Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arme cu tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra hidrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând;
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Mihai Eminescu
România Străveche - Ancient Romania 
[…] Poemul La arme este alcătuit de Mihai Eminescu după modelul unui cântec de luptă francez: La Marseillaise. Ori, cum este numită de Români, Marseieza. La origine, acest cântec francez a fost Cântecul de război al Armatei Rhinului. Versurile, războinice, se înţelege, deplâng ocuparea Patriei de „cohortes étrangères” (cohorte de străini), starea de robie, umilinţele etc. După cum se poate vedea, există o mare similitudine între cele două opere – franţuzească şi românească. Mihai Eminescu începe scrierea poemului La arme în timpul şederii sale la Viena (1869-1872). Probabil conştient de obedienţa creaţiei faţă de sursa de inspiraţie franţuzească – ori nemulţumit de calităţile ei poetice – nu o publică nici după venirea în Principatele Române Unite. După purtarea mizerabilă a Rusiei şi Germaniei, dar şi a celorlalte puteri, în cadrul Tratatului de la Berlin (1878), Mihai Eminescu reia lucrarea la această poezie. Printre altele, adăugându-i versurile dedicate Basarabiei. Căci sudul acesteia, recăpătat de Români în urma Războiului Crimeii, fusese iarăşi ocupat de Rusia. Cu sprijinul direct al Germaniei şi Austro-Ungariei şi complicitatea laşă a Franţei şi Marii Britanii. Totuşi poemul nu va fi publicat, autorul părând să fie nemulţumit de el până la capăt. Fără a discuta alte aspecte, secundare în context, La arme este o mărturie categorică a conştiinţei unităţii naţionale româneşti. Revendicarea lui Mihai Eminescu de ardeleniştii care fac jocul duşmanilor noştri, de moldoveniştii care slujesc altor duşmani este, şi prin acest poem, imposibilă. Aşa cum este şi prin poeme ca Doina şi Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?. […]
ApreciazăApreciază