Picur
Am să mă duc pe norii tăi, odată,
a fost şi am fi fost şi ar fi fost,
întors în mine mă privesc
ciudată
alcătuire fără niciun rost.
Iar tremurând, catarge fără steaguri,
corăbii fără pânze
fluturând
în fulgerări de gând
întors adânc în mine
de ceţurile zării din afund
încep să înţeleg
dar fost-a
– şi fost-a
numai fost-a –
doar
un gând.
Mihai-Andrei Aldea
Ţărmurile străvezii
Când farmec de albastru şi argint
Cu vuiet grav de stânci valuri îmbracă
un ţărm de întuneric şi luciri,
de lună plină revărsată peste apă,
În vântul care abur
de mare toarnă pe pământ
Din licăriri
şi scrâşnetul de piatră seacă
Rostogolind speranţe şi-amintiri
Trăiri adânci
revin mereu… şi pleacă…
Iar pustiite de atâta adâncime
Din vechile cochilii care-odată scoici au fost
Ca nişte fire
pătrunzând în mine şi în tine
Îşi află lumile trecute adăpost.
Mihai-Andrei Aldea
Despărţire
Îmi arătam tristeţea cu un zâmbet.
Şi-nfuriat de dalbele porniri
Am înfruntat furtuna străvezie
străfulgerând albastrele câmpii
Şi de pe dealuri fără de pădure,
înveşmântat în ierburi şi în flori
am fluturat un steag fără pereche
şi am plecat păşind pe nori spre zori.
Mihai-Andrei Aldea
Ies în grădină odată cu zorile.
Binefăcătoare-i prima adiere!
Colorate, aromate, florile
îmi întind ceşcuţe cu miere.
Chemarea de-a ieşi dimineaţa în vii,
în livezi, în poieni, nu e nouă…
Cândva, părinţii îi învăţau pe copii
Să umble desculţi prin rouă.
Şi-acum, iată-mă-s eu, însetatul.
luat de-al minunilor val.
În stânga ogoarele, în dreapta, satul,
În faţă, pârâul de-argint muzical.
Chiot lung de in şi de tort
izbucnind în tot ce este,
cu trei căni în mână peste
aceste creste mă port.
Vinicer râzând în struguri,
mere dogorind în pom,
viaţă mişunând în muguri,
om dând mâna cu alt om;
sunt îndemnuri ce vin
din adâncul, marele
suflet de roman senin
când salută soarele.
Constantin N. Străchinaru
România Străveche - Ancient Romania 