Ceva trântă ciobănească din 2012
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
Voi începe amintind, ca de atâtea ori, polisemia graiului popular. Adică faptul că un cuvânt poate avea un înțeles într-o parte și alt înțeles în alta.
De pildă, de când eram mic am învățat că trânta se împarte astfel:
- trânta dreaptă sau lupta dreaptă este cea în care cei doi luptători se prind de umeri și încearcă să se trântească la pământ; este o luptă în care nu se îngăduie folosirea picioarelor ca arme; lupta se dă în picioare, cel care pune genunchiul jos a pierdut și la fel cel care cade
- trânta voinicească este cea în care nu este îngăduită nici piedica, nici prinderea piciorului celuilalt
- trânta ciobănească, numită și piedică, este trânta în care este voie să se facă și prinderi de la brâu în jos, și piedici
- trânta ciobănească în cruce este cea în care voinicii pleacă în luptă cu mâinile într-un fel de cruce, ori pleacă de la o prindere zisă în cruce (fie cu mâinile încrucișate, strânse între ele, fie de umeri și mână etc.); și aici sunt îngăduite piedici sau prinderi joase
- trânta în cruce este trânta voinicească în care se pleacă din cruce sau se începe cu prindere în cruce
- trânta oltenească, zisă și brâul (în unele părți din Moldova), are ca formă principală prinderea de brâuri (foarte puternice, din fir de cânepă) și se încearcă răsturnarea la pământ a celuilalt, fără piedici sau prinderi joase (de fapt în multe locuri era oprită orice altă prindere în afară de brâu)
- bătaia, harța sau bătaia ciobănească adăuga la trânta ciobănească și lovituri de orice fel; local era oprit să lovești cu cotul sau pumnul sau palma (podul palmei) sau muchia palmei etc., după caz
Era de căpătâi să nu se tragă de haine, decât dacă era înțelegerea să se tragă de ele (precum de brâu la trânta oltenească). Altfel orice haină ruptă era plătită de cel care a tras de ea.
Dar dacă sunteți tot ca mine, din anii ’70 ai secolului trecut; și dacă ați aflat în pruncie sau tinerețe alte înțelesuri ale acelorași denumiri, fiți cu pace: se întâmplă adesea cu denumirile populare. Și mai ales cu denumirile tradițiilor care se sting.
Pentru că astăzi, trist, copiii și tinerii se înșeală că luptă în realitatea virtuală. Și nu mai sunt trântele de altădată, nici sănătatea și puterea ce le însoțea – ca să nu mai vorbim de aducerea cu picioarele pe pământ, adică „ancorarea în realitate” pe care o aduceau.
Dar, iată, am găsit un videoclip din 2012, de la Nedeia Mocănească din Covasna, cu ultima trântă ciobănească, pentru locul I, între Șerban Alex și Trifu Sorin (postată tot în 2012 de Ovidiu Neagu, căruia îi mulțumim pentru această comoară!).
Vizionare plăcută și gânduri practice!

Doamne ajuta. Sunt luptător de mma, și încerc să dibuiesc vechile forme de trântă românești. Mărturisesc că în ciuda specificului, in sensul in care ai/n-ai voie sa dai la picioare/prinzi de haine/seceri/prinzi de brâu, baza și biomecanica este identică cu cea a luptelor (wrestlingului) din orice colț al lumii. Libere sunt ciobănești. Cele unde poți ataca de la brau in sus sunt greco romane, îmi scapă numele lor acum. Cele in care nu poți secera sunt cele care nu vor să favorizeze judokanii 🤣. Glumesc, desigur, dar vreau sa subliniez că orice corp are tot două mâini și două picioare, iar o știință care vrea atacarea lui nu poate ocoli asta, indiferent de zona geografică in care se află. Până și în clipul de mai sus, lupta a fost câștigată printr un procedeu pur de lupte libere americane, denumit cradle. Daca vă uitați, priza seamănă cu legănatul unui copil. Mi ar placea sa ținem legătura pe mai multe teme, inclusiv asta.
ApreciazăApreciază
Doamne ajută!
Este în curs de tipar, din câte am înțeles, a doua ediție pentru lucrarea Cum luptau Românii. În care sunt unele sinteze, incomplete, pe subiect.
Sistematizarea trântei din anii ’50-’60 ai secolului trecut, făcută sub ocupație sovietică, are multe lipsuri, dar cel puțin a dat câteva generații de luptători.
Din acest punct de vedere lucrarea amintită (Cum luptau Românii) oferă, cred eu, lămuriri de bază.
ApreciazăApreciază
Tot eu sunt. In cazul acesta, singura concluzie care îmi vine este că a fost făcută specific pentru disciplinele olimpice, întrucât regimul avea nevoie de victorii în diversele ramuri de sport pentru propagandă. Per total, că o gluma cu tenta ideologică, putem spune că în România comuniștii au globalizat tradiția de contact fizic. Te-ar umfla râsul, daca nu era depersonalizat. Se vede unde ne au atacat toți și de ce. Eram prea șmecheri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
100%
ApreciazăApreciază
Și cum rămâne, atunci?
Mai e loc de întors meciul?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Totdeauna.
Lupta se dă până dincolo de capăt.
Cine luptă și singur pentru Dumnezeu și Națiunea Română va câștiga și de va fi ucis. Va câștiga și aici, dar mai ales în Veșnicie.
Câteva răspunsuri la aceste întrebări:
ApreciazăApreciază