Am fost întrebat repetat care ar fi cărțile bune privind Istoria Românilor.
Este o întrebare grea și la care am chibzuit mult.
Răspund acum în primul rând privind Istoria Veche a Românilor, cu două lucrări ce mi se par fundamentale pentru a înțelege și istoria noastră, și ce înseamnă a fi Român:

Istoria literaturii dacoromane, scrisă de marele, extraordinarul și infinit de puțin apreciatul geniu și patriot Mihail Diaconescu.
Lucrarea este o sinteză enciclopedică a izvoarelor istorice și a adevărurilor istorice punctate cândva de Părintele Ioan G. Coman, Mitropolitul Nestor Vornicescu, scriitorul Artur Silvestri, marele patriot Hristu Cândroveanu etc. Lucrarea are foarte puține (și cu adevărat minore) greșeli, dar cuprinde foarte mult adevăr istoric esențial, de lipsă în uriașa majoritate a scrierilor despre începuturile Neamului Românesc.
Este o lucrare absolut esențială pentru cei care vor să cunoască Istoria Veche a Românilor.
Este o lucrare absolut esențială pentru cei care vor să înțeleagă sufletul Neamului Românesc.

Patericul românesc, scrisă de marele patriot și cel între sfinți părintele nostru Ioanichie Bălan.
Lucrarea este un tezaur neprețuit al Sfinților Neamului Românesc.
Deși tezaurul cuprinde chiar și sfinți din ultimele secole, este esențială în primul rând pentru a înțelege și începuturile, și continuitatea Românilor: în, prin, întru și pentru Biserica lui Christos Iisus.
Extra Ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu este salvare/mântuire), spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei – și întreaga Biserică i-a dat dreptate.
Extra Ecclesiam nulla Natio Romana, adică În afara Bisericii nu există Națiune Română, spunem noi, în fața mărturiei clare a Istoriei: prin Biserică s-a format Neamul Românesc, toți cei care au rămas ai Bisericii au rămas Români, cei care au căzut din Biserică au ieșit și din Neamul Românesc.
Patericul românesc este o lucrare fundamentală pentru înțelegerea acestui adevăr, și a multor alte adevăruri (de obicei ascunse ori pur și simplu necunoscute de autorii lucrărilor de istorie românească).

Desigur, mai sunt și cele patru volume ale lucrării numite, familiar, Fontes, adică Fontes Historiae Daco-Romanae, despre care am vorbit repetat și pe care le-am oferit cititorilor și în format pdf.

Aș mai adăuga aici patru lucrări prețioase pentru istoria noastră, chiar dacă nu sunt (neapărat sau integral) de Istorie Veche.
Romanitatea românilor. Istoria unei idei, de Adolf Armbruster. Ușor pedantă, față de cele două lucrări de mai sus și cu unele lipsuri, cartea este totuși foarte folositoare din multe puncte de vedere. Merită citită și, pentru cine poate, avută în bibliotecă.
Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată și imperiul mongol, de Șerban Papacostea (se găsește și în forma Românii în secolul al XIII-lea : între cruciată și imperiul mongol). Cred că această lucrare este esențială pentru o viziune mai adevărată asupra Istoriei Medievale a Românilor.
A treia lucrare a apărut de-a lungul vremii sub mai multe titluri, precum „Originea și conștiința națională a Aromânilor” sau „Geneza și evoluția conștiințe naționale la macedoromâni”, sub toate titlurile fiind munca aceluiași autor, Constantin Papanace.
În sfârșit, mai consemnăm aici lucrarea Studii istorice asupra Aromânilor din Peninsula Balcanică de Ioan Caragiani (aici o versiune pdf din 2002).
Ultimele două lucrări sunt foarte folositoare pentru o vedere mai largă asupra istoriei noastre, nu mărginită (după cum doresc forțe străine anti-românești) la, cel mult, Românii dintre Tisa și Nistru.

Desigur, sunt și multe alte lucrări și mulți alți autori care merită amintiți, dar aceste lucrări constituie un foarte bun început.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea