O demență zisă „democrație”… și o geană de lumină

10, noiembrie, 201911, noiembrie, 2019 Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

O demență zisă „democrație”… și o geană de lumină

Este seara zilei de 10 Noiembrie 2019. Alegerile prezidențiale s-au încheiat. Previzibil ca rezultat, pentru orice om realist. Și cu o serie de lecții pe care cei mai mulți nu le vor învăța.
Să înfățișez, pe scurt, câteva din aceste lecții:

„Căci voi egalitate, dar nu pentru căței”
Democrația presupune egalitatea puterii de vot a tuturor cetățenilor cu drepturi depline. Altfel spus, greutatea a 100 de voturi trebuie să fie aceeași pentru oricare 100 de cetățeni în orice proces de vot democratic al respectivei democrații.
Dar voturile din ultimii ani ne arată categoric deosebirea de valoarea între unele voturi și altele.
De exemplu, în toamna lui 2018 a avut loc Referendumul pentru familie. La care au votat DA peste 3,5 milioane de cetățeni. Deși recomandările europene cer ca la referendumuri să nu existe cvorum de validare, la noi există. Și, ca urmare, voturile celor peste 3,5 milioane cetățeni au fost socotite NULE.
În aceste zile, în cadrul alegerilor prezidențiale, niciun candidat nu a primit peste 3,3 milioane de voturi. Totuși, aceste voturi mai puține au mai multă greutate! Și vor fi, fiecare dintre ele, socotite valide.
Cine nu înțelege că este anti-democratic să ignori 3,5 milioane de voturi într-un referendum, dar să accepți fără șovăire cifre mai mici (și mult mai mici) în alegeri? Cine nu înțelege ce este democrația.

„alegerile europarlamentare (2019) au fost falsificate”
Mulți au negat falsificare evidentă a alegerilor europarlamentare din 2019. S-au adunat numeroase dovezi – de la evidentele voturi fantasmagorice primite de UDMR până la documentele electorale propriu-zise.
Cine compară alegerile de astăzi cu cele de atunci poate vedea alte dovezi… dacă vrea să le vadă.

„Televiziunea minte, dar cred că este adevărat pentru că a spus la televizor”
sau
„Ne strigăm ura față de Comunism și votăm comuniști”
Amândouă situațiile au fost adevărate în 1990, în următoarele alegeri, și sunt adevărate și astăzi.
Primele patru poziții în alegerile prezidențiale din 2019 sunt ocupate de (neo)comuniști și (neo)socialiști.
Să lămurim un aspect: Comunismul este aripa dură a Socialismului.
Altfel spus, Comuniștii sunt Socialiștii care folosesc mijloace dure spre a atinge aceleași scopuri de extremă-stânga pe care le au și Socialiștii.
Este ridicol până la demență că o grupare neo-comunistă, USR, care are toate elementele fundamentale ale Partidului Bolșevic (devenit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) face o campanie… „anti-socialistă”! Păi primul pas ar fi fost auto-desființarea, sau trecerea la o politică de centru ori conservatoare, în locul celei de extremă-stânga!
Totuși, mulți dintre cei cam 1,35 milioane de votanți ai candidatului USR au votat pentru a combate socialismul! Pentru că una din marile victorii ale sforarilor din spatele teatrului politicii „românești” este să pună un partid neo-comunist (USR) drept simbol al luptei anti-comuniste.
Demența este evidentă (apropo de lumea schizofrenică): toți marii susținători ai USR sunt comuniști, de obicei strict pe linie sovietică (de la Șora la Hodor), însă alegătorii sunt orbiți să creadă că USR este anti-comunist. Toți marii eroi ai Rezistenței Anticomuniste, toți ucenicii lor, toți cei care sunt de dreapta atrag atenția asupra faptului că USR este un partid comunist; totuși alegătorii sunt orbiți să creadă că USR este… anti-comunist. „Anti-comunist” cu doctrină bolșevică (de la globalism la lgbt sunt preluate toate doctrinele bolșevice cu care s-au lansat Lenin, Troțki și acoliții). „Anti-comunist” susținut de Comuniștii vechi și noi și dovedit comunist de Anti-comuniștii vechi și noi.
Cum este posibilă o asemenea ignorare a realității? Cum este posibilă o asemenea orbire? Prin credința fanatică în anumite surse media, neverificarea afirmațiilor, ignorarea informațiilor care contrazic prejudecățile. Ce contează că Șora nu a făcut niciodată parte din Rezistența Franceză, s-a înscris în Partidul Comunist Francez după război, a făcut parte din nomenclatura PCR etc., etc.? Doar mass-media pe care acești alegători o adoră (deci o urmează irațional) susține că e grozav și anti-comunist. Așa cum anti-comuniști au fost și Ana Pauker, Silviu Brucan, Ion Iliescu, Leonte Tismăneanu etc., etc. Și la fel cum anti-comuniști sunt și urmașii lor de astăzi. La fel, adică de loc.

Este evident că într-o lume în care voturile au greutate doar dacă și când vor anumite puteri politice, în care mass-media poate convinge votanții că anti-comuniștii sunt comuniști și comuniștii anti-comuniști democrația reală este imposibilă!

A mai rămas din ea doar o fărâmă din libertatea cuvântului.
O fărâmă, pentru că în școli nu mai există. Oricine se pronunță împotriva propagandei LGBT în școli este sancționat într-un fel sau altul. Oricine se pronunță pentru feciorie și abstinență sexuală în școli este sancționat într-un fel sau altul. Oricine se pronunță în școli pentru cumpătare, bun-simț, măsură este sancționat într-un fel sau altul. Oricine se pronunță pentru tradițiile naționale în școli este sancționat într-un fel sau altul. Sunt studenți care habar nu au să folosească un dicționar, care nu au o minimă cultură istorică – și cu atât mai puțin alta – dar sunt gata să linșeze pe oricine nu este ca ei. Iar această intoleranță (revărsată masiv în vremea Referendumului pentru familie) este declarată „toleranță” (casă de toleranță, poate), „progresism” (termen tipic bolșevic), „libertate” (libertatea de a pune pumnul în gură celor de altă părere).
Aceeași violență împotriva libertății de conștiință și libertății de expresie există atât în aparatul de stat cât și în firmele private. Tot mai mult. Sunt oameni persecutați și concediați pentru că sunt creștini practicanți, pentru că nu aderă la campaniile LGBT, pentru că țin la tradițiile românești etc. Și, nu, nu este vorba despre oameni care încearcă să își impună părerile, credințele, trăirea. Este vorba de oameni care chiar și încercând să fie cât mai discreți în părerile, credințele și trăirea lor se trezesc pedepsiți pentru că nu aderă la părerile, credințele și trăirea NeoComuniștilor.
Evident, mass-media este aproape integral neo-comunistă, dacă nu islamistă ori de altă asemenea factură.

Evident, este o lume dementă, tot mai puțin democratică și tot mai dictatorială.
O lume neocomunistă, schizofrenică.

Și totuși, există liberate!
Așa cum sub ocupația sovietică Rezistența Românească Anticomunistă a mers înainte, la fel și astăzi.
Pentru că, pe de-o parte, știm de la început că cei ce Îl urăsc pe Christos îi vor prigoni și pe cei care Îl urmează pe Acesta
dar și că Însuși Fiul lui Dumnezeu ne-a spus
Îndrăzniți! Eu am biruit lumea!
Altfel spus, biruința este câștigată.
Și dacă vom umbla prin această viață cu înțelepciune, știind să răscumpărăm timpul, căci vremurile rele sunt, vom deveni părtași la biruință.

E bine să vedem relele, ca să ne putem păzi de ele, ca să putem îndrepta ceea ce este cu putință.
Dar este absolut necesar să vedem și binele, ca să îl urmăm, să îl păzim, să îl înmulțim.
Creștinii din primele veacuri au trăit în țări în care pedofilia, homosexualitatea, incestul, pornografia, corupția, cruzimea și multe alte patimi bântuiau cumplit.
Dragostea de curățenie, bunătate, adevăr, înălțare duhovnicească erau disprețuite, batjocorite, prigonite.
Însă au câștigat. Pentru că au înțeles cuvântul care zice:

