Pacea vă las vouă, Pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea dau Eu. (Ioan 14:27)

Mult s-au obișnuit cei care sunt – ori ar trebui să fie – ai Bisericii lui Dumnezeu cu ideile apocaliptice străine.
Prin felurite scrieri, de la cele literare la (pseudo) teologice, prin filme de toate genurile, prin propaganda mai mult sau mai puțin conștientă a mass-mediei.

Ca și în privința Răstignirii Domnului Iisus Christos, și în privința Sfârșitului Lumii (”Apocalipsa”) găsim în gândirea și trăirea veșnică o morbidă fascinație pentru rău: suferințe, chinuri, necazuri, zbateri, țipete, strigăte, urlete, foc, potop, arderi, ucideri, înlănțuiri etc., etc.
Această centrare pe rău a Vestului are explicația sa – căci din prisosul inimii grăiește gura (Matei 12:34; Luca 6:45). Dar nu este ceea ce ne preocupă acum.
Pentru că mult mai arzător este – dacă tot am amintit de arderi – să vedem cât rău face la noi, în Ortodoxie, preluarea acestei gândiri și trăiri.

Cu durere și dragoste vedem pe copiii de toate vârstele ai Bisericii îngroziți, adică speriați, teorizați chiar, de chinurile care vor veni (expresie tipică Catolicismului și Protestantismului).
După model apusean, o mulțime de ortodocși ajung să fie preocupați până la patimă (obsesie) de detaliile „răului apocaliptic”.
Atât de mult se concentrează pe „puterea Anticristului”, pe chinurile care vor veni, pe strigătele ca stâncile să acopere pe oameni de aceste chinuri etc., încât ajung într-o stare de profundă și rea întristare (depresie), cu totul străină ucenicilor lui Christos.

Pentru luminarea și întărirea lor întru Domnul, dar și a noastră, a tuturor, e bine să ne aducem aminte de câteva lucruri.

În primul rând, citind Faptele Apostolilor găsim bucuria vieții în Christos a primilor Creștini – mii și zeci de mii.
Deși disprețuiți și chiar persecutați, inclusiv chinuiți uneori cumplit, ba chiar uciși, acești ucenici ai lui Christos trăiau bucuria vieții întru Domnul.

Citind epistolele apostolice rânduite prin Duhul Sfânt în Noul Testament, găsim aceeași bucurie a vieții în Christos.
Singurele supărări ale Apostolilor sunt ale depărtării de Dumnezeu ale credincioșilor.
Apostolii nu se plâng de răutățile societății, conaționalilor, autorităților etc.
Dimpotrivă, îi deplâng pe cei care le săvârșesc și care astfel se osândesc singuri.

Zice Sfântul Apostol Petru:

Iubiților, nu vă mirați de focul aprins între voi ca și cum vi s-ar întâmpla ceva străin! Ci, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Christos, bucurați-vă! Pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare. De sunteți ocărâți pentru Christos, fericiți sunteți! (I Petru 4:13-14)

Atunci când Sfântul Apostol Pavel amintește chinurile sale o face în treacăt și pentru alții, iar nu ca pe o nevoie personală.

Toate acestea stând împotriva gândirii și trăirii apocaliptice apusene, care face din suferințe o obsesie, din pocăință tragedie și din chinuri nesfârșite statistici.
Toate acestea stau și împotriva preluării unor asemenea rătăciri de către Ortodocși.

Căci pentru mine viață este Christos și moartea un câștig (Filipeni 1:21), spune în Duhul Sfânt același Pavel Apostolul.

Și nu de la el o zice, așa cum nici Sfântul Petru nu o zice de la el, ci de la Dumnezeu Întrupat, Care ne-a spus și ne spune:

Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea!
Bucurați-vă și vă veseliți, căci plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit și pe proorocii cei dinainte de voi! (Matei 5:11-12)

Iată gândirea și trăirea ucenicilor lui Christos, iată starea în care se află un Creștin în fața răutăților vieții!

Căci, după cum s-a scris, câți în Christos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat (Romani 6:3), căci moartea Lui este iertarea păcatelor noastre, după cum Învierea Lui este deschiderea porților Cerului pentru noi.
Astfel că ne îngropăm cu Domnul în moarte, prin Botez și prin Spovedanie, care este ca un al doilea botez, o spălare a sufletului și o reașezare în viața cu și întru Dumnezeu.
Ca să putem să umblăm întru înnoirea vieții, ca înviați din morți prin slava lui Dumnezeu, așa cum Însuși Domnul a fost înviat din morți prin slava Tatălui.

Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și Învierii Lui. (Romani 6:5)

Vedem, prin urmare, că întemeiați pe fapta și cuvântul Domnului nostru Iisus Christos, Apostolii și ceilalți ucenici ai Domnului întru bucurie au trăit în vremurile prigoanelor.
Pentru că, într-adevăr, pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea ce ni se va descoperi (Romani 8:18).

Aceasta este trăirea creștină.
Aceasta este trăirea creștină și în lux, și în sărăcie, și în pace, și în prigoană, și în bune, și în rele.

*

Dar, va întreba cineva,

Cum să ne bucurăm, când avem în față grupări secrete și publice uriașe, care lucrează la pierderea noastră? Cum să nu ne speriem, când vedem răutatea dezlănțuită împotriva Creștinilor? Cum să nu ne îngrozim, când valurile Iadului se ridică împotriva noastră, ca să ne înghită și să nimicească Biserica?

La aceste întrebări, ca la oricare întrebări întru slăbirea credinței, răspunsul nu este complicat: uitându-ne la cuvântul lui Dumnezeu și urmându-L.

Căci scris este,

Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceea nu mai au ce să facă!
Vă voi arăta însă de cine să vă temeți:
Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în Gheena! Da, vă zic vouă, de acela să vă temeți!
Nu se vând, oare, cinci vrăbii cu doi bani? Și niciuna dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Ci și perii capului vostru, toți sunt numărați. Nu vă temeți: voi sunteți mult mai de preț decât multe vrăbii!
Și, vă zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. (Luca 12:4-9)

Vedem, prin urmare, că nu de prigonitori trebuie să ne temem: de ascultarea de cel rău trebuie să ne temem. Căci aceasta ne desparte de Dumnezeu și ne osândește la Iad. Pe când chinuirea sau uciderea săvârșite de prigonitori ne aduc slavă cerească și Raiul veșnic.

Vedem, prin urmare, că și în chinurile în care pare că suntem singuri și nu ne vede nimeni, Dumnezeu este cu noi și îngerii ne sunt alături.
Și prin faptul că și perii capului ne sunt numărați se arată că tot ceea ce îndurăm pentru Domnul este cunoscut lui Dumnezeu și va fi răsplătit.
Așa cum vor fi pedepsiți chinuitorii noștri – văzuți și nevăzuți – pentru fiecare rău pe care au încercat să ni-l facă – fie că au reușit sau nu.

Iisus Christos ne-a arătat calea care duce la viață:
este o cale care trece obligatoriu prin Muntele Măslinilor, adică prin viața în Biserica lui Dumnezeu, cu harul de aici (măslinele) și cu răutățile de aici (slugile răului venite cu bâte și săbii împotriva Domnului și ucenicilor Săi);
este o cale care trece obligatoriu prin fățarnica și mincinoasa clevetire și osândire a lumii, inclusiv a celor care sunt cei mai mari în societate;
este o cale care trece obligatoriu prin lepădarea de noi a celor care se tem și ascultă mai mult de lume decât de Dumnezeu;
este o cale care trece obligatoriu prin Golgota, cu toate chinurile ei, cu toată moartea și întunecimea ei;
este o cale care trece prin Iad pentru a ne urca mai presus de ceruri, în Împărăția lui Dumnezeu, în lumina cea necreată, în bucuria veșnică, în pacea care covârșește toată mintea, în cunoașterea adevărată, în slava unor Zori eterni, în fericirea deplină.

Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea! (Ioan 16:33)

Pacea vă las vouă, Pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoșeze. (Ioan 14:27)

Primul cuvânt al Mântuitorului către ucenicii Săi, după Înviere, este pace:

Pace vouă! Precum m-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi! (Ioan 20:21)

Aceasta este calea creștină, aceasta este viața creștină: întru pacea lui Christos, întru bucuria Duhului Sfânt, întru grija paternă a Tatălui, adică întru Dumnezeu.
Și Dumnezeu fiind cu noi, nu mai are nicio importanță cine este împotriva noastră.
Căci aceia care sunt împotriva noastră sunt creaturi; oricât par de mari, sunt nespus de mici la scara Creației și puternice doar față de puterile noastre trupești.
Dar de partea noastră este Dumnezeu, Cel mai presus de Creație, Cel dincolo de timp și spațiu, Cel Atotputernic.
Doar să ne ținem de El cu inima și cugetul, cu puterile și cu sufletul nostru, ca ai Lui să fim.

Căci Sfârșitul Lumii este întristare și durere, groază și patimă, doar pentru cei înstrăinați de Domnul.
Iar pentru cei care Îl iubesc, este vremea încetării suferințelor și răului, este vremea pieirii răului și biruinței Binelui, este intrarea în Pacea Eternă, în lumina veșnică a lui Dumnezeu.
Este bucurie.

Maran atha, pace tuturor!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea