Astăzi, a avut loc la PE o comemorare a eroilor morți acum 30 de ani pentru căderea comunismului – 1.142 oameni au murit. Asta e cifra avansată acolo asupra căreia nu am o certitudine. Nu știu dacă trebuie să ne mândrim cu acest eveniment. Sigur, ni s-a făcut o onoare în PE. Totuși, acum 30 de ani nu numai noi am înlăturat dictatura – a căzut Zidul Berlinului, a fost înlăturat comunismul din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia. Însă, doar la noi, asta s-a făcut cu sacrificii umane.

Nu este singurul record tragic pe care-l deținem. Am fost singura țară cu o serioasă rezistență armată la instaurarea comunismului. Victimele au fost mult mai multe decât în alte părți, încă de la începutul comunismului. În anii ’50, la populația de vreo 17 milioane de locuitori ai României, erau peste 300.000 închiși în lagăre, pușcării, canal, sistemul de reeducare. Nu avem un…

A scrie. Presupune sa cauti ceva. E o miscare a ta catre exterior in sensul cel mai vast: ceilalti oameni, univers, natura, transcendent. E ca un proces de dublufeedback cu tot sistemul din care faci parte: primesti – dai – primesti. Este un fapt al propriei deveniri. Scrii pentru integrarea propriei fiinte in tot aluatul acestei lumi, sau poate in vederea gasirii lui Dumnezeu. Scrii pentru ca sunt multe de inteles, nelamurite. Nu scrii despre cum se face fundita la sireturi dupa ce ai stapanit procesul ci daca acesta inca te uimeste, te framanta si ti se pare ca existenta ta e inca incompleta daca nu cuceresti aceasta dimensiune. Scrii pentru ca te gandesti.

Devenirea nu este un proces spontan, usor, nu e o pleasca din cer. Adesea omul isi sta impotriva propriei deveniri. Cand am zis devenire ma gadeam initial la sensul ascendent, de la omul egoist, barbar, animalic…

Seara trecută am avut o revelație – nu legată de furtună, ci de ce editurile din România se înghesuie să publice traduceri. Este vorba despre calitatea acelor texte, fără doar și poate.

Și ca să mă credeți, vă dau și un exemplu din ultima carte citită ca să vedeți rețeta succesului: se ia un asasin pe numele lui Christo, un polițist alcoolic și Armata Salvării și se amestecă bine.

Asasinul este croat, dar e trimis la Oslo să omoare pe cineva. Asasinul are însă principii – a se citi „nu omoară pe alții, doar pe cel pentru care a fost plătit.” Asasinul plătit cam trage cu ochiul după bărbați și într-o scenă se duce în apartamentul polițistului (alcoolic) se culcă în patul acestuia și are o ,,revelație” de natură sexuală – ca să zic așa. Din fericire, polițistul, om serios și alcoolic, nu era acasă…