Aşadar, fiindcă Christos a pătimit cu trupul, înarmaţi-vă şi voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul, ca să nu mai trăiască timpul ce mai are de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti.
De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a desfrâului şi vă hulesc.
Ei îşi vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul.
Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni.
Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.
Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Christos, Căruia Îi este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.
De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte.
Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?
Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune. (I Petru 4.1-19)

Biblia

Lumea Schizofrenică (I)

10, noiembrie, 201919, noiembrie, 2019 Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

SCHIZOFRENÍE s. f. Boală psihică gravă, care se manifestă prin scăderea activității intelectuale și prin dezechilibrarea unității și a coerenței psihice. (cf. Dicționarul Limbii Române Contemporane)

SCHIZOFRENÍE s. f. boală psihică gravă caracterizată prin disocierea spiritului, idei delirante și halucinații. (< fr. schizophrénie) (cf. Micul Dicționar de Neologisme)

Într-adevăr, schizofrenia cuprinde toate aceste elemente. Atât activitatea ideatică delirantă cât și scăderea activității intelectuale propriu-zise. Prima este într-o legătură directă cu a doua, pentru că activitatea intelectuală propriu-zisă presupune o învățare sistematică (inclusiv a învățării în sine), un sistem de gândire cât mai obiectiv și o continuă raportare la realitate. Scăderea activității intelectuale propriu-zise duce la o învățare haotică, renunțarea la obiectivitate (la logică) și respingerea realității ce nu se potrivește cu prejudecățile.

Trăim într-o lume din ce în ce mai schizofrenică.
Dar încă mai sunt cei care vor să meargă din zona patologică înspre zona sănătății psihice, de la haos la bună rânduială, de la prejudecăți la logică și obiectivitate.
Poate chiar tu, cel care citești, vrei asta.
Exemplele de aici au rostul de a ne ajuta în regăsirea noastră și a adevărului.

(1) „Nu există absolut niciun adevăr absolut!”
O afirmație schizofrenică foarte des întâlnită. Bineînțeles, cu variații de formă, însă exprimând aceeași idee patologică. De ce este o afirmație schizofrenică? Pentru că proclamă, cu seriozitate și autoritarism, un adevăr absolut pretinzând că nu există unul.
Este, adică, o afirmație care se contrazice pe sine, o absurditate. Asta ar așeza-o între prostiile comune dacă nu ar fi folosită drept principiu de viață, „argument” etc. de foarte mulți. Această întrebuințare o transformă într-o manifestare ideatică delirantă, schizofrenică.

(2) „Ascultă-ți muzica și n-asculta de nimeni, ascultă-ți muzica și-ascultă doar de tine”
Este o lozincă schizofrenică ce a fost folosită pentru lansarea și promovarea unui post de radio. A avut un mare succes în generația tânără a vremii, ba chiar și printre cei care ar fi trebuit să fie maturi. Din peste 500 (cinci sute) de oameni cu care am discutat lozinca (sloganul publicitar) am găsit numai doi (da, numai doi!) care observaseră auto-contrazicerea frazei.
Evident, dacă asculți de această lozincă, deja asculți de cineva!
Respectiv, de cel care a creat îndemnul.
Mai mult, asculți de muzica respectivă, deci implicit de cei care au creat-o.
Altfel spus, lozinca te îndeamnă să asculți de postul respectiv de radio și cei promovați de el, pretinzând totodată că asta înseamnă că nu asculți de nimeni.
Evident, este o manipulare prin care omul este făcut să asculte doar de postul în cauză și de cei promovați de el. Eventual răzvrătindu-se față de orice alte surse de idei, autoritate etc.
Sunt și aici mii de variații.
Tot evident, adoptarea unui asemenea principiu, supunerea față de o asemenea manipulare înseamnă alunecarea în zona schizofreniei.

