Recenzie de Alexandra Ioana la „Prin coline şi neguri” (partea a III-a din DSV)

Volumul trei debutează cu drumul făcut de eroii noștrii și însoțitorii lor spre Tărâmul Uriașilor.
Zâne, pitici vechi și pitici mici – iutaci, cerbi înstelați, păsări de foc. Toate aceste ființe superbe, desprinse parcă din basme, li se arată eroilor noștrii în drumul lor, lăsându-i cu gura căscată în fața frumuseții, inocenței și înțelepciunii acestor creaturi pe care, deunăzi, le credeau a fi născociri. Însă pe drumul spre Vozia totul este posibil, așa-i?
IMG_20171217_164827.jpg
A se vedea şi recenziile aceleiaşi autoare la Cei trei şi Pădurea cea Mare şi, respectiv, Cei trei şi luptele Deralei

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă