Referendum şi persecuţie. Rânduri de la un prieten ateu

„Andrei, vreau să îmi cer iertare! Te-am luat în râs de câte ori ai vorbit despre persecuţia împotriva ortodocşilor. În România nu există aşa ceva! Ţi-am zis asta de atâtea ori, iar astăzi vreau să îmi cer iertare. Da, există în România persecuţie. Există persecuţie şi împotriva ortodocşilor şi împotriva oricui gândeşte, fie şi doar într-un punct, asemănător cu ei. M-am convins de asta acum. Pentru mine, ca ateu, familia este totuşi celula de bază a societăţii. Pentru că nu există altă celulă de bază a societăţii. Istoric, sociologic, nu există. Nu a existat niciodată altă bază a societăţii decât familia. În mituri se vorbeşte despre o societate a amazoanelor sau despre una a ciclopilor. Dar noi trăim în realitate. Şi în realitate nu se cunoaşte nicio societate care să nu aibă la bază familia. Familie formată din bărbat şi femeie. Fiind ateu, nu m-a interesat morala creştină mai mult decât aşa, de cultură generală. Ştiu totuşi că nici în Grecia antică, în care pedofilia şi homosexualitatea erau cotidiene, nu a existat familie homosexuală, indiferent de formă. Şi nu pentru că grecii nu iubeau pe cine şi cum voiau. Ci pentru că familia este mai mult decât iubirea obişnuită. În fine, ştii ideile mele. Le ştiu şi colegii mei. Pe care îi credeam prieteni. Le ştiu de ani de zile, că doar am discutat atâtea lucruri şi de atâtea ori încât credeam că ne ştim toate ideile, toate principiile. Şi că ne acceptăm, cu diferenţele noastre, că suntem prieteni şi că suntem toleranţi, inteligenţi, liberi. Dar m-am înşelat. Pentru că de când s-a votat Referendumul în Parlament părerile mele au fost interzise. Şi discuţiile au fost interzise. Este voie doar să-i înjuri pe ortodocşi. Nu ai voie să spui că familia este celula de bază a societăţii. Când am spus asta prima dată mi-au sărit toţi în cap. Cu aceleaşi tâmpenii care s-au promovat peste tot. Le ştii, nu le mai repet. Dar trebuie să îţi spun că pentru prima dată am văzut şi am simţit ce simţiţi voi, ortodocşii. Pentru că am fost tratat ca unul dintre voi. Cel puţin aşa cred. Aşa cred că vă simţiţi şi voi. Este o presiune imensă împotriva ta, la fiecare pas. De la zâmbete ironice la miştouri, de la aluzii în bătaie de joc schimbate între colegi la atacuri directe şi înjurături. Am avut parte de toate astea de la colegi, de la cei pe care îi credeam prieteni. Doar pentru că am spus că eu, ca ateu, cred că într-adevăr familia este celula de bază a societăţii. Aşa că o să merg sâmbătă la vot şi o să pun ştampila pe „da”. Însă până atunci vreau să îţi cer iertare. Nu mi-am dat seama niciodată cum trăiţi voi, ortodocşii, printre noi, cei care suntem atei sau care zicem că suntem ortodocşi dar nu avem nicio treabă cu biserica. Nu mi-am dat seama niciodată ce presiune insuportabilă punem pe voi zi de zi. Cât rău facem cu glumele noastre despre popi şi patriarh, cu miştourile despre înapoierea bisericii, cu ironiile pentru cei care postesc, au iconiţe sau cruciuliţe, sau chiar merg la biserică. Doar în aceste săptămâni am înţeles, pentru că am trăit şi eu sub această presiune. Acum am văzut ce înseamnă să nu poţi să duci un dosar de la un birou la altul fără să se ia careva de ideile tale, fără să auzi un mişto, o ironie, o înţepătură. Să nu mai poţi mânca împreună cu colegii, pentru că se iau de tine mereu, dispreţuiesc mereu ce eşti şi ce gândeşti. Să nu poţi sta în pauza de masă fără să se ia cineva de tine pentru că nu gândeşti ca ei. Sunt şocat. Nu mi-am dat seama câtă ură avem faţă de voi până când această ură nu m-a lovit pe mine. Îmi este greu să înţeleg ce se întâmplă şi cum s-a ajuns aici. De când s-a ajuns aici? Tu îmi vorbeşti despre această ură de atâta vreme, dar eu abia acum o văd. Mă simt ca şi cum s-ar fi spart televizorul şi imaginile au căzut pe jos în bucăţi. Nu ştiu cum să le pun la loc. Sau dacă trebuie puse la loc. E lumea nebună şi doar acum mi-am dat seama? Aşa mi se pare. Ceea ce înseamnă că am fost şi eu nebun. Înseamnă că atunci când mi se părea că sunt spiritual, glumind pe seama lui Geo, care mânca de post vinerea şi miercurea, de fapt eram rău. Îmi băteam joc de credinţa lui, de felul lui de a trăi. I-am cerut şi lui iertare. Mi-a răspuns atât de frumos că am plâns după ce am închis telefonul. Să nu crezi că, gata, m-am făcut credincios. Încă am o tonă de îndoieli faţă de credinţă, biserică, religie. Dar îmi bat în inimă ca o furtună aceste întrebări. Şi altele noi. Pentru că mă întreb cât de orb am fost. Cât de mult nu am văzut? Dacă nu am văzut această răutate din cei pe care i-am crezut prieteni, dacă nu am văzut această răutate din mine, cât de multe alte lucruri nu le-am văzut? Nu ştiu. Dar ştiu că am greşit faţă de tine şi faţă de mulţi creştini pe care i-am întâlnit în viaţă. Sunt şi eu o parte din persecuţia pe care am negat-o. Sau am fost. Pentru că vreau să schimb măcar asta. Şi primul pas este să-mi cer iertare.”

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Un gând despre “Referendum şi persecuţie. Rânduri de la un prieten ateu

  1. Dacă ar fi numai ura, dispretul, ironiile, sarcasmul, samd astea le ducem ca pe lauri, dar ce doare mai mult ca orice este ca noi nu „luptam” pentru viitorul nostru, ci al intregului neam, inclusiv a celor care ne dispretuiesc, de parca viitorul lor ar fi altul decat al nostru!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s