(3) „Îmbracă-te la modă ca să fii nonconformist”
Și această idee are zeci de mii de forme. De la „îmbracă-te așa ca să te regăsești” până la „așa se îmbracă un om liber/puternic/realizat”. De la „Gangnam Style” până la „blugi decupați/rupți” există neumărate imbecilități totale promovate astfel cu foarte mult succesc.
Logic, dacă te îmbraci la modă ești conformist.
Cu excepția cazului în care gustul tău estetic, întâmplător, se potrivește cu moda. Acest ultim caz nu poate fi însă valabil decât întâmplător, pentru un timp, de vreme ce moda se schimbă!
Atenție! Nu discut aici validitatea conformismului! Acesta poate să fie un lucru foarte bun sau foarte rău în funcție de context. Aici discut invaliditatea, distopia ori schizofrenia unei idei în care, din nenorocire, mulți cred.

(va urma…)

Mihai-Andrei Aldea

Sa regasim Lumina 01

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Puţin despre glume

29, octombrie, 201929, octombrie, 2019 Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

M-a întrebat cineva – care nu prea mă cunoaşte – dacă mai şi glumesc.
„Dacă trebuie, mai şi glumesc.” i-am răspuns. Şi am adăugat „Din păcate, fac glume proaste, că nu le ştiu pe cele bune…”
Firesc ori ba, omul s-a uitat la mine ca la felul 314. Şi chiar nu eram!

Altcineva m-a întrebat dacă este creştineşte să glumim.
„De vreme ce Dumnezeu are simţul umorului, este firesc să încercăm, cel puţin, să îl avem şi noi. Cu măsură, se înţelege!”
Din păcate omul în cauză nu prea avea simţul umorului, în schimb avea prejudecăţi: era absolut sigur că hazul ori umorul sunt interzise, cu totul interzise, Creştinilor. Mă întrebase doar ca să confirm ceea ce ştia el, să poată închide mai bine gura unora – prin argumentul competenţei (atât de discutabil…).
Ca urmare, s-a înfuriat vădit:
– Cum adică „Dumnezeu are simţul umorului„?
– De pildă, când îi ia peste picior pe Iov sau Iona. Cu blândeţe, cu dragoste, dar şi cu haz.
– Nu există aşa ceva! – s-a oţărât interlocutorul.
– Ei, dar dacă ştii atât de bine, de ce m-ai mai întrebat?
– Dumneata, ca preot, trebuie să înveţi lumea adevărul, nu alte lucruri! – a continuat să se răstească.
– Aha, deci eşti episcop! – am exclamat bucuros.
Şi, sărind de pe băncuţă, m-am aplecat zicând:
– Binecuvântaţi, Preasfinţite!
Omul a dat în bâlbâială:
– Nu… Ce… Ce episcop? Nu sunt episcop! Nu dau binecuvântări!
– Cum, nu eşti episcop? Ciudat! Sincer, după autoritatea cuvintelor mă gândeam că eşti chiar vreun Papă din cei infailibili. Ştii, cei care schimbă şi Scripturile când acestea îi contrazic. Sau vreun urmaş al lui Luther, că şi el a făcut asta.
– Ce schimbare a Scripturilor? Nu înţeleg!
– Păi dacă Dumnezeu glumeşte cu Iov şi Iona – cel puţin aşa ne arată Scripturile – dar dumneata spui că nu o face…
– Unde glumeşte Dumnezeu cu Iov şi Iona? – se răsti el, indignat, dar şi cumva clătinat în prejudecăţile lui.
– De pildă, atunci când, vorbindu-i despre Facerea lumii, îi spune lui Iov şi „tu ştii bine, căci erai născut şi numărul zilelor tale este foarte mare” (Iov 38.21). Sau când îl întreabă „tu eşti cel ce aduci pradă leoaicei şi potoleşti foamea puilor de lei„? (Iov 38.39-40). Sau când pune să crească un vrej ca să-l umbrească pe Iona şi apoi îl usucă spre a-l scoate din încrâncenarea lui (Iona 4.1-11).
I-am deschis Scripturile şi i-am arătat.
– Ei, dacă nu este aceasta o blândă ironie, care arată şi dragoste, dar şi umor, ce este?
Omul se uita în Carte, se uita la mine…
Se luptau în el prejudecăţile şi mărturia limpede pe care o citise.
– Cum crezi, l-am întrebat, că Cel care a făcut – şi este – bucuria, ar putea să fie fără haz şi fără zâmbet?

În cartierul Covasna din Bucureşti (parte a „Bercenilor”) am slujit vreo 14 ani.
Printre altele, păstrez o dragă amintire unui mic magazin, „Komsi”, desfiinţat, din păcate, printr-o chirie iraţional de mare – ca multe alte magazine şi firme mici din Piaţa Covasna…
Acest magazin era ţinut de o familie frumoasă. Lucrau mai ales soţul, soţia şi o fină, uneori şi fata primilor. Oameni deschişi, luminoşi, cu care era o bucurie să schimbi un cuvânt… sau mai multe.
Într-o zi, oprindu-mă să cumpăr mărunţişurile zilnice – în primul rând pâine, desigur – îi găsesc în lucru: venise marfă. Toţi trei încercau să le facă pe toate deodată: actele pentru mărfuri, căratul mărfii în magazinaş (desigur, domnul avea această misiune!), servitul clienţilor ce intrau.
Ne zâmbim, ne salutăm, schimbăm câteva cuvinte. Sunt întrebat ceva şi răspund. Destul de pe larg încât patronul, cu navetele în braţe, să fie blocat în spatele meu. Pentru că magazinul fiind micuţ, nu avea cum să treacă dacă nu îi făceam loc. Nu ştiu cât a stat – un minut sau cinci – dar în cele din urmă mă întreabă cu haz:
– Iertaţi-mă, părinte, îmi daţi voie să trec?
Mă întorc, înţeleg fulgerător situaţia şi mă feresc, făcând un semn generos cu mâna:
– Treacă de la mine! Poftiţi, vă rog!
Începem să râdem toţi patru.
Patronul, ajungând în sfârşit să lase jos navetele, zice:
– Dar cât de generos sunteţi, părinte!
– Aşa este, recunosc eu. Sunt foarte generos. Este doar una dintre foarte multele mele calităţi. Dar ştiţi care este cea mai mare calitate a mea? Modestia!
Bineînţeles, având umor, au râs toţi. Mai ales după ce am precizat:
– Modestia mea este atât de mare încât m-aş speria de adâncimea ei dacă nu aş fi şi foarte curajos!
Nu m-am mai putut abţine şi am început şi eu să râd.
Este doar o pilă a unor clipe calde pe care le-am trăit în familia mare ce a fost – pentru mine şi mulţi alţii – Parohia Covasna (Sfântul Daniil Sihastrul).

De aşteptat şi trist, micul magazin, afacere de familie, s-a prăbuşit sub presiunea lanţurilor de magazine şi a lăcomiei oarbe a unor autorităţi locale. Care nu au înţeles nevoia de a limita corporatismul comercial – şi nu doar comercial. O nevoie esenţială pentru o societate sănătoasă (şi legiferată categoric şi în SUA şi în alte ţări).
Dar frumuseţea acelor oameni a rămas. Şi rămâne.
Aşa cum rămân şi nevoia de haz, de zâmbet, de bucurie, de câte o glumă. O glumă bună, fără de răutate. Cu măsură.
Până la urmă, un creştin încrâncenat nu-i creştin adevărat…

Cândva Românii aveau toate acestea „în sângele lor”.
Astăzi, după modelul „Halăuinului”, sărbătoarea/bucuria este înecată în sumbru, tragic, murdar. Şi „umorul” a devenit la fel – sumbru, tragic, murdar.
De aceea şi oamenii sunt încrâncenaţi pentru fleacuri. Sunt gata să ucidă pentru nimicuri – de la cele din trafic la oricare altele.
E bine să ne întoarcem la zâmbetul de altădată, în care nu lipsea dragul de celălalt, de ceilalţi. Fraţii noştri măcar prin omenitate, dacă nu prin românitate, măcar prin românitate, dacă nu prin credinţă, măcar prin credinţă, dacă nu prin locuire, măcar prin locuire, dacă nu prin înrudire propriu-zisă. Iată câte pricini să ne iubim unii pe alţii, să ne zâmbim, să ne îngăduim, să ne iertăm!
Să ne aducem aminte de zâmbetul cald al bunicilor de altădată. Şi să încercăm să-l câştigăm, spre a-l dărui mai departe.
Zâmbetul bun este puntea către pacea şi dragostea în care se cuvine să trăim.
Bună să vă fie inima!

Mihai-Andrei Aldea