Etichetă: Mihai-Andrei Aldea

Groază de moarte?

Mihai-Andrei Aldea12 comentarii

Groază de moarte?

Nu înţeleg groaza de moarte la Creştini.
O pot înţelege la Hinduşi sau Budişti – reîncarnarea e o idee oribilă (o să revin asupra reîncarnării).
O pot înţelege la Comunişti şi alţi Atei – neantul, nefiinţa sunt un sfârşit total, dispariţia a tot ce te defineşte ca om; ce rămâne după devine egal cu zero, de vreme ce tu oricum nu mai exişti, nu te mai poţi bucura ori supăra de ce se mai întâmplă; e ca şi cum ar muri cu tine absolut tot ceea ce există.
Pot înţelege groaza de moarte la mulţi oameni, din felurite culturi şi religii.
Dar nu înţeleg groaza de moarte la Creştini.

Pentru Creştin moartea este intrarea în Veşnicie.
Pentru Creştin moartea este sfârşitul suferinţelor şi începutul Bucuriei Veşnice.
Pentru Creştin moartea este sfârşitul oricărui rău şi intrarea în Binele Veşnic.
Pentru Creştin viaţa este pregătirea pentru Veşnicie, iar moartea este împlinirea rostului – adică, după cum am mai spus, intrarea în Veşnicie.
Înţeleg tristeţea pentru despărţirea de cei dragi. Îi iubim, ne lipsesc… cel puţin până îi urmăm.
Însă Creştinul nu se întristează de această despărţire „ca cei care nu au nădejde”, ci cu alinarea că cei plecaţi intră în Veşnicia în care va intra şi el când va fi vremea.
Înţeleg teama pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Însă Jertfa lui Christos ne-a eliberat de păcat. Spovedeşte-te sincer, împărtăşeşte-te cu dragoste şi dor de Dumnezeu, lucrează binele pe cât poţi; mai mult nu ni se cere, este de ajuns pentru mântuire.
Şi astfel groaza este înlocuită de bucuria aşteptării întâlnirii cu Mântuitorul sufletelor noastre.
Pot înţelege teama de durere, amărăciunea slăbiciunii sau neputinţei şi celelalte mâhniri pe care boala sau accidentul le aduc.
Însă orice ucenic al Domnului ştie foarte bine că toate trec. Şi că dincolo de răutăţile acestei lumi străluceşte lumina Împărăţiei Veşnice.

Nu vorbesc vorbe.
Am fost de multe ori în faţa morţii. A morţii altora, a morţii mele.
Am fost diagnosticat de două ori cu cancer. Odată în urma unor analize de markeri tumorali ce au dat un verdict foarte clar. A doua oară în urma unor simptome grave, incluzând anumite dureri şi o rapidă scădere în greutate. Şi de fiecare dată m-am bucurat că Dumnezeu mă cheamă la el!
Nu m-am îngrozit. Cu tot regretul pentru cei rămaşi în urmă, simţeam bucuria întâlnirii cu Străbunii, cu Dumnezeu – prin eliberarea adusă de Mântuitorul meu.
Nu a fost să fie! Încă nu am plecat.

Am avut de două ori şoc anafilactic.
Ajungând în faţa morţii de fiecare dată.
Îmi amintesc de uimirea unei doctoriţe venite cu salvarea. Eram umflat, mă sufocam din această pricină, era foarte greu să mă mişc, prin gâtul sugrumat cuvintele ieşeau ca şoapte. Şi glumeam – pe seama mea şi a aspectului pe care îl căpătase, pe seama înmormântării pe care riscam să o ratez dacă injecţia cu hidrocortizon îşi făcea efectul, pe seama celor care se vor bucura de colivă dacă plec şi vor rămâne fără dacă mai trăiesc… şi tot aşa. Eram foarte bine dispus. Doctoriţa, care îmi căuta vena prin gâlmele roşii-vineţii ce-mi acopereau trupul, şocată, m-a întrebat:
– Cum mai puteţi glumi în starea asta?
– Sunt spovedit şi împărtăşit, doamnă. Dacă am intrat în lume plângând – cu voie sau fără de voie –, prin Iisus Christos pot să ies din ea râzând. Sunt Creştin.

A înţeles, oare?
Dar tu, care citeşti, înţelegi?
Ce am simţit eu este firesc pentru oricine este Creştin.
Şi ţine chiar de esenţa Învăţăturii Creştine. (I Cor. 15.1-58)

Să luăm aminte!
Acela care spune că este Creştin, ori crede în Învăţătura lui Iisus, ori minte.
Creştin înseamnă ucenicul lui Christos.
Şi cum ai putea să fi ucenicul cuiva în a cărui învăţătură nu crezi? Este, desigur, imposibil.
De aceea nu pot înţelege groaza de moarte la Creştini.
Pentru Creştini moartea este poarta Împărăţiei Cerurilor.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Aetius – Dicţionarul Cum luptau Românii?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Aetius = Legendar general roman din secolul al V-lea, erou străromân, ultimul mare apărător al Apusului Romaniei (v.) – pe atunci împărţită în Apus, condus de la Roma (v.), şi Răsărit, condus de la Constantinopol (v.). Aetius reprezintă o cheie în înţelegerea epocii proto- şi stră- române, alături de Sfinţii Constantin cel Mare, Niceta de Remesiana, Ioan Casian Romanul, Dionisie cel Smerit, Iustin cel Mare şi alţii asemenea. Generalul Aetius era „scit de origine” după tatăl său; termenul desemna în primul rând faptul că era de fel din Sciţia Mică sau Dobrogea. Ca şi în cazul altor „Sciţi” din Dobrogea, Sudul Moldovei sau Câmpia Munteniei, nici în cazul lui Aetius nu există vreo îndoială în privinţa romanităţii sale. O situaţie identică o avem în cazul Împăratului Constantin cel Mare, dac prin naştere (născut în Provincia Dacia Aureliană, Prefectura Dacia), ilir după tată (care era născut în Provincia Iliria, Prefectura Dacia), dar recunoscut fără dubiu ca roman. Declarat şi „ultimul roman”, Aetius arată sinteza Străbunilor (v.) în Credinţa Creştină şi romanitate (latinitate)1, alături de numele amintite mai sus şi de multe altele.

1Deosebirea dintre romanitate şi latinitate este prea fină şi necesită o discuţie prea largă spre a putea fi făcută în această lucrare.„

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? II. Dicţionarul, 2019, Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Şcolile de Arme Româneşti – Cum luptau Românii?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Tradiţiile marţiale româneşti, între care se află şi trupe specifice, trupe similare celor străine, dar şi adevărate şcoli de luptă – oficiale sau populare, după caz – au trăit, s-au născut, au murit, au renăscut, ca parte a acestei trăiri, istorii şi întinderi româneşti. Unele izvodite de oamenii locului, altele preluate de la cei din afară. De la unităţi militare şi paramilitare şi până la artele marţiale româneşti avem, în istoria noastră, o bogăţie uriaşă de cultură ostăşească.

Amintim, înainte de a trece mai departe, că expresia arte marţiale este europeană – de origine latină – şi că defineşte sistemele avansate de luptă corp la corp, cu sau fără arme. Începând cu cele folosite de Romani, Traco-Iliri, Scito-Sarmaţi, Celţi, Germanici, Greci etc. şi terminând cu cele ale Chinezilor, Coreenilor, Japonezilor sau Brazilienilor. Să prezinţi o istorie în care războiul a fost o permanenţă – precum Istoria Românilor – şi să negi existenţa sistemelor avansate de luptă corp la corp în aceeaşi istorie este aberant. Şcolile de arme româneşti sunt o realitate, chiar dacă astăzi de obicei dispreţuită, ignorată, uitată. Adevărul este că Românii au practicat de-a lungul vremii multe forme de Arte Marţiale, fie locale, fie preluate.„

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Extrema stângă şi ura faţă de Creştini. Un caz american

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Extrema stângă şi ura faţă de Creştini. Un caz american

O mică lămurire

Extrema stângă este zona politică ce răspunde pentru cele mai multe crime din istoria omenirii. Este o realitate concretă, factuală. De care Extrema stângă se ascunde sistematic. Fie folosind cele mai absurde scuze, fie declarându-i pe vinovaţi „de dreapta”.

Scuzele ridicole sunt de tipul „sistemul nostru politic nu a fost aplicat corect” (deşi este atât de greşit încât orice formă de aplicare duce la dezastru) ori „s-au făcut şi lucruri bune” (de parcă un asasin violator poate fi scuzat pentru că a vorbit politicos atunci când a prins victima ori i-a aranjat hainele după ce a violat-o şi a ucis-o).

Declararea grupărilor de extremă stânga ca fiind „de dreapta” este şi ea extrem de răspândită şi extrem de eficientă. Poate cele mai celebre cazuri sunt Nazismul şi Fascismul, două forme de Socialism extremist. Numele de „Natzy” ori „Nazi” ori „Nazism” vine de la o prescurtare a numelui Partidului Naţional-Socialist. Da, partidul are chiar în nume denumirea de „Socialist”. Şi totuşi sunt sute de milioane de oameni – dacă nu miliarde – ce cred orbeşte în minciuna că „Nazismul a fost o doctrină de extremă dreapta”. Socialism de dreapta??? Nu, bineînţeles. Nazismul este o doctrină de stânga, de extremă stânga spre a fi mai exacţi. La fel este şi Fascismul. Întemeiat de Benito Mussolini, membru în conducerea Partidului Socialist Italian, expulzat din Elveţia pentru propaganda socialistă furibundă pe care o făcea. Baza politică a Fascismului este identică celei socialiste obişnuite (lupta de clasă şi alte aberaţii), cu singurul specific al înlocuirii globalismului extremist cu un extremism naţionalist. Visul lui Mussolini era un imperiu socialist – sau chiar comunist – italian.

Nu există absolut nicio bază – factuală şi logică – spre a declara aceste grupări „de dreapta”. Însă cum Extrema stângă vrea să scape de răspundere pentru faptele acestor grupări, ce soluţie mai bună poate avea? Le declară „de dreapta” şi le pune în spatele adversarilor politici!

(Atenţie! Faptul că Naziştii şi Fasciştii au fost în conflict cu alte grupări socialiste şi comuniste este firesc pentru Extrema stângă! Unul dintre cele mai mari conflicte politice după Revoluţia Socialistă din Imperiul Rus a fost lupta dintre Bolşevici şi Menşevici, şi unii, şi ceilalţi, de extremă stânga. În România ocupată de Sovietici instaurarea Comunismului a fost urmată nu doar de vânarea celor de dreapta şi de centru, ci şi a Socialiştilor care nu se încadrau exact în linia stalinistă. Etc., etc.)

Cazul Brian Sims

În 6 Mai 2019 a avut loc, în Philadelphia, Pennsylvania, USA, un caz exemplar pentru Extrema stângă. Exemplar atât la nivel de purtare a unei persoane, cât şi al reacţiilor statale şi federale.

Un funcţionar public al Statului Pennsylvania, pe nume Brian Sims, a agresat verbal, repetat, violent, folosind şi gesturi aflat la hotarul agresiunii fizice. (Gândiţi-vă cum v-aţi simţi când cineva ar flutura mâinile, eventual şi un obiect, agresiv, aproape de faţa voastră!) Pe cine a agresat? Pe o femeie în vârstă şi pe mai mulţi adolescenţi. De ce? Pentru că nu îi convenea punctul lor de vedere! Da! Pentru că nu îi convenea punctul lor de vedere!

Printre insultele aruncate femeii în vârstă sunt „neruşinato!”, „dezgustătoareo!”, „să-ţi fie ruşine!”, „rasisto!” etc. Cu toate că acţiunile faţă de această femeie sunt grave – şi constituie infracţiuni în Pennsylvania – funcţionarul public a recidivat. Agresând trei adolescente, nu doar verbal, ci şi prin oferirea de recompensă financiară pentru obţinerea datelor personale ale acestora! Acţiune care, în context, constituie infracţiune federală. Mai ales că ajunge – oferta lui Brian Sims – la forma „Bani pentru oricine obţine datele personale ale acestor femei şi le pune vieţile în primejdie!”. Cerere care constituie absolut clar incitare la infracţiuni printre care şi acelea de atac în formă agravantă (cu ameninţarea vieţii).

Cum a fost pedepsit Brian Sims?
În niciun fel!
Cum?!!? Un funcţionar public agresează verbal, inclusiv prin insulte, comite infracţiuni şi îndeamnă la infracţiuni extrem de grave şi nu este pedepsit???!!!??
Da. Exact aşa.
Cum? De ce?
Pentru că, din nefericire, în foarte multe locuri din SUA sistemul – statul – este controlat de Extrema stângă.

O mică paranteză!
În anii ’80 a circulat în ţările comuniste (Pactul de la Varşovia, CAER) o glumă:

„Un american care dorea să vadă viitorul îşi dă aproape toţi banii unei companii de criogenizare. Este congelat şi se trezeşte după 100 de ani. Iese din clădire şi intră în primul bar: Cine a câştigat războiul rece? Barmanul se uită mirat şi îi răspunde: Noi, bineînţeles! Omul râde bucuros şi cere un wiskey. Barmanul îi întinde paharul şi îi cere plata: Zece ruble, te rog!” (Rubla era moneda URSS)

Această glumă pleacă de la faptul că URSS avea în anii ’80 o veche tradiţie în infiltrarea Occidentului. Şi doctrina comunistă era strecurată pretutindeni, sub cele mai diferite acoperiri – de la „ecologism” la „umanitarism” –, dar şi Comuniştii/Socialiştii se infiltrau pretutindeni. Deja prizonierii români întorşi din Gulag preveneau asupra faptului că Apusul este ţinta unei modelări comuniste sistematice. De fapt şi scrisorile dintre Lenin şi Troţki, dinaintea Primului război mondial, preconizau această cucerire ideologică şi politic-administrativă. De exemplu, aceste scrisori prezintă sexualitatea dezlănţuită, fără niciun fel de limite, drept armă esenţială pentru distrugerea ţărilor capitaliste. Ca urmare, printre primele măsuri comuniste după victoria Revoluţiei Socialiste în Imperiul Rus au fost şi cele care au desfiinţat căsătoria1, au legalizat perversiunile sexuale (în primul rând homosexualitatea şi lezbianismul), au cerut femeilor sovietice să fie cât mai disponibile pentru dorinţele tovarăşilor sovietici etc., etc. Apoi, prin intelectualii de extremă stânga din Germania, Austria, Franţa, Italia, SUA etc. s-au răspândit masiv ideile comuniste. De la „Revoluţia Sexuală” (atât de mult visată de Troţki şi Lenin) până la felurite constructe economice şi sociale comuniste, nenumărate sunt liniile de influenţă astfel apărute.

Una dintre regulile comuniste fundamentale este corectitudinea politică.
Oricine ai fi, chiar şi Troţki, de exemplu, orice ai fi făcut pentru Partid, Comunismul îţi cere mereu să urmezi cu cea mai mare grijă linia Partidului… sau vei fi pedepsit, chiar eliminat.
Abaterile de la linia Partidului au constituit o vină îngrozitoare, au fost o ameninţare cumplită ce a terorizat miliarde de oameni aflaţi în ţările comuniste.

Era o vină pentru care nu existau alte scuze decât cele acceptate de linia Partidului. De exemplu, puteai găsi îndurare dacă te declarai victima unui sabotor, unui propagandist capitalist care, „fără să-ţi dai seama”, te-a „influenţat şi manipulat”. Preferabil era ca acesta să fie din propria familie, sau un prieten. Asta dovedea că „iubeşti Partidul” mai mult decât familia sau prietenii.

Nu mai continui cu descrierea acestei lumi demente. Mai ales pentru că a pus stăpânire foarte mult pe ţările cândva libere.
Şi nu, nu este o deviere de la subiect.
Cazul Brian Sims este exact o demonstraţie de Comunism aplicat!
Sau, altfel spus, de corectitudine politică aplicată!

De ce nu a fost Brian Sims pedepsit pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare, pentru hărţuire, pentru persecutarea unor oameni pe baza apartenenţei religioase, de gen şi de rasă, pentru instigarea la infracţiuni grave ş.a.m.d.? Pentru că el este corect politic, iar victimele sale nu sunt corecte politic! Simplu. Altfel spus, pentru că Statul Pennsylvania este dominat de gândirea şi doctrina comunistă.

Să detaliem?
Brian Sims, în afară de faptul că este funcţionar public mai este şi democrat (din păcate, astăzi democrat în SUA înseamnă aproape totdeauna comunist). Mai mult, este şi homosexual. Ca urmare, are imunitate politică. Perfect comunist! Comunismul plasează apartenenţa de grup atât de sus încât dă imunitate la încălcările de lege motivate ideologic (după linia Partidului, bineînţeles). În Comunismul din SUA (şi UE) apartenenţa lui Brian Sims crează o dublă privilegiere. Ca urmare, nu este pedepsit pentru ceea ce a făcut. Mai ales că victimele… 

Ei bine, victimele sale aparţin de felurite denominaţiuni creştine şi se rugau pentru mamele care fac avort şi pentru copiii ucişi prin avort. Toate acestea sunt crime pentru Comunism! Ca urmare, deşi însuşi funcţionarul public Brian Sims recunoaşte că ce fac victimele sale este perfect legal, conform moralei comuniste el le pedepseşte. Şi Statul Pennsylvania îl susţine!

Spre a înţelege mai bine lucrurile să presupunem că nişte creştini – catolici, protestanţi, ortodocşi etc. – ar merge la nişte homosexuali şi le-ar striga aceleaşi injurii, ar face aceleaşi gesturi şi ar posta pe Twitter aceleaşi mesaje ca Brian Sims. Este evident că ar avea de suportat îndată „presiunea legii”, un val de reacţii politice indignate, interdicţii pe Twitter etc., etc.

Ca o culme a ridicolului şi demenţei comuniste, să adăugăm o pagină din acţiunile lui Brian Sims! După ce hărţuieşte mai multe femei care se aflau în rugăciune lângă clinica de avorturi atacă un bărbat aflat acolo. Cu întrebarea „Ce te face să crezi că este treaba ta să le spui femeilor ce să facă cu trupurile lor?”. Asta după ce agresase mai multe femei pentru ceea ce făceau cu trupurile lor! Să reluăm! Brian Sims agresează mai multe femei pentru că erau, fizic, într-un loc în care el nu voia ca ele să fie – deşi aveau dreptul legal. Şi apoi întreabă pe un bărbat care era împreună cu acele femei „Ce te face să crezi că este treaba ta să le spui femeilor ce să facă cu trupurile lor?”! Păi pune-ţi întâi ţie această întrebare, Brian Sims! Că tocmai ai făcut asta! Aşa este logic!
Sau am putea vorbi de acuzaţiile de ură pe care acelaşi Brian Sims le aduce unor oameni care se roagă în linişte şi îi vorbesc frumos, în vreme ce el urlă, insultă, agresează, îndeamnă la punerea în primejdie a vieţilor acelor oameni. Cum să nu îşi dea seama, logic, de faptul că el este cel care urăşte?

Dar Comunismul este ilogic oricând şi oricum îi convine!
Pentru că primează corectitudinea politică, adică urmarea desăvârşită a liniei Partidului. Şi logica trebuie să i se supună sau să fie suprimată. 

Pretutindeni în SUA (ca şi în restul lumii!) ciuma comunistă se extinde.
Şi sub cele mai absurde pretexte Creştinii sunt persecutaţi. Sistematic.
Iar persecutorii sunt trataţi cu maximă blândeţe, dacă nu cumva sunt chiar recompensaţi.

Majoritatea, în întreaga lume, tace. Şi se asociază, prin tăcere, cu extinderea regimurilor de extremă stânga. Aşa cum s-a făcut înainte de Al doilea război mondial.
Doar că acum va fi mai rău.
Treziţi-vă! Încă se mai poate!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Aici sunt câteva surse despre videoclipul postat iniţial de Brian Sims, despre alte aspecte ale acţiunilor aceluiaşi, despre aşa-zisele scuze ale acestuia etc.

1 Ai boicotat Referendumul pentru familie (2018)? Tovarăşii îţi mulţumesc pentru contribuţia la impunerea Comunismului în România!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Dicţionarul – Cum luptau Românii?

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

„Deşi cu peste 2.000 de, să le zicem, intrări, „Dicţionarul” este doar o mică prezentare a ethosului marţial popular românesc. Ca să dăm câteva exemple ale lipsurilor sale, terminologia marinarilor şi piraţilor români este reprezentată doar de câteva cuvinte; medicina tradiţională, folosită de luptătorii din vechime, este doar punctată; armele şi tehnicile de luptă sunt departe de a fi prezentate sau măcar menţionate integral. Nu ne-am propus – ar fi cerut mai multe vieţi sau măcar zeci de co-lucrători – un dicţionar tezaur al ethosului marţial popular românesc. Existenţa a numeroase lipsuri este de aşteptat dat fiind acest caracter de mică prezentare.

Prin „arme româneşti” înţelegem aici „arme folosite de Români”, nu „arme născocite de români”. De fapt sunt rare cazurile – şi ţin mai ales de epoca modernă – în care se poate revendica paternitatea naţională a unei arme. Mai mult, chiar şi în modernitate astfel de revendicări ţin adesea de propagandă sau/şi neştiinţă1. Ca urmare, dincolo de eventuale punctări ale unui specific naţional, credem că e bine să numim „arme româneşti” (respectiv „americane”, „chinezeşti”, „ruseşti” etc.) pe cele folosite de naţiunea în cauză (chiar dacă, de aşteptat, sunt comune şi altor naţiuni). Încercăm uneori aflarea provenienţei acestor arme dar fără pretenţii de adevăr absolut.

Ethosul marţial românesc („alte elemente ale culturii marţiale româneşti vechi”) are foarte multe laturi. Am încercat să dăm fie şi doar câteva noţiuni din toate aceste laturi pe care am izbutit să le identificăm. Este, poate, un început.

1Ca singur exemplu, amintim de faptul că forma de cuţit astăzi larg numită „Bowie” există la Români şi la alte popoare cu multă vreme înainte de a fi reinventată (redescoperită) în America secolului al XIX-lea. Desigur, răspândirea denumirii se datorează iniţial neştiinţei fireşti (oamenii locului nu erau experţi în istoria armelor albe) dar este însoţită şi de un la fel de firesc orgoliu naţional. Îngăduinţa faţă de acest subiectivism, caracteristică umană aproape unanimă, trebuie să fie însoţită de încercarea de obiectivitate ştiinţifică.„

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? II. Dicţionarul, 2019, Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă