Artele Marţiale – Cum luptau Românii?

În esenţă,

Artele Marţiale sunt disciplinele care încearcă să cerceteze şi să pună în practică, la cel mai înalt nivel de competenţă, acea parte a Artei Militare ce studiază teoria şi practica pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi a războiului (la nivel personal).

Altfel spus – mai puţin formal şi mai pragmatic –,

Artele marţiale se ocupă de pregătirea unui om pentru a fi un luptător cât mai bun (desăvârşit).

Sau, şi mai simplu,

Artele marţiale sunt sisteme avansate de luptă corp la corp (cu şi fără arme).

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Despre Vânătorii români – Cum luptau Românii?

Vânătorii au fost totdeauna o elită de luptători. Erau rezistenţi, buni cunoscători ai codrilor, ai munţilor şi bălţilor, ai întinderilor de stepă, învăţaţi cu greutăţile şi primejdiile. În luptele din 1848-1849 din Munţii Apuseni, Vânătorii au dovedit priceperea şi eroismul lor de nenumărate ori, ca să dăm numai acest exemplu. Cu timpul, Vânătorii din ţinuturile mai joase – de baltă, de stepă, de codru etc. – au fost trecuţi în rândurile pedestrimii, dând Cercetaşii de astăzi (şi alte unităţi speciale). Au rămas Vânătorii de Munte, elită respectată a Armatei Române.

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă vânătorii – cândva, la noi, şi păzitori ai vânatului – o să dăm cuvântul unui străin (poate aşa va fi băgată în seamă spusa lui):

În cariera mea de magistrat mi-a fost dat să condamn la muncă silnică peste 1.000 de oameni. Bărbaţi, femei, tineri. Şi nu am găsit încă un adevărat criminal care în tinereţea lui să fi fost învăţat să iubească natura şi viaţa în natură. Învăţaţi copiii să vâslească, să pescuiască, să vâneze, să facă excursii în natură şi când vor ajunge să fie bărbaţi îi veţi găsi între juraţi şi nu în faţa juraţilor!” (Judecător Leon McCord1)

Vânătorii au alcătuit în trecut frăţiile lor, mult mai stricte decât şi-ar închipui unii. Departe de ura nemărginită a vânătorului apusean faţă de răpitoare, Vânătorii Români Vechi aveau respect şi faţă de lup – decretat în vremea Fanarioţilor plagă (după model apuseană), pecete infamă păstrată până de curând. Rânduielile vânătoreşti erau multe şi stricte, pentru că cel care le încălca făcea rău tuturor vânătorilor, nu doar sie-şi. Cunoaşterea intimă a naturii, rezistenţa şi agilitatea, răbdarea, iscusinţa în punerea curselor şi mânuirea armelor, disciplina tagmei şi multe alte calităţi au făcut din Vântătorii Români, luptători de înaltă clasă. De la prinderea limbilor – adică a unor ostaşi duşmani pentru a fi interogaţi – şi până la susţinerea prin tragere de precizie a pedestraşilor, în toate misiunile avute de-a lungul veacurilor, aceştia şi-au dovedit îndemânarea, bărbăţia şi patriotismul. Înainte de “franţuzire”, legătura Vânătorilor cu restul Românilor era strânsă, iar Credinţa lor puternică. În vremea interbelică, încă îi vedem cinstind Naşterea Domnului deschis şi fără şovăire; exista chiar obiceiul colindului vânătorilor («Carpaţii», nr. 12/1933, p. 1 şi 40). Sub Comunism lucrurile s-au schimbat, iar astăzi avem şi vânători credincioşi, dar şi vânători fără Dumnezeu, precum şi pe cei care se clatină între cele două laturi – ca să nu-i mai pomenim pe vânătorii populari, adesea doar braconieri… dar nu totdeauna.

1Cf. Revista «Carpaţii», nr. 5/1933, p. 18.

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Înlăturaţi prejudecăţile! – Cum luptau Românii?

„[…]să încercăm un exerciţiu de imaginaţie: luaţi trei soldaţi turci care au luptat în Siria sau Irak, trei soldaţi americani cu cel puţin patru-cinci ani de front, ori trei soldaţi români care au luptat în Afganistan. Şi aşezaţi, în contra-partidă, un „contingent ad-hoc” de „orăşeni şi ţărani” din România de astăzi. Deci, intraţi într-un Mall din Bucureşti, Cluj sau Iaşi, într-un birt dintr-un sat oarecare din Republica România şi luaţi la întâmplare câţiva bărbaţi. Desigur, nu militari profesionişti, se înţelege, ci „oameni obişnuiţi”. De câţi credeţi că aveţi nevoie ca să aveţi un „contingent ad-hocde succes spre a-i înfrunta pe cei trei militari profesionişti? Credeţi că vă ajung trei oameni, ca să fie trei la trei? Credeţi că trei orăşeni sau săteni din România de azi pot înfrunta cu succes trei militari profesionişti? Nu? Dar şase contra trei, au şanse? Pot să-i învingă? […]

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Ţăranul – Cum luptau Românii?

Încă de la studiile istorice ale lui Constantin Giurescu (primul din şirul celor trei istorici ai familiei Giurescu) s-a dovedit că ţăranul era omul Ţării – am zice astăzi „cetăţeanul”, deşi acesta era al cetăţii, nu al Ţării –, că prin ţăran se înţelegeau toţi Românii proprietari de pământuri, făcându-se adesea o excepţie pentru singura „clasă superioară”: Marii Dregători. Adică cei care alcătuiau un echivalent al Guvernului şi chiar al unei forme de Parlament specific (între limite care erau ţinute de Legea Românească şi care cumpăneau puterea legislativă între Ţărani ca neam sau naţiune – ca structură naţională –, Domnie şi, respectiv, Sfatul Ţării sau Divanul, cum va fi numit mai târziu).

S-a uitat, se pare, că săteanul era locuitorul satului, cătunarul al cătunului, orăşeanul al oraşului, cetăţeanul al cetăţii, iar ţăranul al Ţării

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Nicolae Iorga, Ladini, Români – Cum luptau Românii?

între noi, care ne întindeam pe amândouă malurile Tisei, care pătrundeam în Moravia, care, venind din Balcani, înaintam către înseşi aceste regiuni ale Ladinilor de astăzi şi între ceea ce a rămas din ei nu era nicio discontinuitate. O singură pânză de rasă influenţată de Romani, o singură limbă, cuprinzând elementele sufleteşti dominante ale marelui popor ieşit din vechea rasă iliră şi din Roma străbună.” [Iorga, 1938:7-8 ş.u.]

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă