O lume împreună

Ce cad
Ce urcă
Valurile trec
în colți de nopți
Tăcerea se adună
și valuri vin
și frunzele răsună
ce cad
ce vin
o lume
împreună.

Mihai-Andrei Aldea

Postul sau Păzirea hotarelor

Ce înseamnă lipsa hotarelor?
Oricât de neașteptat ar părea, înseamnă haos, distrugere, moarte.
Dacă celulele se înmulțesc fără hotare avem de-a face cu molime, cu tumori, cancer, moarte.
Dacă apele se mișcă fără hotar avem inundații în unele locuri, secete în altele, șuvoaie ce distrug, mocirle care înghit.
Dacă pământul se mișcă fără hotar suntem nimiciți.
Dacă frigul sau căldura nu au hotare totul moare.
Într-un cuvânt, este nevoie de măsură, de hotar, pentru toate lucrurile.

Postul este școala hotarelor bune.
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa stăpânit de ceva.
Cuvintele Duhului Sfânt mărturisesc, iată, nevoia hotarelor.
Iar postul ne învață să le cunoaștem și să le ținem.

Toate sunt bune spre mâncare dacă se primesc cu mulțumire, căci se sfințesc prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
Deci postul se ține nu pentru că ar fi rele carnea, laptele, brânza, untul, ouăle, iaurtul şi toate câte mai sunt „de dulce”.
Postul se ține pentru ca omul să împlinească acel cuvânt al libertății care spune:
nici dacă vom mânca nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca nu ne lipsește.

Ce vrem să câștigăm prin post?
Puterea sufletului și a trupului.
Întâi, puterea sufletului și a trupului de a face față și belșugului, și lipsei, și bogăției de gust, și sărăciei de gust, și metabolismului exploziv, și metabolismului încet.
Și pentru că în același timp cu acest antrenament postul înseamnă și facere de bine cu o cât mai deplină abținere de la rău, puterea sufletului și a trupului câștigate prin exercițiul alimentar este canalizată în această direcție: facerea de bine și despărțirea de rău.

Un om stăpânit de mândrie, un om trufaș, este ușor de cunoscut mai ales atunci când are bogăție sau putere: profită de ele fără hotare.
Postul înlătură mândria și trufia, învățând omul să folosească toate cu măsură, să arate în toate înțelepciune.
Lăcomia, fiica bună a mândriei, se vede și ea cu ușurință. Și, de asemenea, este cel mai ușor de biruit prin post, prin abținere.

Dar puterea stăpânirii de sine câștigată prin post lucrează în toate laturile vieții omenești și îl ridică pe om pe trepte tot mai înalte.
Prin post omul poate înțelege slăbiciunile și neputințele sale.
Ceea ce, pe de-o parte, îl ajută să se înțeleagă mai bine, să se vadă așa cum este; deci și să pună bun început, adevărat început, îndreptării și ridicării sale.
Pe de altă parte, aceeași înțelegere îl poate ajuta să-i vadă mai frumos pe ceilalți oameni, să se ferească de a-i judeca și osândi pentru slăbiciunile și neputințele lor. Ba chiar poate să-l învețe cum să-i ajute – luându-i așa cum sunt, nu cum și-ar dori el să fie – și chiar să le devină sprijin dacă doresc să urce.

Prin post omul poate înțelege tot mai bine înțelepciunea hotarelor firești, felul în care ele deschid calea către bună-înțelegere, către armonie, felul în care ele zidesc o frumusețe bogată, în care nu există ceva sau cineva neînsemnat.
Iar de aici începe un urcuș intelectual și duhovnicesc ce suie în Veșnicie.

