Categorie: Teologie – Theology

Despre gândirea teologică românească veche.
About old Romanian theological thinking.

Votăm binele (fie şi mic), NU răul (chiar „mai mic” decât alt rău)

Mihai-Andrei Aldea21 comentarii

1. Votul înseamnă garantare, înseamnă că delegăm pe cineva să ne reprezinte. Reprezentarea poate să fie parțială sau totală, dar în amândouă formele implică răspunderea noastră, a votanților.
 Ca urmare, ideea de a vota „cu răul cel mai mic” este dementă.
Votând cu răul îți asumi răspunderea pentru ceea ce se întâmplă rău. Adică ești de vină pentru răul adus de cei/cel pe care i-ai (l-ai) votat.
Două exemple:
a) Ce votezi între Inchiziție și Jihad?
Răspuns corect: Nu votez!
Între două fenomene criminale, chiar dacă unul are de 20 până la 100 de ori mai puține victime decât celălalt, nu votez cu niciunul. Dimpotrivă, lupt împotriva amândurora.
b) Pe cine votezi între Stalin și Hitler?
Răspuns corect: Nu votez!
Între doi psihopați megalomani de extremă-stânga, unul socialist internaționalist, altul socialist naționalist, chiar dacă unul are de zece ori mai puține victime decât celălalt, nu votez cu niciunul. Dimpotrivă, lupt împotriva amândurora.
Cine votează cu Inchiziția sau Hitler, cu Stalin ori Jihadul, își asumă, implicit, toate răutățile acestora.
Deci: Nu votăm cu răul cel mai mic, votăm cu binele.
Cu o precizare esențială: Votăm cu binele chiar dacă este mic!

2. Patima perfecționismului ca formă a trufiei.
Cheia pentru care ticăloșii conduc România din 1990 încoace se poate găsi în trufia perfecționismului din societate.
Oamenii aleg să voteze cu răul (eventual „mai mic”), doar pentru binele… nu e destul de perfect!
Ca urmare, răul se accentuează neîncetat.
Unii dintre politicienii patrioți, cinstiți, culți, de valoare, ai României post-decembriste au fost Ioan Alexandru și George Pruteanu. Acest lucru a fost dovedit și de mandatele lor de parlamentari. În clipa în care am întrebat mulți oameni dacă au votat cu ei, sau dacă ar vota cu ei pentru Președinție, am aflat că mulți nu i-au votat și nu i-ar fi votat. De ce? Pentru că „vorbește prea pătimaș”, pentru că „vorbește prea doct”, pentru că „e cam gras” (da, nu glumesc!), pentru că „e prea slab” (da, nu glumesc!) etc., etc. Nimic serios! Nimic legat de gândirea lor, trăirea lor, lupta lor pentru România, pentru Români. Nimic! Tot felul de pretexte. În schimb aceeași oameni – care se consideră patrioți, buni, cu vederi largi etc. – au votat (şi votează!) infractori, grupări de infractori, partide și candidați ce au pus umărul fie la distrugerea României, fie la jaful public (de fapt același lucru).

Realismul sec ne arată că dacă un om politic vrea sincer binele României/Românilor și are un program fie și bunicel – deci imperfect, dar aflat într-o direcție bună – merită votat. Mai ales dacă are drept contracandidați oameni răi. Fie și din zona „răului mai mic”.
Este de mii de ori mai bine – și mai logic – să votăm un „bine mai mic” decât un rău „mai mic”.
A nu vota un bine, fie și „mai mic” pe motive de antipatii minore, nuanțe de opinie etc. este sinucigaș.
Este evident, este logic, este ceea ce ne arată realitatea: votând „răul mai mic” vom avea aproape exclusiv candidați din zona răului, pentru că tot ceea ce au nevoie este să arate că ei sunt un „rău mai mic” decât ceilalți candidați. Eventual se vor aduce „iepurași”, care să fie izbitori în răul pe care îl reprezintă. Și astfel să „albească” pe cei care sunt doriți (de rău) la putere.
Este evident, este logic, este ceea ce ne arată realitatea: votând „binele imperfect” vom avea tot mai mulți candidați din zona binelui, pentru că aceasta este zona care aduce voturi.
Votând răul, fie și socotit „mai mic”, garantăm supremația politică a răului.
Votând binele, fie şi socotit „mic”, garantăm supremația politică a binelui.
Alegerea şi răspunderea pentru alegere ne aparțin.

Mihai-Andrei Aldea

Despre originea răului în societate

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1.17)
„Toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bine, feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” (I Tesaloniceni 5.22)

De-a lungul istoriei au existat multe concepte şi instituţii îngrozitoare, ce au rănit foarte mulţi oameni. Cea mai mare sursă a suferinţei omeneşti a fost însă, totdeauna, relativismul moral personal.

Temujin sau Genghis-Han, un psihopat criminal foarte lăudat în ultima vreme, a ucis cel puţin douăzeci de milioane de oameni şi a adus cel puţin 100 de milioane de oameni în sclavie. De ce? Pentru că aşa a vrut! Nu au existat motive politice, economice, religioase ori militare pentru acţiunile sale. Pretextele patetice contemporane – de tipul „a vrut să îşi sature oamenii” – sunt ridicole atât în contextul mărturiilor privind gândurile şi valorile lui Genghis-Han cât şi situaţia practică. Numai după un an de jaf în China oamenii conduşi de Genghis-Han strânseseră averi uriaşe. Nici vorbă să sufere de foame! Ei. Chinezii, însă, au fost aduşi până la canibalism de „eroul” care îi invadase. Erou? Da, însă unul negativ. Ca toţi psihopaţii megalomani, şi Genghis-Han era tolerant cu cei care i se supuneau. Că pentru a ajunge la marea sa toleranţă trebuia să devi un sclav cu moartea deasupra capului… pe cine mai interesează? Tot ce a avut Temujin ca geniu militar sau politic a fost pus în slujba unor pofte dezlănţuite şi contradictorii. De pildă, autorul a nenumărate violuri – nici nu se ştie numărul exact al femeilor pe care le deţinea (da, le deţinea) – era pasionat şi de asceză! Cel care şi-a ucis rude pentru o umbră de bănuială de neascultare a făcut general un duşman care aproape l-a ucis cu o săgeată. „Motivele” invocate de Genghis-Han sunt simple pretexte – dovadă că în contexte similare procedează extrem de diferit… dacă are chef. Pentru că ceea ce l-a condus pe el, de la început şi până la sfârşit, a fost convingerea că ce vrea el trebuie să se facă. Niciun reper moral stabil.

Însă nicio societate nu rezistă fără repere morale stabile.

Romanii s-au ridicat de la o mână de ţărani săraci la o mare putere datorită valorilor morale. Sau, mai bine zis, câtă vreme au avut aceste valori. La început datoria faţă de patrie şi neam erau, pentru ei, absolute. Bogăţia era frumoasă dacă slujea patria şi neamul, altfel devenea otravă. În vremea în care imperialismul grecesc s-a avântat în Italia a aflat că cei pe care încerca să-i cucerească aveau ca aliat Roma. O cetăţuie care fusese vreo două secole sub cizma Imperiului Etrusc. Şi care, uimitor, izbutise să se elibereze… şi începuse să-şi cucerească fostul cuceritor. Trimisul grecilor la Roma s-a izbit de un insucces uluitor. Mitele pe care le pregătise nu au găsit nicio mână care să le primească. Senatorii romani duceau o viaţă spartană. Grecii nu au luat în seamă teama trimisului lor şi au hotărât să-i distrugă pe romani. Ca urmare, statele greceşti implicate au ajuns să fie cucerite de romani. Dar ce se întâmplă după ce grecii, cuceriţi de romani, încep să-i cucerească pe aceştia cultural? Convertindu-i mai ales la hedonism – adică la iubirea de plăceri (trupeşti). Ce se întâmplă? Ţara romanilor slăbeşte şi apoi se prăbuşeşte. Iar partea ei răsăriteană – Imperiul Roman cu capitala la Constantinopole – este, treptat, preluată cultural, politic, economic, religios etc. (Bineînţeles, de greci.)

Otomanii ce practicau un islamism ascetic-militarist au cucerit teritorii întinse pe trei continente. Ungaria a devenit paşalâc, Polonia le-a plătit tribut ca şi Ţările Române, Africa de Nord a fost sub stăpânirea lor, la fel Arabia, Mesopotamia (Irakul), ba chiar şi mult din Caucaz, Sciţia Mare etc. Acest imperiu ce părea imposibil de oprit s-a prăbuşit de asemenea ca urmare a prăbuşirii valorilor morale (şi aici grecii au aplicat aceeaşi metodă ca faţă de romani, dar cu un succes mult mai limitat; condiţiile se schimbaseră).

Peste tot se vede – în toate locurile, în toate timpurile, la toate grupurile omeneşti de la clan la stat – acelaşi lucru: relativismul moral duce la prăbuşire, valorile morale stabile ridică.

Cei care susţin relativismul moral o fac doar pentru că ştiu că fac lucruri rele. Niciun om care vrea sincer să fie bun, să facă binele, nu va susţine relativismul moral. Va susţine un sistem de valori puternic, fie şi chiar numai ca un ideal absolut necesar. Oamenii au nevoie să tindă spre înălţimi! Dar cei care vor să facă răul au nevoie de relativism moral! Acesta este singurul mijloc pentru a bloca sistemul imunitar al societăţii. Cu un sistem de valori morale stabil, societatea se poate apăra de rău. Cu relativism moral şi răul şi binele devin greu identificabile, ba chiar interschimbabile. Nu doar că sistemul imunitar este cel puţin derutat, dar poate fi chiar folosit împotriva binelui (bunilor). Ducând societatea la autodistrugere.

Fenomen, revin, petrecut de nenumărate ori în istoria omenirii.

Şi singura „plasă de siguranţă” a fost comunitatea celor care şi-au păstrat valorile morale. Fie că vorbim despre Comunism, Nazism, Fascism, Leninism, Stalinism ori alte regimuri politice de extremă-stânga, fie că vorbim despre prăbuşirea Imperiului Roman de Apus ori a unor state din Asia, Africa sau Americi, avem, totdeauna, această situaţie.

Dincolo de toată răutatea lumii omul poate să facă binele, să devină bun. Dacă vrea. Şi dacă îşi însuşeşte un bun sistem de valori morale. Pe care să-l urmeze cu statornicie.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Cum luptau Românii?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Cum luptau Românii?

Iată o întrebare ce stă în spatele multor fapte istorice, dar şi în spatele multor nedumeriri, critici, atacuri. Uimirea faţă de victorii aproape de necrezut ale Românilor a făcut, nu de puţine ori, ca acestea să fie negate. Uneori cu o îndârjire şi o lipsă de logică vecine cu fanatismul patologic.

Atunci când suprapunem existenţa Românilor cu popoarele şi statele războinice apărute într-un fel sau altul în acelaşi spaţiu avem un tablou copleşitor: de la Goţi la URSS, mai bine de cincizeci de popoare şi state care au adus în aceste locuri războiul. Uneori războaiele au durat sute şi sute de ani (primul atac turcesc în Ţările Române Dunărene este în 1339, ultimele lupte cu Turcii Otomani în 1918), alteori au fost scurte, dar cu totul dau un tablou de o duritate aproape halucinantă. Românii ar fi putut rezista năvălirilor, migraţiilor, conflictelor etc. aşa cum au rezistat alte popoare, într-o stare de pasivitate militară. Totuşi, dimpotrivă, numărul bătăliilor şi războaielor în care se implică Românii este uriaş1.

Cum luptau Românii? […]

1 Permanenţa acestor războaie şi războiul ca esenţă a istorie şi sufletului românesc sunt arătate direct sau indirect în nenumărate lucrări a nenumăraţi istorici, cronicari, scriitori etc. de la Iorga la Silviu Dragomir, de la Caragiani la Capidan. Amintim aici doar [Iorga, 1917] sau [Rosetti, 1947]. …”

Răspunsul se poate citi în lucrarea Cum luptau Românii?, apărută în anul 2019 (Editura Evdokimos). Comenzile se pot trimite pe email (edituraevdokimos@gmail.com) sau Facebook (Editura Evdokimos).

(Textul Editurii Evdokimos:

Editura Evdokimos vă prezintă „Cum luptau Românii? Cartea + Dicționarul”, de Mihai-Andrei Aldea

960 de pagini; 8 hărți în format A4; Artele Marțiale Românești; Animalele de luptă ale Românilor; Armele folosite de Români; Mistica popular marțială românească; Peste 2.000 de termini explicați; Prefață de Comandor (rez.) Ștefan Popa

„Părintele Mihai-Andrei Aldea, un reputat etnolog şi istoric, realizează cel mai laborios, mai complet, mai responsabil şi documentat studiu – o capodoperă a „luptei la români” – o remarcabilă combinaţie de istorie, tradiţie, militărie şi o introducere în cea mai semnificativă concepţie de ducere a luptei – lupta întregului popor. O readucere în actualitate a tot ce a însemnat moştenirea istorică a străbunilor.”
Comandor (rez.) Ștefan Popa)

Egoismul fără mască…

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Calcand pe cadavre 01.png

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Noi suntem de vină, nu politicienii! Ieşirea din Matrix

Mihai-Andrei Aldea8 comentarii

Milioane de oameni şi-au pus, în alegerile care au trecut, speranţe. Milioane de oameni şi-au tot pus speranţe în alegeri din 1990 şi până astăzi. Mereu înşelate. De ce?

De ce România, la trei decenii după căderea unei teribile dictaturi, este atât de rău? Atât de rău încât mulţi se întreabă dacă nu e mai rău acum decât atunci!
De ce?

De ce avem o clasă politică aflată sub control străin? De ce instituţiile de stat îi persecută făţiş pe Români în favoarea străinilor? De ce un medic american de origine română, cu renume mondial, este şicanat ani de zile de autorităţi până să primească dreptul de practică? De ce în acelaşi timp un străin care se pretinde medic practică liniştit ani de zile fără să fie supărat de autorităţi? De ce un Român bătrân ce ia un braţ de uscături să se încălzească iarna este amendat aspru? De ce tâlharii ce rad pădurile de pe faţa pământului şi le vând străinilor nu sunt prinşi niciodată? De ce se plătesc taxe şi impozite la stat ce se duc spre Ministerul Transporturilor, în paralele cu accize la carburanţi, rovignete şi alte şi alte dublări ale taxelor şi impozitelor pentru drumuri? De ce deşi avem cele mai multe impozite şi taxe de pe planetă, inclusiv pentru drumuri, avem drumuri atât de proaste? De ce este Republica România atât de rău?

În primul rând, din vina noastră!
Nu (doar) politicienii îşi fac nevoile în văzul lumii, la marginea drumului, chiar şi atunci când există în apropiere benzinărie cu toaletă, sau măcar o acoperire naturală – tufe, copaci. Nu, este un act, ruşinos, pe care îl fac foarte mulţi oameni obişnuiţi.
Nu (doar) politicienii aruncă sticle, doze de suc sau de bere, plastice şi alte gunoaie oriunde se nimereşte: în mijlocul pădurii, pe malul râurilor, pe plajă, în parc etc. Nu, este un gest pe care îl fac o mulţime de oameni obişnuiţi.
Nu (doar) politicienii vorbesc extrem de vulgar absolut gratuit. Nu, (şi) oamenii obişnuiţi sunt cei care au organele sexuale în gură la orice fleac. Şi li se pare amuzant!
Nu (doar) politicienii sunt atât de preocupaţi de beţie, sex şi alte droguri încât uită de îndatoriri, de răspunderi. Nu, este un lucru pe care îl fac o mulţime de oameni obişnuiţi.
Şi din ei ies politicienii! Din aceşti oameni obişnuiţi. Şi sunt asemenea lor.

Ca România să iasă din hăul în care se zbate, pentru ca Românii să iasă din Matrix, este nevoie ca fiecare să îşi asume răspunderea pentru faptele şi cuvintele lui.
Toţi spun că au un Dumnezeu în Ceruri – fie că se declară ai Bisericii ori supăraţi pe ea. Şi mai toţi mint! Căci dacă ai un Dumnezeu în Ceruri NU vorbeşti ca un neom fără niciun dumnezeu! NU înjuri de grijanie (adică Împărtăşanie), de Adam, de Eva, de morţi, de vii, de mamă sau de orice altceva. NU te repezi să judeci şi să osândeşti. NU arunci gunoaiele unde se nimereşte, murdărind cu bestialitate Creaţia lui Dumnezeu, grădina pe care El ţi-a dat-o SĂ O ÎNGRIJEŞTI ŞI SĂ O APERI!
Dacă ai un Dumnezeu ştii că vei răspunde în faţa Lui pentru ce faci tu!
Poţi să minţi pe cei din jur că faci rele „pentru că aşa fac toţi”. Dar Dumnezeu ştie şi ştii şi tu: faci rele pentru că eşti rău! Cel bun face binele chiar dacă este înconjurat numai de răi! Deci faci răul nu din vina celor din jur, ci pentru că aşa vrei tu!

De multe ori am avut la spovedanie bărbaţi şi femei care încercau să-şi găsească scuze. De pildă, pentru avort: „aşa fac toţi”!
Şi am avut un caz în care tocmai spovedisem o femeie care a fost bătută de mama ei, a fost bătută de bunica ei, a fost părăsită de prietenul ei pentru că rămăsese însărcinată şi voia să păstreze copilul. Tată nu mai avea, murise de ani de zile. Şi fata a rămas în stradă, însărcinată, dată afară din casă că „ne râde mahalaua că avem fată cu burta la gură”. Şi a plecat. Şi a muncit. Şi şi-a crescut copilul. Singură. Şi nu a făcut avort. I-a fost greu. Foarte greu. Dar şi-a apărat copilul până la capăt.
Şi după ce spovedesc această femeie, vin unul după altul câţiva – bărbaţi şi femei – care, pe rând, spun „ei, am făcut avort; ştiu că nu e bine, dar aşa fac toţi!”…

Nu, nu fac toţi. Şi chiar dacă ar face toţi, tu să nu faci! Dacă eşti bun.
Iar dacă eşti rău, nu te mai plânge de politicieni: sunt după chipul tău!
În clipa în care dai drumul la muzica ta să bubuie în capul vecinilor şi nu îţi pasă, ba chiar îţi place că îi tulburi, eşti rău. Şi meriţi politicieni care să îţi bubuie capul după cum le place.
În clipa în care arunci gunoaie pe stradă, pe râu, în pădure şi nu îţi pasă că îţi murdăreşti Ţara, mama pe care Dumnezeu ţi-a dăruit-o, eşti rău. Şi meriţi politicienii care să te otrăvească prin poluare, prin e-urile din mâncare, prin reţele 5G şi altele asemenea.
În clipa în care „faci pe ea de morală creştină”, că tu vrei să… îţi faci plăcerea şi ţi-o faci, eşti rău. Şi meriţi politicienii care să-şi facă plăcerea oricât de imorală ar fi.

Iar votul, dacă suntem răi, nu rezolvă nimic!
Degeaba vrem să votăm „împotriva corupţiei”, câtă vreme corupţia e în noi!
Singurul lucru pe care îl putem obţine astfel este să înlocuim corupţii vechi cu corupţi noi. Ca noi.

Ieşirea din Matrix este în fiecare dintre noi!
Este în întoarcerea la demnitatea de a fi bun!
Este în lupta de fiecare zi şi de fiecare minut cu poftele noastre ele, cu lenea noastră, cu plăcerile care ne stăpânesc.
Este în lupta noastră de a fi buni… de a deveni buni. De a face binele pe care îl putem face.

Acela care se străduieşte să facă binele – oricât rău ar face cei din jurul lui – începe să fie liber.
Liber este doar cel care este gata să moară pentru libertate.
Cel care face răul sau binele pentru că îl fac cei din jurul lui este rob al societăţii.
Cel care face răul este robul patimilor.
Binele este greu de făcut pentru că este o alegere liberă, de fiecare dată. Şi, fireşte, cere o voinţă liberă, puternică, statornică.
De aceea cel care vrea să fie liber trebuie să fie hotărât să facă binele chiar dacă îl costă viaţa.
Liber este doar acela care este gata să moară pentru libertate.
Cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va face liberi.
Şi adevărul este că pentru a avea o conducere bună, trebuie să avem un popor bun.
Iar poporul suntem noi.
Noi suntem vinovaţi pentru cum este România de astăzi, noi suntem soluţia pentru ieşirea din Matrix.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă