Iubirea mincinoasă și homosexualitatea
Spune cineva – pe care mândria îl face mult mai puțin inteligent și mult mai puțin bun decât se crede – că:
Dacă aș avea un copil gay l-aș iubi. Nu i-aș spune că îl așteaptă Iadul dincolo.
Deci nu își iubește copilul, pentru că îl minte într-un lucru esențial pentru viața lui.
Dacă îți iubești copilul, dacă iubești pe cineva, îi vei spune atunci când merge pe un drum greșit; și mai ales dacă acel drum duce în Iad.
Dacă îi ascunzi acest lucru, dar cu atât mai mult dacă îl minți că e bine să facă răul, iubirea ta este mincinoasă. Adică este o formă de răutate pretențioasă, care se pretinde iubire.
Prin mila lui Dumnezeu, am avut la sfătuire și spovedanie zeci de persoane din zona LGBT. Și mai ales gay.
Toți au trecut prin abuzuri care contribuiseră mult la alegerea lor.
Și toți cei care au primit Învățătura Bisericii, și cu ea harul lui Dumnezeu, s-au vindecat.
Sunt cel puțin treizeci de oameni care au familii împlinite astăzi și care au trecut prin acest proces de vindecare.
Proces de vindecare ce începe totdeauna cu adevărul.
Adevăr spus cu blândețe, cu iubire dacă putem, cu grijă pentru binele celuilalt – căci binele nu este bine dacă nu este bine făcut.
Îmi aduc aminte de un domn care venise la biserică să mă întrebe (nu să se spovedească):
– Părinte, încerc să fiu un bun creștin. Citesc Biblia, merg la biserică, mă rog, fac milostenie, încerc să urmez calea lui Christos. Nu vreau să calc nimic din cuvintele lui Dumnezeu. Dar ce pot să fac dacă m-am născut homosexual? Așa sunt dintotdeauna: niciodată nu m-au interesat fetele, am fost atras doar de bărbați.
Am dat din cap a înțelegere:
– Eu am fost totdeauna atras de fete. Dar până m-am căsătorit nu m-am culcat cu niciuna.
Se uită la mine încercând să înțeleagă ce vreau să zic.
Îl ajut:
– Dacă Dumnezeu mi-ar fi spus că este greșit să am de-a face cu o femeie, aș fi rămas în abstinență toată viața.
Se luminează și se miră:
– Genial! Nu m-am gândit la asta! Da, este o soluție bună.
De atunci domnul în cauză a revenit periodic la biserică pentru un sfat.
Și, în feluritele discuții, amintind eu de marile mele iubiri de copil, și-a adus aminte de cum a fost și el îndrăgostit în primară de o fată așa și pe dincolo.
Deci l-am întrebat:
– Ce s-a întâmplat în vacanță, de v-ați schimbat atracția de la fete la bărbați?
A rămas încremenit.
Și, pe măsură ce își amintea, se albea la față.
Pe scurt, fusese abuzat de o rudă. Doar că până la această discuție își ștersese cu totul întâmplarea din memorie.
Și de la aceste amintiri (fata iubită, abuzul) a început vindecarea sa.
Este un exemplu paradigmatic: de fiecare dată vindecarea începe cu recunoașterea adevărului lui Dumnezeu și, respectiv, a adevărului răutăților din propria viață.
Este ca și cum cineva ar avea probleme de mișcare, iar alții i-ar spune, din „iubire” (mincinoasă) „asta te face deosebit” sau „ești minunat pentru că te miști altfel decât ceilalți”.
Și vine cineva care chiar are dragoste și îi spune: Mișcările bune și firești sunt altfel. Ai undeva o problemă, hai să o căutăm și să o vindecăm. La Dumnezeu se poate.
Și se găsește o rană ascunsă, o traumă uitată și acoperită de piele, care produce problemele de mișcare.
Desigur, aceasta este iubirea adevărată.
Doar că iubirea mincinoasă vine din trufie, din orgoliul bolnav de a declara bun drumul cel rău pe care merge pretinsul iubitor.
Este o formă de orgoliu extrem, în care hoțul îi vrea pe toți hoți ca să pretindă că este cinstit să fi hoț. Sau în care coruptul îi vrea pe toți corupți, la fel, ca să spună că e normală corupția.
De mai multe ori am fost întrebat de oameni ai zilelor noastre:
De ce este Biserica împotriva homosexualilor?
Și de prima dată și până astăzi am dat același răspuns:
Cine v-a spus asta v-a mințit, fie dinadins, fie că a fost și el mințit. Biserica a fost și este și va fi totdeauna de partea homosexualilor. A spune că Biserica este împotriva homosexualilor este ca și cum ai spune că medicina și spitalele sunt împotriva bolnavilor. Medicina și spitalul au rostul de a ușura suferințele celor care nu se pot vindeca, respectiv de a-i face pe bolnavi să nu mai fie bolnavi, ci sănătoși. Biserica are rostul de a ușura suferințele celor păcătoși sau pătimași care nu se pot vindeca, respectiv de a-i face să nu mai fie păcătoși sau pătimași, ci sfinți.
Aceasta este iubirea adevărată.
Așa cum tot iubire adevărată este să spui, cu durere, celui care stă împotriva lui Dumnezeu și cuvintelor Sale:
Dacă te oprești, te poți mântui; dacă nu, despărțirea de Dumnezeu va fi veșnică, iar acesta este Iadul.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