Bineînțeles, ținerea postului după cum se cuvine – și de mâncare, și de băutură, dar mai ales de răutate și cu facere de bine – cere călăuzire.
Spovedania și sfătuirea duhovnicească sunt totdeauna de folos, dar în post mai mult ca niciodată. Prin urmare, încă dinainte de a începe postul, dar cu atât mai mult odată ce am intrat în el, se cuvine să stăm aproape de călăuzire.
Citirea Sfintelor Scripturi (Biblia), a Actelor Martirice, a Vieților Sfinților și a altor cărți sfinte, îndrumarea duhovnicului, însușirea învățăturii duhovnicești a Dumnezeieștii Liturghii și celorlalte sfinte slujbe, iată câteva din mijloacele puternice, minunate, nespus de folositoare, prin care căpătăm călăuzirea atât de trebuincioasă.
Și mai este, desigur, juvaierul neprețuit al Sfintei Împărtășanii, de care trebuie să ne apropiem cu râvnă, pe cât se poate de mult, ca prin Trupul și Sângele Domnului să avem Viață.

Sunt, toate acestea, doar câteva din reperele ce ne pot ajuta să înțelegem valoarea postului, astfel încât să-l străbatem cu bucurie și folos, urcând din treaptă în treaptă Scara către Ceruri.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Textul a apărut prima dată pe o rețea de socializare care nu era, pe atunci, dominată de cenzura extremistă de astăzi. Rețea la care am renunțat acum „câțiva” ani. Din întâmplare, am regăsit textul (ca document electronic) și l-am introdus aici. Făcând corecturi mărunte, dar migăloase (precum înlocuirea vechilor forme de ş sau ţ cu ș sau ț întrebuințate astăzi. Dar, mai ales, adăugând link-uri pentru Sfintele Scripturi, Actele Martirice, Viețile Sfinților sau Sfânta Împărtășanie (în text, dar și aici). Dându-se click pe acestea se poate ajunge la surse prețioase.

Răspuns la o cerere de stricare a Bibliei

Ce s-a întâmplat

Pe 24 Mai 2025 am primit pe mail un mesaj intitulat Cerere de retragere a scrierilor Aposolului Pavel din Biblie / Request for the Removal of the Writings of the Apostle Paul from the Bible, semnat de o doamnă D.B.
Am citit mesajul și am considerat că este bine să primească un răspuns din partea mea.
Răspunsul este în format pdf, atașat mai jos.
Poate fi descărcat, citit, printat sau răspândit liber, ca atare.

Să ne fie spre mântuire!

Despre perceptorii Noului Testament. Sau despre dragostea adevărată

În Evanghelia după Matei, printre altele, Mântuitorul ne învață că iubirea adevărată este mult mai cuprinzătoare decât poate gândi omul. Și, printre altele, ne zice:

Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veți avea? Au nu fac și perceptorii același lucru? (Matei 5:46)

Că această dragoste nu este oarbă ci, dimpotrivă, înțeleaptă, se vede chiar în Predica de pe Munte, de unde este și versetul de mai sus. Căci Domnul ne cere să nu fim ca fățarnicii (Matei 6:2, 5 și 16), să nu trăncănim ca păgânii și să nu ne asemănăm păgânilor (Matei 6:7-8 și 31-32), să ne păzim de proorocii mincinoși și să știm să îi (re)cunoaștem (Matei 7:15-20) etc. Toate aceste învățături și porunci ale Mântuitorului – dar și altele asemenea – ne arată că iubirea este adevărată dacă stă întru adevăr.
Căci nu poate să existe adevăr fără iubire, nici iubire fără adevăr – după cum am arătat de nenumărate ori.
Am mai zis și repet, iubirea fără adevăr este patimă oarbă. Iar adevărul fără iubire este minciună trufașă.
Căci Dumnezeu este iubire (I Ioan 4:8 și 16) și este și adevăr (Ioan 14:6), așa încât cele două nu se pot despărți fără a se distruge.

Însă nu atât despre acestea e cuvântul de față, ci despre strângătorii (de dări) sau perceptorii amintiți la Matei 5:46.
Cuvântul folosit în versetul amintit în originalul vechi-grecesc este τελῶναι (telonai), pluralul lui τελώνην (telonen), care înseamnă strângător de taxe. Deci τελῶναι (telonai) este strângători de taxe.
Cuvântul împământenit de mai multe secole în limba română pentru această îndeletnicire – alături de strângător (de dări, impozite, taxe etc.) sau dăjdiar – este perceptor.
Ca urmare, cei amintiți atât la Matei 5:46, cât și în alte locuri, sunt perceptorii.

Da, Zaheu este mai marele perceptorilor (Luca 19:2) și perceptorii au venit la Ioan Botezătorul cerând cuvânt pentru mântuire (Luca 3:12).
Iar versetul de la Matei 9:9 este, tradus drept, acesta:

Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care stătea la perceptură, numit Matei, și i-a zis lui: Urmează-mă! Și ridicându-se, a mers după El.

Cuvântul folosit aici în original este τελώνιον (telonion), care înseamnă perceptură (locul unde se înregistra primirea taxelor și impozitelor) sau casierie.
Deci Matei, înainte de a deveni apostol și sfânt, a fost perceptor, după cum însuși amintește la Matei 10:3.

Și perceptori sunt și aceia de care Mântuitorul se apropie – ca și de ceilalți oameni! – spre a-i chema la viața veșnică (Matei 9:10, Marcu 2:15, Luca 5:29).
Perceptori sunt, adică, și cei pentru care se sminteau Fariseii, refuzând să accepte că Dumnezeu îi poate chema la Sine și pe aceia; pricină pentru care Îl învinuiau pe Iisus Christos (Matei 9:11, Marcu 2:16, Luca 5:30).
Din această rătăcire a Fariseilor a venit și orbirea lor față de încercările de trezire ale Mântuitorului. Căci atunci Acesta le arăta că perceptorii și desfrânatele, știindu-și căderea și având pocăință, sunt mai deschiși către Dumnezeu; astfel încât Fariseii să se poată și ei pocăi. Însă Fariseii vedeau în cuvintele Domnului doar o insultă la adresa lor, cei care se vedeau mai buni decât toți (Matei 21:31-32 și 45-46). Căci mândria îi orbea și nu voiau să vadă cum se pocăiesc și îndreaptă perceptorii (Luca 7:29 și 15:1), ca să se poată îndrepta și ei.

”Dar”, va zice cu dreptate cititorul, ”în toate locurile indicate aici eu găsesc scris vameș sau vameși ori vameșilor sau vamă, iar nu perceptor, perceptori, perceptorilor sau perceptură!”
Da, iubite cititorule, pentru că s-a făcut o mare greșeală de traducere.
Și poate nu atât o greșeală.
Căci și în Israelul secolului I, dar și în Țările Române din secolele XVII-XIX, când se publică primele traduceri integrale ale Bibliei, perceptorii erau adesea departe de Dumnezeu.
Strângerea de dări – de taxe și impozite – era drept făcută doar sub domnitori puternici și buni. Sub cei care se voiau buni, însă erau slabi, căpătau putere dregătorii corupți. Sub domnitorii răi, dregătorii cei răi erau doriți de Domnie.
Atât dregătorii corupți, cât și domnitorii corupți, voiau să strângă de la boierii mici și restul poporului cât mai mult, oricât de nedrept. Prin cine?
Prin perceptori.

Ca urmare, erau rari perceptorii buni, iar cei răi sau corupți erau des întâlniți.
Și, ca să nu fim nedrepți, amintim și faptul că mulți dintre birnici sau dăjdiari – plătitorii de taxe și impozite, adică – erau învățați și ei cu corupția.
Adică de multe ori își ascundeau veniturile, turmele, stupii, stavele etc., își îngropau bunurile sau le piteau pe cine știe unde, ca să pară sărăciți cu totul. Și să fugă, astfel, de plata dărilor, chiar dacă acestea erau drepte și cuvenite.
Asemenea experiențe îi făceau pe perceptori să devină nemiloși, ajungând să nu îi mai creadă nici pe cei cu adevărat scăpătați.

Ca urmare, se pare că traducătorii sau cei care conduceau traducerea – de obicei oameni din familiile politice – s-au temut de felul în care erau arătați perceptorii în Biblie.
Poate că, iarăși, nu le-a picat bine și porunca Duhului Sfânt prin Ioan Botezătorul pentru perceptori: (să nu luați) Nimic mai mult peste ce vi s-a rânduit să strângeți! (Luca 3:13)1.

Oricum, dintr-o pricină sau alta, ori din mai multe, au schimbat perceptor cu ”vameș”.
Vameșii fiind puțini în vremea aceea, iar nedreptățile lor privindu-i în primul rând pe străini, apoi pe negustorii bogați – pe care mulți îi invidiau.
Era, adică, un termen mai convenabil politic.
Și, din păcate (la figurat, dar și la propriu), traducerea greșită a rămas până astăzi.

Atunci când ÎPS Bartolomeu Anania a scos Biblia în traducerea sa, am văzut cu părere de rău că a păstrat traducerea greșită, vameș(i). Deși în nota la Matei 5:46 (nota 11 în cuprinsul Evangheliei după Matei) spune că vameșii sunt

„Perceptori de impozite, faimoși prin corupția, abuzurile și raptul cu care-și practicau meseria. În limbajul biblic, oameni păcătoși.”

L-am întrebat, ajuns prin voia lui Dumnezeu în Cluj-Napoca, de ce nu a folosit cuvântul adevărat, de perceptor(i). Mi-a răspuns „Așa s-au obișnuit oamenii…”
M-am oprit acolo, pentru că am înțeles că sentimentele nu lăsau loc de lămurire: în alte locuri din versiunea Sfinției Sale nu se sfiise să facă schimbări radicale.
Mai probabil, în loc de „Așa s-au obișnuit oamenii…” era un „Așa m-am obișnuit”.

Totuși, dincolo de inconsecvență – oameni suntem! – să reținem explicația clară dată de notă: perceptori.
Și să ne aducem aminte că este datoria noastră să îndreptăm ceea ce înaintașii, oricât de vrednici, nu au putut să îndrepte.
E vremea – deși s-ar putea spune că totdeauna a fost – să ne întoarcem la originalul biblic.
Și să înțelegem că perceptorii sunt cei pe care Mântuitorul îi dă ca pildă de egoism și perceptorii sunt cei pe care Mântuitorul îi dă ca pildă a pocăinței.
Că Sfântul Apostol Matei a fost, înainte de chemarea Domnului, perceptor, lucrând la perceptură.
Că Zaheu a fost mai marele perceptorilor.
Și că dragostea față de înaintași cuprinde și datoria sfântă de a îndrepta, după puteri, greșelile lor.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea


  1. Textul original aici este ὁ δὲ εἶπεν πρὸς αὐτούς Μηδὲν πλέον παρὰ τὸ διατεταγμένον ὑμῖν πράσσετε (ho de eipen pros aiutus meden pleon para to diatetagmenon hiumin prasete). Care, aproape literar, spune Și zis-a pentru ei: Nimic mai mult peste ce vi s-a rânduit să colectați. ↩︎

Cum (nu) se scrie Istoria. Studiu pe un text de Dan Ungureanu

De multe ori am fost întrebat cum se scrie Istoria.
Unii voiau să înțeleagă de ce sunt poziții istorice atât de diferite. Oare este Istoria o disciplină științifică? m-a întrebat cineva din Academia Română, persoană exasperată de deosebirile de păreri dintre istorici.
Anul trecut am primit de la un bun prieten o întrebare asemănătoare: Este corect din punct de vedere istoric, științific, acest text?
De la acel text a crescut un răspuns.
Îmbogățit de cererile unor „cititori beta”, care îmi puseseră întrebări pe temă. Și cărora le oferisem răspunsul scris deja în locul unei noi formulări.
Până când răspunsul a devenit o cărticică.

Am încercat să scriu cât mai ușor de înțeles pentru orice cititor. Și mi s-a spus că aș fi reușit.
Răspunsul despre Cum (nu) se scrie Istoria folosește un text produs de d-l Dan Ungureanu ca pretext pentru prezentarea practică și ușor de urmărit și înțeles a metodologiei științifice a Istoriei (evident, Istoria ca disciplină științifică, dacă e să fim redundanți).

Cartea este dăruită liber cititorilor: puteți să o descărcați, să o printați și chiar să o dați mai departe, dacă vreți, în toată liniștea.

Să fie cu folos!

Și slavă lui Dumnezeu pentru toate!

P.S. Cărticica a fost postată și la adresa

https://www.academia.edu/129939702/Cum_nu_se_scrie_Istoria_MAA

cu aceleași drepturi pentru doritori (de descărcare, printare, distribuire).