Ce trebuie să facă Statul ACUM. Diplomație reală

M-au rugat câteva persoane să spun ce ar trebui să facă Republica România acum, dacă ar fi condusă de Români competenți.

  1. România ar trebui să declare mobilizarea generală și să folosească ceea ce se întâmplă în Ucraina spre a pregăti militar eficient un contingent de cel puțin o sută de mii și maximum trei sute de mii de oameni.
  2. România ar trebui să aducă cel puțin 15.000 de militari de elită la frontiera cu Republica Moldova și să anunțe oficial că garantează libertatea acesteia în fața Ucrainei și Rusiei și este gata să intervină militar dacă Ucraina sau Rusia încalcă frontierele moldovenești.
  3. România ar trebui să aducă cel puțin 20.000 de militari de elită la frontiera cu Ucraina și să fie pregătită să îi trimită, ca trupe de menținerea păcii, în Vestul Regiunii Odesa (până la Maiac și Ovidiopol cel puțin), în Regiunea Zacarpatia, în Regiunea Cernăuți și în Regiunea Ivano-Frankivsk, astfel încât să nu aibă loc dezastre umanitare și crime împotriva populației locale.

Bineînțeles, odată realizat punctul 3. (astăzi sau mâine), România ar trebui (4.) să aibă grijă ca populația băștinașă să aibă prioritate față de refugiați și coloniștii vechi și noi (conform tratatelor internaționale în care Rusia și Ucraina au fost permanent parte din secolul al XIX-lea încoace este interzisă colonizarea pe criterii etnice, schimbarea structurii etnice etc., deci toate actele de acest fel comise de Rusia, URSS, Ucraina sunt ilegale și trebuie îndreptate).

5. România ar trebui să înceapă programe de refacere a identității naționale pentru Românii deznaționalizați din regiunile de la punctul 3. (și nu numai).

Acestea ar fi acțiunile unei diplomații românești care este cu adevărat diplomație și cu adevărat românească. Restul e mizerie.

Dr. Mihai-Andrei Aldea

O mare victorie a diplomaţiei româneşti

Să criticăm ceea ce este de criticat, să lăudăm ceea ce este de lăudat!

În urmă cu puţină vreme s-a dat în Ucraina o lege a educaţiei în care se dă dreptul  folosirii limbii materne de către minorităţilor naţionale doar în ciclul primar (clasele I-IV).
Acest pas către genocid cultural, această lege care impune, de fapt, asimilarea minorităţilor naţionale, a fost unanim criticat de Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Rusia şi alte ţări, de comunităţile etnice din Ucraina.
Dar, dincolo de reacţiile unor deputaţi ca Matei Dobrovie şi Daniel Gheorghe, şi ale altor oameni politici care au militat pentru o reacţie puternică şi eficientă a Statului Român, părea că nimic nu se va întâmpla, nimic nu se va face practic, real, concret (nu doar declarativ).

Totuşi, neaşteptat, suntem în faţa uneia dintre rarele împrejurări în care putem spune – cu tristă uimire şi temătoare bucurie – că instituţiile Statului, de la Ministerul de Externe la Preşedinţie, şi-au făcut datoria.
Într-un fel sau altul, s-au obţinut de către Diplomaţia Românească, din partea Ucrainei, două gesturi de foarte mare importanţă:
(1) acceptarea supunerii amintitei legi a educaţiei unei analize din partea Comisiei de la Veneţia şi
(2) declararea oficială, repetată, a faptului că Ucraina va respecta concluziile Comisiei de la Veneţia („până la virgulă”, declara Preşedintele Ucrainei, Petru Poroşenko).

În clipa de faţă Comisia de la Veneţia s-a pronunţat asupra legii educaţiei din Ucraina şi a criticat puternic şi detaliat amintitul punct 7. Faptul că dezvoltarea cunoaşterii limbii ucraineene trebuie făcut fără afectarea cunoaşterii limbii materne, faptul că trebuie respectate tradiţiile etnice ale minorităţilor naţionale, faptul că şcolile particulare ale minorităţilor trebuie exceptate de la aplicarea legii şi alte asemenea afirmaţii ale Comisiei de la Veneţia constituie confirmări ale poziţiei româneşti în această privinţă. Şi, totodată, marchează o victorie foarte mare a Diplomaţiei Româneşti într-o dispută pe de-o parte cu o miză foarte mare (supravieţuirea Românilor din Ucraina sau nimicirea lor) şi, pe de altă parte, tristă şi cu accente acute, radicaliste. Accente de care Diplomaţia Românească a ştiut să se ferească şi păstrând un ton cordial – însă ferm – să obţină un rezultat greu de anticipat.

Desigur, situaţia este departe de limpezire.
Îşi va ţine Ucraina angajamentele făcute la nivel guvernamental şi prezidenţial de respectare a recomandărilor Comisiei de la Veneţia?
Va ştii Diplomaţia Românească, mai departe, să fie un partener adevărat pentru Ucraina, un sprijin constructiv în procesul de asigurare a drepturilor minorităţilor şi, în chip specific, a drepturilor la educaţie în limba maternă?
Va avea Statul Român inteligenţa de a acorda fonduri largi şi bine gestionate pentru dezvoltarea şcolilor în limba română din Ucraina şi pentru înfiinţarea unor şcoli noi?
Va ştii Statul Român să ofere burse elevilor şi studenţilor din Ucraina – Români, Ucraineeni şi din alte etnii – care vor să studieze în România?
Etc., etc.
Este foarte mult de lucru în această privinţă, pentru totdeauna, pentru că viaţa statelor este un proces dinamic, aşa cum este şi viaţa oamenilor. Iar o diplomaţie adevărată, de nivel înalt, este şi ea vie şi se adaptează la schimbări, găsind mereu soluţii, căi, poduri spre a realiza construcţiile naţionale şi internaţionale necesare menţinerii şi dezvoltării.

Nu ştiu dacă la întrebările puse aici va exista, aşa cum îmi doresc şi ne dorim toţi, un răspuns pozitiv. Dar însăşi victoria de faţă ne dă speranţe: este un început bun, care a cerut multă muncă şi dibăcie, echilibru, viziune. Putem, deci, să sperăm că şi Diplomaţia Românească şi Ucraina vor găsi calea prin care să ducă mai departe această lucrare, spre câştigul ambelor părţi.
Şi, poate, o să vedem aceleaşi victorii diplomatice – din care nimeni nu pierde – extinse şi în legăturile României cu Serbia, Macedonia, Bulgaria, Albania, Grecia şi alte ţări în care minoritatea de limbă română este departe de a avea o situaţie bună. Deocamdată.
Până atunci, felicitări celor care au înfăptuit această realizare! Şi la cât mai multe!

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…