Pagini de cultură și civilizație românească. Despre „Miorița”, rost și luptă la români

Acest material a fost publicat întâi pe facebook, fiind preluat apoi pe Activenews. Puţin întregit, îl dăm şi cititorilor blogului România Străveche.

Se pretinde, foarte des, că „Mioriţa” lui Vasile Alecsandri este o reprezentare fidelă a spiritului românesc. Acesta fiind adesea numit şi „spirit mioritic”.
Este cel puţin ciudat să defineşti printr-o singură baladă o cultură uriaşă, întinsă până în anul 1800 cel puţin din Munţii Alpi în Asia Mică, de la Marea Adriatică la Marea Casipică şi din codrii şi mlaştinile Pripetului (Pripiatului) la Marea Mediterană.
Şi mai ciudat este ca, ignorând implicarea purtătorilor acestei culturi în mii şi mii de războaie, în sute de mii – dacă nu milioane – de bătălii sau „ciocniri armate”, să pretinzi că „spiritul mioritic” prin care o defineşti ar însemna „resemnare”.

Ideea că „Mioriţa” are vreo legătură cu „resemnarea” este o aberaţie. De origine iluminist-masonică, propagată în sute de mii de exemplare de reviste şi manuale şcolare, dar lipsită de orice argument real. Idee menită să inoculeze românilor principiul resemnării – străin românilor – drept „gândire românească”.

Ca folclorist sunt nevoit să atrag atenţia că interpretările mitologizante ale adepţilor iluminismului sunt fundamental false. Giuseppe Cocchiara, folclorist italian de excepţie, a demonstrat de multă vreme acest lucru. Petre Culianu a plătit, se pare, demonstraţiile mai ample făcute, chiar cu preţul vieţii sale. Dincolo de aceste observaţii, rămâne o realitate extrem de importantă pentru oricine vrea să înţeleagă „Mioriţa” sau orice alt text popular:

În folclor fiecare creaţie se analizează în context.

Ori „Mioriţa” se cânta pe vremuri înainte de povestirea unor fapte de vitejie – haiduceşti, ostăşeşti etc. Nu era un vaiet, nu era o plângere, era prefaţa unor fapte de arme pline de eroism şi curaj, pline de putere.

De aceea, este limpede că rostul „Mioriţei” era de a sublinia că vitejia românului NU vine din inconştienţă, dintr-o sete de sânge sau o violenţă oarbă. Vitejia românului NU vine din faptul că nu ar ştii că moartea îl pândeşte; ci, dimpotrivă, din pregătirea de a o primi, dacă este să vină, cu rost şi demnitate.
Avem aici un punct de unire clar între folclorul roman şi respectiv tracic, în amândouă moartea eroilor şi sfinţilor fiind o biruinţă şi o încununare glorioasă a vieţii. Spre deosebire de folclorul grecesc în care moartea era o catastrofă/tragedie.

Discernământul este prezent clar – pentru românii din vechime, care aveau aşa ceva:

„de eşti năzdrăvană”, spune românul – adică „de o fi adevărat ceea ce ai spus” (urma să se verifice vorbele acelea)
„şi DE O FI SĂ MOR” – adică nu urma să stea degeaba, dar se putea ca ceea ce făcea el să nu îl scape, să nu îi asigure supravieţuirea (ca să vorbim în romgleză)

În „Mioriţa” ciobanul nu moare! Nu există prezentată, de fapt, moartea nimănui în această baladă. Fapt pe care falsificatorii „Mioriţei” şi ai spiritului mioritic, îl trec sistematic sub tăcere.
În „Mioriţa” ciobanul nu moare ci, ştiind că s-ar putea să urmeze o înfruntare pe viaţă şi pe moarte, îşi face un testament prin care îşi mărturiseşte rostul şi locul în Creaţie – un loc şi un rost de frunte, în legătură cu toate stihiile firii, cu toate crugurile sale. Românul se ştie o sinteză a Cosmosului şi legăturile dintre el şi acesta, dintre acesta şi el sunt vii. Viaţa sa şi moartea sa, chiar dacă puţin văzute de omul păcatului, supus orbirii, sunt trăite de Cosmos, au rost, fac parte dintr-o rânduială mai presus de fire.

Aceasta este conştiinţa cu care apoi pleca la luptă românul, sigur că este pregătit şi să moară, şi să trăiască, împlinindu-şi rostul său şi fără a se înfricoşa întru nimic de cei potrivnici.
Liniştea plină de putere în faţa oricărei ameninţări, fie ea şi a morţii, discernământul, puterea de liniştire a celor speriaţi, trăirea unei mistice şi profunde uniri cu lumea şi Cerul (transcendentul), iată ceea ce îl defineşte pe eroul mioritic.
Acesta este rostul şi înţelesul „Mioriţei„, acesta este spiritul mioritic, nu răstălmăcirile fanteziste şi sofistice ale unora.

Dr. Mihai-Andrei Aldea

Un gând despre “Pagini de cultură și civilizație românească. Despre „Miorița”, rost și luptă la români

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s