Etichetă: genocid

Veganismul – salvare sau genocid?

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Biserica lui Dumnezeu a muncit și luptat dintotdeauna pentru armonie sau, cum se mai numea în trecut, simfonie (symphonia). În limba română veche noțiunea era cuprinsă în cuvinte și expresii precum pace, bună-înțelegere, bine, bună-rânduială, rânduială etc. Pe scurt, este vorba despre împreună lucrarea, în Bine și spre Bine, a tuturor lucrurilor care există. Un ideal ce pare de neatins, de vreme ce Răul există și macină lumea, lucrând nimicirea.

Însă Biserica a știut totdeauna deosebirea dintre ideal și starea de acum. De aceea ni se spune, de nenumărate ori, puneți început bun. Căci răul trebuie lăsat în urmă, iar ochii ațintiți către idealul Binelui spre care urcăm.

În lumea de astăzi, atât de plină de tulburare, există multe frici și chiar panici – de obicei întreținute cu grijă și iscusință de anume puteri, mai mult sau mai puțin văzute.

Printre aceste frici se numără schimbarea climei și lipsa hranei.

Fenomene despre care ni se spune, de mii de mii de ori și în mii și mii de feluri, că duc la o catastrofă uriașă, care va nimici o (foarte) mare parte din omenire. Voi trece aici peste dizarmonia dintre dorința clar exprimată de aceeași grijulii ai planetei de a scădea populația planetei și, respectiv, pretinsa lor teamă de scăderea populației planetei.

Mă voi opri însă, după porunca lui Dumnezeu1, la una dintre „soluțiile salvatoare” venite de la aceleași surse. O „soluție salvatoare” promovată din ce în ce mai masiv de mass-media, și pentru care se vine și cu argumente preluate din viața și scrierile Bisericii: vegetarianismul și, mai ales, veganismul. Dar ce sunt acestea?

Drept „soluții salvatoare pentru schimbările climatice și criza alimentelor”, definițiile sunt

vegetarianism = sistem alimentar predominant vegetal, folosind uneori și produse de origine animală precum ouă, lapte, miere, dar niciodată carne.

veganism = sistem alimentar exclusiv vegetal.

Propaganda spune că vegetarianismul, dar mai ales veganismul, sunt mai sănătoase decât regimul omnivor și mult mai ecologice.

În eseul de față voi consemna câteva observații istorice, etnologice, teologice, ecologice, zoologice etc. în ceea ce privește cultivarea plantelor în paralel cu creșterea animalelor, precum și alte elemente conexe. Ca să vedem în ce măsură vegetarianismul și mai ales veganismul

  • sunt creștine
  • sunt ecologice
  • rezolvă problema schimbărilor climatice și crizei alimentare

Trăirea creștină

În Biserică există numeroși sfinți vestiți pentru postire – adică pentru o alimentație dinadins săracă. Mai mult, Biserica are vreme de post, care cuprinde patru (două) posturi mari2 și zilele de miercuri și vineri în restul anului. De asemenea, există și posturi proprii, care țin de anumite cereri, făgăduințe, mulțumiri etc. făcute de un Creștin lui Dumnezeu.

Se poate aminti că postul bisericesc nu a fost și nu este totdeauna vegan: sunt locuri în care postul s-a ținut totdeauna cu mâncarea de fructe de mare (vietăți acvatice fără sânge roșu), de insecte (precum lăcuste sau greieri), sau chiar de pește (în părțile foarte reci ale Ortodoxiei). De asemenea, sunt zile de harți, adică zile în care se dezleagă, în post, la unele alimente – de obicei la pește.

Pe de altă parte, sunt populații creștine care au ținut din vechime un post vegan sau chiar și mai aspru: călugării, multe ramuri ale Românimii, unii Copți și Etiopieni etc. Dar trebuie subliniat aici un fapt esențial:

Biserica nu a cerut și nu a declarat veganismul ca normă creștină sau ideal creștin.

Este un fapt esențial, care este sistematic ocolit de către cei care pretind că veganismul este de fapt starea firească a omului, și din punct de vedere creștin.

Se citează, în această privință, faptul că în Rai, înainte de Cădere, omul era cel puțin vegetarian, dacă nu vegan:

A zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană.” (Facerea 1.29-30)

Ceea ce ascund – sau uită – propagandiștii ce folosesc acest citat este faptul că starea omului în Rai era profund diferită de cea a omului după Cădere.

Este adevărat că omul avea atunci ca hrană doar vegetalele, dar, totodată, omul nu suferea de frig sau arșiță, toate vietățile i se supuneau, nu existau emoțiile și munca de după Cădere, nu existau animale carnivore, nu existau paraziți, oamenii umblau în pielea goală fără să aibă gânduri erotice (și cu atât mai puțin perverse) etc.

În schimb, după Cădere, Adam și Eva îi vor avea pe Cain și Abel.

Și, lămuritor pentru cine vrea să afle adevărul, pe când Cain era lucrător al pământului, Abel era crescător de oi.

Dintr-o dată, avem o hrănire vegetariană și chiar omnivoră – după cum se vede mai departe în Biblie.

Mai mult, Dumnezeu Însuși poruncește omului să mănânce și carne:

Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi. (Facerea 9.3-4)

Acest pasaj este combătut – ca și cum ar avea logică să Îl combați pe Dumnezeu! – de propagandiștii vegani „creștini” sub pretextul: Dumnezeu a zis asta pentru că omul decăzuse, dar nu e normal așa.

Istoria Bisericii dă acestui sofism următorul răspuns:

Dacă tu te poți ridica la o stare în care să trăiești sănătos mâncând vegetarian sau vegan, foarte bine, dar nu sili pe nimeni la aceasta!

Într-adevăr, Sfântul Antonie cel Mare a trăit peste o sută de ani mâncând numai pâine cu apă; dar nu a silit pe nimeni să trăiască asemenea lui.
Sunt sfinți păscători, cum li s-a spus, ce mâncau numai ierburi, asemenea cerbilor; dar nu au silit pe nimeni să facă la fel.
Sunt sfinți ce au postit zeci de ani mâncând numai grăunțe de grâu sau secară, de orz sau ovăz; dar nu au pus pe nimeni să facă precum ei.
Astăzi Biserica are mânăstiri în care nu se mănâncă niciodată carne, ba chiar și unele în care nu se mănâncă nici ouă, nici lapte, nici pește… Dar niciodată Biserica nu a silit pe cineva să trăiască astfel, niciodată Biserica nu a pretins oamenilor să fie vegetarieni sau vegani.
Căci nu a venit Christos a doua oară, ca să nimicească tot păcatul și să șteargă neputințele noastre. Suntem tot în lumea căzută, în lumea supusă deșertăciunii prin supunerea omului față de diavol (Romani 8.20).

Biserica cere cumpătare și smerenie, oricare ar fi hrana Creștinului.

În zadar postești, dacă disprețuiești pe cel care nu ține post!
În zadar postești, dacă osândești pe cel care nu postește!
Căci Lucifer în Rai nu mânca nici carne, nici lapte, nici ouă, nici alte asemenea produse, și în fundul Iadului s-a prăbușit. Iar Avraam, și lapte, și carne mâncând, s-a făcut părinte pentru toți cei care se mântuiesc3.

Vedem, prin urmare, că veganismul nu este o „soluție salvatoare creștină”. Dacă este sau nu o „soluție salvatoare” din punct de vedere științific, vom vedea mai jos.

Viziunea științifică

Știința este, în înțeles propriu, ceea ce știm despre ceva. De multe ori în știință există bănuieli, numite ipoteze, presupuneri credibile, numite teorii, și fapte limpezi, ușor de constatat (direct sau prin instrumentarul științific), numite adevăruri științifice, legi și principii etc.

Să plecăm de la bănuiala, adică de la ipoteza, că există, într-adevăr, o mare criză mondială prin schimbări climatice și criză alimentară. Și că amândouă sunt provocate nu de fenomene naturale sau de lăcomia unor mari negustori de alimente ai planetei, ci de industrie, agricultură, turism etc.

Ca adevăr științific, adică fapt, vedem că alimentația omului provine din patru mari surse – exceptăm aici sarea și apa:

  1. creșterea animalelor
  2. creșterea plantelor
  3. creșterea plantelor și animalelor de apă
  4. vânătoare și pescuit

Dintre acestea, mișcările ecologiste promovează extrem de mult creșterea plantelor (cultivarea plantelor) ca cea mai sănătoasă pentru planetă și pentru om.

Aici apare o primă provocare: istoria și etnologia ne arată că populațiile dominant vegetariene sau vegetariene au avut și au probleme de sănătat semnificative. Există un necesar de aminoacizi esențiali, proteină animală etc., în lipsa căruia se ivesc numeroase boli – care tind să devină congenitale.

Față de această provocare, veganismul răspunde cu felurite vegetale exotice, care pot într-o măsură mai mare decât în trecut să acopere necesarul amintit.

Însă există o altă problemă: vegetalele exotice amintite sunt greu de cultivat și nu pot ocupa suprafețe mari, astfel încât impactul ecologic produs de cultura lor este foarte nociv.

Revenind la istorie și etnologie, merită consemnat că uriașa majoritate a speciilor de plante și animale exterminate de om au fost exterminate pentru industrie și lucrarea pământului.

De pildă, Dimitrie Cantemir consemnează că în Moldova anilor 1690-1715 se vindeau anual către negustorii din Danțig (azi Gdansk) 40,000 (patruzeci de mii) de boi mari, îngrășați!4 Subliniem că în aceleași pagini Dimitrie Cantemir amintește de bivolii sălbatici și zimbrii ce pasc în Moldova, dar și de multe alte fiare sălbatice. Și că pentru a vinde anual 40,000 de boi este nevoie de un fond uriaș de vaci, viței, junci, juncani și bouleni5: mergând pe o creștere de numai cinci ani de la fătare, cu o mortalitate zero (imposibilă real), este nevoie de cel puțin 120,000 de vaci și câte 40,000 de viței, junci etc. pentru fiecare an. Cu totul sunt necesare peste 200,000 de capete numai pentru negoțul cu Polonia. Care, desigur, nu cuprinde negoțul cu Transilvania, pe cel cu Imperiul Otoman, numărul mare de vite folosite local – inclusiv în construcții etc. Cu toate acestea, iată, vitele sălbatice prosperau, ba chiar zimbrii din Moldova era pe atunci singurii pe o rază foarte mare (se mai găseau unii în Mazovia și alții dincolo de Nipru, în răsărit). Observăm că, prin urmare, chiar și o creștere a animalelor pe scară largă nu a dus la dispariția „concurenței” sălbatice. În schimb extinderea ogoarelor și a fabricilor duce, inevitabil, la exterminarea vietăților sălbatice.

În schimb Tătarii, Turcii și Rușii într-o parte, și Ungurii, Germanii și Polonezii în alta, au masacrat bourii, zimbri și alte asemenea animale spre a face loc ogoarelor sau pentru comerțul cu negustorii Venețieni și Genovezi – care își aprovizionau industriile cu pieile și blănurile vânate în Răsărit.

Fenomenul se repetă de numeroase ori în numeroase locuri.

Alte fapte istorice și etnologice – dar, desigur, și ecologice, ca și cele de mai sus – țin de deșertificare.

Merită observat faptul că ținuturi precum Sahara, Patagonia sau Asia Centrală au fost cândva pline de verdeață. Pe măsură ce s-au pustiit, oamenii s-au adaptat la viața aspră a noilor climate. Totdeauna cu ajutorul creșterii animalelor. Nu prin lucrarea pământului, cel mult secundară (dacă nu imposibilă) în asemenea climat, ci prin creșterea animalelor.

Creșterea caprelor, oilor, cămilelor, lamelor, cailor, renilor, măgarilor etc. au fost esențiale pentru supraviețuirea oamenilor din Deșertul Gobi în Deșertul Atacama, din pustiile înghețate ale Nordului în Sahara sau Kalahari.

Desigur, vânătoarea și pescuitul au avut rostul lor: au suplimentat sursele de hrană, fiind adesea „o plasă de siguranță” în cazul unor molime sau catastrofe ce au ucis multe animale – ori în alte asemenea împrejurări. Dar vânătoarea și pescuitul nu au putut asigura supraviețuirea decât în locuri bogate și foarte bogate în viață, nu în zonele deșertice.

Or ceea ce se spune acum, este exact că planeta se deșertifică. Ceea ce înseamnă, conform datelor oferite de istorie și etnologie, că cea mai eficientă soluție este creșterea animalelor și, unde se poate, creșterea plantelor și animalelor de apă.

Dar de ce nu agricultura, adică lucrarea pământului sau creșterea plantelor?

Din punct de vedere ecologic, lucrarea pământului sau creșterea plantelor, și mai ales a plantelor anuale și bienale este o catastrofă extrem de gravă!

De ce?

Pentru că presupune

  • distrugerea buruienilor
  • distrugerea dăunătorilor vegetali
  • distrugerea dăunătorilor animali
  • lucrări continue

Pentru a avea un câmp de soia, de grâu, de porumb, orez ori altă asemenea plantă, este nevoie de eliminarea speciilor concurente: toate speciile în afară de cea cultivată. Ca urmare, terenuri care în pășunat sunt pline de vegetație variată devin întinse monoculturi. Diversitatea speciilor vegetale este nimicită pe suprafețe uriașe.

Pentru a avea un câmp de soia, grâu, porumb, orez etc. se fac arături prin care sunt ucise nenumărate insecte, sunt nimicite toate păsările ce cuibăresc la sol, sunt nimicite broaște, șerpi, țestoase, iepuri și orice alte vietăți care trăiesc obișnuit în acest mediu. În pășunat nu există acest proces. Dimpotrivă, sunt studii care arată limpede că pășunatul crește biodiversitatea locală, și în cel mai rău caz nu o scade. Însă lucrarea pământului nimicește vietățile de la sol și din sol pe suprafețe imense.

Pentru a avea un câmp de soia, grâu, porumb, orez etc. se fac tratamente chimice intense: împotriva dăunătorilor animali și vegetali și împotriva speciilor vegetale care nu sunt dăunătoare în sine, dar pot face concurență culturii. Tratamentele care ucid insecte, mucegaiuri, buruieni etc. ucid albinele și bondarii, ucid toate păsările ce se hrănesc din insectele sau plantele „tratate”. Ca urmare, pentru, de pildă, un kilogram de soia mor nenumărate vietăți – de la cârtițe și greieri la potârnichi, privighetori și rândunele. Mai mult, mor albinele și bondarii, ceea ce duce la exterminarea plantelor care depind de polenizarea lor, și a animalelor care depind de aceste plante. Prin contrast, creșterea obișnuită a animalelor – nu industrială, sprijinită de agricultură6 intensivă, ci prin pășunat și fânețe – asigură înmulțirea albinelor și bondarilor și asigură supraviețuirea speciilor dependente de terenurile folosite pentru pășunat și fâneață.

Merită să amintim aici că în Legea Românească era poruncă sfântă să se lase locuri nelucrare în marginea ogoarelor. Fiecare proprietar avea câteva brazde pe care nu le ara și nu le lucra. Aici își găsea adăpost diversitatea biologică ce ar fi fost altfel distrusă. De asemenea, Legea Românească poruncea odihna pământului. Aceasta se făcea după rânduiala locului, fie la șapte sau nouă ani unde pământul era mai sărac, fie la 30 sau 49 de ani unde pământul era bogat. Totuși Românii odihneau pământul mai des, „că și pământul este bun cu noi”. Și dat fiind că aceste ogoare erau, în trecut, presărate în întinderile de păduri, pășuni, livezi, fânețe și vii (care nu se cultivau cu exterminările de mai târziu), impactul ecologic era foarte scăzut. Mai mult, o bună parte dintre culturile românești erau perene: pomăriile sau livezile și respectiv viile. În pomării, alături de pomii care dădeau miere și roade, iar la bătrânețe și lemn bun, se pășteau animalele; în urma lor ieșea un belșug de ciuperci, care bineînțeles și integrau dejecțiile în pământ, îmbogățindu-l. Această lucrare a pământului era, cum am spune astăzi, integrativă: integra ogorul, grădina, pomăria etc. și plantele cultivate în sistemul ecologic mai larg în care se aflau.

Dimpotrivă, în agricultura contemporană se face o lucrare intensivă și exclusivă a pământului. Se elimină pe cât posibil toate spațiile nelucrate, chiar și drumurile. Se elimină toate speciile care nu fac parte din cultură – fie că sunt vegetale sau animale. Se otrăvește pământul cu pesticide, ierbicide și îngrășăminte. Și mai ales cu pesticide, ierbicide și îngrășăminte făcute pentru organismele specializate ce sunt acum „inima agriculturii moderne”. Fie că sunt hibrizi adaptați, fie că sunt plante modificate genetic, acestea fac față condițiilor artificiale create cu substanțele amintite; condiții care, bineînțeles, extermină „concurența”, adică viața naturală. Și distrug, se pare ireversibil, echilibrul ecologic.

Pentru a înțelege realitatea uciderilor care însoțesc o bucată de tofu sau alte pretins ecologice alimente vegane, să vedem un caz tipic:

În 2013 Guvernul SUA condus de Barack Obama a ucis peste 4,000,000 (patru milioane) de animale sălbatice, prin Departamentul Agriculturii, ca să protejeze culturile de cereale, rapiță etc. Printre aceste animale se numără aproape o mie de râși roșii, peste 500 de vidre, aproape 4,000 de vulpi, peste 400 de urși negri etc., etc. Toate în numele apărării industriei agricole! Iar cifra include doar animalele ucise de Guvernul American, nu și cele ucise de marii fermieri americani (în frunte cu Bill Gates). Prin comparație, în același an, ocrotirea celor peste 90,000,000 (nouăzeci de milioane) de animale domestice a însemnat uciderea a câteva sute de vietăți „dedulcite” (în special coioți și vulpi); un procent care nu afectează în niciun fel sporul natural al animalelor. Și aceste statistici nu discută despre nenumăratele vietăți mărunte ucise prin culturile de plante!

Se poate constata că pentru o farfurie cu carne este ucis „un procent dintr-un animal” – căci acesta este împărțit între mai multe persoane sau cel puțin porții – dar pentru orice farfurie vegană sunt ucise cel puțin sute de animale.

Trebuie observat că în timp ce creșterea animalelor, și mai ales creșterea pastorală a animalelor, au un impact ecologic minimal, cultura plantelor schimbă echilibrul ecologic și cel mai adesea îl distruge ireversibil pe suprafețe uriașe. Aceste schimbări duc, după studiile privitoare la schimbările de mediu și schimbările climatice, la o agravare a schimbărilor climatice – deci și la o agravare a crizei alimentelor.

În sfârșit, se mai pretinde că turmele, cârdurile de păsări etc. ar produce „gaze” cu efecte nocive. Pretenția este cu atât mai ridicolă cu cât aceleași „surse îngrijorate” laudă vremurile în care planeta era bântuită de turme uriașe de zimbri, bouri, elefanți, rinoceri etc. Ierbivore cel puțin la fel de „producătoare de gaz” precum cele de astăzi, dacă nu de departe mai „productive”. Mai mult, se laudă și vremurile în care Pământul era plin de turme de dinozauri ierbivori – pe uscat și în mare –, despre care este decent să presupunem că aveau o digestie și mai „productivă” (de „gaz”). Mai mult, „gazele” produse de dejecțiile vitelor sunt în imensă majoritate datorate creșterii industriale: atunci când se practică formele pastorale, dejecțiile sunt integrate rapid în natură de miliarde de vietăți microscopice, de insecte, ciuperci și alte plante; astfel încât emisia de „gaze” este foarte scăzută. Și mai mult, deja frizând patologicul, este faptul că agricultura presupune nenumărate mașini puternice care să lucreze pământul, să „trateze” culturile, să culeagă sau secere etc. Toate acestea poluează de mii de ori mai mult decât „gazele” produse în imensă majoritate de creșterea industrială a animalelor (și extrem de puține în creșterea pastorală). Și poluează nu doar prin funcționare și reparare, ci și prin producere și casare, prin obținerea și stocarea combustibilului, a acumulatorilor etc.!

Faptele acestea ne arată că „amenințarea gazelor animale” este un pretext de o stupiditate abisală.

Concluzii

Creșterea animalelor – pentru lapte, ouă, blană, carne etc. – s-a dovedit o metodă superioară moral și ecologic atât lucrării pământului cât și vânătorii.

Ultima atârnă foarte mult de întâmplare și riscă să amenințe populații vulnerabile.

Despre cultivarea plantelor am vorbit mai sus.

Deși creșterea animalelor include anumite suferințe evidente – mai ales sacrificarea – există o compensație absolută prin ocrotirea superioară a mediului, numărul mult mai mic de animale sacrificate față de agricultură și poluarea mult mai mică, eficiența alimentară crescută, valoarea economică multiplă etc.

Prin urmare, impunerea veganismului este imorală iar alimentația omnivoră este firească, morală și ecologică.
Vegetarianismul și veganismul în formele promovate de mass-media sunt doar o altă formă de consumerism, nu sunt nici creștine, nici ecologice. Și, evident, nu pot rezolva problema schimbărilor climatice și a crizei alimentare, doar o pot agrava.

Un veganism moral este veganismul patristic, un vegan moral este un vegan patristic, adică un pustnic. Este omul a cărui devenire duhovnicească îi scade foarte mult necesarul de hrană. Ca urmare, el consumă puțin și local, fără pretenții. Altfel spus, nu consumă vegetale scumpe, pretențioase, aduse cu transporturi poluante de la sute și mii de kilometri, „tratate” și conservate cu chimicale ce îmbolnăvesc și omul și natura, obținute din culturi ce distrug biotopuri unice pe suprafețe uriașe etc., etc. Este un ideal spre care merită să tindem, rațional și fără exagerări – și pe care nu îl putem impune cuiva decât dacă suntem loviți de un fanatism orb.

Până spre 1970-1980 încă trăiau ultimii tigrii din Caucaz.
Înrudite cu tigrii siberieni, aceste animale nobile au fost exterminate pentru a face loc agriculturii.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Eseul de față, ca orice eseu, nu este o lucrare exhaustivă. Deci ar fi absurd să aveți așteptări de tratat de specialitate. Este viziunea mea, cu argumentele mele și cu limitele firești.

P.P.S. Îmi pun întrebarea în ce măsură uciderea lui Abel de către Cain – care, nepocăit, rămâne pe vecie în întunericul Iadului – este o prevestire pentru vremurile în care agricultura industrială masacrează păstorii și risipește turmele…

1Toate să le cercetați, păstrați ce este bun! (I Tesaloniceni 5.21)

2Postul Paștilor (cu Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare); Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel; Postul Adormirii Maicii Domnului; Postul Nașterii Domnului (Crăciunului). Merită amintit că tradiția universală a Bisericii are doar două posturi mari – Postul Paștilor (cu Săptămâna Patimilor) și Postul Nașterii Domnului (Crăciunului). Celelalte două sunt posturi locale, apărute târziu, și care nu au trecut prin pecetluirea unui sinod ecumenic.

3A se vedea și Isaia 58, I Corinteni 8.8 (Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu, căci nici dacă vom mânca nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca nu ne lipsește.), Coloseni 2.18-23 etc.

4Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Ed. Litera, Chișinău, 2001, p. 53 ș.u.

5Vițelul este de la fătare până spre 2 ani. Juncul este de la doi până la trei ani. Juncanul este între trei și patru ani. Bouleanul este între patru și șase ani. În unele locuri boulean sau juncan este același lucru.

6Aici folosim termenul de agricultură în înțelesul de lucrare a pământului, de cultivare a plantelor, nu și în cel de creștere a animalelor.

Românii Ardeleni și Sclavii Ardeleni

Mihai-Andrei Aldea6 comentarii

Pentru Horia Pop, erou contemporan
al libertății și identității Românilor Ardeleni,
trecut în Veșnicie în 2020

Am crescut în București, dar am și străbuni din Ardeal – din Ținutul Codrenilor, din Cluj sau Alba, din Țara Bârsei etc. Unul dintre cei mai apropiați prieteni de familie a fost marele patriot Horia Pop, din vechea familie memorandistă Pop, familie cu străvechi tradiții patriotice – și, necesar, eroice – în istoria Transilvaniei. Mai mult, am avut bucuria de a străbate întreaga Transilvanie, din văile Râului Negru în Apuseni, din Parâng în Călimani. Am cunoscut și prețuit – cunosc și prețuiesc, de asemenea – numeroși Români din Transilvania; și, bineînțeles, oameni din familii mixte, dar și oameni de omenie din alte etnii, dar nu despre ei vorbesc acum.

Vreau să spun că Românii Ardeleni sunt minunați.
Au, ca toți oamenii, slăbiciunile și neputințele lor. Dar și calități neprețuite.
Poți vedea în ei frumoasa moștenire a Românilor din vechime, cu unirea creștină a Romanității, a Celtismului, Traco-Ilirismului și elementelor scitice locale. Vezi și unele influențe pozitive ungurești (ca, de pildă, unele cântece foarte frumoase), germanice sau, mai rar, de altă origine.
Și poate cea mai mare calitate a Românului Ardelean – adevărat – este dragostea față de Părinți și meleagurile natale, dorul de Patrie și de Părinți, dar și o anume Credință adânc așezată, o nevoie de legătură cu rosturile firii… și ospitalitatea, bineînțeles. Ca în cele mai multe părți românești, la Românii Ardeleni găsești atâta ospitalitate că poate să devină foarte ușor copleșitoare.

DAR, tot în Ardeal, găsești și alt fel de oameni. O altă rasă, aș putea spune, cel puțin spiritual – căci aparținătorii ei pot fi ieșiți chiar din cele mai românești familii ardelene. Definiți prin mândria de a fi fost sub ocupație multă vreme, ei pot fi caracterizați prin fraza

”Noi nu suntem Mitici, noi suntem rasa superioară a Ardeleanului călărit de Unguri și Nemți!”.

Și, nu, nu este o glumă (proastă), nici o ironie (răutăcioasă), ci este exact cum se definesc ei, fără să conștientizeze, însă, ridicolul definirii.

Acești Sclavi Ardeleni sunt tot timpul disprețuitori față de Mitici – adică față de locuitorii din Vechiul Regat (adică Moldova, Muntenia și Oltenia). Acești Sclavi Ardeleni sunt tot timpul disprețuitori față de Balcanici – adică față de toți cei de peste Carpați.
Desigur, ei uită cât de mult au condus Ardelenii și România Interbelică, și România PostDecembristă – fără ca asta să fi dus România pe un drum bun.
Ei uită cei peste 800,000 (opt sute de mii) de Români Regățeni morți în Primul război mondial în luptele pentru eliberarea lor, a Românilor din Transilvania, Banat, Maramureș etc.
Ei uită că în secolele în care Ungurii și Austriecii îi călcau în picioare, le furau averile, le violau femeile, surorile și fiicele, singura lor scăpare era peste Munți, în Moldova, Muntenia și Oltenia.
Ei uită că „civilizatorii” Unguri și Nemți au distrus nenumărate biserici și mânăstiri românești, au ars nenumărate manuscrise și documente românești, au săvârșit genociduri crunte împotriva lor.
De la raderea Românilor din Banat – spre a face loc coloniștilor Austrieci, Sârbi, Unguri etc. – și până la Ip și Trăznea, paginile de genocid anti-românesc ale „civilizatorilor” Unguri și Austrieci sunt nesfârșite. O bună parte dintre ele apar în lucrările unor Bartolomeu (Valeriu) Anania, Ioan-Aurel Pop, Mircea-Gheorghe Abrudan și foarte mulți alții.

Să îi vezi pe cei care ți-au înrobit Străbunii, ți-au distrus cultura, ți-au furat averile, ți-au violat femeile, surorile, fiicele, ți-au ucis eroii și sfinții, ți-au nimicit bisericile, ți-au schimbat Credința prin forță etc., etc., drept „civilizatori”;
Să îi vezi pe frații tăi, pe cei de același neam, de multe ori cu rădăcini ardelene și ei, care s-au jertfit pentru libertatea ta, drept „necivilizați” și „rasă inferioară” asta înseamnă să fii sclav.
Iar să te crezi „rasă superioară” pentru că te tragi din cei înrobiți de asupritori, de coloniști criminali și genocidari, asta înseamnă să fii Sclav Ardelean.

Cine are urechi de auzit și suflet de trezit, să audă și să se trezească!

Mihai-Andrei Aldea

Genocidul anti-românesc la ultimii paşi!

Mihai-Andrei Aldea11 comentarii

În ultimele trei decenii România a fost condusă de felurite marionete ale unor puteri extremiste, de un fanatism anti-românesc total. Dovada absolut clară pentru orice om care gândeşte este faptul că ŞAPTE MILIOANE DE ROMÂNI au plecat în străinătate. Oficialii recunosc „doar” CINCI MILIOANE de emigranţi români, ceea ce, de fapt, nu schimbă esenţial lucrurile: cca. 22% dintre Români au plecat din Ţară în ultimii 30 de ani. Adică, într-un cuvânt: GENOCID.

Genocid???
Da. Genocid.
Genocidul este acţiunea săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic, religios ori politic.

Din Decembrie 1989 şi până astăzi toate forţele politice ajunse la conducerea Statului – de la FSN la UDMR – au lucrat sistematic la slăbirea până la nimicire a elementului etnic românesc (şi religios ortodox) din toate structurile de stat, din societate, educaţie, cultură etc. Sunt fapte absolut clare. Şi dovada supremă, între cele de până acum, este cea deja amintită: 22% dintre Români au fost făcuţi să îşi părăsească Ţara. Cu gând de întoarcere sau fără.
Nu există o scădere similară a minorităţilor etnice şi religioase. Dimpotrivă, ele au crescut proporţional sau absolut, unele de zeci de ori. Ceea ce arată – pe fapte, nu pe vorbe – că măsurile au fost îndreptate împotriva Românilor ca etnie (şi Ortodoxiei ca religie).

Naivii care încă nu vor să vadă realitatea vor întreba: „De ce să presupunem că este un genocid intenţionat? De ce să nu credem că este o greşeală? De ce să nu credem că emigrarea masivă a Românilor, unică în lume, este doar rezultatul incompetenţei şi corupţiei clasei politice?”
Pentru că
(1) ar fi un fenomen unic în lume. Corupţie şi incompetenţă a existat sau există în multe ţări, fără ca peste o cincime din populaţie să ajungă să fugă. Asemenea procente se întâlnesc doar în ţările sau regiunile lovite de calamităţi naturale cumplite, extreme, sau de război prelungit.
(2) aceleaşi măsuri, dovedite practic a fi distrugătoare, criminale, împingând populaţia la părăsirea Ţării, sunt aplicate sistematic de fiecare regim politic ajuns la putere. Chiar şi atunci când acesta a promis în campania electorală înlăturarea, înlocuirea, pedepsirea etc. unor astfel de măsuri. Se dovedeşte astfel reaua-intenţie (şi faptul că în spatele acestor partide şi grupări politice se află o gândire şi o strategie comună, extremist anti-românească).

Dar dovada supremă a intenţiei distrugerii Românilor, ca naţiune şi etnie, a distrugerii României ca ţară românească, o avem în ceea ce fac – în perfectă armonie – Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia în aceste zile:
SPRIJINIREA ŞI SEMNAREA PACTULUI PENTRU MIGRAŢIE.

Politicienii – cu izolate, din păcate, excepţii – sprijină colonizarea României cu populaţii străine!
Cu toate că au jurat să respecte Constituţia, care interzice acest lucru!
Dar după ce au manevrat populaţia să se lepede de Constituţie, boicotând un Referendum dedicat apărării familiei şi Constituţiei, marionetele intereselor străine au căpătat un ascendent clar. Pe care îl folosesc spre a distruge mai departe România, spre a trece la următoarea fază a genocidului împotriva Românilor:
COLONIZAREA ROMÂNIEI DE POPULAŢII STRĂINE.

Principalele argumente aduse de genocidari sunt:
(a) ajutorul umanitar
şi
(b) depopularea României.
Ceea ce dovedeşte clar intenţia de genocid anti-românesc.
De ce?
(a) Pentru că dacă e vorba de ajutor umanitar,
PRIMII CARE AU NEVOIE DE AJUTOR UMANITAR SUNT ROMÂNII!
Românii ale căror familii au fost despicate de conducerea Statului, vinovată – de la Preşedinţie la Guvern – de forţarea Românilor să îşi caute de lucru în străinătate. Românii care nu de bine au fugit spre a munci ca sclavii pe câmpurile din Spania sau Italia, în fermele din Elveţia şi în nenumărate ale locuri! Românii care plâng de dorul părinţilor, copiilor, fraţilor, prietenilor fie rămaşi în România, fie rătăcitori prin alte meleaguri străine decât ei.
Fără să mai dau alte exemple, pentru orice om care nu este complet iraţional, este evident că primul ajutor umanitar este pentru rudele aflate în nevoie; doar apoi împarţi ce rămâne străinilor. O femeie care ar da mâncarea unor copii de pe stradă, în vreme ce copiii ei mor de foame, nu ar mai putea fi socotită ca mamă nici de copiii ei, nici de alţii. Evident, un STAT care vrea să dea ajutoare umanitare străinilor, pe când cetăţenii sunt DISPERAŢI din cauza situaţiei economice (până la nivelul unei emigraţii de 22% din populaţie!!!) este un STAT GENOCIDAR, este un STAT TRĂDĂTOR, este o unealtă a unor interese străine, extremiste.
(b) Pentru că dacă este vorba despre depopularea României,
SOLUŢIA ESTE READUCEREA ÎN ŢARĂ A ROMÂNILOR PLECAŢI!
Românii care, după zece, douăzeci, treizeci de ani de la plecare, încă trimit bani şi alte ajutoare în Ţară, încă îşi iubesc familiile şi meleagurile natale. Încă vin de sărbători, încă plâng ascultând cântece din Ţară. Sufletele lor suferă şi sângeră. Şi munca lor zideşte! În Italia şi Spania, în Elveţia şi Franţa, în Germania şi Ţările Scandinave, în Marea Britanie, Irlanda, Canada, SUA, Australia etc., etc., etc., Românii muncesc enorm, contribuind semnificativ la bunăstarea şi dezvoltarea ţărilor de adopţie. LOGIC, readucerea în Ţară a cât mai multor dintre ei este mijlocul NATURAL de combatere a depopulării! Fiind şi o DATORIE ABSOLUTĂ a oricărei puteri politice responsabile.
Să lupţi să aduci populaţii străine în timp ce ţara este depopulată de băştinaşi – iată definiţia unui GENOCID LA SCARĂ NAŢIONALĂ.

Într-adevăr, paşii fundamentali pentru un genocid la scară naţională sunt:
– înlăturarea claselor superioare autohtone (proces realizat de Fanarioţi şi repetat de Comunişti)
– înlocuirea claselor superioare autohtone prin clase superioare străine, inclusiv cu elemente de origine autohtonă îndoctrinate să-şi urască propria origine şi cultură (proces, iarăşi, realizat repetat de la Fanarioţi şi până astăzi=
– deznaţionalizarea prin propagandă a populaţiei autohtone (ceea ce s-a făcut sistematic de 300 de ani încoace)
– stricarea sau creolizarea limbii (îndeplinită la noi mai ales prin grecisme, franţuzisme, germanisme, rusisme, englezisme etc.)
– izgonirea elementelor active şi patriotice ale populaţiei autohtone (activitate sistematică mai ales de la Carol al II-lea încoace)
– înrobirea economică a populaţiei autohtone, în primul rând prin scăderea numărului de proprietăţi deţinute, prin scăderea importanţei acestora, prin impunerea de cât mai multe taxe şi impozite, prin favorizarea unităţilor economice străine etc. (ceea ce se face la noi, de trei decenii, SISTEMATIC ŞI EVIDENT)
– eradicarea autohtonilor prin ucidere (ex.: fiind trimişi să lupte extrem de slab înarmaţi şi instruiţi împotriva unor forţe bine înarmate şi instruite) sau prin determinarea lor (pe baza împlinirii paşilor anteriori ai genocidului) SĂ PLECE ÎN STRĂINĂTATE
şi, în sfârşit, ultimul pas.
– colonizarea masivă cu populaţii străine – care, încălcându-se (iar) Constituţia, se pregăteşte acum prin semnarea Pactului pentru Migraţie.

În lupta de supravieţuire a Românilor este esenţială opoziţia faţă de acest ultim pas, pregătit de Preşedinţie şi Guvern prin semnarea Pactului pentru Migraţie.
Adevărul este că Românii sunt, în aceste decenii, supuşi unui genocid sistematic. Diabolic prin iscusinţa propagandei, manipulării extinse, care face să fie ignorate fapte absolut clare. Dar tot mai evident prin prăbuşirea Românităţii României, prin izgnoirea sistematică a Românilor din Ţară, prin persecutarea Românilor plecaţi la orice contact cu Statul (de la ambasadori la funcţionarii din interiorul graniţelor), astfel încât aceştia să fie descurajaţi să se întoarcă sau să mai aibă legături cu Ţara. Şi, acum, prin pregătirea clară, directă, neruşinată, a colonizării României cu populaţii străine.
Români, treziţi-vă!
Ridicaţi-vă!
Protestaţi împotriva Pactului pentru Migraţie!
Trimiteţi scrisori (mail-uri) Guvernului, Preşedinţiei, Parlamentului!
Realizaţi şi trimiteţi memorii împotriva semnării acestui pact.
Şi, mai ales, la următoarele alegeri căutaţi să scăpaţi de păcăleala marionetelor politice, de partidele care se prefac a se lupta între ele, colaborând însă perfect în toate măsurile anti-româneşti!
E vremea pentru altă cale, una în care interesul naţional să fie, aşa cum e firesc, pe primul loc.

 

Tricolorul

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

România Străveche. O lumânare arzând în furtună

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Troiţa Maicii Tatiana

În lumea veche românească toate, de la plante până la cuvânt şi rostire, aveau un loc şi rosturi pe care greu le poate înţelege gândirea secularizată, comunistoidă, a vremurilor noastre. Era o lume, o cultură a duhului, într-un înţeles pe care greu îl poate pătrunde omul actual. O lume, o cultură, în care dragostea faţă de Creaţie îmbrăţişa înţelept şi într-o subtilă şi bogată ierarhizare tot ceea ce exista, de la dobitoace (animalele domestice) şi fiare (animalele sălbatice) până la ceruri şi ape. Era o lume de o mistică profundă, în care lumina Adevărului ajuta la o vedere atât de deosebită a lucrurilor, încât astăzi multora li se pare de basm. Dar ce este mărturisită prin zeci şi sute de mii de documente, prin vieţile a milioane şi milioane de Români, printr-o limbă în care şi lumea  este lumină (căci lume vine, ca şi lumină, din lumen, căci prin lumină şi de către Lumină a fost creată lumea).
Mistica ce însoţea România Străveche este batjocorită, de peste două secole încoace, de „interpretări” masonice – de parcă Străbunii ar fi fost masoni – şi „intelectualiste”, fără nicio legătură adevărată cu ceea ce a fost. Se fac sforţări uriaşe de a se păgâniza cele mai creştine trăiri, de a născoci o lume pseudo-românească, străină şi deznaţionalizantă, care să înlocuiască în conştiinţa celor de astăzi moştenirea Străbunilor. Această lucrare de înstrăinare a ţintit şi ţinteşte mult toate laturile ştiinţei vechi româneşti, o ştiinţă profundă, a crugurilor, a unei legături strânse, organice, extrem de complexă, cu Creaţia.

Incultura comunistă, voluntară la unii corifei, involuntară dar asumată la uriaşa majoritate a adepţilor, nu poate integra cunoaşterea şi iubirea firii – sau naturii – în gândirea creştină.
Chiar şi mărturiile despre rugăciunile care au însoţit culegerea plantelor – rugăciuni între care Tatăl nostru, Împărate ceresc şi Cuvine-se cu adevărat ocupau, alături de Psalmi, locurile de cinste – sunt ignorate. Sau, şi mai urât, declarate „practici păgâne peste care s-au suprapus influenţe creştine”, conform gândirii comuniste indicate de Karl Marx şi alţi ideologi de aceeaşi factură. Stupiditatea de a crede că foloseşte „o arhitectură grecească” cel care foloseşte în arhitectură coloane – existente, de altfel, în toate culturile vechi ale lumii, fie că sunt numite stâlpi sau altfel – este des întâlnită, chiar şi la oameni care ar trebui să cunoască particularităţile acestor elemente. Stâlpi sau coloane au folosit nu doar Egiptenii, Grecii şi Romanii, ci şi, în paralel, anterior şi independent de ei, şi Etruscii, Tracii, Chinezii, Aztecii, Toltecii etc. A declara orice folosire a coloanelor sau stâlpilor în arhitectură drept „influenţă grecească” sau „moştenire grecească” este cel puţin stupid. La fel este şi cu declararea oricărui gest ritual drept „influenţă/moştenire păgână”, eventual cu „suprapunerea unor influenţe creştine” – prejudecată absurdă, tipică pentru masono-comunismul intelectualismului românofon.
Este evident că practicanţii de medicină tracică, romană, scitică, celtică, han, ainu, tuvană, aborigenă etc. foloseau ori folosesc rugăciuni. Orice om conştient de existenţa unor forţe/persoane superioare, transcendente, va face rugăciuni pentru a avea ajutorul sau măcar simpatia ori neutralitatea acestora. Practica nu este în sine creştină, şamanică, animistă, budistă, islamică, mozaică etc., este o practică mistică, general umană. La fel sunt numeroase alte practici mistice, al căror rost, a căror valoare nu ţine de formă, ci de fond. Iar atribuirea se face după intenţia şi credinţa săvârşitorului, nu după prejudecăţile ideologice şi fanteziste ale unora şi altora.
Sunt, toate acestea, principii fundamentale de etnologie, folcloristică, istorie etc., încălcate sistematic de ideologi şi impuse astăzi de regimul politic. Impunere foarte concretă, realizată prin popularizarea lucrărilor ce corespund ideologiei neo-comuniste, prin sprijinirea sistematică a autorilor ce corespund aceleiaşi ideologii, prin sabotarea sistematică a autorilor ce nu corespund sau, „mai rău”, contrazic ideologia oficială, prin denigrarea sistematică a oricăror sisteme de gândire, analiză, cercetare etc. real independente şi a adepţilor/promotorilor acestora etc., etc.

Este de observat pe această linie că în timp ce sisteme educaţionale străine au fost acceptate oficial şi au adevărate reţele în Republica România, nu există nici măcar o reţea a vreunui sistem educaţional tradiţional românesc. Şcoala Muncii, a lui Simeon Mehedinţi, rămâne un vis; la fel şi alte sisteme, inclusiv unele folosite cu bine vreme de multe sute de ani. Şcolile mânăstireşti ortodoxe româneşti, cu specificul lor complex, care au mers până la vârfuri precum Academia Domnească de la Putna a lui Ştefan cel Mare şi urmaşilor săi, ori Şcoala Paisiană de la Neamţ, sunt o pildă a acestor sisteme tradiţionale blocate de autorităţi. Evident, fără ca asemenea blocaje să existe faţă de cele mai „experimentale” sisteme străine.
Este o practică tipică, manifestată în toate domeniile vieţii.
Un român care posteşte pentru că este ortodox va fi atacat chiar de către colegii de şcoală, muncă sau antrenament, conform practicii comuniste; cel care posteşte pentru că este catolic sau protestant va fi cel mult privit ciudat, mai curând cu interes, cel care posteşte pentru că este musulman, mozaic, budist sau adept al altui sistem străin va fi admirat. Gestul este acelaşi, reacţia diferită; şi diferenţa este dată de condiţionarea ideologică. O condiţionare ce denigrează categoric tot ceea ce este românesc, în general, dar în mod special ceea ce este românesc şi ortodox.

Încă dinainte de Karl Marx a existat o identificare, strict fantezistă, dar astăzi bine imprimată în mentalul colectiv, între „epoca primitivă” şi „comunism”. Minciuna după care „omul primitiv” trăia într-o formă de comunism, în care „bunurile erau comune”, a prins şi este crezută de foarte multă lume. Firea lucrurilor arată că nu există aşa ceva; nici animalele nu trăiesc după asemenea principii, cu atât mai puţin oamenii. Societăţile primitive – aşa declarate de ideologi -, de la triburile amazoniene la cele aleute nu practică şi nu au practicat proprietatea comună mai mult decât aşa-zisele societăţi avansate. A încerca să iei arcul cu săgeţi al unui vânător „primitiv” din Amazonia doar pentru că „ai nevoie de el atunci, iar el nu” se poate solda foarte uşor cu moartea. Fără a intra în amănunte, putem consemna că aşa cum în ţările capitaliste există proprietate comună – mai largă sau mai restrânsă – asupra unor proprietăţi, mijloace de producţie etc., la fel se întâmplă şi în societăţile aşa-zis primitive. Acumularea averii este un fenomen prezent în toate etapele istoriei, iar „comunismul primitiv” (de unde şi propagandistica denumire „comuna primitivă”) este o născocire făcută fără nicio bază ştiinţifică, dar propagată sistematic vreme de sute de ani. Până când a ajuns să fie adoptată drept adevăr de foarte multe victime ale îndoctrinării comuniste.

Pe exact aceeaşi linie a îndoctrinării comuniste se află şi abordarea Culturii Româneşti Vechi.
În secolele XVIII-XIX formele vechi masono-comuniste practicau o adevărată nimicire a culturii populare româneşti.
Nu încetăm să amintim faptul că printre „binefacerile regimului fanariot” s-au numărat reformele politice reluate în Republica România de după 1989, incluzând un dement număr de taxe, de la fumărit la darea pe uşi şi ferestre. Toate aceste taxe au fost reintroduse – cu denumiri modernizate – şi sunt plătite şi astăzi.
La fel a fost reintrodusă prigoana sistematică împotriva culturii şi limbii române, împotriva şcolii româneşti. Şcolile mânăstireşti şi parohiale asiguraseră vreme de multe secole nevoile sistemice educaţionale, dar şi contactul între culturi străine şi cultura română. De la „oamenii de cancelarie” ai boierilor şi administraţiilor locale până la ţăranii români dornici să ştie mai multe, nenumăraţi au fost cei care au beneficiat de aceste şcoli. Fanarioţii au încercat fie închiderea lor, fie transformarea lor în centre aflate sub conducerea unor oameni de-ai lor, care să promoveze o cultură greco-masonică, păgână, străină Românilor din toate punctele de vedere. Doar scăderea treptată a puterii acestui regim a permis Sfântului Paisie Velicicovschi să poată dezvolta explozia de cultură ortodoxă – şi românească – din mânăstiri, explozie culturală pe care aveau să o oprime peste câteva decenii, inclusiv manu militari, politicienii masoni ajunşi la putere în Moldova şi Muntenia.
În osanalele ridicate „reformelor fanariote” se trece sub tăcere faptul că sub mult-lăudaţii „reformatori” Mavrocordaţi populaţia Moldovei a fost nimicită în proporţie de cca. 65%, în vreme ce în Muntenia aceiaşi „binefăcători” au nimicit 75% din populaţie (după datele raportate în Germania şi Franţa de agenţii străini aflaţi în cele două Ţări Româneşti). La fel cum se trece sub tăcere şi astăzi faptul că „reformele politice” de după 1989 au nimicit între 20 şi 50% din populaţia României (suntem în mijlocul evenimentelor, sursele încă sunt neclare).
În laudele ridicate „binefacerilor fanariote” se trece sub tăcere faptul că Românii erau torturaţi să plătească dări cumplite, ajungând să fie închişi pentru datorii sau să fugă din Ţară spre a scăpa cu viaţă. Ceea ce se întâmplă şi astăzi.

Ne oprim aici cu o paralelă ce poate fi repetată pentru mai toate regimurile dintre 1716 şi 2017. Avem peste 300 (trei sute) de ani de ocupaţie străină mascată şi variată.
Mascată, pentru că s-a dat şi se dă românească. După cum era trista glumă:
„De ce merg politicienii în maşini şmechere şi iuţi, cu deschizători de drumuri (şi girofare), prioritate de trecere şi altele asemenea?
Răspunsul corect politic: Fac asta ca să poată lucra mai mult pentru popor.”
Această glumă tristă s-a născut dintr-o realitate:
Politicienii îşi asumă toate meritele reuşitelor, în vreme ce poporul este de vină pentru toate relele; politicienii pretind că tot ce fac este pentru binele Ţării, toate greşelile fiind ale poporului (care ori nu înţelege cât de bine îi este, ori e prea înapoiat să-şi dea seama ce bune sunt măsurile politicienilor etc., etc.).
Pe scurt, aserviţi unor puteri şi interese străine – în cel mai bun caz ale unei corupţii personale profunde – politicienii pretind, de la fanarioţi şi până astăzi, că lucrează pentru România şi Români.
Suntem sub o ocupaţie variată, pentru că se suprapun aici interesele multor puteri străine, de la Vatican la Moscova, de la Budapesta la Ankara etc. Iar grupurile de politicieni sunt în mare parte organizate după „aderenţa” – plătită – la una sau alta dintre aceste puteri; desigur, în mare parte, pentru că fiecare grup are în cadrul lui agenţi dubli sau tripli sau… cât îi ţine iscusinţa să combine.

Ca urmare a acestei situaţii, în care ceea ce este străin are evidentă prioritate în faţa a ceea ce este românesc, şi Cultura Veche Românească a fost şi este prigonită sistematic.
Vremurile în care Credinţa în Christos era temelia vieţii româneşti, vremurile în care legătura Românului cu Creaţia lui Dumnezeu era puternică şi roditoare, vremurile în care Românii priveau cu linişte spre orice alte culturi, ştiind că au deasupra un Împărat desăvârşit, suprem, unic, iar în urmă o moştenire uriaşă, trebuie uitate.
Trebuie uitat că Românii se ştiau singurii urmaşi drepţi ai Romanilor şi Romaniei, trebuie uitat că Domnitorii Români se încoronau ca împăraţi, cu toată rânduiala încoronărilor unui Constantin cel Mare, Teodor cel Mare sau Iustinian cel Mare, că toţi vechii împăraţi erau socotiţi de Români ai lor.
Trebuie uitat că Românii se ştiau singurii urmaşi drepţi ai Dacilor şi Sciţilor care, uniţi în Christos cu Romanii, născuseră din antica Terra Romanorum o nouă Romanie, creştină, cu capitala la Constantinopole, oraşul Împăratului lor Constantin cel Mare.
Trebuie uitat că Ieşii bătrânei Moldove sunt încă mai vechi decât aceasta, fiind fosta capitală a Alaniei Creştine, ţara Sarmaţilor Ieşi sau Alani convertiţi la Creştinism în ţinuturile Sciţiei Mari şi Daciei (de către extratereşteri, probabil, că Români Ortodocşi nu e voie să fi existat pe atunci).
Trebuie uitat că Românii se întindeau încă în urmă cu 300 de ani din Alpi şi până în Caucaz, pe la nordul şi sudul Mării Negre, şi din Codrii Pripiatului şi sudul Poloniei până în Insula Candia, şi mai departe – în acea pânză de populaţie singulară sau suprapusă cu alte pânze de populaţie, străine, explicată atât de clar de P.P. Panaitescu.
Trebuie uitate masacrele anti-româneşti ale Turcilor, Tătarilor, Grecilor, Bulgarilor, Albanezilor, Austriecilor, Ruşilor, Germanilor şi altora, dar mai ales cele ale Comuniştilor. Partidul(ele) Comunist(e) şi mai ales ideologia comunistă sunt legale, cu toate că au teoretizat şi practicat genocidul sistematic, programatic, împotriva Neamului Românesc, a Bisericii Româneşti şi a Culturii Române. O aşa-zisă „condamnare a Comunismului” în Parlament, făcută în bătaie de joc, rămâne până astăzi lipsită de orice consecinţă practică, de orice reparaţie. În schimb condamnările comuniste împotriva Românilor, făcute pe criterii strict bolşevice, sunt reactivate şi duc la persecutarea Românilor de astăzi.

Se promovează sistematic forme de „istorie alternativă” controlată politic, de la un „dacism” anti-dacic sau „latinism” anti-latin, ce îi falsifică pe Daci şi Latini până la nivelul la care aceştia ar fi primii care să lupte împotriva „daciştilor” sau „latiniştilor”, şi până la un nihilism aşa-zis „demitizant”, pe tipar integral comunist, ce încearcă să distrugă vădit tot ce este românesc. Toate aceste forme având un singur punct comun: duşmănia – cu forme ce variază între „dispreţul suveran” şi violenţa fizică – faţă de Ortodoxia Românească.
După latinişti, faptul că Românii nu sunt Catolici este cauza tuturor relelor istorice, deci implicit Ortodoxia trebuie nimicită, ceea ce a fost şi este ortodox la Români trebuie ras.  După dacişti, în funcţie de inspiraţia lor neo-rusă (neocomunistă) ori tradiţional comunistă, fie trebuie creată o „Ortodoxie Zalmoxiană”, fie trebuie trecut la un neo-păgânism (pretins şi ăla, desigur, „zalmoxian”); în amândouă cazurile, Ortodoxia ca atare este un duşman care trebuie batjocorit şi nimicit.
După „demitizanţi”, tot ce este sacru trebuie scuipat, prin urmare trebuie scuipată şi distrusă Biserica Ortodoxă, al cărei rol în Istoria Românilor a fost definit de Nicolae Iorga prin sintagma „Maica Neamului Românesc”.
După deznaţionalizaţii neocomunişti, Românii „nu pot fi moderni” (sau post-moderni), „nu pot progresa”, decât renunţând la orice îi defineşte ca neam; deşi este evident că renunţând la ceea ce te defineşte ca neam dispari ca neam, ei insistă să urască orice iubire de neam şi pe oricine îşi iubeşte neamul, să îl catalogheze în fel şi chip, să-l atace, să-l persecute.
Etc., etc.

În acest mediu patologic, bolnav de tot felul de forme ale rasismului anti-românesc – de la ura faţă de însuşi numele definitorii de Român şi România până la băloşirea greţoasă şi iraţională în faţa a orice este neromânesc -, încercarea de a vedea România Străveche aşa cum a fost pare o lumânare ce vrea să ardă în furtună.
Cu toate acestea, nu este o lumânare oarecare. Este o lumânare a Învierii.
Străvechea tradiţie românească de a duce acasă, în plină noapte, Lumina Învierii are un rost şi înţeles adânc. Este o mărturie a luptei de a păstra lumina într-o lume a întunericului. O luptă posibilă, pentru că lumea a fost lumină, este venită din lumină şi, cel puţin în cei care stau în Dumnezeu, merge spre Lumină. Şi cu ei merge mai departe şi România Străveche, o lumină în furtună, care va lumina totdeauna.

Au fost prigoane, foarte mari, împotriva Românilor.
Dar s-a trecut şi se va trece peste toate.
Samen este sanguis christianorum, observa Antichitatea.
Fiecare persecuţie doar a crescut bogăţia României, adăugându-i Eroi şi Sfinţi şi cernându-i pe cei laşi, trădători, lipsiţi de iubire, demnitate, credinţă.
Sunt oameni care se simt descurajaţi de răutatea lumii de astăzi. Care cred că totul este pierdut. Înfrânt este doar cel care se dă bătut. România merge mai departe, ca Ţară, dincolo de toate răutăţile din lăuntru şi din afară. Şi nu doar în Veşnicie, ci chiar aici, prin fiecare Român care duce mai departe moştenirea Străbunilor, moştenirea Eroilor şi Sfinţilor Neamului Românesc.
Dincolo de toate răutăţile lumii, noi, Românii, suntem aici, trăind în Dumnezeu şi ducând mai departe Credinţa şi toată moştenirea cea bună a Străbunilor!
Lumânarea arde în furtună şi va arde mai departe. Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a biruit-o!
Mergem înainte, până dincolo de hotarele lumii, până dincolo de sfârşitul lumii, în Veşnicie.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Românii şi reformele fanariote…

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

„Dar ce se întâmplă în vremea domniei lui Constantin Mavrocordat în Muntenia, unde a aplicat cel mai hotărât „marile” sale „reforme”? După F. G. Bauer şi Jean Luis Carra, Constantin Mavrocordat găseşte 147.000 familii de contribuabili în Ţara Românească şi, după patru ani şi ceva de „reforme”, pleacă lăsând… 35.000! În Moldova, în acelaşi fel, găseşte cca. 200.000 familii de contribuabili şi lasă… 70.000! Această domnie mult lăudată a însemnat un asemenea genocid, cum nu s-a mai văzut în istoria Europei. Muntenia îşi pierde, după cum se poate calcula, 76,2% din populaţie, Moldova 65% ! „Eliberaţi” de sub „exploatarea boierească”, Românii intră sub exploatarea statului, moşnenii sau răzeşii pierzându-şi rostul lor în stat şi devenind aproape una cu clăcaşii. Ciocoii, ca arendaşi ori slujbaşi ai statului fanariot, se reped asupra tuturor, jefuind, ucigând, torturând, violând, dând foc. Oamenii care scapă cu viaţă, mai mult sau mai puţin schilodiţi, fug peste hotare, ajungând şi până în Siberia sau America, de cele mai multe ori pierzându-şi limba şi neamul. Doar pentru Românii din Timoc şi din alte câteva zone aceste fugi sunt un câştig, întărindu-le pentru câteva generaţii – sau chiar secole în cazul Timocului – rezistenţa în faţa deznaţionalizării impuse de „fraţii” filetişi de altă limbă. În acelaşi timp, fanarioţii colonizează – şi tratează mult mai bine decât pe Români – populaţii alogene, precum Bulgarii sau Sârbii fugiţi din Imperiul otoman (în Muntenia şi Oltenia), Rutenii fugiţi din Galiţia (în Moldova).

Am putea spune că, etnic vorbind, doar persecuţiile religioase din Transilvania salvează Muntenia şi Moldova de la nimicire. Căci ardelenii care vin de acolo sunt ceva mai bine trataţi decât românii munteni sau moldoveni , şi asta mai ales după ce roadele cumplite ale „reformelor” lui Constantin Mavrocordat sunt resimţite de următorii domnitori fanarioţi. Depopularea era atât de cumplită încât se impunea limitarea jafului şi crimei, măcar pentru ca să se mai poată găsi cineva de jefuit şi ucis. De aceea se ajunge chiar şi la o bună primire a ideii de colonizare a hughenoţilor francezi în cele două ţări româneşti, idee care s-a materializat în tratative diplomatice complexe între Franţa şi Imperiul otoman. Din fericire pentru noi, intervin pe ascuns şi alte puteri – precum Imperiul austriac şi Imperiul rusesc – ce aveau propriile planuri în privinţa celor două ţări româneşti (evident, nu prietenoase, dar în acest caz interesele lor chiar au coincis cu ale Românilor). Ca urmare, Franţa şi Imperiul otoman nu ajung să se înţeleagă în ceea ce priveşte condiţiile colonizării şi statutul ulterior al formaţiunii ce se va alcătui şi, ca urmare, „Noua Franţă” de la Dunăre, care ar fi nimicit Neamul Românesc, nu se mai naşte.

crucea-manafului

În schimb vin, şi chiar vin!, sprijiniţi de domnitorii fanarioţi, oameni din Imperiul habsburgic, din Imperiul rus şi chiar din Imperiul otoman: Kazari, Ţigani, Ruteni, Găgăuzi, Evrei, Bulgari şi mulţi alţii. Nici nu mai înşirăm colonizările, parcă nesfârşite, organizate de Viena şi ungurime în Crişana, Transilvania, Maramureş, Pocuţia, Bucovina şi Banat… În paralel se impun Românilor, prin cele mai diverse presiuni, felurite religii şi spiritualităţi străine: Greco-Catolicism, Romano-Catolicism, Protestantism, Masonerie etc. Tradiţiile româneşti slăbesc sau chiar pier pe alocuri, înlocuite de tot felul de influenţe alogene. Totodată, aşa cum am arătat şi mai sus, clasele superioare se lasă duse de curentul vremii, se modelează după tipare străine, îşi astupă nările faţă de ceea ce este românesc – le pute! Cultură este doar ceea ce e cultură străină, ceea ce e românesc are valoare doar dacă are accent şi haină de import. Românii sunt învăţaţi să îşi plece nu doar capul, ci mai ales sufletul în faţa străinilor, în faţa lor ca persoane, în faţa legilor lor, cărţilor lor, ideilor lor…”

(Mihai-Andrei Aldea, Ortodoxia şi artele marţiale)

a se vedea şi Testamentul Grupului Carpatin-Făgărăşan… 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă