Prostia care smintește. Zgârcenia anti-patriotică (II)

În eseul trecut am amintit despre cei care se poartă ca și cum izvoarele istorice pe care le-au găsit ar fi proprietate personală.
Foarte departe nu sunt nici aceia care, declarându-se patrioți sau naționaliști, se străduiesc până la absurd să își „păzească” operele de copiatori.
Am spus copiatori și nu plagiatori, chiar dacă adesea copiatorii își însușesc ceea ce au copiat ca și cum ar fi operă proprie.
Dar este, oare, aceasta, o răutate de care trebuie să ne păzim?

Aici vin la cuvintele Sfântului Apostol Pavel privitoare la misiunea sa, de vestire a lui Iisus:
„Voiesc ca voi să știți, fraților, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în așa fel că lanțurile mele, pentru Christos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul și tuturor celorlalți.
Și cei mai mulți dintre frații întru Domnul, îmbărbătați prin lanțurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.
Unii, e drept, vestesc pe Christos din pizmă și din duh de ceartă, alții însă din bunăvoință.
Unii o fac din iubire, știind că stau aici pentru apărarea Evangheliei; ceilalți, însă, – din zavistie – vestesc pe Christos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanțurile mele.
Dar ce este? Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din fățărie, fie în adevăr, Christos se propovăduiește și întru aceasta mă bucur. Și mereu mă voi bucura.” (Filipeni 1.12-18)

De ce se bucura Apostolul Neamurilor de vestirea lui Christos, fie și din invidie sau duh de ceartă?
Pentru că Îl iubea pe Christos și voia să fie cunoscut.
La fel cel care iubește Patria Română, sfânta noastră patrie, cel care iubește Neamul Românesc și puhoiul de Sfinți pe care l-a dat Cerului, se va bucura să fie cunoscut mai bine.
Fie că cei care duc mai departe cuvântul despre Neam și Țară o fac din dragoste sau pentru câștig.
Fie că îți recunosc osteneala ori se străduiesc să o ascundă.

Mai ales că deasupra tuturor stă Dumnezeu, Dreptul Judecător.
Cel Care vede toate, de care nimic nu se poate ascunde și pe Care nimeni nu-L poate înșela.
El va răsplăti fiecăruia după faptele lui (Romani 2.6).

Căci și mucenicii mai vechi sau mai noi, nu în laudele și aplauzele mulțimii au înfruntat prigoanele.
Dimpotrivă, mulți au fost torturați și uciși pe ascuns, îngropați pe ascuns ori arși pe ascuns, aruncați în ape să li se piardă urma, acoperiți cu uriașe grămezi de pământ sau piatră.
Dar tocmai de aceea a strălucit lumina deasupra moaștelor lor; tocmai de aceea oasele lor sfărâmate au făcut și fac puhoi de minuni:
Pentru ca fiecare să știe că Dumnezeu vede tot, că nicio osteneală și niciun oftat, nicio jertfă și nicio răbdare nu e ascunsă înaintea Lui. Și El răsplătește cu slava Lui cea mai presus de minte, cu bucuria cea dincolo de gând, cu bunătățile Sale pe care omul de aici nu le poate nici măcar bănui, cu atât mai puțin înțelege.

Și dacă vrem să urcăm spre asemănarea lui Dumnezeu, întâi se cuvine să Îl cunoaștem pe cât se poate.
Dacă vrem să ne asemănăm Lui, trebuie să ne străduim să fim milostivi și generoși precum și El este.
Astfel ne facem mult mai bine datoria față de Neam și Țară, dar și față de sufletul nostru.

De mulți ani am văzut preluate din scrierile sau cuvântările mele și idei, și rânduri, ba și pagini întregi. De nenumărate ori fără cea mai vagă citare. Sau chiar atribuit altora. De puține ori cu citare. Și totdeauna m-am bucurat, văzând că ceea ce am lucrat dă roadă.
Iar unii m-au mustrat, zicându-mi că astfel am pierdut foarte mulți bani.
Pe care, mi-am zis eu, iată că n-o să îi iau în moarte, că nu îi am; așa cum nu o să îi iau nici pe aceia pe care pare că îi am.
Dar poate va sui la Dumnezeu și osteneala mea, și ceea ce cu bucurie am împărtășit tuturor celor dornici să afle adevărul.

Căci mi-am dorit și îmi doresc Neamul și Țara nu într-o fală goală, nu lustruite cu minciuni, ci în Adevăr și Iubire, adică întru Dumnezeu.
Iar ceea ce este adevăr și iubire în Istoria Românilor, în Cultura Veche Românească, sau în ceea ce astăzi izbutim să zidim, de la Dumnezeu este.
Ale Sale dintru ale Sale, Lui îi aducem de toate și pentru toate!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Într-o piatră rece și întunecoasă s-a îngropat de viu Daniil, ca să fugă de slava și răsplătirea acestei lumi. Și s-a făcut astfel luminătorul unei țări întregi și părintele multor sfinți.