De câteva ore a fost emisă Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020.
Există unele deosebiri substanţiale între ceea ce a declarat despre acest act Preşedintele Republicii România (tot astăzi).
Prezint mai jos părerea mea despre conţinutul acestei ordonanţe, pe articole. Cu o mică încheiere.
Articolul 1 descrie nouă feluri de călătorii în afara caselor/gospodăriilor. Trebuie să spun că mi se pare un articol bine gândit, corect, cele nouă variante fiind bine alese.
Articolul 2 aduce o uşurare imensă: bătrânii de peste 65 de ani nu mai sunt încarceraţi la domiciliu fără şanse de supravieţuire, ci pot să iasă între orele 11 şi 13. Un mare câştig. Cele patru feluri de călătorii permise bătrânilor în acest interval sunt destul de bine gândite… mai ales în lumina Articolului 3, care aduce o completare esenţială pentru bătrânii din satele româneşti. Acest ultim articol pare să vină de la un om care chiar cunoaşte viaţa grea a bătrânilor săteni. Într-adevăr, ar fi ideal ca un om la 65 de ani – sau mai mult – să aibă un copil sau nepot care să îl ajute. Dar nu trăim într-o lume ideală. Mulţi dintre bătrânii noştri îşi scot vitele la păscut şi la peste 80 sau 90 de ani. Chiar dacă pui capra sau văcuţa la pripon, tot trebuie să le scoţi dimineaţă, după primul muls, şi să le aduci pe seară, la al doilea muls. Dacă Art. 2 ar fi fost singur, aceşti bătrâni ar fi umplut puşcăriile (că bani pentru amenzi nu au). Din fericire, Art. 3 dă libertatea acestor oameni să iasă şi în alt interval „în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole„. Slavă Domnului!
Articolul 4 prevede necesitatea unor adeverinţe pentru deplasare. Pentru persoane fizice – oameni obişnuiţi, ca mine, adică – acestea pot fi făcute de mână. Dar trebuie să fie făcute anterior plecării de la domiciliu. Foarte bună este prevederea ce permite prezentarea lor în format electronic!
Articolul 5 este firesc, dar ar trebui nuanţat. Să sperăm că procedurile de aplicare vor fi clare şi coerente.
Articolul 6, din păcate, prezintă aceleaşi greşeli pe care le-am amintit în articolul Statul comunist şi COVID-19… Pe scurt, se dau ordine şi, implicit, obligaţii, dar nu resursele necesare îndeplinirii acestora. Trist.
Articolul 7 este logic, în principiu, dar prezintă aceeaşi hibă: cere folosirea unor resurse inexistente. În cazul de faţă, numeroase instituţii publice şi private, pieţe etc. trebuie să aibă la dispoziţie dezinfectanţii şi mijloacele de protecţie sanitară de care nu dispun nici medicii.
Articolul 8 mi se pare puţin excesiv, dar poate fi înţeles în situaţia actuală.
Articolul 9 ridică iarăşi problema uriaşă a lipsei de capacitate a Executivului în asigurarea necesarului naţional de dezinfectanţi şi mijloace de protecţie sanitară.
Articolul 10 este cel puţin discutabil. Folosirea armatei pentru „activităţile de ordine publică” este considerat în toată lumea democratică un gest extrem. Şi care, democratic, trebuie extrem de bine justificat. Ceea ce, deocamdată cel puţin, nu se întâmplă. Mai mult, folosirea Armatei Române pentru „activităţile de ordine publică” este un act agravat de trauma colectivă a dictaturii ceauşiste. Aceasta a folosit, într-adevăr, Armata Română în sprijinirea abuzurilor sale. Pentru mulţi cetăţeni gestul actual al conducerii Republicii România este echivalent cu recunoaşterea instaurării unei noi dictaturi comuniste. La fel de grav este faptul că folosirea militarilor conform Art. 10 îi aduce pe aceştia în primejdia de a fi contaminaţi şi de a contamina mai departe. Reamintesc faptul că nu s-a asigurat îndeplinirea cerinţei fundamentale a producţiei naţionale de mijloace de protecţie sanitară şi dezinfectanţi. Stocul existent – şi fluxul înnoitor – nu acoperă nici măcar necesităţile spitalelor din Ţară, cu atât mai puţin ale întregului sistem medical. Nu acoperă nevoile magazinelor şi altor instituţii publice sau private încă deschise. Nu acoperă nevoie Poliţiei şi Jandarmeriei. Etc. Ca urmare, cel puţin literele a) şi b) ale acestui articol sunt o mare greşeală.
Articolul 11 şi Articolul 12 mi se par fireşti.
Articolul 13 este o corectură a Art. 2 O.M. 2/2020 care este binevenită.
Articolul 14 şi Articolul 15 sunt articole neutre, de punere în funcţiune a prevederilor O.M. şi de aducere a acesteia la cunoştinţa publicului.
Mică încheiere
Ordonanţa Militară 3/24.03.2020 are în primele articole prevederi net superioare celor înfăţişate publicului în aceeaşi zi de 24 Martie de Preşedintele Republicii România. A fost un joc de-a „poliţistul rău, poliţistul bun” sau strigătele societăţii civile au ajuns, măcar în această privinţă, la urechile politicienilor? Dincolo de această amânare a genocidului ce părea să urmeze există totuşi ameninţari puternice. În primul rând, lipsa resurselor pentru îndeplinirea multora dintre prevederi. În al doilea rând, iritarea populaţiei prin folosirea Armatei drept Poliţie (receptată public drept comportament dictatorial). În al treilea rând, creşterea numărului de persoane publice care intră în contact cu mulţi cetăţeni fără mijloace de protecţie sanitară. Există o mare şansă ca oamenii din patrulele ce controlează persoanele care circulă să devină vectori de răspândire a virusului.
Altfel spus, există câteva prevederi evident bune şi câteva fie aflate în ireal, fie rele. Mai e mult până departe… dar sunt şi unele semne bune.
Mihai-Andrei Aldea
P.S. În conferinţa sa de astăzi Premierul Republicii România a făcut o serie de afirmaţii şi promisiuni interesante. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate aruncăm o privire asupra lor.
P.P.S. Poate se începe tratarea pacienţilor din România cu tandemul hidroxiclorochină-azitromicină. Sau cu tainicul tandem folosit cu atâta succes la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Ca să se vindece mai mulţi, în toată ţara. După cum vine şi vorba: „Azi în Timişoara, mâine-n toată Ţara!”
P.P.P.S. Cine vrea să citească O.M. 3/2020 pe îndelete… Ordonanta militare nr. 3.pdf
România Străveche - Ancient Romania 
O analiză f pertinenta, exact cea pe care as fi facut o si eu, care sunt avocat :).
De acord punct cu punct. Inclusiv in ce priveste jocul de a ‘politistul rau, politistul bun’ si intimidarea populatiei prin folosirea armatei. As adauga de asemenea demonizarea si încercarea de atragere a oprobiului public asupra acelora care îndrăznesc sa încalce fie si milimetric cercul acestor masuri draconice.
Si am mai observat o chestie: in aceste zile ca sa fii politically correct nu este suficient sa nu iesi pe strada – deja asta tine deja de ‘legally correctness” – dar trebuie sa iti si fie FRICA de covid! Altfel esti pericol public, ca îndemni lumea la relaxare – fie si numai psihologică, nu conteaza. Azi corectitudinea politică ne cere sa fim…speriati! :))
In rest, intr adevar, s a simtit o prima adiere, vaga, de bun simt in noile masuri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc pentru comentariu, este o validare valoroasă. Cunoştinţele mele juridice sunt limitate (un an de drept constituţional în şcoală pe vremea lui Ceauşescu, Drept Roman şi Drept Canonic în Facultatea de Teologie, plus ceea ce am citit „în particular” – Constituţia, unele legi, O.G.-uri, ceva jurisprudenţă, prevederi din CP, CPP, CC, CPC etc.). Este un domeniu vast, complex, uneori chiar contradictoriu sau paradoxal, şi accesul la justiţie devine astfel mai mult un vis. Dar O.M.-urile sunt atât de simple (simpliste) încât mi-am permis şi o analiză de acest fel. Mă bucur să aflu de la un specialist că „mi-a ieşit”. Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Parinte, nu ma mira. Cred tot mai mult ca, oricât ar parea de…scandalos la o prima vedere, intre drept, religie si politica exista legaturi foarte profunde, de aia cine intelege dreptul este atras si de religie si vice versa, si toti acestia de cele mai multe ori întrevăd si inteleg si manevrele politice si jocurile de putere. Poate pentru ca, in esenta, toate trei au ca principal obiect de studiu dinamica Adevar-Minciuna, cea care de fapt marcheaza fundamental destinul uman.
Eu va multumesc, este o oaza acest blog, Drumul spre Vozia ne a bucurat cu ani in urma si pe mine si pe băiețelul meu – copil mititel atunci – si faptul ca suntem mai multi care gandim in aceeasi rezonanta este important de stiut, cred, in aceste vremuri. Si de fapt in orice vremuri…
ApreciazăApreciază