Balticii, de origine română?

Hotarele etnice sunt foarte rar aceleaşi cu cele ale unui stat naţional.
Acest lucru este adevărat parcă mai ales pentru Români. Cercetători de felurite naţionalităţi au putut vedea prezenţe şi influenţe româneşti în tot felul de părţi ale lumii. De la unele din Caucaz ori Asia la altele din Americi…
Ne oprim aici asupra unora, străvechi, din părţile nordice ale Europei. Mai precis, dinspre Marea Baltică.
Deşi Românilor ar trebui să le fie bine cunoscut acest lucru, de fapt foarte puţini dintre ei ştiu că multe popoare baltice, şi mai ales lituanienii şi livonienii, dar şi alţi, se considerau în trecut a fi de origine română. Această origine – fie ea reală sau nu, aceasta-i altceva – a fost, fireşte, prilej pentru Vatican de a încerca de-a lungul Evului Mediu să îi supună autorităţii sale, deşi cei mai mulţi dintre ei (excepţia fiind prusienii) erau ortodocşi. Ca atare şi cărturarii săi au încercat a dovedi că respectivele popoare se trag de la Roma.
Fireşte, primul argument împotriva acestei idei este însăşi limba acestor popoare care – ca şi finlandeza de altfel – are un vocabular de origine latină destul de important, dar o structură fundamentală şi un vocabular fundamental străin (fino-ugric). Şi totuşi, de unde această idee a romanităţii lituanienilor, livonienilor, prusienilor etc? Vom răspunde după o privire asupra acelor cărturari care, în secolele XVI-XVII, adică în epoca lui Petru Rareş, Mihai Viteazul şi Petru Movilă încearcă să lămurească prezenţa amintirii Romei în toponimia, limba şi, mai ales, conştiinţa popoarelor baltice. Este vorba în primul rând de Kaspar Peucer, Joachim Cureus şi Stanislas Sarnicki, în secolul XVI, şi de Fredericus Menius şi Andreas Cellarius în sec. XVII.
Desigur, este obligatoriu să spunem că aceştia nu sunt – nici pe departe! – primii care se ocupă de problemă. În istoriografia secolelor XV-XVI, din vremea lui Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare, faptul că lituanienii, livonienii, prusienii, ruşii etc sunt de origine romanică este un fapt aproape unanim acceptat. Dar discuţia asupra acestei romanităţi originare nu atinge pe Români, ci merge direct către Roma, slujind intereselor şi intenţiilor generale ale Papalităţii. Doar după ce Reforma eliberează o mare parte din nordul Europei (de fapt, cea mai mare parte) de sub autoritatea papală, anumite adevăruri până atunci ascunse (ca să nu spunem interzise) ies la iveală. Şi primul care „sparge gheaţa” este Kaspar Peucer. Acesta adaugă, în 1562, partea a patra la celebra Chronicon Carionis (Cronica lui Carion) a lui Philipp Melanchthon. O mare parte din acest adagiu al lui Peucer Kaspar este dedicată istoriei Bizanţului şi, ca firească urmare, atinge şi problema Românilor. Renunţând la absurda pretenţie papală după care practic toate popoarele romanice se trăgeau direct de la Roma, Peucer atestă originea romană a unora dintre coloniştii din Dacia nord şi sud dunăreană, colonişti care au adus în zonă, spune el, limba latină. Din acest punct de vedere – ca şi din multe altele – Peucer se dovedeşte a fi, în limitele informaţiilor deţinute, extrem de obiectiv. De altfel, acolo unde informaţiile nu au fost schimbate de ulterioare descoperiri, Peucer rămâne până astăzi valabil. Revenind la lucrarea sa, să observăm că el arată că tăcerea asupra Românilor s-a datorat perioadelor în care aceştia au stat în linişte sub stăpânirea Constantinopolului, ei ieşind la lumină, fireşte, odată cu războaiele în care s-au implicat. (Se referă la răscoala Românilor din Imperiul Bizantin din vremea lui Isaac al II-lea Anghelos [1185-1185]). Dar, cel mai important pentru subiectul nostru, el arată că Românii au colonizat atât Podolia cât şi Lituania, Livonia şi Borussia, adică Prusia.
Dacă, pe de-o parte, era foarte cunoscută prezenţa Românilor în Podolia şi alte ţinuturi dinspre Marea Neagră stăpânite de Polonia prin mijlocirea Lituaniei (vom reveni asupra acestui fapt), pe de alta originea românească a romanităţii baltice apare pentru prima dată în istoriografia apuseană. Cu toată noutatea sa oficială (atenţie!), teoria este acceptată, uimitor, fără proteste, de contemporani şi urmaşi.
Analele lui Joachim Cureus, tipărite la 1571, conţin afirmaţia că prusienii sunt în mare parte de origine romană, întrucât sunt, de fapt… de origine valahă! Este cu putinţă, desigur, ca acest savant silezian să nu fi cunoscut foarte bine situaţia din Prusia. Dar altfel stau lucrurile cu istoricii Thomas Hiärne şi Moritz Brandis, ambii de origine baltică; ei preiau aceste afirmaţii, un veac mai târziu, fără nici o contrazicere ori reticenţă. De asemenea Stanislas Sarnicki, polonez, (şi să nu uităm că în acea vreme Coroana Poloniei includea şi Lituania), consideră şi el că există o serioasă componentă românească a Lituaniei şi lituanienilor. În veacul următor această părere se menţine neschimbată, o mărturie fiind lucrarea livoniană a lui Friedricus Menius, Syntagma de origine Livonorum (Dorpati, 1632). Descriind originea românească a balticilor, el arată că Românii s-au extins spre Marea Baltică în două valuri principale, la năvălirea hunilor şi respectiv a slavilor. Aceste valuri ar fi dus, printre altele, la formarea nobilimii locale din regiunea baltică. Andreas Cellarius preia şi el cu toată încrederea spusele lui Peucer şi Cureus, publicând la 1659 Regni Poloniae Magnique Ducatus Lituaniae Omniumque regionum juri Polonico Subjectorum Novissima Descriptio, aflată pe aceeaşi linie istorică. Christoph Hartknoch (1644-1687), celebru istoric din Prusia (deci chiar din ţinuturile baltice), păstrează aceeaşi poziţie. În adaosul său la Chronicon Prussiae a lui Petru din Duisburb, el reia teoriile privind originea romanică a prusienilor prin intermediul Românilor, fără a face însă comentarii proprii. Mai apoi însă, în Alt und Neues Preussen, el se ocupă în mod special de romanitatea prusienilor, pe care o pune în seama Românilor veniţi din sud în ţările de la Marea Baltică. Aceeaşi origine romanică asigurată de Români este atribuită şi altor popoare baltice, aşa cum am arătat mai sus. Suedezul Gustav Adolf Humble va susţine pe această temă, în 1697, o disertaţie despre originea livonienilor, aflată cu totul pe această linie.
Nu insistăm mai mult asupra reprezentanţilor acestei teorii. Trebuie însă arătat că ea a început a fi tot mai mult înlăturată atât din motive politice – pe care nu le discutăm – cât şi din altele, foarte importante fiind cele lingvistice. Şi aceasta pentru că, de fapt, nici prusiana şi nici celelalte limbi baltice nu sunt, de fapt, limbi latine, romanice. Şi revenim atunci, la întrebarea pusă la începutul lucrării: Sunt, Balticii, de origine română?
Sau, altfel spus, de unde această idee a romanităţii lituanienilor, livonienilor, prusienilor etc? Simplu: din realitate. Valurile de Români venite spre nord, ca reacţie la diferite invazii şi asupriri petrecute în teritoriile sudice, ori ca efect al unor activităţi economice (comerţ, păstorit) sunt o realitate. Prezenţa lor poate fi urmărită astăzi până în Bielorusia actuală, şi pe alocuri chiar mai departe. Este mai mult decât probabil că în epocile mai vechi Români au constituit o proporţie destul de importantă în ţinuturile baltice pentru a lăsa mai departe moştenirea mândriei originii lor. Dacă la nivel lingvistic şi toponimic urmele sunt destul de slabe, acesta este rezultatul firesc al asimilării Românilor nordici de către populaţiile fino-ugrice din zonă. Localnicii au păstrat însă multă vreme amintirea unei origini romane, la fel cum au păstrat-o multă vreme şi spaniolii pe cea a originii lor goto-getice (despre care, poate, vom avea prilejul alcătuirii unei lucrări separate). Rămâne o realitate istorică prezenţa Românilor în nordul Europei, ca şi înrudirea spirituală şi de sânge cu popoarele baltice, fino-ugrice.
Mihai-Andrei Aldea
rute nordice.png

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: