Etichetă: Mussolini

Trădarea si Românii. Eseu

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

acest eseu a fost scris în mai mulți pași, de-a lungul vremii, primele două părți fiind publicate în toamna lui 2017, iar a treia în Mai 2018; reapare acum, cu unele corecturi

Trădarea și Românii. Eseu

Partea I

Unele lămuriri

Războiul se dă în timp de pace cu toate mijloacele în afara înfruntării militare directe; războiul propriu-zis este deosebit de pace doar prin faptul că se folosesc mult înfruntările militare directe.

Acest adevăr (elementar) ar trebui să îi facă pe Români foarte cu băgare de seamă și față de materialele – din media sau oricare alte surse – care îi înalță în slăvi, și față de cele care îi coboară în Iad. Pentru că propaganda lucrează, adesea, subtil, fie într-o direcție, fie în alta.
Lauda poate să fie un mijloc foarte bun de trimitere a otrăvii. Încă din vechime se știa că pentru a-l otrăvi pe cineva trebuie să-i pui otrava în ceea ce îi place cel mai mult. Grecii, învinși de Tracii din Troia, i-au învins pe aceeași Traci prin calul troian – mai drept spus, grecesc – ce părea un monument glorios și dătător de bine, dar în care se ascundea moartea Troiei.
Dar, bineînțeles, există și propaganda deznădăjduitoare și umilitoare, menită să taie puterile și să oprească împotrivirea.

O asemenea propagandă, pe care am văzut-o de multe ori, este aceea privitoare la trădare și pretinsa prezență a ei, ca defect etnic, la Români.
A fost hazliu să văd emițând asemenea acuzații sterpe străini din nații în care trădarea este o virtute, în care pur și simplu nu există eveniment istoric major în care trădarea să nu fie esențială. Mai trist a fost să văd Români care au crezut orbește o asemenea propagandă ieftină.
Dacă este să vorbim despre un defect etnic al Românilor acesta ar fi, în primul rând, buna-credință față de străini. Defect care se arată, într-o asemenea împrejurare, prin preluarea unor acuzații stupide, doar pentru că vin de la străini.

Câteva cazuri

A. Moartea lui Mihai Viteazul

Pentru că nu am de gând să fac aici un studiu sistematic, ci doar să-mi exprim câteva gânduri, o să iau „exemple de trădare românească” mai la întâmplare, după cum s-a întâmplat să le citesc ori aud în ultimele luni. Şi o să încep cu moartea lui Mihai Viteazul.

Păi, va spune un cititor logic, ce legătură are trădarea la Români cu moartea lui Mihai Viteazul?
Desigur, nu ar avea, dacă toată discuția pe temă nu ar ține de o josnică propagandă anti-românească. Dar, așa, ne trezim cu unii care îi acuză pe Români de trădare și pentru moartea lui Mihai Viteazul. Sub ce cuvânt? Ei bine, sub întrebarea „de ce nu au fost acolo să îl păzească”?
Răspunsul este simplu, clar, documentat: Mihai Viteazul a vrut să își pună cortul între armata română și armata lui Basta, ca semn de încredere și unitate. Ostașii români nu puteau trece peste ordinul primit și să stea în jurul cortului domnesc după voia lor! Chiar dacă ar fi încercat asta, odată trimiși în tabără de domnitor nu ar fi avut ce să facă, și tot s-ar fi ajuns, iar, la aceeași situație.
Ca urmare, este perfect absurd să îi acuzi pe acești luptători ai lui Mihai Viteazul pentru că au fost acolo unde Domnitorul i-a pus!
Trădătorii în acest caz sunt, în primul rând, mizerabila iudă care a organizat asasinatul, Giorgio Basta, împreună cu toți trădătorii care, deși cunoșteau ordinele Împăratului Rudolf, deși cunoșteau meritele unice ale lui Mihai Viteazul în lupta cu Islamul Otoman, deși se dădeau Creștini, au luat parte la asasinat. Aceștia sunt, de fapt, trădătorii. Restul este, după cum am spus, propagandă josnică anti-românească.

B. Pacea de la București (1918)

Alt caz de pseudo-trădare de care sunt acuzați Românii este Pacea de la București, din 1918 (aprilie-mai). Sub ce cuvânt este acest tratat de pace declarat de către unii drept trădarea Aliaților de către Români (România)? Sub cuvânt că înțelegerea inițială dintre România și Aliați prevedea să nu se încheie pace separată între vreunul dintre Aliați și Puterile Centrale. Înțelegere pe care România ar fi încălcat-o prin Pacea de la București. Să vedem dacă este așa!

Primul lucru ce trebuie amintit aici împotriva propagandei anti-românești este principiul forței majore. Este un principiul de drept roman, antic, și recunoscut de către toată lumea, inclusiv de către Aliații României din Marele Război. Acest principiu prevede că într-o situație de forță majoră încălcarea unui angajament este corectă.

Era România într-o situație de forță majoră? Da. Orice istoric drept – fie el Român sau străin – va recunoaște că la începutul lui 1918 România era înconjurată de forțe copleșitoare din toate părțile, fără nicio legătură cu vreunul dintre Aliați, tăiată de orice resurse externe.
Iar fără aceste resurse nu avea cum să ducă războiul mai departe. Altfel spus, fără negocierile de pace România și-ar fi consumat toată muniția de război fără putință de înlocuire, astfel încât dușmanii ar fi cucerit-o în întregime, în cele mai rele condiții cu putință.
Atunci când Regele Ferdinand și Marele Stat Major au hotărât să lupte mai departe într-o Românie înconjurată de forțe dușmane uriașe, intendența a raportat sec: „Avem gloanțe pentru 7 zile de lupte, obuze pentru 4 zile și hrană pentru 6 zile”.

Deci, din punctul de vedere al principiului forței majore tratativele de pace au fost o necesitate obiectivă, corectă și care nu înseamnă în niciun fel o trădare față de angajamentele luate. Situații similare se constată în nenumărate cazuri istorice; și niciodată capitularea demnă, după o luptă eroică, nu a fost considerată trădare.

Mai mult, Regele României, Ferdinand Întregitorul, a refuzat să semneze tratatul!
De asemenea a refuzat ratificarea acelui tratat și Parlamentul României – spre deosebire de agenții străini și iudele care au votat în Parlamentul Republicii România Tratatul cu Ucraina.
Altfel spus, acesta a rămas o hârtie nulă, fiind o stratagemă iscusită – și deplin corectă din toate punctele de vedere – prin care România s-a salvat de la distrugere într-o situație extremă, fără a-și călca în vreun fel angajamentul față de Aliați.
Dacă se merge pe fixism, dacă se invocă respectarea unor clauze contractuale chiar și în situația unei stări de necesitate, dacă se ignoră principiul forței majore în numărul unui asemenea fixism… ei bine, tot după acest sistem Regatul României și-a respectat 100% obligațiile contractuale. Căci nu există niciun tratat cu Puterile Centrale care să fi intrat în vigoare chiar și pentru o singură zi!

Dar dacă tot am vorbit de aceste lucruri, să mai amintim câteva obligații asumate de Aliați prin tratatul cu România, înainte de intrarea acesteia în război!

În primul rând, Aliații s-au angajat să aprovizioneze România cu material de război – muniție, armament etc. – într-un ritm constant, în conformitate cu nevoile Armatei Române (aprovizionare făcută prin Rusia). Trădând România, Aliații nu au aprovizionat-o cu material de război luni de zile. Când au văzut că România nu a fost, totuși, distrusă de Puterile Centrale, au început să-și îndeplinească în sfârșit obligațiile asumate, pe care trădător le ignoraseră până atunci. Doar că… la preț de speculă, România fiind silită să plătească pentru „ajutoare” un preț gigantic. Și, „întâmplător”, în Rusia „se rătăceau” sistematic transporturile pentru România! (Livrările aliate putându-se face atunci doar prin Marea Albă și Rusia.)

În al doilea rând, Aliații s-au angajat ca la intrarea României în luptă să dea un atac simultan, pe toate fronturile. În cel mai rău caz exista obligația absolută a unei ofensive în Macedonia și pe frontul rusesc. Ca niște trădători clasici, Aliații au încetat, la intrarea României în luptă, toate operațiunile majore!
Să ne înțelegem! Nu doar că nu au trecut la ofensiva promisă pe niciun front, dar au încetat și operațiunile în desfășurare!
Ca urmare, Puterile Centrale au putut să-și trimită liniștite rezerve uriașe împotriva României.
Gestul a fost calculat pentru a scădea presiunea de pe trupele Marii Britanii, Franței, Italiei și Rusiei, cu sacrificarea trădătoare a României.
Bieții soldați români cântau a pagubă „Saraile, Saraile,/ noi ne batem și tu stai!…”. (Urmau nişte bine-cuvenite blesteme, pe care nu le mai redăm.)

În al treilea rând, Aliații s-au angajat ca Rusia să sprijine frontul românesc în sud, astfel încât să se garanteze apărarea Dobrogei și a liniei Dunării.
Exact invers, însă, Armata Rusă a avut un rol esențial în pierderea mai multor bătălii cheie, refuzând trădător să ia parte alături de Români la luptele esențiale împotriva Armatei Bulgare (sau în alte lupte de mare însemnătate).
În același timp, Armata Rusă și-a arogat dreptul de rechiziționare de la civilii români. Altfel spus, în clipe cheie, în care frontul atârna de cea mai mică schimbare, în loc să lupte alături de Români, Armata Rusă se ocupa de jafuri… scuze, „rechiziționări”, cu toate că avea asigurat tot necesarul prin ceea ce se trimitea din Imperiul Rus (deși pentru România transporturile „nu puteau ajunge”…).
Atenție, au fost unele lupte în care Rușii au luptat alături de Români – și au luptat bine! Lupte secundare pe plan strategic, dar nu lipsite de jertfe și eroism. Este un fapt prin care se „aruncă sare în ochi” unora, ce sunt făcuți astfel să „uite” de trădările esențiale ale Armatei Ruse, și în Dobrogea, și în luptele din Muntenia…

Este de observat că niciuna dintre aceste trădări nu a avut vreo scuză. La niciuna dintre ele nu a existat principiul forței majore, nu a existat situația de necesitate, nu a existat absolut nicio justificare. În toate aceste trădări unul sau altul dintre Aliați, dacă nu toți, a(u) sacrificat liniștit și România, și angajamentele luate față de aceasta, în cel mai mizerabil mod cu putință.

Asemenea întâmplări în care sunt acuzați de trădare Românii, cu toate că trădătorii adevărați sunt alții sunt, din fericire, foarte multe.

Spun din fericire pentru că este mai bine să fi acuzat mincinos decât să fie adevărate învinuirile.
Dacă pentru alții, de la Ruși la Francezi sau Britanici, trădarea este firească, pentru noi, Românii, ea a fost, este și va rămâne totdeauna o mare decădere, o mare rușine.
Prin urmare, este o fericire să vedem că multe, foarte multe dintre aceste acuzații de trădare sunt mincinoase. De fapt, până acum, toate pe care le-am auzit sau citit sunt mincinoase. Ceea ce face dintr-o ipotetică acuzație reală o excepție, iar nu o regulă. Ceea ce, iarăși, este o fericire.
Dar, despre trădare, trădători şi Români sper că o să mai scriu, pentru că sunt multe de spus. Pentru anularea propagandei anti-românești și pentru a ne aduce aminte de noi înșine.

Partea a II-a

C. Al doilea război mondial. 23 August

Una dintre cele mai răspândite și absurde acuzații de trădare împotriva Românilor este legată de Cel de-al doilea război mondial. Mai exact, de schimbarea petrecută pe 23 August 1944, când dictatura regală a înlocuit prin lovitură de stat dictatura antonesciană. Dictatura regală a hotărât atunci încetarea unilaterală a luptelor cu Aliații – de fapt strict cu Uniunea Sovietică, singura putere aliată cu care aveam contact militar și confruntare permanentă. Iar apoi a hotărât și trecerea la luptă împotriva Axei (și pe fondul atacurilor date de trupele germane în încercarea de a prelua controlul asupra României).

Această „întoarcere a armelor” este socotită de propaganda anti-românească drept „trădare” și drept exemplu și dovadă a faptului că „Românii sunt trădători”.
Ce trebuie luat în seamă în această privință pentru a cunoaște adevărul?

*

1) România era sub dictatură, în plin război, fără ca voința poporului înainte de război și, apoi, în timpul războiului, să fi contat vreo clipă.

Nici Carol al II-lea, nici Antonescu, nici Regele Mihai I nu au ținut seama de voința populară.
Orice opoziție a fost reprimată cu o violență dementă de către primii doi dictatori au practicat tortura, asasinarea fără judecată, expunerea cadavrelor în locuri publice – maidane, răscruci de drumuri, piețe etc. -, violarea fetelor sau femeilor din opoziție sau din familiile opozanților, jaful, trimiterea în linia întâi cu ordine de expunere a opozanților la focul inamic etc., etc.

Trebuie amintit aici faptul că aducerea lui Carol al II-lea – trădătorul ce dezertase în Primul război mondial – a fost hotărâtă (în 1930) de clasa politică, fără nicio consultare populară, și a fost impusă de aceeași clasă politică minoritară, prin forță, împotriva voinței populare (care era alături de Regina Maria și de Regele Mihai I și împotriva trădătorului adus de trădătorii politicieni drept rege).

Mihai I, preluând puterea în plin război nici nu avea cum să consulte voința populară printr-un referendum sau ceva asemănător. Trupele germane din România destinate asigurării „fidelității” față de Berlin ar fi intervenit imediat. Ar fi putut exista (cu riscuri mari) o consultare cu reprezentanții grupărilor largi (Legionari, Conservatori, Liberali etc.) dar nu a avut loc; Mihai I a preferat apelul la indivizi și servicii secrete. Ceea ce este de înțeles într-o asemenea situație, dar totodată așează gestul său în categoria acțiunilor personale, nu populare.

Ca urmare, în toate aceste situații, voința Românilor a fost sistematic încălcată, folosindu-se toate mijloacele de teroare și persuasiune posibile spre a impune regimuri detestate de cetățeni și direcții politice și militare independente de voința poporului.
A se imputa Românilor hotărârile dictatorilor – împotriva cărora se opuseseră cât și cum au putut –, sau acțiunea disperată și personală a unui rege tânăr, ține fie de neștiință crasă (dar arogantă), fie de ticăloșie, fie de lipsa patologică a discernământului.

2) Germania și ceilalți membri ai Axei – în afară de Japonia și Finlanda – au acționat trădător, agresiv și criminal împotriva României. 
Dictatul de la Viena este un exemplu clar de mârșăvie fără margini și este îndeajuns spre a justifica orice acțiune împotriva celor vinovați de impunerea lui. Sutele de mii de Români, sutele de mii de Evrei, sutele de mii de etnici ne-maghiari asasinați de Ungaria lui Horthy și Germania lui Hitler în urma Dictatului de la Viena au fost și sunt pe conștiința – foarte adânc ascunsă, dacă există – a coaliției tâlhărești care a realizat acest dictat.

Merită observat că și în acest caz voința populară nu a contat în niciun fel, nu a existat nicio consultare populară din partea vreunuia dintre cei implicați. A existat numai o trădare cumplită din partea Germaniei – teoretic parteneră a României și chiar prietenă, în fapt o trădătoare mizerabilă – și o trădare și mai urâtă din partea Italiei, „sora întru latinitate” care a susținut Dictatul cu şi mai mare îndârjire și răutate decât Germania hitleristă.
Asemenea „aliați” merită un cuțit în spate în orice clipă… Doar că acest „cuțit în spate” nu l-au primit de la Români! L-au primit chiar de la cei pe care i-au susținut împotriva Românilor, de la gruparea de politicieni și agenți secreți pe care chiar ei au sprijinit-o în conducerea dictatorială a României! Altfel spus, promovând trădători au fost trădați… Nu din voia Românilor, nu prin acțiunea Românilor, ci prin acțiunea „oamenilor lor”…

Este hazliu, dacă nu tragic, să constați că încă în noiembrie 1940 Camera Comunelor (Anglia) lua la cunoștință că cei care „conduceau România” „nu se mai aflau în controlul deplin asupra propriei lor țări și a politicii lor externe” ci sub autoritate germană; dar să vezi, totodată, că unii încă învinuiesc pentru ceea ce s-a întâmplat nu respectivii politicieni, nu autoritățile străine care impuneau politicienilor, ci… poporul!
Românii, care nu au fost consultați, Românii, cărora li s-a încălcat voința prin forță, Românii, care au dat mii și mii de victime luptând împotriva dictaturilor, Românii, ca popor, sunt „vinovații” de ceea ce hotăra dictatura! Asta deși Germania și ceilalți membri ai Axei au fost la fel de anti-români ca și U.R.S.S., iar România și Românii au fost prinși între niște bestii la fel de inumane, la fel de dușmănoase. Asta deși hotărârile de alianță sau ieșire din alianță nu au fost luate de Români!

3) În afară de trădarea României de către Germania și Italia înainte de intrarea României în război – o trădare ce, se pare, nu deranjează deloc pe denigratorii Românilor – au urmat alte trădări, sistematice, repetate, în timpul luptelor. Adică într-una dintre cele mai rușinoase împrejurări pentru un aliat.

Pe scurt, Hitler – să nu mai amintim de Mussolini – și-a încălcat sistematic angajamentele față de Români. De la cele privitoare la starea Românilor din Ungaria și garantarea drepturilor lor de către Germania și până la cele privitoare la furnizarea de armament greu german Românilor (ce urma să fie plătit, bineînțeles, de către Români, cu petrol, cereale, carne, aur etc.).

Din acest ultim punct de vedere trebuie să subliniem că de sute de ori ofițerii români și conducerea lui Antonescu au cerut Germaniei îndeplinirea obligațiilor asumate (inclusiv prin mai multe angajamente scrise).
Cu toate acestea în foarte multe lupte esențiale Românii au luptat împotriva blindatelor și tancurilor sovietice doar cu armament individual, „buchetele de grenade” fiind singurul armament antitanc. Bineînțeles, un armament cu totul ineficient pentru tancurile grele și super-grele…

În luptele de la Stalingrad, Cotul Donului și Stepa Calmucă au fost implicate trupe române cu peste 250.000 (două sute cincizeci de mii) de soldați. Au avut ca sprijin o divizie românească de „blindate” – foarte slabe față de cele germane (consecința „Afacerii Skoda” și a altora asemenea) –, „blindate” ce puteau fi distruse cu o singură grenadă, adică inutile în fața tancurilor sovietice grele și super-grele; și, pe post de sprijin nemțesc, Divizia 22 de tancuri germană. Amândouă diviziile fiind unite în… „Corpul 48 blindat german”.
Adică singurele forțe blindate pe un front românesc de cca. 450 (patru sute cincizeci!!!) de kilometri erau de fapt la dispoziția trupelor germane „învecinate”!

Din nou, în ciuda promisiunilor „aliaților”, Românii se apărau de tancurile sovietice cu grenade!

Mai mult, Germania a impus existența unui sistem unic de transport, cel german, astfel încât Armata Română era obligată să-și expedieze efectele militare doar prin intermediul Germanilor.
Evident, în cel mai bun caz transporturile românești erau tratate ca lipsite de prioritate; iar adesea întârziau enorm sau nici nu ajungeau la trupe. Una dintre consecințe este că Românii au fost lipsiți de echipament de iarnă la un nivel mult mai mare (mai rău) decât acela – atât de cumplit descris – al lipsei din cadrul trupelor germane.

Cei aproape un sfert de milion de ostași român erau îmbrăcați în plină iarnă scitică în echipament de vară, înarmați cu puști și grenade, lipsiți de artilerie anti-tanc, de tancuri și orice alte mijloace de apărare împotriva tancurilor sovietice (precum minele anti-tanc, de pildă).

Nesfârșitele cereri de armament anti-tanc, de echipament, de acceptare a trecerii transporturilor românești prin teritoriul controlat de Germani au fost sistematic respinse.

În urma acestei trădări sistematice a Românilor din partea „aliaților” Germani, în noiembrie 1942 doar Armata a 3-a românească a avut de îndurat lovitura Armatelor 5 și 21 tancuri (sovietice). Acestea totalizau numărul uriaș de peste 1.000 tancuri sovietice. Dintre acestea multe fiind tancuri grele și super-grele, imposibil de oprit fără armament greu. În fața celor peste 1.000 de tancuri sovietice (ultra-moderne pentru acele vremuri) Românii erau siliți – de „aliații” Germani – să lupte cu pușca, mitraliera și grenada.
ȘI AU LUPTAT!

Trebuie subliniate aici și eroismul total al Românilor, recunoscut și de sovieticii care i-au înfruntat, dar și faptul că nu exista nicio șansă pe termen lung.
Pe scurt, ca urmare a trădărilor sistematice germane, Românii au pierdut aproape 160.000 (o sută șaizeci de mii) de ostași!

*

Nu au fost, acestea, ultimele trădări germane din timpul Celui de-al doilea război mondial față de România. Dar nici nu este nevoie – pentru un om logic și cinstit – să le înșirăm pe toate, spre a se constata existența și adâncimea lor.
Motive pentru aceste trădări – pretexte, scuze etc. – se pot găsi.
Deși poate să pară neașteptat, nu am înfățișat aici aceste pagini de trădare spre a reproșa ceva Germaniei: și-a urmat interesul, așa cum a crezut ea; este ceea ce face orice țară și orice putere (politică, militară).

Unii cred că interesul suprem este onoarea, alții au alte interese: este alegerea lor.

Mai mult, rolul bancherilor în defecțiunea sistemului militar german – inclusiv la nivel de aprovizionare – este încă departe de a fi lămurit; ceea ce ar putea, eventual, oferi o oarecare circumstanță atenuată pentru o parte din trădările germane față de România în timpul Celui de-al doilea război mondial. Nu ne-am propus luminarea acestor aspecte, sau a altora asemănătoare.

Ceea ce am vrut să subliniem prin aceste pagini este nerușinarea totală (sau aroganta neștiință) a celor care îi învinuiesc pe Români de trădare în urma evenimentelor din 23 August 1944, cu toate că:
– ruperea României în bucăți s-a făcut prin trădarea repetată a Germaniei;
– ruperea României în bucăți s-a făcut fără consultarea populației;
– Românii s-au aflat din 1930 până după 1989 sub dictatură (fățișă sau mascată), fiind puși în imposibilitatea de a se conduce după propria voință (dictaturile datorându-se inclusiv Germaniei și U.R.S.S.);
– evenimentele din 23 August 1944 și de după au fost hotărâte nu de către Români, ci de câteva persoane ce au dictat cursul evenimentelor, profitând, după conștiința și interesele lor, de situația cumplită în care se găseau poporul și țara.

Pentru orice om logic faptele sunt clare.
Trădare a existat: din partea Germaniei, a Italiei, a U.R.S.S., din partea agenților ce preluaseră puterea în România etc.
Doar poporul, Românii simpli, nu pot fi acuzați, ca întreg, de trădare, în niciuna dintre aceste situații.
Este și pricina pentru care, printr-o tipică justiție supra-omenească, după 1944 România recapătă nordul Transilvaniei, iar Maramureșul, sudul Bucovinei și Basarabia nu sunt integral integrate în Ucraina Sovietică, așa cum își dorea aceasta și fusese plănuit inițial… Dar acesta este alt capitol al Istoriei.

Partea a III-a

(scrisă în 2018; primele două părți sunt din toamna lui 2017)

Din nou despre Marele Război (Primul război mondial)

Am mai amintit despre mincinoasele acuzații de „trădare românească” ce sunt aduse atât de propagandiști străini, cât și de propagandiști care se pretind români și de către cei îndoctrinați de această propagandă. Avem întâi o introducere în această problemă și apoi o prezentare de cazuri, între care intră și Primul război mondial, cu așa-zisa Pace de la Buftea-București (niciodată ratificată de partea română, deci rămasă în întregime literă moartă).
În cadrul acestor prezentări am amintit despre trădarea rusească, despre felul în care Rusia, teoretic aliată României în Primul război mondial, a urmărit din prima clipă ciuntirea sau chiar desființarea acesteia.
De ce a urmărit asta?
În primul rând, pentru că Românii îi stăteau în cale deja de peste două sute de ani în marșul către Istanbul, visat de tiranul imperialist Petru „cel Mare” și urmașii lui a fi un „Constantinopol rusesc”, succesor „Constantinopolului grecesc” ce covârșise Constantinopolul romano-tracic (sau străromân) înființat de Constantin cel Mare. [1]
Secundar, pentru felurite interese tactice și strategice de moment.

Această realitate, a trădării României de către Rusia aliată, este astăzi negat sistematic. Atât de către Ruși, ceea ce poate fi de înțeles într-o anumită măsură, cât și de către mulți Români, care privesc problema romantic.
Trebuie subliniat faptul că pentru a construi o relație sănătoasă și avantajoasă cu orice putere străină – fie ea Albania, Rusia, SUA, China, Coreea sau oricare alta – este nevoie de o puternică ancorare în realitate. Ea nu se face pentru a promova ura sau fantasmele unor „revanșe”, ci pentru a pune bazele relației în realitate, cunoscând cât mai exact interesele celeilalte pârți și felul în care și le urmează, astfel încât să poată fi urmărită împlinirea propriilor interese (românești).

Din această perspectivă, protestele față de amintirea trădării rusești din Primul război mondial sunt ridicole – faptul este documentat foarte bine. Trecând peste scrierile viitorului mareșal Ion Antonescu și peste alte asemenea mărturii ale ofițerilor activi din Războiul de Reîntregire, o să oferim acum câteva rânduri ale unui alt martor ocular, Voicu Nițescu:

„România, conștientă de proporțiile forțelor sale, își făcuse [de]pendentă intrarea în război de tratatul încheiat cu Aliații, și în prima linie de acela ce urma să fie încheiat cu Rusia. Bogatele resurse de oameni ale acesteia ni da speranța la toți că acțiunea țării noastre va duce războiul la bun sfârșit și va precipita victoria aliaților asupra puterilor centrale.

Din nenorocire s’a dovedit în curând că semnătura guvernului Stürmer, aplicată pe tratatul de alianţă încheiat cu România, era lipsită de sinceritate. Neamţul din fruntea guvernului rus, secondat de camarila lui Nicolae al II-lea, urmărea, conştient, o trădare.

Armatele ruse întârziau să se prezinte, în numărul convenit, pe frontul român. Iar puţinele trupe sosite în ţară ezitau de a lua în primire frontul ce li se desenase. Ele îşi prelungeau la infinit popasul în spatele unităţilor române, rărite şi extenuate în luptele sângeroase cu duşmanul, superior ca număr şi pregătire tehnică. Ori pentru a seduce naivitatea celor ce credeau în sinceritatea iscăliturei ţariste, aceleaşi trupe peregrinau mereu dela Est la Vest sau dela Nord la Sud şi întors pe tristul pământ al Ţării româneşti.

Nu voi uita niciodată tămbălăul cu care o „brigadă” de Ruşi a descins în valea Prahovei pentru ca, după ce a golit câteva cazane de ceai şi după ce comandantul ei a „inspectat” frontul dela Predeal, să se îmbarce din nou şi să plece subit spre Dobrogea unde „primejdia era mai mare”.

Rostul acestei comedii fu degrabă înţeles. Pentru România ea apărea însă în perspectiva unei cumplite tragedii. Rusia nu se gândea la ajutorarea aliatei sale, ci în mod calculat ea îi pregătea dezastrul. Supefiată, lumea noastră află că o înţelegere tăinuită se stabilise între guvernul rus şi cel german. Stümer urmărea o pace separată cu Germania şi credea că ea va fi obţinută prin ciuntirea şi sacrificarea României.

Trădarea acestui neamţ a fost din norocire descoperită. Strümer a trebuit să plece. Succesorul lui s’a dovedit însă incapabil de a înlătura săvârşirea planului infernal, deoarece firele acestuia erau deţinute şi dirijate de înşişi locatarii palatului imperial de la Ţarskoe-Selo, în fruntea cărora se găsea jumătatea imperială a ţarului Nicolae al II-lea: ţarina Alexandra Feodorovna, a cărei energie şi încăpăţânare reuşise să facă din slăbănogul ei soţ un instrument docil pentru traducerea în faptă a gândurilor sale.

Armata rămână lăsată la propriile sale resurse, dezarmată şi zdrobită de forţele superioare ale duşmanului, aşteptata cu înfrigurare pe pământul îndurerat al Moldovei desfăşurarea ultimului act al tragediei: semnarea păcii separate între Rusia şi Germania, în contul nefericitei Ţări româneşti.

Dar în acest moment izbucnește revoluția la Petrograd. Țarul e detronat. Iar Guvernul provizoriu, constituit sub prezidenția prințului Lvow, declară că Rusia își va respecta până la sfârșit angajamentele luate față de aliați și că va lupta până la definitiva înfrângere a „dușmanului comun„.

Aliaţii şi în special Românii răsuflă uşuraţi. Revoluţia rusă însemna salvarea tuturor.

Noul guvern ţine să dea chiar de la început probe de legalitatea declaraţiei sale. Numeroase trupe sunt trimise spre Moldova. Românii le primesc cu încredere şi simpatie.

Nădejdea în vremuri mai bune crește însă mai cu seamă când locul de frunte în guvernul revoluționar rus îl ia Kerensky. Numele acestui om politic farmecă massele, le ațâță entuziasmul și le hotărăște pentru luptă. Personalitatea lui ia proporții legendare și trezește o vie rezonanță nu numai în infinitul imperiu al țarilor de până eri, dar în toată lumea dornică de biruința dreptății.

Ca să-și dovedească lealitatea față de România, trădată de vechiul regim, și ca să îndemne în același timp la luptă trupele ruse din Moldova, se svoneşte că marele tribun al Rusiei republicane va face o vizită pe frontul nostru. Românii îl aşteaptă cu înfrigurare, cu nădejde şi cu încredere…

Esploziile de entuziasm sfârșesc însă adeseori prin deziluzii… Trupele rusești sosesc, e adevărat, în număr mare pe teritoriul Moldovei. Ele însă nu fac mai mult decât trupele sosite subt vechiul regim. Peregrinează neîncetat în dosul frontului român și pustiesc târgurile și satele Moldovei. Sărmana populație și așa destul de lipsită e jefuită fără milă și până la os de oștirile „revoluționare” rusești. Purtarea lor e pe alocuri așa de barbară încât avem impresia că ne-a cotropit dușmanul sau că hoarde de tătari, înțeleși cu dușmanul, ne atacă din spate. Disciplina lor nu mai e aceia a unor armate regulate. Muscalii au pierdut într’o mare măsură deprinderea subordonării. Raporturile lor cu comandanții au devenit slabe ş’adeseori soldații ruși țin mitinguri, în care protestează împotriva războiului și ocărăsc pe Români, pentru că aceștia vor să lupte mai departe.”

(Voicu Nițescu, Douăzeci de luni în Rusia și Siberia. Anul 1917, Vol. I Tipografia A. Mureşianu: Branisce & Comp., Brașov, 1926, p. 7-9)

Deși nu ar fi nevoie de comentarii, simt că e bine să subliniem faptul că cei care hulesc România, mințind că ar fi trădat Aliații în timpul Primului război mondial, pretind că uită – ori sunt atât de arogant inculți încât habar nu au – că Rusia a încheiat, repetat, pace separată cu Puterile Centrale, trădând astfel România pe care se angajase să o sprijine pe toate planurile până la „deplina biruință asupra dușmanului comun”.
Ca urmare, România s-a trezit din parte a unui front întins de la Dunăre și Marea Neagră la Marea Baltică izolată în mijlocul teritoriilor dușmane (Germania preluând Podolia și Vozia, cu tot cu Odesa, și închizând astfel cercul în jurul României).
Dar, ce să vezi, după propagandiștii amintiți Rusia nu ar fi trădătoare pentru că a trădat de nenumărate ori România aliată, plus pe ceilalți aliați. Dar România ar fi trădătoare pentru că nu ar fi fost fidelă până la nimicire… față de cei care au trădat-o! Curat murdar, vorba lui Caragiale!

În fața faptelor minciunile se spulberă.
Românii nu au fost trădători, ca neam, niciodată până la instaurarea Comunismului.
Au fost (și sunt) dezbinați, e adevărat. Au avut (și au) prea multă bună-voință față de străini (și mai ales față de unii care nu merită).
Dar nu au fost trădători. Și tocmai de aceea au fost foarte vulnerabili la trădare.
Pentru că au fost trădați, repetat, de toți aliații: și de Polonia, și de Tătari, și de Ungaria, și de Turci, și de Rusia, și de Austria, și de Germania…
Toate aceste trădări fiind lecții pe care, din nefericire, Românii încă nu le-au învățat.

Desigur, de trădare nu te poţi apăra niciodată garantat. Dar avem în Constantin cel Mare, în Împăratul Iustinian, în Mircea cel Bătrân şi în Ştefan cel Mare câteva exemple ale felului în care „paza bună trece primejdia rea”. Sau, altfel spus, ale felului în care realismul poate să rezolve chiar şi trădarea. Din nou se dovedeşte că Istoria este învăţătorul vieţii… pentru cine vrea să înveţe.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

 Romanii din Transnistria Harta Etnica Romania Mare Basarabia Pamant Romanesc
Harta majorităţilor româneşti în teritoriile nord-pontice din URSS, la 1945

[1] Merită subliniat că opoziția românească față de extinderea Imperiului Țarist apare treptat, ca urmare a contradicției puternice și permanente între pretențiile de „ortodoxie”, de „ocrotire a Creștinilor și a naționalităților eliberate” – proclamate de Rusia – și realitatea concretă, din teren.
Românii ajunși în stăpânire rusească – fie prin cucerirea teritoriilor în care locuiau (Zaporojia, Chersonez, Molojna, Crimeea etc.), fie prin strămutare – au parte după câțiva ani de tratament bun de o înăsprire tot mai adâncă a purtării autorităților. Nu li se dă voie să înființeze biserici sau școli românești și orice asociere a Românilor este privită cu mari suspiciuni, astfel încât însăși ființa națională este amenințată sistematic. Era vorba despre un efort de asimilare forțată, îndreptat în chip deosebit împotriva Românilor. La început privit ca o situație locală, pe măsură ce este conștientizat de Români ca atitudine universală față de ei în Împărăția Rusească, determină rezerve și chiar ostilitate.
Merită amintit, în privința acestui rău tratament aplicat în special Românilor, că și astăzi în hărțile etnografice ale regiunii dintre Marea Neagră și Marea Caspică Românii nu apar, cu toate că există numai în părțile Cubanului (Kubanului) sau Sarmației peste 20.000 (douăzeci de mii) de vorbitori de limbă română („moldovenească”), având sate și chiar orășele. Sunt figurați însă, pe aceleași hărți, etnici care au chiar câteva sute de oameni într-o zonă sau alta.
Evident, nici Românii de aici, nici aceia din Siberia sau alte regiuni rusești nu au acces la învățământ în limba română, la propria lor istorie, la slujbe în limba lor etc. Este o situație tristă, care persistă de peste trei sute de ani. Și care a dus la ivirea sentimentelor de împotrivire față de extinderea rusească.
Avem convingerea că dacă Rusia ar fi acordat Românilor drepturile cuvenite de la început și fără șovăire, ar fi eliberat de multă vreme Constantinopolul și Asia Mică, având trupele românești la întrecere cu cele rusești în luptele de eliberare. (A se vedea și lucrarea lui Anatol Leşcu, Românii basarabeni în istoria militară a Rusiei. De la războaiele din Caucaz la Războiul Civil, o prezentare documentată şi clară a copleşitoarei prezenţe a Românilor Basarabeni în armatele ţariste, alb-gardiste şi bolşevice.)

Far-Left and the hate against Christians. An American case

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Far-Left and the hate against Christians. An American case


A small clarification

The Far-Left is the political ideology responsible for most crimes in human history. This is a simple and factual reality. One that the Far-Left is running away systematically. Either by using the most absurd excuses or by blaming “The Right” for its wrong-doings.

The absurd excuses are like “our political system was wrongly applied” (even if the system is so bad that anyhow can only bring disasters); or like “there were also some good things, not just the bad ones” (as if killer rapists can be excused because they talked nicely to the victims before the attacks or something like that).

Labeling the Far-Left as the Far-Right is very common and extremely efficient in misleading people.
Maybe the most famous cases are Nazism and Fascism, both forms of Socialism. Nicknames as “Nazism”, “Nazi”, “Natzy” and so on, are coming from the name National-Socialist Party. Yeah, this party has the “Socialist” word in its very name! Though, there are a lot of people – even billions – that believe, blindly, in the lie that “Nazism was a Far-Right doctrine”. Far-Right Socialism???
No, of course not! Nazist doctrine is a Left one, a Far Left one to be more accurate.

So it is the Fascist doctrine, made by Benito Mussolini, a leader of the Italian Socialist Party, a man expelled from Switzerland for his frantic Socialist propaganda. The political foundation of Fascism is identical to the Socialist one (class struggle and the other stupid ideas), for the sole reason that it replaces globalist extremism with nationalist extremism. Mussolini’s dream was of a socialist – or even communist – Italian empire (similar to Hitler’s dream…).

There is no reason – factual and logic – to declare these ideologies and groups to be “right” or “far-right” or “right wings” and so one. In order for the Far-Left to be absolved for what they did, what options do they have? It throws the responsibility on the political adversaries by putting the “Right” label on them.

(Attention! The fact that Nazism and Fascism were sometimes at war with other left groups is just natural for the Far-Left! One of the biggest political conflicts after the Socialist Revolution in the Russian Empire was the fight between the Bolsheviks and the Mensheviks; both being Far-Left.

In Romanian, under the Soviet occupation, the establishment of Communism was followed by a big hunt not just on the right and center adepts, but also on the all Socialists that not fit exactly on the Stalinist line. Etc., etc.)

sfinţii închisorilorJust a few of the people imprisoned, tortured and killed by the Communists in Romania because they prey, they were Romanians and lived up to theirs Ancestors traditions

Brian Sims case

On 6th May 2019, in Philadelphia, Pennsylvania, USA, occurred an exemplary case that shows what the Far Left is. This represents one’s behavior, including both state and federal reactions.

A public employee of Pennsylvania State, named Brian Sims, verbally attacked people, repeatedly and violently, even using gestures on the border of physical assault. (Think of how you would feel if someone waved his arms in your face, eventually also waving an object at you) Who was assaulted by Brian Sims? An elderly woman and several teenagers. Why? Because he doesn’t agree with their opinions! Yes, it’s true! He bullied them because he doesn’t agree with their opinions!

Among the insults thrown to the elderly woman were some like „shame”, „shame on you”, „racist”, „disgusting” and so on.

Theoretically in Pennsylvania State, it’s not legal to punish someone for their opinion, unlawfully limit the right of free speech, or harass and bully someone for their opinions. Theoretically. However, Brian Sims took this even further! He did not just harass people again, three teenage girls in this case, but he even repeatedly offered money to anyone who could give him their personal data! This is, at the same time, a federal felony and incitement to federal felony. Moreover, Brian Sims offer escalates to: “Money for anyone who doxes these women and puts their lives in danger!”. This is again felony and incitement to felony, including incitement to aggravated assault.

What sanctions did the state employee Brian Sims receive for his wrong-doings?
None!
What?!!? A Pennsylvania State employee is bullying people on the street, is insulting women for their opinions and religion, perpetuating felonies and inciting felonies – even aggravated assault –, is even bragging about it, is publishing proudly his felonies and he is not punished or sanctioned in any way???!!!???

Yes. Precisely.

How? Why?

Because, unfortunately, in many places of the USA the system – the state – is under the control of Far-Left.

A parenthesis!

During the eighties of the former century, there was a joke in the communist countries of the Warsaw Pact:

“An American that wishes to see the future gives almost all his money to a cryogenics company. They freeze him and he wakes up after 100 years. He goes out from the building to the first bar he finds and asks the bartender: Who won the Cold War? The bartender stares at him for a second and answers: Of course, we won! Happy, the man asks for whiskey. The bartender gives him a glass and asks: Ten rubles, please!” (Ruble or rouble it was the money used by USSR.)

This joke has its roots in the fact that the USSR had an already old tradition of infiltrating the West in the eighties. The communist doctrine was spreading everywhere, under different covers – from “environmentalism” to “humanitarianism”. The Communists/Socialists themselves were sneaking everywhere.

Romanians that survived Gulag and came home in the sixties already prevented their friends and relatives about the fact that the Occident was the target of a systematic communist reshaping. Actually, even the correspondence between Lenin and Trotsky, far before the First World War, advocates this ideological and political-administrative conquering. For example, these letters present dissolute sexuality as essential for capitalist countries’ destruction. As a result, one of the first communist measures after the Socialist Revolution victory was the abolition of marriage, the legalization of sexual perversions (starting with homosexuality), the demand for “soviet women” to be disposable for the needs of theirs “soviet comrades” and so on. After that, using the Far-Left intellectuals from Germany, Austria, France, Italy, the USA, etc. they widely spread these communist ideas.
From “Sexual Revolution” (the dream of Lenin and Trotsky) to a lot of economical and social constructs, there was no limit to the communists’ influence.

One of the base rules of Communism is political correctness.

It doesn’t matter who you are, how much you did for the Party, Communism demands on you to always follow the Party line very strictly… or you will be punished, even eliminated. Trotsky is a dead example of this rule.
Deviations from the Party’s line were fundamental guilt, a threat that made the lives of billions of people a nightmare. They even have a name for this kind of guilt: deviationism.
For this guilt, there were no excuses except for the ones indicated by the Party. For example, you were able to find mercy if you declared yourself a victim of a saboteur, of a capitalist propagandist, who, “without your notice”, “influenced and manipulated” you. Preferably it was to indicate as a saboteur or capitalist propagandist a relative or a friend. This was to prove that you “love the Party” more than your family (bourgeois concept!) or your friends.
I will not go on with describing that demented world. Especially as it’s already taken the power in the formerly free countries.
And, no, it’s not a digression…
The Brian Sims case is exactly a live demonstration of applied Communism!
Or, in other words, of applied political correctness.

Why did Brian Sims receive no sanction for his delicts? Why his violation of free speech, his bullying, and his harassment of people based on their religion, gender and race, his felony incitement and so on, are not punished by the authorities?
Simple: he is politically-correct, and his victims are not!

Or, in other words, because the Pennsylvania State is now dominated by communist doctrine in thinking and, voila, in official actions.
More detailed?

Brian Sims, apart from the fact that he is a public employee, is also a Democrat (sadly, today a USA Democrat almost always means a Communist). Moreover, he is also homosexual. Therefore, he has political immunity. The perfect communist way!

On the other hand, his victims, belonging to various Christian denominations, were praying for the mothers who make abortions and for the children killed by abortions. All those being crimes for Communism! Therefore, even if the public employee Brian Sims himself admits that his victims’ doings were perfectly lawful, he punished them accordingly to Communist morale! And Pennsylvania State is supporting him!

For a better understanding, let’s imagine that some Christians – Catholics, Protestants, Orthodox, etc. – would do the same thing Brian Sims did. Going to some Democrats or some homosexuals and cry to them, shouting the same insults and using the same gestures. After that, posting on Twitter the same type of messages and videos as Brian Sims – of course, with Democrats or homosexuals as victims, instead of Christians.
It’s obvious that would follow a tidal wave of violent ripostes, from the legal ones to the ban from Twitter and so on.
The difference in response is categorically discriminatory.
It’s absolute proof of Communist persecution against Christians in the USA, today.

Like a peak of ridicule and communist insanity, let’s put here another page of Brian Sims’s actions!

After harassing several women that were praying near the abortion clinic he attacked a man that was there. He asked him: “What makes you think it’s your job to tell women what to do with their bodies?” This question was asked by Brian Sims, who just bullied several women for what those women were doing with their bodies! Let’s repeat the scene! Brian Simpson harassed several women and incited to aggravated assault against them because those women were in a place where he didn’t want them to be, doing (with their bodies) something else that Brian Simpson wanted them to do – even if the women were in their legal rights and Brian Simpson was not.
After this behavior, he, Brian Simpson, asks a man that was with those women, “What makes you think it’s your job to tell women what to do with their bodies?”!! Well, you should ask them yourself first, Brian Simpson! This is elementary logic!
But Communism is illogical whenever and however it likes!
Because all that matters in Communism is political correctness or absolute obedience to the Party.

Everywhere the USA (like in the whole world) the communist plague is expanding.
And under the most absurd pretexts, Christians are persecuted. Systematically.
At the same time, the bullies are treated with maximal clemency, if not even reworded.
We, the people from the former communist countries, are watching this with sad eyes and growing warry. What we are watching today in the USA is the same thing that happened in our countries in the past. And the consequences where terrifying.  And it’s happening again!

The majority of people from the USA are silent; and so are the people in the entire world. Like they were in the time when the Bolsheviks, the Nazis, and the Fascists come to power. In doing so, they become accomplices, by silence, with the expansion of Far-Left reign. Just like before the Second World War…

Just that now it will be much worse.
Wake up! There is still time!
Learn from the past and take the position against the limitations of free-speech, against the persecutions against the freedom of thinking, of believing, of religion.
There is still time!
But not to much…

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Here are some sources about the video-clip initially posted by Brian Sims, about other aspects of his actions, about his so-called excuses, etc. The readers must notice that the sources for this case are the videos and declarations of Brian Sims himself. The criticized actions and words are the actions and words that Brian Sims proudly presented to the world. The context is also presented clearly by the videos of Brian Sims. That’s the reason for the so-called excuses of the aggressor Brian Sims to the mother of one of his teenage victims. But it is not enough. Again, think of a man that is Republican or/and Christian, doing the same actions and using the same words and voice like Brian Sims against some Democrats or/and Non-Christian people – including teenagers. Just because the man thinks the opinion of those Democrats/Non-Christian people is wrong. I know, I’m repeating myself. But it seems necessarily, as the first American reader of this paper missed the point of the actions and declarations being produced by Brian Sims himself.

P.S. This is an essay first published in Romanian, here. If the translation is not good, I apologize for it; after all, English is not my native language and I’m not accustomed to write in English. I hope I will hone my skill in the time… Thank you for understanding, and, of course, for reading!

Extrema stângă şi ura faţă de Creştini. Un caz american

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Extrema stângă şi ura faţă de Creştini. Un caz american

O mică lămurire

Extrema stângă este zona politică ce răspunde pentru cele mai multe crime din istoria omenirii. Este o realitate concretă, factuală. De care Extrema stângă se ascunde sistematic. Fie folosind cele mai absurde scuze, fie declarându-i pe vinovaţi „de dreapta”.

Scuzele ridicole sunt de tipul „sistemul nostru politic nu a fost aplicat corect” (deşi este atât de greşit încât orice formă de aplicare duce la dezastru) ori „s-au făcut şi lucruri bune” (de parcă un asasin violator poate fi scuzat pentru că a vorbit politicos atunci când a prins victima ori i-a aranjat hainele după ce a violat-o şi a ucis-o).

Declararea grupărilor de extremă stânga ca fiind „de dreapta” este şi ea extrem de răspândită şi extrem de eficientă. Poate cele mai celebre cazuri sunt Nazismul şi Fascismul, două forme de Socialism extremist. Numele de „Natzy” ori „Nazi” ori „Nazism” vine de la o prescurtare a numelui Partidului Naţional-Socialist. Da, partidul are chiar în nume denumirea de „Socialist”. Şi totuşi sunt sute de milioane de oameni – dacă nu miliarde – ce cred orbeşte în minciuna că „Nazismul a fost o doctrină de extremă dreapta”. Socialism de dreapta??? Nu, bineînţeles. Nazismul este o doctrină de stânga, de extremă stânga spre a fi mai exacţi. La fel este şi Fascismul. Întemeiat de Benito Mussolini, membru în conducerea Partidului Socialist Italian, expulzat din Elveţia pentru propaganda socialistă furibundă pe care o făcea. Baza politică a Fascismului este identică celei socialiste obişnuite (lupta de clasă şi alte aberaţii), cu singurul specific al înlocuirii globalismului extremist cu un extremism naţionalist. Visul lui Mussolini era un imperiu socialist – sau chiar comunist – italian.

Nu există absolut nicio bază – factuală şi logică – spre a declara aceste grupări „de dreapta”. Însă cum Extrema stângă vrea să scape de răspundere pentru faptele acestor grupări, ce soluţie mai bună poate avea? Le declară „de dreapta” şi le pune în spatele adversarilor politici!

(Atenţie! Faptul că Naziştii şi Fasciştii au fost în conflict cu alte grupări socialiste şi comuniste este firesc pentru Extrema stângă! Unul dintre cele mai mari conflicte politice după Revoluţia Socialistă din Imperiul Rus a fost lupta dintre Bolşevici şi Menşevici, şi unii, şi ceilalţi, de extremă stânga. În România ocupată de Sovietici instaurarea Comunismului a fost urmată nu doar de vânarea celor de dreapta şi de centru, ci şi a Socialiştilor care nu se încadrau exact în linia stalinistă. Etc., etc.)

Cazul Brian Sims

În 6 Mai 2019 a avut loc, în Philadelphia, Pennsylvania, USA, un caz exemplar pentru Extrema stângă. Exemplar atât la nivel de purtare a unei persoane, cât şi al reacţiilor statale şi federale.

Un funcţionar public al Statului Pennsylvania, pe nume Brian Sims, a agresat verbal, repetat, violent, folosind şi gesturi aflat la hotarul agresiunii fizice. (Gândiţi-vă cum v-aţi simţi când cineva ar flutura mâinile, eventual şi un obiect, agresiv, aproape de faţa voastră!) Pe cine a agresat? Pe o femeie în vârstă şi pe mai mulţi adolescenţi. De ce? Pentru că nu îi convenea punctul lor de vedere! Da! Pentru că nu îi convenea punctul lor de vedere!

Printre insultele aruncate femeii în vârstă sunt „neruşinato!”, „dezgustătoareo!”, „să-ţi fie ruşine!”, „rasisto!” etc. Cu toate că acţiunile faţă de această femeie sunt grave – şi constituie infracţiuni în Pennsylvania – funcţionarul public a recidivat. Agresând trei adolescente, nu doar verbal, ci şi prin oferirea de recompensă financiară pentru obţinerea datelor personale ale acestora! Acţiune care, în context, constituie infracţiune federală. Mai ales că ajunge – oferta lui Brian Sims – la forma „Bani pentru oricine obţine datele personale ale acestor femei şi le pune vieţile în primejdie!”. Cerere care constituie absolut clar incitare la infracţiuni printre care şi acelea de atac în formă agravantă (cu ameninţarea vieţii).

Cum a fost pedepsit Brian Sims?
În niciun fel!
Cum?!!? Un funcţionar public agresează verbal, inclusiv prin insulte, comite infracţiuni şi îndeamnă la infracţiuni extrem de grave şi nu este pedepsit???!!!??
Da. Exact aşa.
Cum? De ce?
Pentru că, din nefericire, în foarte multe locuri din SUA sistemul – statul – este controlat de Extrema stângă.

O mică paranteză!
În anii ’80 a circulat în ţările comuniste (Pactul de la Varşovia, CAER) o glumă:

„Un american care dorea să vadă viitorul îşi dă aproape toţi banii unei companii de criogenizare. Este congelat şi se trezeşte după 100 de ani. Iese din clădire şi intră în primul bar: Cine a câştigat războiul rece? Barmanul se uită mirat şi îi răspunde: Noi, bineînţeles! Omul râde bucuros şi cere un wiskey. Barmanul îi întinde paharul şi îi cere plata: Zece ruble, te rog!” (Rubla era moneda URSS)

Această glumă pleacă de la faptul că URSS avea în anii ’80 o veche tradiţie în infiltrarea Occidentului. Şi doctrina comunistă era strecurată pretutindeni, sub cele mai diferite acoperiri – de la „ecologism” la „umanitarism” –, dar şi Comuniştii/Socialiştii se infiltrau pretutindeni. Deja prizonierii români întorşi din Gulag preveneau asupra faptului că Apusul este ţinta unei modelări comuniste sistematice. De fapt şi scrisorile dintre Lenin şi Troţki, dinaintea Primului război mondial, preconizau această cucerire ideologică şi politic-administrativă. De exemplu, aceste scrisori prezintă sexualitatea dezlănţuită, fără niciun fel de limite, drept armă esenţială pentru distrugerea ţărilor capitaliste. Ca urmare, printre primele măsuri comuniste după victoria Revoluţiei Socialiste în Imperiul Rus au fost şi cele care au desfiinţat căsătoria1, au legalizat perversiunile sexuale (în primul rând homosexualitatea şi lezbianismul), au cerut femeilor sovietice să fie cât mai disponibile pentru dorinţele tovarăşilor sovietici etc., etc. Apoi, prin intelectualii de extremă stânga din Germania, Austria, Franţa, Italia, SUA etc. s-au răspândit masiv ideile comuniste. De la „Revoluţia Sexuală” (atât de mult visată de Troţki şi Lenin) până la felurite constructe economice şi sociale comuniste, nenumărate sunt liniile de influenţă astfel apărute.

Una dintre regulile comuniste fundamentale este corectitudinea politică.
Oricine ai fi, chiar şi Troţki, de exemplu, orice ai fi făcut pentru Partid, Comunismul îţi cere mereu să urmezi cu cea mai mare grijă linia Partidului… sau vei fi pedepsit, chiar eliminat.
Abaterile de la linia Partidului au constituit o vină îngrozitoare, au fost o ameninţare cumplită ce a terorizat miliarde de oameni aflaţi în ţările comuniste.

Era o vină pentru care nu existau alte scuze decât cele acceptate de linia Partidului. De exemplu, puteai găsi îndurare dacă te declarai victima unui sabotor, unui propagandist capitalist care, „fără să-ţi dai seama”, te-a „influenţat şi manipulat”. Preferabil era ca acesta să fie din propria familie, sau un prieten. Asta dovedea că „iubeşti Partidul” mai mult decât familia sau prietenii.

Nu mai continui cu descrierea acestei lumi demente. Mai ales pentru că a pus stăpânire foarte mult pe ţările cândva libere.
Şi nu, nu este o deviere de la subiect.
Cazul Brian Sims este exact o demonstraţie de Comunism aplicat!
Sau, altfel spus, de corectitudine politică aplicată!

De ce nu a fost Brian Sims pedepsit pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare, pentru hărţuire, pentru persecutarea unor oameni pe baza apartenenţei religioase, de gen şi de rasă, pentru instigarea la infracţiuni grave ş.a.m.d.? Pentru că el este corect politic, iar victimele sale nu sunt corecte politic! Simplu. Altfel spus, pentru că Statul Pennsylvania este dominat de gândirea şi doctrina comunistă.

Să detaliem?
Brian Sims, în afară de faptul că este funcţionar public mai este şi democrat (din păcate, astăzi democrat în SUA înseamnă aproape totdeauna comunist). Mai mult, este şi homosexual. Ca urmare, are imunitate politică. Perfect comunist! Comunismul plasează apartenenţa de grup atât de sus încât dă imunitate la încălcările de lege motivate ideologic (după linia Partidului, bineînţeles). În Comunismul din SUA (şi UE) apartenenţa lui Brian Sims crează o dublă privilegiere. Ca urmare, nu este pedepsit pentru ceea ce a făcut. Mai ales că victimele… 

Ei bine, victimele sale aparţin de felurite denominaţiuni creştine şi se rugau pentru mamele care fac avort şi pentru copiii ucişi prin avort. Toate acestea sunt crime pentru Comunism! Ca urmare, deşi însuşi funcţionarul public Brian Sims recunoaşte că ce fac victimele sale este perfect legal, conform moralei comuniste el le pedepseşte. Şi Statul Pennsylvania îl susţine!

Spre a înţelege mai bine lucrurile să presupunem că nişte creştini – catolici, protestanţi, ortodocşi etc. – ar merge la nişte homosexuali şi le-ar striga aceleaşi injurii, ar face aceleaşi gesturi şi ar posta pe Twitter aceleaşi mesaje ca Brian Sims. Este evident că ar avea de suportat îndată „presiunea legii”, un val de reacţii politice indignate, interdicţii pe Twitter etc., etc.

Ca o culme a ridicolului şi demenţei comuniste, să adăugăm o pagină din acţiunile lui Brian Sims! După ce hărţuieşte mai multe femei care se aflau în rugăciune lângă clinica de avorturi atacă un bărbat aflat acolo. Cu întrebarea „Ce te face să crezi că este treaba ta să le spui femeilor ce să facă cu trupurile lor?”. Asta după ce agresase mai multe femei pentru ceea ce făceau cu trupurile lor! Să reluăm! Brian Sims agresează mai multe femei pentru că erau, fizic, într-un loc în care el nu voia ca ele să fie – deşi aveau dreptul legal. Şi apoi întreabă pe un bărbat care era împreună cu acele femei „Ce te face să crezi că este treaba ta să le spui femeilor ce să facă cu trupurile lor?”! Păi pune-ţi întâi ţie această întrebare, Brian Sims! Că tocmai ai făcut asta! Aşa este logic!
Sau am putea vorbi de acuzaţiile de ură pe care acelaşi Brian Sims le aduce unor oameni care se roagă în linişte şi îi vorbesc frumos, în vreme ce el urlă, insultă, agresează, îndeamnă la punerea în primejdie a vieţilor acelor oameni. Cum să nu îşi dea seama, logic, de faptul că el este cel care urăşte?

Dar Comunismul este ilogic oricând şi oricum îi convine!
Pentru că primează corectitudinea politică, adică urmarea desăvârşită a liniei Partidului. Şi logica trebuie să i se supună sau să fie suprimată. 

Pretutindeni în SUA (ca şi în restul lumii!) ciuma comunistă se extinde.
Şi sub cele mai absurde pretexte Creştinii sunt persecutaţi. Sistematic.
Iar persecutorii sunt trataţi cu maximă blândeţe, dacă nu cumva sunt chiar recompensaţi.

Majoritatea, în întreaga lume, tace. Şi se asociază, prin tăcere, cu extinderea regimurilor de extremă stânga. Aşa cum s-a făcut înainte de Al doilea război mondial.
Doar că acum va fi mai rău.
Treziţi-vă! Încă se mai poate!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Aici sunt câteva surse despre videoclipul postat iniţial de Brian Sims, despre alte aspecte ale acţiunilor aceluiaşi, despre aşa-zisele scuze ale acestuia etc.

1 Ai boicotat Referendumul pentru familie (2018)? Tovarăşii îţi mulţumesc pentru contribuţia la impunerea Comunismului în România!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Trădarea şi Românii (II)

Mihai-Andrei Aldea10 comentarii

Începusem cu ceva timp în urmă un cuvânt despre trădare şi Români (aici). Continuăm cu discutarea „acuzaţiilor” aduse în această privinţă de către unii rasişti, fanatizaţi de o ură anti-românească absurdă şi preluaţi de etnofobii românofoni.

Una dintre cele mai răspândite şi absurde acuzaţii de trădare împotriva Românilor este legată de Cel de-al doilea război mondial. Mai exact, de schimbarea petrecută pe 23 August 1944, când dictatura regală a înlocuit prin lovitură de stat dictatura antonesciană. Dictatura regală a hotărât atunci încetarea unilaterală a luptelor cu Aliaţii – de fapt strict cu Uniunea Sovietică, singura putere aliată cu care aveam contact militar şi confruntare permanentă. Iar apoi a hotărât şi trecerea la luptă împotriva Axei (și pe fondul atacurilor date de trupele germane în încercarea de a prelua controlul asupra României).

Această „întoarcere a armelor” este socotită de propaganda anti-românească drept „trădare” şi drept exemplu şi dovadă a faptului că „Românii sunt trădători”.
Ce trebuie luat în seamă în această privinţă pentru a cunoaşte adevărul?

1) România era sub dictatură, în plin război, fără ca voinţa poporului înainte de război şi, apoi, în timpul războiului, să fi contat vreo clipă.
Nici Carol al II-lea, nici Antonescu, nici Mihai I nu au ţinut seama de voinţa populară. Orice opoziţie a fost reprimată cu o violenţă dementă; primii doi dictatori au practicat tortura, asasinarea fără judecată, expunerea cadavrelor în locuri publice – maidane, răscruci de drumuri, pieţe etc. -, violarea fetelor sau femeilor din opoziţie sau din familiile opozanţilor, jaful, trimiterea în linia întâi cu ordine de expunere a opozanţilor la focul inamic etc., etc.
Trebuie amintit aici faptul că aducerea lui Carol al II-lea – trădătorul ce dezertase în Primul război mondial – a fost hotărâtă (în 1930) de clasa politică, fără nicio consultare populară, şi a fost impusă de aceeaşi clasă politică minoritară, prin forţă, împotriva voinţei populare (care era alături de Regina Maria şi Mihai I şi împotriva trădătorului adus de trădătorii politicieni drept rege).
Mihai I, preluând puterea în plin război nici nu avea cum să consulte voinţa populară printr-un referendum sau ceva asemănător. Trupele germane din România destinate asigurării „fidelităţii” faţă de Berlin ar fi intervenit imediat. Ar fi putut exista o consultare cu reprezentanţii grupărilor largi (Legionari, Conservatori, Liberali etc.) dar nu a avut loc; Mihai I a preferat apelul la indivizi şi servicii secrete.
Ca urmare, în toate aceste situaţii, voinţa Românilor a fost sistematic încălcată, folosindu-se toate mijloacele de teroare şi persuasiune posibile spre a impune regimuri detestate de cetăţeni şi direcţii politice şi militare independente de voinţa poporului. A se imputa Românilor hotărârile dictatorilor – împotriva cărora se opuseseră cât şi cum au putut – ţine fie de neştiinţă crasă (dar arogantă), fie de ticăloşie, fie de lipsa patologică a discernământului.

2) Germania şi ceilalţi membri ai Axei – în afară de Japonia şi Finlanda – au acţionat trădător, agresiv şi criminal împotriva României. Dictatul de la Viena este un exemplu clar de mârşăvie fără margini şi este îndeajuns spre a justifica orice acţiune împotriva celor vinovaţi de impunerea lui. Sutele de mii de Români, sutele de mii de Evrei, sutele de mii de etnici ne-maghiari asasinaţi de Ungaria lui Horthy şi Germania lui Hitler în urma Dictatului de la Viena au fost şi sunt pe conştiinţa – foarte adânc ascunsă, dacă există – a coaliţiei tâlhăreşti care a realizat acest dictat.
Merită observat că şi în acest caz voinţa populară nu a contat în niciun fel, nu a existat nicio consultare populară din partea vreunuia dintre cei implicaţi. A existat numai o trădare cumplită din partea Germaniei – teoretic parteneră a României şi chiar prietenă, în fapt o trădătoare mizerabilă – şi o trădare şi mai urâtă din partea Italiei, „sora întru latinitate” care a susţinut Dictatul cu şi mai mare îndârjire şi răutate decât Germania hitleristă. Asemenea „aliaţi” merită un cuţit în spate în orice clipă. Doar că acest „cuţit în spate” nu l-au primit de la Români! L-au primit chiar de la cei pe care i-au susţinut împotriva Românilor, de la gruparea de politicieni şi agenţi secreţi pe care chiar ei au sprijinit-o în conducerea dictatorială a României! Altfel spus, promovând trădători au fost trădaţi… Nu din voia Românilor, nu prin acţiunea Românilor, ci prin acţiunea „oamenilor lor”…
Este hazliu, dacă nu tragic, să constaţi că încă în noiembrie 1940 Camera Comunelor (Anglia) lua la cunoştinţă că cei care „conduceau România” „nu se mai aflau în controlul deplin asupra propriei lor ţări şi a politicii lor externe„, ci sub autoritate germană; dar să vezi, totodată, că unii încă învinuiesc pentru ceea ce s-a întâmplat nu respectivii politicieni, nu autorităţile străine care impuneau politicienilor, ci… poporul! Românii, care nu au fost consultaţi, Românii, cărora li s-a încălcat voinţa prin forţă, Românii, care au dat mii şi mii de victime luptând împotriva dictaturilor, Românii, ca popor, sunt „vinovaţii” de ceea ce hotăra dictatura! Asta deşi Germania şi ceilalţi membri ai Axei au fost la fel de anti-români ca şi U.R.S.S., iar România şi Românii au fost prinşi între nişte bestii la fel de inumane, la fel de duşmănoase. Asta deşi hotărârile de alianţă sau ieşire din alianţă nu au fost luate de Români, ci de dictatori…

3) În afară de trădarea României de către Germania şi Italia înainte de intrarea României în război – o trădare ce, se pare, nu deranjează deloc pe denigratorii Românilor – au urmat alte trădări, sistematice, repetate, în timpul luptelor. Adică într-una dintre cele mai ruşinoase împrejurări pentru un aliat.
Pe scurt, Hitler – să nu mai amintim de Mussolini – şi-a încălcat sistematic angajamentele faţă de Români. De la cele privitoare la starea Românilor din Ungaria şi garantarea drepturilor lor de către Germania şi până la cele privitoare la furnizarea de armament greu german Românilor (plătit, bineînţeles, de către Români).
Din acest ultim punct de vedere trebuie să subliniem că de sute de ori ofiţerii români şi conducerea lui Antonescu au cerut Germaniei îndeplinirea obligaţiilor asumate (inclusiv prin mai multe angajamente scrise). Cu toate acestea în foarte multe lupte esenţiale Românii au luptat împotriva blindatelor şi tancurilor sovietice doar cu armament individual, „buchetele de grenade” fiind singurul armament antitanc. Bineînţeles, ineficient pentru tancurile grele şi super-grele…
În luptele de la Stalingrad, Cotul Donului şi Stepa Calmucă au fost implicate trupe române cu peste 250.000 (două sute cincizeci de mii) de soldaţi. Au avut ca sprijin o divizie românească de „blindate” – foarte slabe faţă de cele germane (consecinţa „Afacerii Skoda” şi a altora asemenea) – şi Divizia 22 de tancuri germană, unite în „Corpul 48 blindat german”.
Adică singurele forţe blindate pe un front românesc de cca. 450 (patru sute cincizeci!!!) de kilometri erau de fapt la dispoziţia trupelor germane „învecinate”!
Din nou Românii se apărau de tancurile sovietice cu grenade!
Mai mult, Germania a impus existenţa unui sistem unic de transport, cel german, astfel încât Armata Română era obligată să-şi expedieze efectele militare doar prin intermediul Germanilor. Evident, în cel mai bun caz transporturile româneşti erau tratate ca lipsite de prioritate, deşi adesea întârziau enorm sau nici nu ajungeau la trupe. Ca urmare, Românii au fost lipsiţi de echipament de iarnă la un nivel mult mai mare (mai rău) decât acela – atât de cumplit descris – al lipsei din cadrul trupelor germane. Cei aproape un sfert de milion de osaşi român erau îmbrăcaţi în plină iarnă scitică în echipament de vară, înarmaţi cu puşti şi grenade, lipsiţi de artilerie anti-tanc, de tancuri şi alte mijloace de apărare împotriva tancurilor sovietice (precum minele anti-tanc, de pildă).
Nesfârşitele cereri de armament anti-tanc, de echipament, de acceptare a trecerii transporturilor româneşti prin teritoriul controlat de Germani au fost sistematic respinse.
În urma acestei trădări sistematice a Românilor din partea „aliaţilor” Germani, în noiembrie 1942 doar Armata a 3-a românească a avut de îndurat lovitura Armatelor 5 şi 21 tancuri (sovietice). În faţa unui număr de peste 1.000 tancuri sovietice, multe fiind tancuri grele, imposibil de oprit fără armament greu, Românii erau siliţi – de „aliaţii” Germani – să lupte cu puşca, mitraliera şi grenada.
Trebuie subliniat aici eroismul total al Românilor, recunoscut şi de sovieticii care i-au înfruntat, dar şi faptul că nu exista nicio şansă pe termen lung.
Pe scurt, ca urmare a trădărilor sistematice germane, Românii au pierdut aproape 160.000 (o sută şaizeci de mii) de ostaşi!

*

Nu au fost, acestea, ultimele trădări germane din timpul Celui de-al doilea război mondial faţă de România. Dar nici nu este nevoie – pentru un om logic şi cinstit – să le înşirăm pe toate, spre a se constata existenţa şi adâncimea lor.
Motive pentru aceste trădări – pretexte, scuze etc. – se pot găsi.
Deşi poate să pară neaşteptat, nu am înfăţişat aici aceste pagini de trădare spre a reproşa ceva Germaniei: şi-a urmat interesul, aşa cum a crezut ea; este ceea ce face orice ţară şi orice putere (politică, militară). Unii cred că interesul suprem este onoarea, alţii au alte interese; este alegerea lor.
Mai mult, rolul bancherilor în defecţiunea sistemului militar german – inclusiv la nivel de aprovizionare – este încă departe de a fi lămurit; ceea ce ar putea, eventual, oferi o oarecare circumstanţă atenuată pentru o parte din trădările germane faţă de România în timpul Celui de-al doilea război mondial. Nu ne-am propus luminarea acestor aspecte, sau a altora asemănătoare.
Ceea ce am vrut să subliniem prin aceste pagini este neruşinarea totală (sau aroganta neştiinţă) a celor care îi învinuiesc pe Români de trădare în urma evenimentelor din 23 August 1944, cu toate că:
– ruperea României în bucăţi s-a făcut prin trădarea repetată a Germaniei;
– ruperea României în bucăţi s-a făcut fără consultarea populaţiei;
– Românii s-au aflat din 1930 până după 1989 sub dictatură (făţişă sau mascată), fiind puşi în imposibilitatea de a se conduce după propria voinţă (dictaturile datorându-se inclusiv Germaniei şi U.R.S.S.);
– evenimentele din 23 August 1944 şi de după au fost hotărâte nu de către Români, ci de câteva persoane ce au dictat cursul evenimentelor, profitând de situaţia cumplită în care se găseau poporul şi ţara.

Pentru orice om logic faptele sunt clare.
Trădare a existat: din partea Germaniei, a Italiei, a U.R.S.S., din partea agenţilor ce preluaseră puterea în România etc.
Doar poporul, Românii simpli, nu pot fi acuzaţi, ca întreg, de trădare, în niciuna dintre aceste situaţii.
Este şi pricina pentru care, printr-o tipică justiţie supra-omenească, după 1944 România recapătă nordul Transilvaniei, iar Maramureşul, sudul Bucovinei şi Basarabia nu sunt integral integrate în Ucraina Sovietică, aşa cum îşi dorea aceasta şi fusese plănuit iniţial… Dar acesta este alt capitol al Istoriei.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă