„Ac(e) = (lat.) (1) Unealtă (v.) mică, subţire, cu vârf (v.) (foarte) ascuţit, având sau nu ureche (2) (v.). Poate să fie din os (v.), din lemn (v.) sau din metal. Izolat apare folosirea acelor – mai ales a celor lungi, precum cele de păr – ca arme, în special de către femei (v.); atestările sunt mai ales folclorice, dar există şi cazuri istorice (fie de auto-apărare, fie de crimă), în care s-a folosit acul ca armă (v.). Uneori acul era otrăvit. De asemenea, acul apare din anii ’70 ai secolului XX ca vârf (v.) al cornetelor de hârtie (v.) folosite de trăgătorii (v.) buni la ţevile de cornete (v.) pentru a vâna (v.) păsări mici (sau a-şi răni (v.) duşmanii). Andrea (v.), spin (v.) aşchiuţă (v.). (2) Piesă îngustă – adeseori ascuţită la un capăt – a unor curse (v.) ori maşini (v.), folosită pentru a regla sau transmite mişcarea unor roţi dinţate sau altor piese, pentru a schimba sensuri de mişcare etc. Cândva şi cu înţelesul de manetă (astăzi ieşit din uz).„

„Achinaches = (scit.) Spadă (v.) scurtă, folosită de Sciţi (şi, mai puţin, de Sarmaţi) în luptă (v.), atunci când se trecea de armele (v.) lor principale (arcul (1) (v.) şi lancea (v.)).„

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă