Uitându-mă în jur, uitându-mă la mine

(articol publicat iniţial – 2 Noiembrie 2015 – pe facebook, în mijlocul unor puternice şi triste frământări, paralele durerilor adevărate ale celor de la Colectiv;
https://www.facebook.com/mihaiandrei.aldea/posts/1667667636837479 )

Au cam trecut cele trei zile de doliu „oficial”.
Unii deja şi-au îngropat morţii, alţii o vor face zilele următoare.
Dar cel mai grav este cu morţii vii.
Mulţi, foarte urât mirositori, foarte agresivi.
De la cei care au încercat să profite de moment pentru a face campanie (anti-)religioasă – fie ea atee, ortodoxistă sau de alt fel – şi până la cei care au încercat şi încearcă să-şi facă pe spinarea victimelor campanie electorală, audienţă, spălare de imagine etc.

Eu am aflat, direct şi indirect, cât de nepriceput şi chiar ticălos sunt!
De ce?
Păi pentru că sunt preot, de exemplu.
Este adevărat că parohia din Bucureşti în care am slujit 14 ani a sprijinit mai mulţi bolnavi decât au văzut în viaţa lor ateiştii de serviciu din mass-media. Este adevărat că noi am ajutat secţii de spital şi clinici, că am ajutat bolnavi şi familii de bolnavi, că am fost implicaţi în acţiuni pentru persoanele cu handicap, în cele pentru oamenii cu sindrom down sau cu autism şi în multe altele asemenea.
Este adevărat că în vreme ce „eroii” gândirii ateiste făceau spume la gură împotriva Bisericii, între o bere şi un whisky, noi mergeam pe câmp în arşiţă sau crivăţ, ducând mâncare, haine, scutece, lapte praf, medicamente şi alte ajutoare celor care locuiau între cartoane şi grămezi de vreascuri.
Dar sunt preot, deci sunt de vină pentru că nu sunt spitale şi medici în România.
Eu.
Nu politicienii!
Nu cei care spuneau acum câţiva ani că „ţinem degeaba 200 de spitale”, şi le-au desfiinţat!
Nu politicienii care folosesc banii din Sănătate pentru tunuri mizerabile, precum „Cardul de Sănătate”. Care card, evident, nu a salvat vineri nici o viaţă. Care card este inutil, câtă vreme identificarea în sistemul online al D.E.S-ului se poate face cu CNP-ul de pe certificatul de naştere sau buletin. Dar care a costat „o bagatelă” de peste 100 de milioane de euro, bani cu care se puteau ţine în ţară sute de medici de top, cu care se puteau înfiinţa două-trei spitale noi etc. Şi dacă ar fi singurul tun dat de politicieni pe banii de la Sănătate!
Desigur, am fost în prima linie în lupta împotriva acestui tun.
Politicienii de la Ministerul Sănătăţii văd şi acum roşu când aud de mine. Pentru că am demonstrat public faptul că sistemul Card de Sănătate – Dosar Electronic de Sănătate este ilegal şi inutil, pune în primejdie vieţile oamenilor şi toacă aiurea banii Sănătăţii.
Nu contează.
Sunt de vină pentru că sunt preot.
De aia nu merge bine Ministerul Sănătăţii!

Şi de ce mai sunt nepriceput şi ticălos?
Păi, după unii ortodoxişti – că ortodocşi nu-i pot numi – pentru că nu am folosit „momentul” ca să fac morală tinerilor, adulţilor şi bătrânilor!
Dar, ce pot face, dacă mie mi se pare altfel?
Eu cred din tot sufletul că acel care se teme să rateze ocazia unei tragedii pentru a face morală victimelor a ratat ocazia să fie om!
Şi cred că nu se poate numi creştin un om care în mijlocul unei tragedii în loc să ajute sau măcar să tacă face morală şi îşi promovează – cu adâncă lipsă de sensibilitate – ideile fixe.

Probabil că sunt nepriceput sau ticălos, dar îmi este scârbă de reacţiile de tipul „ţi-am zis eu” sau „aşa îţi trebuie” în faţa unui om lovit. Fie că şi-a dat cu ciocanul peste degete când lucra, fie că i-a căzut o cană din mână. Cu atât mai mult când a trecut sau trece printr-o nenorocire atât de cumplită.
În prostia şi ticăloşia mea cred că trebuie să-l ajuţi, dacă poţi. Să-i spui o vorbă de mângâiere, dacă e momentul. Ori măcar să taci.

Şi, ca să pun capac la ticăloşia şi nepriceperea mea, mărturisesc public, sus şi tare, faptul că nu am izbutit să văd unde ar fi satanistă melodia „The day we die”. Dimpotrivă, dincolo de stilul vocal – pe care îl înţeleg, dar care îmi este incomod – cântecul are un subiect perfect ortodox:
nu suntem numere, suntem oameni vii, iar ziua în care ne vom da bătuţi şi vom accepta să devenim numere, vom accepta să fim sclavii sistemului, este ziua în care vom muri.
Mi-a plăcut mesajul acestui cântec! Foarte mult!

Habar nu am de celelalte melodii ale albumului, dar mesajul acestei melodii este, din punctul meu de vedere, perfect ortodox.
Iar comentariile pe temă ale unora – privitoare la „premoniţia” din această melodie – ţin de o boală cumplită a datului cu părerea despre ceea ce nu ştim. Bârfă, şuşana, prostie.
Ca şi cele despre presupusa „petrecere satanistă” de la Colectiv şi altele asemenea, toate bazate pe „auzenii”.
Ooo, sigur, nu a fost o vecernie sau o litie acolo la club. A fost o petrecere, da. Şi vineri seară, corect. Dar de aici şi până la „sărbătoare satanică” şi alte asemenea aberaţii este o uriaşă distanţă.
Pe care mulţi aşa-zişi ortodocşi – oameni care ar trebui să fugă de bârfă ca de dracu – nu s-au sfiit s-o treacă. Autoritar, tupeist, fără pic de empatie, fără dragoste, fără milă.

Lista, din păcate – şi la figurat, şi la propriu – ar putea continua.
Morţii vii au dominat mass-media şi apar la orice postare. Cu comentarii acide, judecând şi condamnând în dreapta şi în stânga.
Pe cei care s-au dus la concert, pe cei care au ţinut concertul, pe patronii clubului, pe preoţi etc., etc.
Nu am cum să merg la Bucureşti acum, din nefericire.
Aş vrea să pot fi alături de familiile lovite de tragedie. În primul rând alături de cele din fosta mea parohie, dar nu numai.
N-am cum să merg acolo.
Aşa că sunt aici, la Paltin, rugându-mă pentru victime.
Şi încercând să le ajut, de aici de departe, cum pot.

Prefer să nu continui acum discuţia pe temă.
Mi-am spovedit public ticăloşia şi nepriceperea.
Mă voi întoarce la muncă în atelierul de tâmplărie, la rugăciunile pentru cei arşi la Colectiv, din care noaptea trecută nu m-am putut opri, pur şi simplu, până la 2 noaptea, la lacrimile pe care nu mă pot opri să le vărs pentru familiile celor loviţi de tragedie, pentru cei morţi şi răniţi, pentru eroii, ba nu!, sfinţii care au căzut încercând să salveze vieţi…
Asta e. Sunt nepriceput şi ticălos. Iertaţi-mă, dacă puteţi! Dar încetaţi, vă rog din suflet, cu moralizările sterpe (ca să nu zic inumane). Măcar acum.
Oricum, ştiu prea bine ce se va întâmpla.
La înmormântarea lui Andrei Răzvan, care a murit să-şi salveze prietenii, aruncându-se în faţa cuţitului, mii de tineri strigau „nu te vom uita”.
La un an au fost prietenii apropiaţi şi familia.
Apoi a mai rămas familia şi vreo doi-trei prieteni.
Astăzi, în afară de ei şi de mine, cine se mai roagă pentru Andrei Răzvan, cine îşi mai aduce aminte de el?
Cei care sunt – şi vor să rămână – morţi vii vor face la fel şi de această dată.
Vor uita. Repede.
Îşi vor găsi noi prilejuri de arţag plin de superioritate – „intelectuală”, „spirituală”, „religioasă” etc., fiecare după mania lui.
Şi nu vor ştii să fie alături de cei răniţi.
Până când va veni vremea lor.
Şi vor fi singuri. Foarte singuri.
Ca atâţia alături de care, ca preot, am fost atunci când nu mai aveau nici rude, nici prieteni.
Cum am putut…
Măcar dacă am FACE toţi ceea ce putem…

Pr. Mihai-Andrei Aldea

#colectiv

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s