Altă crimă a Stângii. Eroul Charlie Kirk devine martir

Charlie Kirk, soția și copiii, 2025
preluare Real-Time Daily News Telegram

Prin filmele americane apar sistematic trei surse de inspirație ale crimelor motivate politic sau religios:

1. Credința de inspirație biblică în Dumnezeu
2. Politica de Dreapta
3. Politica rasială „albă”.

În realitate, crimele și tentativele de crimă motivată politic sau religios au, sistematic, trei surse de inspirație:

1. Credința în Islam și secundar în altă religie păgână
2. Politica de Stânga
3. Politica rasială împotriva Albilor.

Despre toate aceste realități am mai amintit.
Și, ca de obicei, oamenii preferă să se mintă și să se ascundă de adevăr: se uită la aceleași filme și seriale criminal-mincinoase, la aceleași televiziuni ale sistemului, la aceiași „formatori de opinie” care îi îndeamnă la ură în numele toleranței și la crimă în numele păcii.
Sau, chiar dacă știu adevăruri ca cele de mai sus, încearcă să se mintă că dacă tac și „își văd de treabă” (= sunt sclavi cuminți), va fi, magic, bine.

Astăzi, 10 Septembrie 2025 (în SUA; în România, 11 Septembrie),

Charlie Kirk, un campion al dreptului la dialog civilizat și dezbatere rațională a fost asasinat de Extrema Stângă în fața soției și copiilor săi.

Charlie Kirk, de religie neoprotestantă, a fost până acum principala voce a trezirii tinerilor americani (și a Americanilor în general) din propaganda Stângii – Partidul Democrat, Partidul Comunist din SUA, mișcările de supremație rasială etc.
Charlie Kirk se afirmă în aria largă a jurnalismului ca scriitor de articole/eseuri și om de radio încă de la 18 ani. De exemplu, în 2011 a scris un eseu despre susținerea doctrinelor Stângii în manualele școlare americane (care, legal, ar fi trebuit să fie neutre politic). Eseu care l-a făcut cunoscut prin argumentația clară și factuală, stilul direct și viguros.

În 2012, la numai 18 ani, Charlie Kirk devine unul dintre fondatorii mișcării și organizației Punctul Schimbării SUA (Turning Point USA).
Organizația a avut și are un rol esențial în susținerea Creștinilor din Statele Unite împotriva persecuțiilor Stângii. De asemenea, în apărarea drepturilor familiei naturale, a valorilor Declarației de Independență și Constituției SUA.

În 2019 același Charlie Kirk izbutește înființarea Acțiunii Punctul Schimbării (Turning Point Action), o grupare pentru legătura directă între candidații și aleșii politici (conservatori) și alegători. De altfel principiu fundamental al oricărei societăți libere (legătura directă dintre oamenii politici și alegători).
TPAUSA va urmări, printre altele, respectarea legalității proceselor de vot, confirmarea voturilor înregistrate voluntar, transparența în campaniile electorale, gradul de conformitate între promisiunile electorale și activitatea politică a aleșilor etc.
Înființarea și campaniile care urmează vor stârni valuri de ură din partea Democraților și altor grupări de Stânga.

Din 2020 până astăzi jurnalistul Charlie Kirk a realizat Emisiunea Charlie Kirk (Charlie Kirk Show) în rețeaua Răspunsul (The Answer) al grupului mediatic Salem Media (grup conservator, susținător al familiei și al valorilor creștine – unind reprezentanți și emisiuni din numeroase denominațiuni protestante și catolice).
Trei ore în fiecare zi Charlie Kirk a prezentat actualități, știri și păreri, a avut invitați și dezbateri.
În 2024 emisiunea a avut parte de peste 500,000 (cinci sute de mii) vizualizări/descărcări zilnic.

Charlie Kirk a devenit legendar prin campaniile Dovedește că greșesc (Prove me wrong). Campanii desfășurate fie pe străzile orașelor (mai ales în zonele de Stânga), cât și în campusurile universitare. Și plecate de la un punct de vedere socotit corect de cei urâți de Stânga: Creștini, conservatori, oameni care resping rasismul etc. Se așezau în stradă sau în campus o masă și două scaune, pe două părți ale mesei. Acel punct de vedere era afișat, fiind urmat de textul „Dovedește că greșesc”. Charlie Kirk stătea pe un scaun, invitând pe celălalt oamenii cu păreri opuse lui, ca să dezbată împreună, cu argumente, dacă afirmația este greșită sau corectă.

Printre altele, a combătut campaniile rasiste de Stânga, susținătoare ale supremației negre, BLM (Black Lives Matters), arătând că fiecare viață contează, că Americanii ar trebui să fie uniți indiferent de culoarea pielii sau a părului, că ar trebui ca la angajare să conteze competența, nu culoarea pielii etc.
Sau, ca alt exemplu, a combătut măsurile neștiințifice și dictatoriale din Plandemie, de la „distanțele sociale” ale lui Fauci (la noi, Arafat), până la impunerea de vaccinuri netestate.
Toate dezbaterile s-au bazat, din partea lui, pe argumente factuale și raționamente clare.

Replicile Stângii – Democrați, Comuniști, rasiști etc. – la activitățile lui Charlie Kirk au inclus denigrarea sa sistematică și incitarea la violență.
Paginile organizațiilor de Stânga și Extremă Stânga – inclusiv populare dar extremiste enciclopedii online – au refuzat sistematic folosirea link-urilor către sursele directe de informare privindu-l pe Charlie Kirk. Dimpotrivă, au direcționat publicul interesat de surse către articole anti-Charlie Kirk. Articole pline de dispreț, răstălmăciri, minciuni, manipulări și incitare la ură, inclusiv la uciderea lui Charlie Kirk.
O asemenea pagină îl prezintă, de pildă, pe Charlie Kirk drept „pro-Israel” și, totodată, „antisemit”; dar pune un șir de paragrafe între acuzațiile care se anulează reciproc, astfel încât cititorul să nu își dea seama de manipulare.

Un aspect tragic prin acțiunile violente ale Stângii, dar ridicol prin absurd este acuzația de „promovare de neadevăruri” și de „promovare a teoriei conspirației” pentru că

Charlie Kirk a susținut că multe dintre universitățile din SUA au devenit insule ale totalitarismului.

Asasinat într-un campus universitar din spatele unui grup de Stânga ce îi arunca injurii,

Charlie Kirk, în multe universități din SUA, a fost atacat repetat, fizic, și a fost supus unor numeroase abuzuri spre a fi împiedicat să se exprime liber.

Totuși, chiar și acum, după atâtea atacuri violente și după asasinarea sa, Charlie Kirk este încă prezentat pe paginile în cauză drept „mincinos” și „manipulator” pentru că a vorbit despre totalitarismul și intoleranța care l-au ucis.

Desigur, Charlie Kirk intră în rândul patrioților martiri ai căror sânge hrănește, se zice, arborele libertății americane.
Însă roadele jertfei sale uriașe vor putea fi gustate de urmași doar dacă se înțelege cu adevărat ceea ce este Stânga: politica jafului și crimei. Toate celelalte descrieri ale Stângii sunt păcăleală. O păcăleală ce duce la asasinate, crime, jafuri și alte grozăvii similare.

Charlie Kirk și-a încheiat la 31 de ani alergarea.
Alergarea sa pentru libertate reală, pentru dreptul la opinie, pentru dreptul la familie, credință, viață, pentru dreptul la alegere etc.
Alergarea sa pentru o țară liberă și demnă, pentru ca Statele Unite ale Americii să fie ceea ce au dorit eroii de pe câmpul de luptă și ceilalți fondatori: o țară a celor curajoși și liberi.
Charlie Kirk a trăit și a murit liber și curajos.

Este mare durerea familiei lui Charlie Kirk în aceste zile.
Și mare este și sentimentul de nedreptate: un om care și-a dedicat viața apărării libertății de exprimare este ucis pentru că s-a exprimat liber.
Însă așa este Stânga!
De la începuturi și până astăzi, Stânga s-a bazat exclusiv pe minciună și crimă.
Aici este și punctul slab în Condamnarea Comunismului în România sau în Uniunea Europeană: au fost și sunt acțiuni de formă, lipsite de fond.
În spatele pretenției de bucurie pentru înfrângerea Stângii în 1989-1990 Uniunea Europeană a hrănit Stânga.
Sutele de mii de violuri din Marea Britanie, milioanele de violuri din Germania, Suedia, Franța, Italia și alte țări europene sunt rezultatul politicii de Stânga.
La fel atentatele teroriste, crimele rasiale, persecutarea, încarcerarea și torturarea cetățenilor pentru păreri politice interzise de puterea politică de Stânga, etc.

Pentru cei care caută o ieșire, Iisus Christos oferă singura ieșire care duce la viață: adorarea lui Dumnezeu prin care adevărul și iubirea devin esențiale inimii, minții, cugetului și sufletului nostru. Astfel încât să trăim binele cu iubire și iubirea noastră să fie bună. Sau, în alte cuvinte, să trăim adevărul cu iubire și iubirea noastră să fie adevărată.
Credința fără fapte, moartă este! ne previne Duhul Sfânt.
De mă iubiți, păziți poruncile Mele! ne previne Mântuitorul.

Charlie Kirk nu a apucat să cunoască Ortodoxia.
Dar a fost mai aproape de ea decât majoritatea celor care se cred în Ortodoxie.
Care se cred în Ortodoxie pentru că au trecut printr-un Botez mai mult sau mai puțin canonic (deci mai mult sau mai puțin valid). Se cred în Ortodoxie pentru că au auzit despre ea, deși nu o cunosc. Ori care se cred în Ortodoxie pentru că au citit și auzit multe din învățăturile ei, deși nu le fac.

Charlie Kirk este descris adesea ca activist politic – desigur, cu inducerea ideii că ar fi ceva rău în asta, de vreme ce nu era de Stânga.
Charlie Kirk a fost un activist în înțelesul de promotor activ, în realitate, în fapte, concret al valorilor nobile despre care mulți vorbesc, dar puțini le urmează.

Charlie Kirk face de rușine uriașa majoritate a celor care își spun, în România, patrioți sau naționaliști, creștini de un fel sau altul.
Căci în vreme ce uriașa majoritate amintită își irosește viața și energia, Charlie Kirk a făcut ce trebuie pentru a transpune în viață lucrurile în care credea. Începând prin căsătorie și copii și terminând prin nenumăratele drepturi readuse la viață prin conducerea sa… și prin susținerea sa pentru oamenii politici care puteau face asemenea schimbări.

Înainte de a pleca din aceste rânduri și gânduri, cu o rugăciune ca Dumnezeu să aibă milă de Charlie Kirk, nu doar de mine, închei cu o chemare:
citiți Biblia, citiți Jurnalul fericirii sau Întoarcerea la Hristos, citiți sau ascultați cuvintele unor Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa ori Justin Pârvu,
dar mai ales faceți ceea ce ați citit sau ascultat că este bine.
Credința fără fapte, moartă este, și ne duce în Iad.
Credința adevărată, mântuitoare, se cunoaște prin roadele Credinței, adică prin faptele pe care Duhul Sfânt le rodește în cei care Îl iubesc cinstit pe Dumnezeu.
Moartea ne așteaptă pe toți, pe fiecare în parte.
Charlie Kirk a plecat dintre noi acum câteva ore.
Și, între timp, au mai plecat foarte mulți.
Urmăm și noi, azi, mâine sau peste câțiva ani. Câțiva, căci trec nespus de repede și ne trezim în fața Veșniciei.
Veșnicia Iadului, sau Veșnicia Raiului, după cum am lucrat.
Adevărul ni s-a dat, Calea ni s-a arătat, chemare ni se face zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă.
Să răspundem acum!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Am o presimțire că mass-media de Stânga va minimiza crima odioasă, tipică Stângii (ca și minimizarea). Că va da vina pe Donald Trump, pe armele deținute legal (deși cei care ucid le dețin și folosesc ilegal) sau, cel mai probabil, chiar pe eroul Charlie Kirk, martirizat astăzi. Vă îndemn să nu pierdeți timpul cu asemenea abjecții, ci umblați ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt!

Activismul LGBT este promovarea dictaturii

Cine crede că le pasă de oamenii de rând politicienilor? Mai ales politicienii „de sus”, puternici, care fac legea la ONU, OMS ori Davos?
Cine crede că figuri precum Soros, Biden, Macron sau Putin dau doi bani pe un cetățean obișnuit?
Cine crede că birocrații UE, UK, RPC sau Republicii Moldova au vreo simpatie pentru oamenii „de jos”?
Doar un om foarte naiv, ca să nu spunem lipsit de minte.

Uitați-vă la felul în care sunt ținuți în frig oamenii din orașele Uniunii Europene în numele „ocrotirii mediului”!
Uitați-vă cum sunt uciși zeci și sute de mii de porci pentru o așa-zisă „pestă” care de fapt nu există ca problemă pentru oameni!
Uitați-vă cum suntem otrăviți cu E-urile din mâncare, cum se găsesc bani pentru protocoale și petreceri la nivel înalt, dar nu pentru medicamentele copiilor sau bătrânilor noștri!
Uitați-vă cum au fost aruncate miliarde de dolari pentru așa-zisele „vaccinuri” Pfizer, Moderna etc., dar nu se găsesc bani pentru nimic din ceea ce ar ajuta omul obișnuit!
Uitați-vă câți corupți, câți infractori condamnați, câți colaboratori ai acestuia, sunt în Parlament, Guvern, ori în mass-media, în nenumărate funcții ori afaceri cu statul!

Chiar vă închipuiți că acestora le pasă de omul obișnuit?
Nu!
Clar că nu!

Și, atunci, cât de naivi puteți să fiți ca să credeți că le pasă de cum vor unii sau alții să facă sex?
Cum credeți că le pasă de LGBT sau orice altă formă de sexualitate a voastră?
Că ei, oricum au ce și cum vor!
Și dacă nu le pasă dacă trăiți, cum trăiți, dacă muriți și cum muriți, credeți că le pasă cu adevărat de orice altceva din viața voastră?
Altfel decât ca să obțină ceva de la voi?

Propaganda LGBT este doar un pretext: un pretext pentru dictatură!
Activiștii LGBT nu lucrează pentru binele omului de rând – indiferent că acesta este normal sexual sau pervers. Ei lucrează pentru că așa câștigă mulți bani de la politicieni. Și ceva putere.
La fel cum lucrau și activiștii naziști: nu pentru binele omului de rând, ci pentru că așa câștigau mulți bani. Și ceva putere.
La fel cum lucrau și lucrează activiștii comuniști: nu pentru binele omului de rând, ci pentru câștigul propriu.

O dovadă simplă a fost dată ieri, când activiștii LGBT s-au adunat în mare număr (vreo 10 sau 11!) să protesteze… față de un referendum!
Da, pentru activiștii de tip nazist, comunist sau LGBT-ist, referendumul – o cheie a libertății, un mecanism esențial al democrației – este un lucru rău, este ceva căruia ei îi stau împotrivă!

Aceeași purtare a fost manifestată de activiștii gândirii de Stânga (și politicii de Stânga) și în Plandemie.
Orice discuție despre măsurile impuse politic au fost taxate cu ură și răutate.
Orice argumente despre tratamente (azi dovedite eficiente!) au fost respinse cu ură și răutate.
Orice îndoială asupra achizițiilor de stat – azi multe dovedite ca cel puțin incorecte – a fost atacată cu ură și răutate.
Orice respingere a „soluțiilorimpuse politic a fost întâmpinată cu injurii, acuzații teribile, cu ură și răutate.
Etc.
Azi se recunoaște că au fost abuzuri, că a fost corupție și că acea ură și răutate a fost nedreaptă, absurdă, ticăloasă.

Și totuși exact aceeași purtare există față de oricine apără astăzi familia, față de oricine apără astăzi firescul, naturalul, sănătosul.
Politica aceasta este dusă „în numele membrilor LGBT”; dar cine este atât de naiv încât să creadă că politicienilor le pasă de membri LGBT?
În realitate, toată propaganda LGBT este ilogică, neștiințifică, vicleană și contradictorie, dar mai ales dictatorială.

Pentru că, real, concret, practic,

adevărul nu se teme de cântărire, cernere, dezbatere.

Minciuna se teme de cântărire, cernere și dezbatere!
Iar una dintre armele politicii LGBT este exact interzicerea cântăririi, cernerii, dezbaterii.
Orice contestare a politicilor LGBT este privită și tratată ca act de ură. Chiar și atunci când vine de la membri LGBT.
Iată, până și cele mai fundamentale instrumente democratice, precum referendumul, ajung să fie ținta urii și atacurilor activismului LGBT.

Ca să nu vezi aceste adevăruri absolut evidente trebuie să ai un grad extrem de mare de naivitate… sau de rea voință.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Două alte întrebări pentru Nichifor Crainic

Revenim cu două întrebări pentru Nichifor Crainic. Și reluăm începutul de la foarte scurtul interviu publicat acum câteva zile.

Nichifor Crainic (1889-1972) și-a însușit teologia și implicit gândirea ortodoxă între cele două războaie mondiale. Vreme de mare însemnătate: pe de-o parte, se începuse ieșirea de sub dictaturile religioase ale fanatismului etnic grecesc sau rusesc, ale fanatismului imperialist catolic sau protestant; pe de altă parte, încă nu se intrase în dictatura Stângii (fie că este numită Socialism, Comunism, Bolșevism, Nazism, Fascism, NWO sau oricum altcumva).
Avem, prin urmare, o teologie și gândire ce se eliberează de felurite rătăciri și străinisme. O teologie și gândire ce caută cu stăruință, cu dârzenie, cu sfântă încăpățânare, întoarcerea la izvoare. La Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, la Sfânta și Dumnezeiasca Tradiție Apostolică.
Prin urmare, ne-am hotărât să îi punem câteva întrebări!
Am început cu două întrebări, prima fiind ce înseamnă a fi naționalist? iar a doua ce înseamnă a fi naționalist în România?
Răspunsurile au fost clare, dar în ceea ce privește naționalismul în România s-a înfățișat o stare dureroasă, tristă, bolnavă: iubirea de neam și țară este prigonită în România până la nimicire fizică.

Prin urmare, am revenit cu două noi întrebări, ce ni se par de mare greutate.


Noi: Dat fiind că prima afirmație din Constituția României e aceea că „România este stat național”, dat fiind că sunt proclamate și apărate de aceeași constituție suveranitatea națională, simbolurile naționale, securitatea națională, cultura națională și alte noțiuni naționaliste; dat fiind că aceeași constituție interzice defăimarea națiunii și ura națională, ar trebui să avem sprijinul deplin al statului pentru naționalism. Și totuși, dimpotrivă, naționalismul românesc cel mai curat, cel mai îndreptățit, cel mai legal și decent, este, cum ați spus, prigonit. De unde această contrazicere extremă între Constituția României și practica autorităților de stat?

Nichifor Crainic: Constatările acestea duc la una și aceeași concluzie: că pătura noastră conducătoare e coruptă până în măduva oaselor. În suprastratul conducător s-a încuibat un virus permanent, care roade energia morală a celor care se ridică sus. E adevărat că acest suprastrat a fost alcătuit multă vreme din scursura Levantului. Seminția aceea a dispărut [oare? n.n.] dar virusul a rămas.
Optimiștii au sperat că forțele ridicate din sănătatea țărănească vor schimba fața lucrurilor cu vigoarea lor morală, proaspătă. Dar s-au înșelat. Am urmărit ani de zile procesul de transformare a național-țărăniștilor, bunăoară. Oameni ridicați din popor în cea mai mare parte, fii și nepoți de țărani. Avalanșa lor în loc să schimba fața morală a statului a sfârșit printr-o asimilare a oamenilor acestora în structura coruptă a statului. Din exponenți ai țărănimii, au devenit uzurpatori și dușmani ai românismului.
Pentru oamenii de felul acesta drumul puterii trece prin complicitatea cu străinismul parazitar.
A conduce România în sensul curent presupune condiția prealabilă de a trăda.
Politicianul se simte puternic numai în actul de prigonire a românismului și înțelept numai în lepădarea de specificul spiritual al strămoșilor lui.
Români deznaționalizați – iată ce sunt în majoritatea lor conducătorii noștri politici. Puși în fața naționalismului, au îndată sentimentul intim al propriei turpitudini [mârșăvii n.n.]; și ca să se elibereze de această stare sufletească îi prigonesc pe naționaliști cu zvăpăială de apostoli. Căci numai apostazia cunoaște înverșunarea nimicitoare împotriva credinței părăsite, și numai trădarea alimentează ura împotriva celor trădați. Prigonitorii naționalismului sunt unelte ale străinismului împotriva propriului neam.

Noi: Și ce rămâne de făcut unui Român (unei Românce) în aceste împrejurări?

Nichifor Crainic: A face naționalism în asemenea condiții implică două sarcini deopotrivă de grele. Una, să lumineze necontenit pe consângeni în propria istorie. Și alta, să te aperi necontenit de loviturile apostaților și trădătorilor. Cu o mână să arăți drumul spre zorile neamului, cu cealaltă să ții spada împotriva loviturilor din spate. Din punct de vedere omenesc, în sensul obișnuit, evident nu e o existență de invidiat. Dar din clipa în care te simți Român, și nu altă lighioană sub soarele lui Dumnezeu, ai datoria să porți această existență cu sudoare de sânge. Descriind oricât de palid neplăcerile îndurate, nu-mi vin nici lacrimile babei în gene, și nici regretul că n-am trăit altfel decât am trăit.


Răspunsurile lui Nichifor Crainic sunt culese din memoriile sale. Se spune că Istoria este învățătorul vieții. [Historia magistra vitae est.] Și iată, se pot găsi răspunsuri uimitor de actuale și de interesante, la întrebări de azi, în trecut.
Acum, desigur, este în puterea fiecărui cititor să cearnă și aleagă. Să cântărească, adică, în ce măsură aceste răspunsuri îl limpezesc ori ba. În ce măsură i se par adevărate, iar calea zugrăvită în ele, de urmat.
Noi, ne-am făcut și ne facem, după putință, datoria. Mărturisind și trăind ceea ce știm că este Adevărul sau adevărul.
A consemnat pentru dumneavoastră răspunsurile martirului și eroului Nichifor Crainic, din lucrarea sa postum apărută –Zile albe, zile negre. Memorii” –

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Crucea e singura cale către Lumină, Înviere, Fericire
foto: Mihai-Andrei Aldea

De când atribuţiile Preşedintelui Republicii România includ Executivul?

Mă tot uit în Constituţia României, la Titlul IIICapitolul II Preşedintele României. Şi nu găsesc, de niciun fel, atribuţiile executive ale Preşedintelui în domeniul Sănătăţii Publice şi a sistemului de sănătate.

Şi, totuşi, ieri cel care deţine funcţia această deocamdată a declarat

„… trebuie să spun că, după ce se termină această criză, care din păcate va mai dura, vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România

Nu izbutesc să îmi dau seama în ce calitate poate face Preşedintele o asemenea acţiune – evaluarea sistemului sanitar din România. Nu am găsit niciun articol sau paragraf în actuala Constituţie care să îi dea atribuţii executive. Acestea ţin, constituţional, de Guvern (Art. 102, alin. (1)). Nimic din articolele 80-101, referitoare la Preşedinţie, nu arată, după înţelegerea mea, o asemenea atribuţie prezidenţială.

De asemenea, într-un stat democratic – ceea, conform Art. 1, alin. (3) din Constituţie este Republica România – o prezentare a poziţiei altei puteri de stat se face cu menţionarea ei explicită. De pildă, într-o formă ca „Am primit confirmarea că, după ce se termină această criză, care din păcate va mai dura, Guvernul va face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România„.
De ce o asemenea adresare?

Pentru că, dacă nu a avut loc o lovitură de stat, evaluarea, fie ea şi „la sânge”, a sistemului sanitar (fie şi numit „spitalicesc”) va fi făcută, oricum, de către Guvern prin instituţiile abilitate.

Dar cunoştinţele mele de drept fiind limitate, se poate să îmi fi scăpat vreo subtilitate constituţională care dă Preşedintelui Republicii România şi puteri executive. Dar, dacă este aşa, de ce mai plătim Prim-Ministrul?

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Să nu credeţi că iau în serios teatrul politic. Dar merită, aşa, cetăţeneşte, să ne punem câte-o întrebare de bun simţ. Ne poate ajuta să vedem dincolo de măştile şi pălăvrăgeala politică, înţelegând ce este dincolo de marionete.

Cârmacii 01
Cârmacii înţelepţi ai Republicii (Comuniste) România

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Din tâlhăriile politicienilor. Cardul de sănătate

aerial view of road between green grass field
Photo by TruShotz on Pexels.com

Cetăţenii Republicii România şi-au lăsat viaţa lor şi a copiilor, părinţilor, prietenilor lor etc. în mâinile politicienilor. De ce? Pentru că politicienii le-au spus că aşa este bine. Deci statul este pe picior de război, poliţia, jandarmeria şi armata patrulează pe străzi şi din megafoane puse pe maşini ni se strigă lozinci încurajatoare. Sau ameninţătoare, după caz.
Ca într-un clasic film S.F. în care societatea a intrat sub dominaţia Comuniştilor. Sau a extratereştrilor, sau a roboţilor. Oricum, un regim autoritar, o lume distopică, în care vieţile oamenilor sunt declarate nepreţuite… şi chiar nu mai preţuiesc nimic.

Între marile gesturi de încredere în politicieni ale cetăţenilor amintiţi – sau de nepăsare, inconştienţă şi nesimţire? – se numără şi mai vechile carduri de sănătate.
Vă mai amintiţi lozinca? Se repeta în neştire!
Cardul de sănătate salvează vieţi!

Introdus – volens, nolens, ca în orice regim comunist – în 2014, devenit obligatoriu din 2015, salvatorul de vieţi card de sănătate a fost suspendat în Martie 2020.
Deşi în dezbaterea publică nu a existat nici măcar un grup civil care să susţină proiectul cardului de sănătate, politicienii au mers înainte fără oprire. Batjocorind grosolan, după chipul lor, criticile aduse. Şi dezvoltând o uriaşă propagandă, pe toate canalele mediatice (istoria se tot repetă, dar prea puţini învaţă).
Vă amintiţi deviza? „Cardul de sănătate salvează vieţi„!
Cardul de sănătate salvează vieţi?
Păi, atunci, de ce l-aţi anulat tocmai acum? Tocmai acum, în plină isterie a politicienilor disperaţi să ne salveze de coronaviruşi?
Acum era momentul cardului de sănătate! Acum trebuia să arate cum salvează el vieţi!
Acum era clipa să vedem pe ce s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro din banii cetăţenilor. Da, o sumă cât Catedrala Mântuirii Neamului, pentru nişte carduri inutile.
Inutile?
Hai să vedem!

Care este rostul cardului de sănătate?
După mine, să pompeze banii cetăţenilor obişnuiţi în buzunarele şmecherilor care au oameni în politică.
După politicieni, adică după declaraţiile oficiale CNAS, cardul de sănătate

are ca scop principal transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Emoţionant şi înălţător! Cum face asta, de fapt? Ce este el? Ce conţine? Cum funcţionează?

este codul de acces pentru toate sistemele informatice ale CNAS.[…] [este] instrumentul de confirmare a prestării  tuturor serviciilor din sistem (PIAS)

„… conţine doar datele de identificare ale asiguratului.

 Pe card  şi în memoria electronică a cardului sunt imprimate următoarele informaţii:

  • Numele şi prenumele asiguratului
  • Codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate
  • Numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de  sănătate (CID)
  • Data naşterii
  • Termenul de valabilitate al cardului (5 ani)

Doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale.”

Să înţelegem!
Cardul de sănătate (să îi zicem de acum C.S.) conţine, pe el şi în memoria-i electronică: numele, prenumele şi data naşterii posesorului, codul acestuia de identificare în sistemul de asigurări de sănătate şi numărul de identificare al cardului. Termenul de valabilitate, în context, este secundar.

Acum, pe buletin sau cartea de identitate, avem seria şi numărul (adică „numărul de identificare” pentru acest act).
Pe aceste documente mai avem şi CNP-ul, adică un cod de identificare a noastră în sistemele de stat.
Mai avem pe acelaşi act de identitate numele şi prenumele, cetăţenia, locul naşterii, data naşterii (în CNP), domiciliul, emiţătorul şi… termenul de valabilitate. În context, secundar.

Pe scurt, tot ce este pe C.S. există şi pe actul de identitate, ba chiar există şi informaţii în plus.
Iar dacă cineva îşi pierde C.S.-ul, „identificarea în sistem” se face pe baza celorlalte date (CNP, nume etc.).

Altfel spus, cardurile de sănătate, cititoarele de carduri din cabinetele medicale, clinici şi spitale şi programele folosite sunt o inutilitate totală.
Cardul de sănătate dublează, inutil şi aberant legal, actul de identitate al cetăţeanului.
„Identificarea în sistem” se putea face, fără probleme, folosind buletinul sau cartea de identitate.
În rest, iată, cardul de identitate este inutil chiar după prevederile CNAS-ului. Singura utilitate este aceea de confirmare a identităţii „pe sistem” a poseorului. Care ar fi trebuit realizată – legal şi decent – prin folosirea actului de identitate.
Altfel spus, peste 200 de milioane de euro au fost irosite pe ceva complet nefolositor.
Doar nefolositor?
Sau dăunător?
Evident, cardul de sănătate nu a salvat vieţi. Dar a ucis?

În 2016 cardul de sănătate a produs nu mai puţin de 24 de blocări ale sistemului medical. Adică cca. două pe lună.
De fiecare dată, timp de câteva ore, personalul medical se învârtea înnebunit, căutând să rezolve problema blocajului, să folosească vechile formulare şi să le completeze. Întârzierile în consultarea şi internarea bolnavilor se acumulau. Mai mult, după revenirea la viaţă a sistemului cel minunat aceeaşi doctori erau nevoiţi să introducă datele de pe fişă pe calculator. Alte ore pierdute.
Fenomene similare au avut loc şi în 2015, şi după 2016. Blocaje, blocaje, blocaje.
Cu timp pierdut şi oboseală adunată şi de medici, şi de restul personalului, şi de pacienţi.

Nimeni nu a căutat să vadă consecinţele asupra pacienţilor.
Nimeni nu a încercat să afle cum a fost afectat actul medical, an de an, de blocajele produse de cardul de sănătate.
Nimeni nu a încercat să afle dacă aceste blocaje nu au dus chiar la moartea unor pacienţi (sau la felurite alte consecinţe nefericite).
S-a vorbit despre „inconvenientele provocate pacienţilor şi furnizorilor„. Atât. Nu anchetă sau anchete, nu sancţiuni. Nimeni nu a verificat nivelul concret al „inconvenientelor”.
Ori, dacă a încercat cineva, a fost, cumva, redus la tăcere.

Acum s-a hotărât renunţarea la folosirea cardului de sănătate „pe perioada crizei”. De ce? După cum interpretează un ziarist, „ca pacienţii să nu mai stea la cozi„.  Voalat, comunicatul CNAS spune de fapt cam acelaşi lucru. Într-adevăr, oricine cunoaşte sistemul medical ştie că în cele mai multe instituţii sunt cozi la care o jumătate de oră de aşteptare înseamnă foarte puţin, o oră „am scăpat repede„, două ore e ceva normal, trei ore „era de aşteptat„, patru ore „offf” etc.

Bineînţeles, în locul cheltuirii sumei de peste 200 de milioane de euro pe un card inutil şi un sistem care îngreunează actul medical se puteau plăti salariile pentru sute de medici şi sute de asistente medicale. Adică se putea aduce un ajutor adevărat pacienţilor, pe banii cetăţenilor.
Politicienii au făcut însă altceva. Au sifonat banii cetăţenilor printr-un produs inutil, cronofag şi blocant.
Aşa cum fac şi cu bordurile, cu parcuri scumpe la care nu ajunge nimeni, cu plante scumpe ce se ofilesc după un an, cu accizele la benzină şi motorină puse peste impozitul ce merge la ministerul transportului, peste taxele de drum, impozitul pe maşină şi altele asemenea etc., etc.

Încrederea oarbă în politicieni, încăpăţânarea de a vota „răul mai mic, dar cu şanse în alegeri”, în loc de „un bine cât de mic, chiar şi fără şanse în alegeri”, încăpăţânarea de a crede în teatrul politic de zi cu zi, de a căuta salvatori în partidele ce se perindă la putere făcând exact ceea ce acuză la oponenţi – iată câteva din cauzele stării de astăzi a României şi cetăţenilor ei.
În faţă, un drum lung…

Mihai-Andrei Aldea

DSCN0616 Troiţă Borca

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă