Etichetă: Libertatea

Despre libertate, alegeri, urmări

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Despre libertate, alegeri, urmări

Libertatea este de două feluri: libertatea de alegere și lipsa roadelor alegerilor.
Libertatea de alegere este, în fapt, o putere: puterea de a alege dintre mai multe căi de gândire, vorbire, făptuire.
Lipsa roadelor alegerii este, de fapt, o încercare de fugă față de urmările nedorite ale alegerilor.

Lupta omului de astăzi pentru „libertate” este rar, și tot mai rar, o luptă pentru libertatea de alegere. Atât statele – care sunt alcătuite de și din oameni – cât și persoanele urăsc orice alegere a altuia care nu le place. Fenomenul se manifestă cu multă putere chiar și – sau în primul rând la – marii susținători ai libertății. Există volume întregi de justificări ale ”nevoii” de a nu exista urmări ale alegerilor.
Iar izvorul acestei uri este fuga de urmările nedorite ale alegerilor (fie că sunt proprii sau, cu atât mai mult, ale altora).

Cei care fug de urmările nedorite ale alegerilor mărturisesc prin aceasta, dincolo de lașitate sau iresponsabilitate, conștiința răului pe care îl aleg, dar mai ales faptul că sunt sclavi. Sunt sclavii fricii, sclavii mândriei, sclavii propriei răutăți etc.
Chipul cel mai vechi al fugii de urmările alegerilor sunt Satana și dracii lui.
Dar toți avem înclinarea, mai slabă sau mai puternică, de a fugi de urmările alegerilor dacă nu ne plac. Totuși, aceste urmări și/sau legile care le aduc sunt, natural, o cale de apărare și îndreptare: și pentru noi, și pentru lume.

O pildă mai ușor de înțeles este gravitația: alegerea de a încerca să zbori fără să ai cu ce (aripi, balon, planor, avion etc.) duce la căderi (prăbușiri); dar fără gravitație viața pe pământ nu este cu putință (exceptând câteva microorganisme).
Dar, desigur, omul și-ar dori ca gravitația să existe pentru alții sau altele, iar el să o poată încălca oricând. Adică să zboare „liber”. Altfel spus, vrea o libertate de alegere cu lipsa roadelor alegerii (aici ar fi căderea sau, respectiv, cheltuielile uriașe pentru zbor).
Dar ce s-ar întâmpla dacă această dorință ar deveni fapt?
La câte răutăți fac oamenii, dacă ar fi putut să zboare de la început ori era de mult distrusă planeta, ori și omenirea ar fi dispărut. Războaiele și distrugerile umane au fost mărginite prin greutatea mișcărilor (de trupe, utilaje, mărfuri etc.). Dacă oamenii ar fi putut zbura „liber” ar fi nimicit pădurile și pășunile, păsările și vietățile „exotice”, ar fi răvășit planeta de mii și mii de ori mai mult decât a făcut-o. Și și-ar fi făcut unii altora atâtea răutăți cât nu se poate spune!
După cum se poate vedea, urmările aduse de încălcarea sau ocolirea gravitației sunt o cale de apărare și îndreptare. Și pentru noi, și pentru lume.

Aceasta pentru că este vorba despre un fenomen natural.

În societățile umane, însă, alături de rânduieli naturale apar și alte rânduieli, ne-naturale, care de cele mai multe ori sunt perversități sau auto-distrugeri.

În această privință – a auto-distrugerii – sunt mulți care pretind că face parte din libertatea de alegere. Dar nu este așa. Căci orice om are, natural, instinctul de a-l opri pe cel care își face rău singur. Iar actul de a privi fără tresărire sau chiar cu plăcere la cei care își facă rău singuri răi este universal cunoscut ca fiind un lucru rău. Așa a fost și este încadrat în toate lucrările de psihologie și psihiatrie ale lumii. Însă, iată, în zilele noastre sunt foarte mulți criminali de profesie, care fac rău sistematic, pe bani, copiilor, tinerilor și adulților: cei care ucid pruncii încă nenăscuți, cei care practică eutanasia, cei care practică mutilarea oamenilor (inclusiv a copiilor și adolescenților) sub felurite pretexte absurde etc. Iar această practică nu este cu totul nouă – chiar dacă este nouă ca mărime –, căci multe triburi și societăți au avut rânduieli absurde. La Grecii antici tinerii erau siliți să facă sex cu bărbații îndrumători (efebia), la Maiași se legau capetele copiilor ca să fie deformate, să fie alungite, la unele triburi africane se practică lungirea patologică a gâturilor femeilor, în China s-a practicat mutilarea picioarelor femeilor (ca să aibă „picioare (cât mai) mici”) etc.
Există, prin urmare, o lungă tradiție omenească (sau omenesc-drăcească) a acțiunilor auto-distructive și distructive, trupești și sufletești; „în numele libertății”.
Și cel mai mult urăsc cei care fac asemenea alegeri roadele sau urmările sau consecințele.

De pildă, ucigașii de copii nenăscuți urăsc să fie numiți ucigași. Femeile care își ucid copiii în propriu pântece urăsc să li se spună că și-au omorât copiii. Chirurgii inumani care mutilează adulți, ba chiar copii și tineri sub pretexte moderne 100% politice și 100% neștiințifice urăsc să fie numiți criminali și/sau mutilatori. Etc., etc.
Iar această fugă de urmări, această fugă de răspundere, se face, mereu tot „în numele libertății”.

De pildă, mulți oameni care pretind că apără libertatea, că sunt susținători ai libertății, atacă și chiar urăsc scutirea de taxe/impozite pentru cei care fac copii.

Susținerea societății, materială și spirituală, pentru cei care fac copii, mai ales mulți, este o constantă umană. Și asta pentru că cei care fac copii (a) asigură prin ei viitorul societății și (b) își asumă o sarcină (inclusiv financiară) mult mai mare decât cei care nu au copii. Prin urmare, susținerea de către cei fără copii a celor care au copii este o datorie socială absolut naturală. Singurele societăți care abandonează susținerea nașterii și creșterii copiilor sunt societățile adânc bolnave, aflate în pragul distrugerii. Distrugerea fiind roada alegerii de a disprețui copiii. Căci, oricât ar încerca cineva să ascundă asta sub preș, copiii sunt cea mai mare comoară a unei comunități. Pentru că fără copii nu există viitor.

În cazul refuzului de a ajuta pe cei care au copii – în primul rând prin taxe – avem de-a face cu un act adânc irațional: omul vrea să ducă o viață mai ușoară, cu mai puține griji, răspunderi, datorii, dar fără să plătească nimic pentru această alegere. Deși toate avantajele sociale pe care le are se datorează în primul rând și într-o măsură covârșitoare celor care au ales (în trecut și astăzi) să aibă copii. Fără de care nu ar mai exista însăși societatea în care vrea acel om viața ușoară. Le datorează asta, dar nu vrea să îi susțină prin nimic.

Aceasta nu este libertate de alegere, ci este halucinanta și demonica fugă de roadele (urmările) alegerilor.

Unii au poreclit scutirea de taxe/impozite pentru părinți „taxă pe infertilitate”. Denumirea e bine aleasă pentru propaganda iresponsabilității și (auto-)victimizare, dar este total străină adevărului. Adică este o minciună bine spusă.
Pentru că orice persoană infertilă poate să aibă familie și copii dacă vrea. Am cunoscut multe familii care, în lipsa capacității de reproducere, iar unele chiar și având această capacitate, au ales să înfieze. Prin urmare, nu infertilitatea oprește pe cineva să aibă copii: este o alegere liberă, personală, și cu urmări clare. De pildă, cel care alege asta, o să fie singur la bătrânețe, va muri singur și va trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru alegerea sa. La fel, trebuie să susțină familiile cu copii, fără de care societatea – de care el depinde! – s-ar prăbuși.

Desigur, în acest cuvânt am lăsat deoparte „argumentul” preferat al celor care fug de răspundere: excepțiile.
Căci excepțiile sunt iubite și căutate pentru toți cei care vor „libertatea” de a nu avea roadele alegerilor dacă nu le plac. Așa fac și cei care susțin uciderea pruncilor nenăscuți, și cei care susțin „dreptul” la desfrânări și perversiuni sexuale, și cei care susțin înlăturarea scutirilor pentru cei cu copii etc., etc.
Doar că excepțiile nu sunt argumente pentru combaterea regulii, ci sunt cel mult argumente pentru nuanțarea ei. Și aici ne-am ocupat de reguli, care sunt practic necunoscute.

Iar aici ajungem la ceea ce este de fapt începutul, adică legătura dintre libertate și bine.
Căci fuga de urmările alegerilor vine mai ales din faptul că oamenii aleg sistematic răul. Și vor, oricât rău au făcut, să nu răspundă pentru el. În niciun fel.

Doar că libertatea de a alege răul există doar până când răul pune stăpânire pe om. Iar fuga de răspundere, de urmările alegerilor rele, accelerează mult procesul de înstăpânire a răului în om. Aceasta și pentru că sistematic fuga de urmările alegerilor împovărează ori înrăutățește societatea. Căci urmările există, dar, prin fugă, sunt împărțite (redistribuite) celorlalți, fie și în parte.

Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Adevărata libertate este iubirea adevărată.

Libertate, comunism… gânduri

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

București 2017. Stau la un rând interminabil…

Tot spuneați de “binefacerile” comunismului în alte postări. Sunt născut în 1985 și am prins destul de puțin din acea perioadă. Ce îmi amintesc viu sunt cozile. Care au continuat și în timpul lui Iliescu. (Într-adevăr, în ’90 nu mai erau cartele și marfa era mai multă dar și mai scumpă.) În mod tragicomic cred că există și o parte bună în acele cozi: ne-au antrenat răbdarea. Dacă te certai cu vecinul de coadă la pâine nu îți folosea la nimic. Când însă un vecin de bloc îți dădea pontul că “au adus ulei în ’40 și margarină la Feroviaru’” te bucurai.

“Babele” care azi înregistrează record peste record la “pupat moaște” au stat mai întâi la acele cozi.

Acum, la rândul la care stau, este un “moș” care povestește cum a supraviețuit familia lui când americanii au bombardat Bucureștiul în Al Doilea Război Mondial:
“Lu’ unchi’meu i-au zis vecinii: «Ascunde-te în beci că trec avioanele!» Dar el s-a pus undeva lângă o magazie. Și când a căzut un obuz la el în curte … nu-și mai amintește nimic decât că s-a trezit 20m mai încolo. Cartierul nostru era undeva lângă Gara de Nord. Toate casele au fost distruse. Toți cei care s-au ascuns în beciuri au murit.”
Alături de el o … “babă” ceva mai tânără. Fusese golancă în Piața Universității. Acum este cu fiica ei adolescentă la acest rând pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Eu tac și ascult… mi s-a făcut pielea de găină.

[…]
Ajung cu rândul în Palatul Regal și mă apropii încet încet de Sala Tronului. Sunt într-o altă Românie. În Regatul României. Adevărații români sunt cei ale căror povești de viață le-am auzit adineaori. Avem un rege. Iar regele se mai numește și 𝐬𝐮𝐯𝐞𝐫𝐚𝐧.
Ajung în fața sicriului Regelui și îmi dau seama că nu știu ce trebuie să fac… Este prima dată când mă aflu în fața unui suveran. Eu m-am născut într-o republică bolșevică în care nu avem așa ceva. Avem doar politicieni libidinoși. Dumnezeu să-l odihnească!*

Postarea dvs. mi-a amintit de Piața Universității. Și de momentele acestea pe care le-am trăit.

Și mi-a amintit că sunt viu.

Alexandru Miron,
27-I-2024

P.S. Acest text a fost postat drept comentariu la rândurile despre cântecul Libertate de Al Bano și Romina Power.

Suferințele AUR, Constituția României și visul libertății de gândire și exprimare

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Comunismul muncește și luptă de câteva secole spre a construi omul nou.

Printre altele, acest om nou este caracterizat prin ura față de cei care sunt altfel, care gândesc altfel. Totul în numele toleranței! (Așa cum nesfârșita incitare de și la violență armată a Comuniștilor se numea „luptă pentru pace”!)

Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu Partidul AUR, aflat sub prigoana directă a clasei politice pe motiv de exprimare liberă, este o demonstrație perfectă a Comunismului instituționalizat!

Constituția României pretinde că

România este patria comună a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. (Art. 4, pct. (2))

de asemenea, pretinde că

Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertaea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (Art. 29, pct. (1))

și că

Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. (Art. 29, pct. (2))

mai pretinde Constituția României și că

Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (Art. 30, pct. (1))

Cenzura de orice fel este interzisă. (Art. 30, pct. (2))

Dar, chiar Constituția României limitează (violează, am putea spune) aceste drepturi „inviolabile”, tot în Art. 30, la punctele (6) și (7), introducând cenzura, astfel

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

În Ferma animalelor, creația lui Orwell, Comuniștii – simbolizați prin noua conducere a fermei – adaugă la principiul

Toate animalele sunt egale

o mică precizare

dar unele animale sunt mai egale decât altele.

Ceea ce au făcut Năstase, Iorgovan și ceilalți autori comuniști ai Constituției prin precizările de la punctele (6) și (7) ale Articolului 30.

Ce înseamnă demnitatea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă onoarea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30 al Constituției României?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă prejudicierea vieții particulare, menționată în același loc?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă dreptul la propria imagine, tot de acolo?

Ce vrea legiuitorul!

Altfel spus, într-un singur punct din Articolul 30 părinții Constituției dau legiuitorului patru instrumente prin care să anuleze „inviolabilitatea libertății de exprimare” din pct. (1) al aceluiași articol! Patru, nu unul singur!

La fel putem atrage atenția asupra întrebării esențiale ce înseamnă? pentru termeni esențiali de la pct. (7)!

Este critica răspândirii perversiunilor în România o „defăimare a țării”?

Este critica corupției instituționale, a prezenței masive a infractorilor în Parlament și Guvern, sau a slugărniciei politicienilor față de străini „defăimări ale țării”?

Este un eventual îndemn la război pentru eliberarea teritoriilor românești ocupate, sau pentru apărarea Românilor persecutați de alte țări, un „îndemn la război de agresiune”?

Este critica față de abuzurile unor organizații etnice, sau cu tentă etnică, „îndemn la ură națională” sau „incitare la discriminare”?

La toate aceste întrebări – și multe altele identice – există un singur răspuns:

Cum vrea cheful legiuitorului.

Legiuitor care poate să fie Parlamentul – da, cel dominat de corupție –, Guvernul – cel pe care imensa majoritate a populației îl socotește un jeg –, Arafat sau alt individ ce controlează politicul.

Pe scurt, însăși Constituția României deschide larg numeroase porți pentru ca dreptul la gândire, la opinie, la credință și la exprimare să fie sugrumat de clasa politică.

Ceea ce așteptăm de la o adevărată opoziție care ar ajunge la putere este în primul rând revizuirea Constituției pentru ca libertatea gândirii, libertatea cuvântului, libertatea de conștiință, libertatea de exprimare să fie reale. Adică într-adevăr inviolabile.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Jurnal COVID-19. Alte manipulări comuniste

Mihai-Andrei Aldea8 comentarii

Tabel 2 Gautret et al 2020
Tabelul 2 din raportul oficial privind tratamentul COVID-19 cu hidroxiclorochină şi azitromicină (Gautret et al. 2020)

După ce am amintit unele manipulări prin care unii încearcă să profite de pe urma COVID-19, astăzi revin cu o foarte interesantă campanie de presă… de manipulare.

De ce spun „campanie de presă”?
Pentru că un şir de organe mass-media a prezentat aceleaşi sintagme mincinoase şi manipulatoare. Deci nu a fost doar un caz, nu au fost două. Au fost mai multe.
De ce spun „de manipulare”?
Pentru că, după cum se va vedea, s-au făcut eforturi mari spre a induce două idei false în mintea cititorilor.

Astfel, pe ziare.com apare un titlu zguduitor: „Un american a murit după ce a încercat să se trateze cu „medicamentul minune” promovat de Trump pentru COVID-19„. Dă ca sursă CNN. Link-ul duce către un articol foarte diferit de varianta de pe ziare.com (şi m.ziare.com).

Pe Digi24 un titlu asemănător spune „Un american a murit după ce s-a tratat cu clorochină, tratament promovat de Donald Trump împotriva COVID-19„. Pretinde că sursele ar fi Reuters şi Agerpres. Pentru Reuters nu există link, pentru Agerpres link-ul este cel al site-ului, nu cel al articolului Agerpres. Textul Agerpres infirmă titlul articolului. Link-ul către Reuters lipseşte probabil pentru că „Editor web: A.P.” sau cine a produs textul a făcut o traducere directă din articolul Reuters. Articol ce nu are, de fapt, legătură cu titlul.

Pe Mediafax găsim, cutremurător, ca titlu al pozei articolului „COVID-19. Un bărbat a murit încercând să se trateze cu „medicamentul minune” promovat de Donald Trump pentru COVID-19„. Esenţial pentru faptul că manipularea este conştientă, titlul articolului pe pagina Mediafax spune, totuşi, ceva foarte diferit: „COVID-19. Un bărbat a murit după ce a înghiţit o substanţă folosită la curăţirea acvariilor ce conţinea şi fosfat de clorochină„. Ţineţi minte şi acest titlu corect, dar şi faptul că titlul de internet al articolului, adică cel care apare în baza de navigare şi pe primul loc în motoarele de căutare este, citez „barbat-mort-clorochina-medicament-indicat-donald-trump-remediu-coronavirus„.
Ca sursă este indicat un articol din Independent…

Pe Libertatea, iarăşi, citim în titlu „Bărbat mort după ce a luat fosfat de clorochină, medicamentul indicat de Donald Trump drept posibil remediu pentru coronavirus„. Pretinde ca sursă CNN. Cu toate acestea, autorul textului (îşi zice Cristian Otopeanu) dă ca prim link unul către Forbes. Şi acest titlu este o minciună fără legătură cu conţinutul articolelor-sursă.

Sunt multe alte publicaţii online zis româneşti care au titluri asemănătoare.
Unele au neruşinarea să pretindă că ceea ce au luat soţii americani – dintre care bărbatul a murit, femeia trăieşte – ar fi chiar tratamentul prezentat de Preşedintele Statelor Unite ale Americii.
Dintre toate materialele pe care le-am parcurs, niciun titlu nu are legătură cu sursele citate. Şi, cu rare excepţii, nu au legătură cu ce conţine articolul. 

Voi preciza în primul rând faptul că deontologia jurnalistică cere ca o informare corectă să fie făcută din trei surse independente. Niciuna dintre publicaţiile consultate de mine pe acest subiect nu a facut aşa ceva. În cel mai bun caz există două surse.
Deontologia jurnalistică cere audierea tuturor părţilor aflate în contradictoriu şi o prezentare obiectivă a punctelor de vedere ale acestora. Niciuna dintre publicaţiile „româneşti” consultate de mine nu a făcut aşa ceva. Unele, totuşi, au prezentat şi punctul de vedere la lui Raoult Didier. În treacăt sau chiar ironic.
În sfârşit, deontologia jurnalistică cere ca titlul să reflexte esenţa textului. În cazurile analizate de mine s-au folosit titlurile – fie al articolului, fie al fotografiei expuse, fie a paginii virtuale – spre a sugera altceva decât prezintă conţinutul.

Imensa majoritate a surselor externe citate spun, sintetic exprimat, următorul lucru: „Un bărbat din Arizona şi soţia lui, după ce au citit postarea lui Donald Trump despre tratamentul cu clorochină şi azitromicină, au ingerat substanţa de curăţire a acvariului deoarece conţinea şi fosfat de clorochină, crezând că este echivalentă cu tratamentul cu clorochină şi azitromicină.„. 

Adaug faptul esenţial – ascuns de marea majoritate a presei – că pe toate bidoanele de soluţie de curăţat acvariile ce conţin fosfat de clorochină şi pe toate pachetele cu pastile de curăţat acvariile ce conţin fosfat de clorochină scrie „Otrăvitor” şi „A nu se înghiţi„.
Mai adaug şi faptul evident că hidroxiclorochina şi fosfatul de clorochină sunt substanţe diferite, aşa cum toluenul şi (tri)nitrotoluenul sunt substanţe diferite.

Niciuna dintre sursele citate nu pretinde că Donald Trump ar fi recomandat fosfatul de clorochină drept tratament sau medicament. Nici CNN, nici Agerpres, nici Reuters, nici Independent, nici măcar Forbes. (Vom vedea îndată de ce „nici măcar”.) De ce nu pretind aşa ceva? Pentru că ar risca o foarte dureroasă condamnare pentru calomnie şi dezinformare.

Singura sursă dintre cele amintite aici care practică o încercare directă de manipulare a cititorilor este Tara Haelle, autoarea articolului din Forbes. O să arăt puţin felul în care se încearcă manipularea şi falsul ruşinos făcut de autoare şi girat de Forbes (oricum, însă, mult mai mic faţă de mizerabilele manevre ale publicaţiilor amintite mai sus).

Astfel, după ce aminteşte de declaraţiile lui Donald Trump despre tratarea COVID-19 cu hidroxiclorină şi azitromicină, autoarea continuă citând afirmaţia acestuia despre respectivul tratament „Partea frumoasă este că a fost folosit de multă vreme, aşa că ştim că dacă nu va funcţiona aşa cum ne aşteptăm nu va ucide pe nimeni.„.
După care autoarea îi răspunde în articol „Doar că tocmai a făcut-o!„. Şi continuă cu acest caz al americanului ce a băut lichidul de curăţat acvariul!
Adică Tara Haelle şi Forbes pretind că bărbatul care s-a otrăvit cu soluţie de curăţat acvariile a fost omorât de tratamentul cu hidroxiclorochină şi azitromicină… pe care acesta nu l-a luat!

Această manipulare a Forbes, structură mediatică înfiinţată şi condusă de un rival politic al lui Donald Trump, a fost amplificată exponenţial în România.
De ce?
Sunt două motive:
⇒ Ura Comuniştilor faţă de Donald Trump (om de dreapta ce a avut un succes uriaş în ridicarea SUA din groapa în care aduseseră Liberalii). Mass-media comunistă din Republica România a făcut constant eforturi uriaşe în a-l prezenta pe Donald Trump în cea mai proastă lumină.
⇒ Dorinţa de a îngropa tratamentul cu hidroxiclorochină şi azitromicină. Dacă acesta se dovedeşte eficient pe scară largă, afaceri de miliarde de dolari cu vaccinul anti-COVID-19 cad. Deci…

Desigur, nu voi spune că există şi dorinţa de a susţine dictatura deja instalată pe întreaga planetă, dictatură ce se prăbuşeşte dacă tratamentul anti-COVID-19 se generalizează şi criza încetează. O asemenea dorinţă şi purtare sunt mult prea inumane spre a putea fi adevărate, nu-i aşa?

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă