Un comentator, Cristian, răspunde astfel la O scrisoare de tată (II):

„Mărturisesc și eu că astfel se trăia în București prin 1985. Nici în alte orașe mari nu era mai bine. Prin iarna lui 86-87 locuiam în centrul Bucureștiului, aproape de Intercontinental – Batiștei. Și ce să vezi într-o dimineață? Paharul cu apă lăsat seara pe masa din sufragerie avea gheață. Deci în acea noapte în casă nu erau nici 6-7 grade C!
Desigur că alimentarele din centru erau mai bine aprovizionate, dar doar câteva ore sau zeci de minute pe zi. Iar la coadă se stătea muuult mai multe ore. În schimb, pentru cine cunoștea, exista Casa de comenzi Mercur, prin care puteai să te aprovizionezi, ca simplu muritor de foame, foarte bine, dacă nu comandai prea des.
Dar în provincie nu exista așa ceva. Mulți provinciali se bucurau de o delegație la București, reușind să aducă de pe acolo bunătăți din alimentări, chiar dacă era vorba doar de cornuri cu lapte sau ciocolată (chinezească, bineînțeles).
Aceasta era realitatea hâdă comunistă, nu mai vorbesc de minciuna oficială de prin instituții, licee, facultăți, etc. Și de programul TV de 2 ore/zi!! Care începea cu Telejurnal și se sfârșea cu Telejurnal. Circula gluma cu probabila Marea Unire – TVR să ajungă să unească cele 2 Telejurnale…
Și ca să punctez: datoria externă a României a fost plătită integral până la data de 12 aprilie 1989! Nebunia a continuat însă pe mai departe…. Ce folos??? Din comunismul naționalist am căzut în capitalismul internaționalist, nereușind să ne descotorosim timp de 5 ani de comuniști și securiști din conducerea Țării în Piața Universității din primăvara-vara lui 1990! Punctul 8 din Proclamația de la Timișoare!”

La această mărturie istorică voi adăuga următoarele:

1. Da, s-a întâmplat și în apartamentul nostru să ne trezim cu apa înghețată în pahare sau sticle. Chiar exista o glumă tristă: „Dacă vrei să nu îți înghețe iarna apa bag-o în frigider!”.
2. Adevărat, la magazinele din centru se găseau mărfuri ce lipseau în restul Bucureștiului; dar se găseau (cum spune și Cristian) doar în cantități foarte mici, care se epuizau în cel mult o jumătate de oră, foarte rar într-o oră sau două. Cozile durau ore întregi, uneori peste cinci-șase ore. Pare o fantezie sau o glumă, dar a fost o tragică realitate. Totuși în Scrisoarea unui tată sunt folosite ca reper pentru că trebuia să pretinzi că există ceva bun (multe lucruri bune, de fapt!) în Comunism. Altfel erai încadrat la „dușmanii regimului” și urmau represalii grele.
3. Casa de comenzi Mercur avea prețuri foarte mari pentru un om obișnuit. Scrisoarea lui Mihai-Ion-Petre Aldea este a unui tată cu patru copii. Ca urmare, posibilitățile de comandă erau reduse. Mai mult, nu aveai voie să comanzi la această „casă de comenzi” mai mult de odată pe lună, cel mult de două ori; iar cantitățile erau și ele limitate.
4. Existau magazine „pe valută”, dar din care puteau cumpăra doar străinii sau persoane cu funcții importante, care puteau justifica legal valuta. Căci deținerea valutei de către omul obișnuit era practic interzisă. Mai precis, cerea proceduri foarte complicate (inclusiv declarații scrise pentru motivul încercării de a obține valută), în lipsa cărora posesorul era pasibil de pierderea locului de muncă și pușcărie.
5. Ciocolata chinezească amintită de Cristian era una dintre „valutele forte” ale vremii. Față de ciocolata produsă de statul zis român era o delicatesă. Era și învelită într-un staniol frumos. Ca urmare, era căutată și tezaurizată, de multe ori fiind folosită ca „dar” (= șpagă) pentru funcționari, medici, milițieni etc., alături de săpunurile „Fa” și alte produse care acum ar stârni râsul.
6. Termenul de „comunism naționalist” este un oximoron de același calibru cu „îmbunătățiri rele”. Comunismul este prin definiție anti-național. Toate regimurile comuniste din istorie au nimicit cultura națională a țării sau regiunii stăpânite. Termenul ar fi ironic, dacă nu ar fi folosit de unii ca și cum ar fi logic; în realitate el se referă la „comunismul regionalist” sau la „comunismul baronilor locali”. Comunismul regionalist folosea, într-adevăr, forme denaturate de naționalism în sprijinul regimului. Stalin a făcut primul acest lucru, pentru a nu pierde războiul (filmul rusesc Popa [Поп], greșit tradus la noi Preotul, este un exemplu tipic de „naționalism comunism” în care până și religia este pervertită să susțină regimul satanic al Comuniștilor).
7. Comentatorul Cristian este foarte optimist atunci când spune că nu am reușit „să ne descotorosim timp de 5 ani de comuniștii și securiștii din conducerea Țării”. Eu văd că până astăzi suntem, din nenorocire, conduși de aceleași călăuze oarbe. Și sunt destui care se pregătesc să îi voteze din nou în 2024, sub cele mai prostești pretexte.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea