Ioan Aurel Pop

Polonezii i-au cunoscut de timpuriu, în mod direct, pe români, cel puțin din două motive: vecinătatea Regatului Polono-Lituanian cu Moldova, pe de o parte, și existența a zeci de sate românești, organizare după „ius valachicum” (dreptul românesc), in sudul Poloniei, pe de altă parte. Acestea făcuseră parte din vechea „țară a românilor” sau a Volohovenilor (Bolohovenilor) – poate Țara Șipenițului de odinioară – rezultată prin roiri de populație din nordul Moldovei și al Maramureșului, in căutarea unor terenuri fertile pentru agricultură și a unor pășuni bogate pentru turme. Ca urmare a acestei cunoașteri directe, Moldova a fost numită de polonezi în întreg Evul Mediu „Țara Românească” (Valahia), iar țara românească de la sud de Carpați a fost chemată „Multana”, probabil o formă coruptă de la „Muntenia”. Autorii polonezi, fiind catolici și folosind in scris limba latină, au putut răspandi ușor in Apus date despre romanitatea românilor și…