
Cum se schimbă lumina
În ochii în care
umbrele cresc
Lumina rămâne
privirea se stinge
Tăcut nemuririi
Lumină șoptesc.

Vântul mi-a spus
De stai pe aripă
te-oi ține cu mine
până în veșnicii
Urcând pe mișcare,
pierdut și schimbare
Schimbat să rămâi
Până vei deveni.

Mihai-Andrei Aldea

Orasule căzând încet în noapte – varianta originală

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Orașule căzând încet în noapte

Orașule căzând încet în noapte
cu-atâția oameni singuri împreună
aș vrea
de-aici,
aproape de departe
să-ți spun,
să-ți dărui
Noapte bună!

Orașule căzând încet în noapte
se cern tristeți pe cugete și fum
de amintiri
și ce-aș fi vrut
și scrum
se scurg încet
se ning încet,
petale printre șoapte…

Bătrâni privesc în golurile vremii
și singuratici zdrențele iubirii
singuri copii durerea amintirii
săraci se strâng în zdrențe și cartoane
și sterpe trec mașinile mărimii.

Pe ici şi colo,
case scânteiază
o ceartă veselă,
un râs,
un glas feeric,
un plâns de-alint
un strigăt
– te aud! –
şi înc-un râs
cu greu luminile se-nchid
şi chicote răsună-n întuneric
degeaba caută dureri să se strecoare
putere n-au să stea prea multă vreme
mai râde un copil în depărtare
şi binele odihna îşi aşterne.

De prin canale-n care vieți se-ascund
– și șterg iluzii
amintiri
și pace –
aburi de deznădejde
‘nalță uneori
întunecimi
spre stelele albastre.
În străzi cu întuneric și lumină multă
în colțuri cu mizerii și duhori
orașule căzând încet în noapte
atâtea goluri
prăbușiri
strecori.

Orașule căzând încet în noapte
cu-atâția oameni singuri împreună
aș vrea
de-aici,
aproape de departe
să-ți spun,
să-ți dărui
Noapte bună!

(Mihai-Andrei Aldea)

Iubire si despărtire – M.A.A.

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Iubire și despărțire

Și vă iubesc,
aicea, de aproape,
Căci printre voi am fost
și poate sunt
Și vă iubesc
de dor și întristare
Căci n-ați crezut
Nu ați știut
N-ați vrut.

În noaptea ce vă crește
prin sclipiri
Uita-veți dor
și Cer
Și amintiri
trecând încet și iute
în durut
Căci n-ați crezut
Nu ați știut
N-ați vrut.

În prag de fericire fără margini
aicea, de departe,
Vă privesc
Topindu-vă în noapte
triste șoapte
Și mă întorc
la tot ce e ceresc,
Zâmbind în fericirea fără margini
Uitând ce-a fost durut,
murdar, urât,
Căci am crezut
Și am știut
Și-am vrut.

Și nu se cere
de la noi
mai mult!

(Mihai-Andrei Aldea)

Fereastră

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Se sting cocorii zilelor de mâine
În bălți tăcerile mai des au oglindit
Albastre zări, plăpânde răsărituri:
Sub ceas, coboară noul asfințit.

Învârt vârtejuri vânturile serii
Și tobe urlă ascunzând căderi
Durerile se zbat în întunerici
Tot investind în zilele de ieri.

Dar peste norii scrâșnind praf și zgură
Prin veșnic venite rămase tăceri
Sub valuri de laș zgomot și ură
O mână tot scrie mai speri.

Și, iată, privirea se duce
Speranță de nou început
Cu zorii ce vin de-acum să apuce
O cale spre rostul pierdut.

Drumuri îs mii de mii în pustie
În junglă, în mlaștini și fier:
Ard tălpile arse de zgură
Ard pleoape străine de cer.

De ce numai una e calea cea bună?
– Întrebi investind iar în ieri.
Răsturnat tot în lumea nebună
Tragi veșnic venite rămase tăceri.

Trezit după multă uitare
Cenușa din jur pare praf
Ești surd, ești mut, ești durere,
Răsună țipat un taraf.

Dar printre ruine și nouă
Lumini amețind lunecări
Prin valuri de ură și rouă
O mână tot scrie mai speri.

Și iată, privirea se duce,
Rănită spre-un nou început
Cu ziua de-acum să apuce
O cale spre rostul pierdut.

Ispite în jur iar tresaltă
Și drumul se duce durut:
Plăcerea se simte înaltă
Dreptatea se simte pierdut.

Ard tălpile arse de cioburi –
De ierburi apuse poteci.
Prin zloată se frânge coloana.
Cu anii, cu visele, treci.

Vârtejuri învârt nebunește
A vieții ispite povești:
Răpit înspre frica pieirii
Nu știi dacă unde mai ești.

Și, iată, privirea se-agață
Un ochi limpezit în dureri
Pierdută, uitată speranță,
O mână tot scrie, mai speri.

Să fie nădejdea cu tine!
Pe buzele arse, cu nouă
Lumină trecând prin ruine
Presară petale și rouă.

Târziu urlă vorba ruinei.
Cuvântul, e pașnic și greu:
Trecând prin rugina luminii
Să cauți, să cauți mereu!

Mihai-Andrei Aldea

Cerșetorul, de Puiu Craiu

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Cerșetorul
(sonet)

Umil, gârbovit, cu mâinile-ntinse,
Cu buzele vinete, cu ochi rugători,
Umil, gârbovit, cu tâmplele ninse,
Așa l-am văzut. M-au trecut fiori.

În luptă cu viața norocul respinse.
Visând ziua pâine, iar noaptea comori,
Așa l-am văzut: cu mâinile-ntinse,
Cu buzele vinete, cu ochi rugători.

În luptă cu viața, viața-l învinse.
Trăind pe la colțuri din mila cuiva,
Așa își petrece zilele stinse,
Așa-i pân’ la moarte sortit ca să stea:

Umil, gârbovit, cu mâinle-ntinse.

Puiu Craiu
20 Ianuarie 1958

P.S. Aceste versuri au fost consemnate și salvate de tatăl meu, Mihai Gh. Aldea după numele literar, Mihai-Ion-Petre Aldea după numele real. Și devin astăzi publice, pentru prima dată (după cunoștința mea). La sfârșitul foii pe care a însemnat versurile altui geniu românesc pierdut în vâltorile vremii, Mihai Gh. Aldea adaugă:

Versurile lui Puiu Craiu au să devină ale unui ilustru nescunoscut!

Da, adaug și eu, dar totul este să rămână. Deci, iubite cititorule, citește și dă mai departe! Puiu Craiu și Mihai-Ion-Petre Aldea, de dincolo de hotarele lumii, îți vor mulțumi!

Varianta manuscrisă (de Mihai Gh. Aldea) a poeziei ”Cerșetorul” de Puiu Craiu