Binele Comunismului (05). Erau locuințe?

Revenim (e pluralul politeții!) cu șirul Binele Comunismului, după al patrulea material al seriei. Aici redăm adevăruri despre Comunismul din România, cu nădejdea că îi vor feri pe unii de propaganda extremismului de Stânga (sau de orice altă orientare!).

Una dintre minciunile comune este:

„Era bine în Comunism că fiecare avea unde să locuiască.”.

Ai zice că până la Ceaușescu (maniacul mutării oamenilor în blocuri), Românii stăteau în masă în corturi, în peșteri sau sub cerul liber!
Parcă vezi „hoardele” de Români dârdâind în frig, topindu-se în arșiță, că „nu le dădea nimeni case”.
Și, iată, veni Comunismul să le ridice barbarilor din corturi, peșteri și de sub frunzare „locuințe”!
Și, iată, Comunismul „a dat case oamenilor”!
Această prostească și otrăvită închipuire este înghițită fără pic de gândire de mulți.
Unii, bătrâni securiști, turnători, colaboraționiști, care oftează după arginții crimelor și trădărilor săvârșite.
Alții, tineri prea puțin obișnuiți să cearnă ideile culese din familie, societate, internet.

Adevărul este însă că Românii au fost scoși cu forța din casele lor de Comunism, ca să fie închiși în pușcăriile numite blocuri.
Rostul acestei mutări nu a fost „să se dea case Românilor”!
Dimpotrivă, a fost să se ia casele și pământurile Românilor, iar aceștia să fie mutați în spații mici, în care nici pereții nu erau ai lor, unde putea fi supravegheat și ce spun, și ce mănâncă, și cu cine se întâlnesc, orice!

La curte, Românii aveau o bucată de grădină: creșteau acolo mărar, pătrunjel, usturoi, ceapă, morcovi, roșii, varză, ștevie și multe altele. Aveau ce pune pe masă, măcar cât de cât!
Dacă era puțin mai mare curtea, și era loc și de ceva buruiană, se puteau crește și niște păsări: găini, gâște, porumbei, rațe, curci…
Până la mijlocul anilor ’90 ulițele satelor încă erau pline de păsări; încă era greu să șofezi repede prin sate, că te pândea primejdia să lovești găini sau gâște sau curci sau rațe.
Ei bine, așa erau ulițele satelor cu case.
Căci acolo unde Comunismul le-a ras, înlocuindu-le cu blocuri, era gol, sărăcie, foame.

La fel era și în „satele orașelor”.
Căci orașele erau împărțite în mahalale (în care stăteau mai ales străini, după fel sau amestecați între ei, ori și cu Români) și sate, care erau vechi așezări românești, cu rosturile lor.
În „mahalalele românești”, cum li s-a spus mai apoi de intelectuali și administrație, fiecare curte avea cel puțin un pom: păr, sau măr, sau nuc, sau cireș, sau gutui, sau prun, sau alun, sau smochin, ce îi plăcea familiei. Multe curți aveau câțiva pomi. Cu fructele lor.
Aveau și o grădiniță (pentru zarzavaturi), unele și o grădină (pentru legume).
Și nu puține aveau găini, porumbei, gâște etc.

Altfel spus, o casă românească era o țărișoară în sine, cu resursele sale și libertatea sa.
Asta a vrut Comunismul să nimicească!
De aceea s-au ras casele și curțile oamenilor.
De aceea s-au construit blocuri nesigure, insalubre, înghesuite, prost gândite, de multe ori prost construite.
Ca să se ia Românului orice libertate!

De aceea au pus „faraonii Comunismului” zeci de mii de sclavi să construiască în nebunie blocuri.
Blocuri construite din banii poporului, iar apoi plătite de poporul silit să se mute în ele de Comunismul care le furase și nimicise casele și curțile.
Adică Ceaușescu nu a dat case ori locuințe, Comunismul nu a dat case ori locuințe. Că nu le-au ouat ei, nu le-au moștenit și nu le-au dat, din cuibarul sau moștenirea lor, pe gratis.
Nu Comunismul sau Ceaușescu „a construit”: oamenii au fost siliți să construiască pușcăriile în care au fost mutați cu de-a sila, locurile de muncă forțată în care au fost obligați să se angajeze.
Ca să fie, pentru totdeauna, sclavii sistemului.

Acesta este „binele” locuințelor comuniste, adică a blocurilor.
De aceea orice Român care poate, se mută la casă.
Pentru că blocurile sunt, în sine, pușcării mascate, gândite și construite ca atare.

Pr. Mihai-Andrei Aldea