Acest material a fost publicat întâi pe facebook, fiind preluat apoi pe Activenews. Puţin întregit, îl dăm şi cititorilor blogului România Străveche.

Se pretinde, foarte des, că „Miorița” lui Vasile Alecsandri este o reprezentare fidelă a spiritului românesc. Acesta fiind adesea numit și „spirit mioritic”.
Este cel puțin ciudat să definești printr-o singură baladă o cultură uriașă, întinsă până în anul 1800 cel puțin din Munții Alpi în Asia Mică, de la Marea Adriatică la Marea Caspică și din codrii și mlaștinile Pripitului (Pripiatului) la Marea Mediterană.
Și mai ciudat este ca, ignorând implicarea purtătorilor acestei culturi în mii și mii de războaie, în sute de mii – dacă nu milioane – de bătălii sau „ciocniri armate”, să pretinzi că „spiritul mioritic” prin care o definești ar însemna „resemnare”.

Ideea că „Miorița” are vreo legătură cu „resemnarea” este absurdă. De origine iluminist-masonică, propagată în sute de mii de exemplare de reviste și manuale școlare, dar lipsită de orice argument real. Idee menită să inoculeze românilor principiul resemnării – străin românilor – drept „gândire românească”.

Ca folclorist sunt nevoit să atrag atenția că interpretările mitologizante ale adepților iluminismului sunt fundamental false. Giuseppe Cocchiara, folclorist italian de excepție, a demonstrat de multă vreme acest lucru. Petre Culianu a plătit, se pare, demonstrațiile mai ample făcute, chiar cu prețul vieții sale. Dincolo de aceste observații, rămâne o realitate extrem de importantă pentru oricine vrea să înțeleagă „Miorița” sau orice alt text popular:

În folclor fiecare creație se analizează în context.

Ori „Miorița” se cânta pe vremuri înainte de povestirea unor fapte de vitejie – haiducești, ostășești etc. Sau înaintea unor cântece de luptă, de vitejie, de haiducie etc. Este dovedit științific, absolut clar, că Miorița nu era un vaiet, nu era o plângere, era prefața unor fapte de arme pline de eroism și curaj, pline de putere.

De aceea, este limpede că rostul „Mioriței” era de a sublinia că vitejia românului NU vine din inconștiență, dintr-o sete de sânge sau o violență oarbă. Vitejia românului NU vine din faptul că nu ar ști că moartea îl pândește; ci, dimpotrivă, din pregătirea de a o primi, dacă este să vină, cu rost și demnitate.

Avem aici un punct de unire clar între folclorul roman și respectiv tracic, în amândouă moartea eroilor și sfinților fiind o biruință și o încununare glorioasă a vieții. Spre deosebire de folclorul grecesc în care moartea era o catastrofă/tragedie.

Discernământul este prezent clar – pentru Românii din vechime, care aveau așa ceva:

„de ești năzdrăvană”, spune românul – adică „de o fi adevărat ceea ce ai spus” (urma să se verifice vorbele acelea)
„și DE O FI SĂ MOR” – adică nu urma să stea degeaba, dar se putea ca ceea ce făcea el să nu îl scape, să nu îi asigure supraviețuirea (ca să vorbim în romgleză)

În „Miorița” ciobanul nu moare! Nu există prezentată, de fapt, moartea nimănui în această baladă. Fapt pe care falsificatorii „Mioriței” și ai spiritului mioritic, îl trec sistematic sub tăcere.
În „Miorița” ciobanul nu moare ci, știind că s-ar putea să urmeze o înfruntare pe viaţă și pe moarte, își face un testament prin care își mărturisește rostul și locul în Creație – un loc și un rost de frunte, în legătură cu toate stihiile firii, cu toate crugurile sale. Românul se știe o sinteză a Cosmosului și legăturile dintre el și acesta, dintre acesta și el sunt vii. Viața sa și moartea sa, chiar dacă puțin văzute de omul păcatului, supus orbirii, sunt trăite de Cosmos, au rost, fac parte dintr-o rânduială mai presus de fire.

Aceasta este conștiința cu care apoi pleca la luptă românul, sigur că este pregătit și să moară, și să trăiască, împlinindu-și rostul său și fără a se înfricoșa întru nimic de cei potrivnici.
Liniștea plină de putere în fața oricărei amenințări, fie ea și a morții, discernământul, puterea de liniștire a celor speriați, trăirea unei mistice și profunde uniri cu lumea și Cerul (transcendentul), iată ceea ce îl definește pe eroul mioritic.
Acesta este rostul și înțelesul „Mioriței„, acesta este spiritul mioritic, nu răstălmăcirile fanteziste și sofistice ale unora.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Îndemn la luptă