Este Referndumul pentru Familie „inoportun”?

 
 
S-a tot insinuat că „Referendumul pentru familie este inoportun”, dându-se tot felul de pretexte pentru această afirmaţie. Nu le discut, deoarece orice orice discuţie asupra „oportunităţii” unui referendum este, din punctul meu de vedere, total nedemocratică şi total negativă, atâta vreme cât se întrunesc condiţiile legale pentru desfăşurarea lui.
 
A nega „oportunitatea” unui referendum cerut de cetăţeni este o practică dictatorială, prin care se poate îngropa absolut orice referendum! Absolut orice referendum poate fi declarat „neoportun”; dar democraţia cere ca oamenii să se poată exprima direct. Democraţia participativă este, de fapt, singura democraţie reală.
 
Boicotarea acestui referendum a fost un act sinucigaş pentru Români şi pentru Republica România, pentru că a negat – şi retezat – chiar rădăcinile libertăţilor democratice.
Sub pretextul apărării unei minorităţi au fost ridiculizate, atacate, satanizate etc. minorităţile care au susţinut referendumul.
Aberaţia unei asemenea purtări din perspectivă democratică este pur şi simplu nemărginită.
Iar a crede că poţi purta o discuţie deschisă şi onestă atunci când ai avut şi susţinut şi încă ai şi aperi asemenea distrugeri ale democraţiei este o simplă iluzie.
 
Concluzia:
– Referendumul pentru Familie este perfect oportun.
– Votul ar trebui, legal, repetat; nerepetarea lui este un abuz dictatorial câtă vreme, conform legii, a fost invalidat. Ceea ce înseamnă că cetăţenii NU s-au pronunţat legal asupra legii pe care trebuie să o aprobe sau să o respingă. Altfel spus, legea rămâne în aşteptare… până când va exista o exprimare validă a cetăţenilor în privinţa ei.
– Soluţia consacrată de UE este VALIDAREA REFERENDUMULUI, prin eliminarea pragurilor de validare – condamnate de decenii de Comisia de la Veneţia şi alte organisme care apără drepturile omului.
– În clipa de faţă alianţa PSD-USR a funcţionat şi funcţionează perfect pentru a smulge din mâinile cetăţenilor orice putere de a-şi hotărî legile, viaţa, viitorul.
 
Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

2 gânduri despre “Este Referndumul pentru Familie „inoportun”?

  1. @ioansperling
    Să nu uităm că o pantă înclinată se poate şi urca, nu doar coborî. Într-adevăr urcuşul e mai greu decât coborârea, mai ales când atât de mulţi te ajută să te duci de-a rostogolul în jos şi îţi pun atâtea piedici când vrei să o iei în direcţia opusă. Însă se poate. Chiar dacă nu colectiv (în grup); nici nu e nevoie. Important este să urce înapoi fiecare dintre noi. Iar când destui inşi se vor fi urcat înapoi individual, pe culme va fi deja adunată o comunitate întreagă.
    Să facem măcar atât (să ne scoatem pe noi înşine la liman) şi pe urmă să vedem cum salvăm societatea. Eu cred fără rezerve că dacă fiecare îşi face chiar şi puţină ordine REALĂ în viaţă şi face mici jertfe zilnice (lucrui „neînsemnate”: să ridici un gunoi de jos, să nu reacţionezi violent la jignirile altora, să repari ceva stricat etc.), lumea din jur o să se îndrepte.
    Pentru mine este de neconceput să spui că nu este cale de întoarcere, fără să încerci măcar să te întorci. Chiar şi dacă o viaţă întreagă încerci şi nu reuşesţi, tot nu poţi să spui cu siguranţă deplină că nu se poate. Poţi să spui eventual că tu (nu mă refer la tine, Ioansperling, ci în general) nu ai reuşit. Totul e să nu te dai bătut.
    Ştii, sunt nişte versuri dintr-o piesă de prin anii ’80 a unei trupe de rock din SUA (nu are importanţă ce trupă) care sună cam aşa :”We’ve got to hold on, /ready or not/ You live for the fight when it’s all that you’ve got”. Îmi place foarte mult ideea asta: chiar şi atunci când nu mai ai pentru ce să lupţi (i.e. când totul e pierdut), nu trebuie să te dai bătut, fiindcă doar să lupţi e tot ce ţi-a mai rămas pe lumea asta. Cred că pe undeva pe acolo se află esenţa eroismului. Cred că exact asta au făcut sfinţii şi eroii noştrii din perioada Împărăţiei satanei (=regimul comunist) în România.
    Dacă acei oameni nemaipomeniţi nu s-au dat bătuţi când li s-a luat tot (inclusiv dreptul la propriile gânduri şi simţiri), oameni care erau torturaţi fizic şi psihic şi umiiţi până la dezumanizare prin chinuri de neînchipuit, cărora li se spunea neîncetat că nimănui nu îi mai pasă de ei, că degeaba se luptă atât, în fundul temniţelor o să le putrezească oasele şi nimeni nu o să afle vreodată de lupta lor, dacă acei oameni nu s-au dat bătuţi în sânul iadului, când nu mai exista o fărâmă de sperănţă, cum putem noi, care de-abia dacă mişcăm un deget să ne fie bine, să spunem că nu se mai poate face nimic să îndreptăm lucrurile?
    Aş intra în pământ de ruşine dacă mi-ar trece prin cap aşa ceva? Nu critic şi nu bat obrazul nimănui!
    Hai să facem fiecare cât putem de mult şi pe urmă să vedem dacă se mai poate face ceva sau nu!
    Sănătate!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s