Etichetă: Cetățenești

Cum au furat Turul 2 din Mai 2025. Părerea mea

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

în cele care urmează prezint părerea mea față de ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni și o zi; în ce măsură este adevărată această părere, dincolo de judecata fiecăruia rămâne Judecata lui Dumnezeu și față de ea, dar și față de fiecare dintre noi și față de lumea aceasta

Împărăția Cerurilor se ia cu năvala și cei ce se silesc o dobândesc
(Matei 11:12)
Suntem din Dumnezeu și întreaga lume zace sub puterea celui rău
(I Ioan 5:19)
Când se suie scroafa-n pom, cine tace nu e om.
(proverb românesc)

A) Premisele

În 18 Mai 2025 au avut loc alegeri pentru Președinția României. Un post cu mare încărcătură simbolică.
Alegerile din 18 Mai 2025 au reprezentat și Turul 2 al Alegerilor pentru Președinția Republicii România din acest an.
Românii au avut de ales între
o un politician de centru, militant pentru demnitatea Românilor și României, sprijinitor al libertății de credință și opinie, George Simion
și
o un politician de Extremă Stânga, militant pentru desființarea României și statul global, pentru început european, dușman al libertăților personale, dușman al libertății de credință și de opinie, Nicușor Dan

La Alegerile din 18 Mai 2025 a existat o prezență deosebit de mare a cetățenilor Republicii România la urnele din Țară și peste hotare.
Prezență dictată de convingerea celor mai mulți dintre votanți că se joacă soarta României și Românilor prin aceste alegeri.

Fundalul pentru susținătorii și votanții lui George Simion este legat de anularea dictatorială a Turului 2 al Alegerilor din Decembrie 2024; când frica de un candidat „din afara sistemului” (adică nu controlat de servicii) a provocat sistemului un șir de acțiuni absurde legal sau direct infracționale dar prin care a fost blocat acel candidat (Călin Georgescu).
Aici intră și numeroase acte fățișe împotriva independenței Justiției, ajungându-se până la atacarea pe față de către sistem a unui judecător ce a dat o sentință corectă (de anulare a anulării alegerilor amintite).

Fundalul pentru susținătorii și votanții lui Nicușor Dan este legat la nivel înalt de groaza de consecințele penale ale faptelor săvârșite în Decembrie 2024 și după aceea; de groaza față de consecințele penale ale altor fapte, de trădare, de corupție, de abuz etc. Iar la nivelul maselor, fundalul este determinat de manevrele profund imorale și sistematic ilegale ale celor de la nivel înalt. Manevre prin care oameni de bună credință, dar slab discernământ, au ajuns să voteze ceea ce urau mai mult.

B) Falsificarea Alegerilor din 18 Mai 2025. Criterii de analiză

Putem numi Alegerile din 18 Mai 2025 falsificate, câtă vreme și candidatul de centru, George Simion, le-a acceptat ca valide?
Desigur, pentru că avem o gândire liberă și putem judeca independent de părerile altora.
Și, Creștini fiind, avem nu doar dreptul, ci datoria sfântă de a judeca lucrurile cu mintea noastră și a avea părerile noastre.
În ce măsură statul tot mai dictatorial în care trăim ne recunoaște aceste datorii și drepturi este răspunderea lui. Ca sub orice dictatură.

Dar care sunt criteriile pentru a bănui, și cu atât mai mult a proclama, că Alegerile din 18 Mai 2025 (sau din orice altă dată) au fost falsificate?

Simplu:
Prin verificarea egalității în drepturi și obligații a candidaților, susținătorilor și votanților candidaților din alegeri.

Este un criteriu fundamental și ușor de urmărit.
Dar, desigur, este nevoie de o precizare: egalitatea în drepturi și obligații asigurate de stat.
Căci nu se poate analiza calitatea unor alegeri, manifestare a aparatului de stat, altfel decât prin comportamentul statului față de candidați.

Și un criteriu foarte important pentru Alegerile din 18 Mai 2025 îl constituie anularea Turului 2 din 8 Decembrie 2024.
Pentru această anulare actorii politici și administrativi ai Republicii România au oferit, la rândul lor, alte două criterii, criterii unice în istoria României:
(a) existența unor interferențe sau ingerințe străine în alegeri;
(b) existența unor campanii de dezinformare.

Criteriile sunt unice, deoarece influențele sau interferențele străine în alegeri au fost și sunt o practică mondială, iar „dezinformare” este declarată în campaniile electorale orice poziție opusă celei proprii (indiferent dacă poziția în cauză este sau nu corectă).
Criteriile sunt unice, deoarece nu există prevăzută în legile Republicii România existența unei culpe în niciunul dintre cele două criterii.
Criteriile sunt unice pentru că au un grad de subiectivism extrem, ceea ce vine în directă contradicție cu obligația predictibilității juridice a principiilor, legilor și actelor juridice.

Dar, așa cum sunt aceste criterii – în fapt, absurde, nedemocratice și ilegale – așa au fost folosite în Decembrie 2024. Prin urmare, ele trebuie să facă parte din filtrul juridic pentru alegerile din 18 Mai 2025.
Altfel spus, fac parte din drepturile și obligațiile candidaților, susținătorilor și votanților lui George Simion și Nicușor Dan în aceeași măsură.

c) Falsificarea Alegerilor din 18 Mai 2025. Fapte

Am consemnat mai sus și reluăm faptul că apelăm la criteriile DE STAT, folosite în Decembrie 2024, pentru analiza alegerilor din 18 Mai 2025.

1. Influențe sau interferențe străine

Din acest punct de vedere observăm că în timpul campaniei electorale pentru Turul 2 2025 și-au manifestat sprijinul pentru Nicușor Dan
– Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, globalistă din Rețeaua Soros, care a făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan inclusiv după începerea alegerilor; în Republica Moldova s-a practicat plimbarea oamenilor la vot cu microbuze și autocare, după vechea tactică rusească
– Emanuel Macron, Președintele Republicii Franceze, globalist din Rețeaua Soros, care a făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan inclusiv cu două zile înainte de alegeri
– Serviciile Secrete ale Republicii Franceze, stat de Extremă Stânga, despre care se știe cel puțin că au luptat pentru cenzurarea cât mai radicală a lui George Simion, susținătorilor și votanților acestuia
– Mark Gitenstein, politican de Extremă Stânga, globalist fanatic și fost ambasador al SUA în România și Președintele Fundației Biden, care l-a atacat mincinos și repetat pe George Simion în timpul campaniei electorale
– Alți șapte foști ambasadori SUA, fie de Extremă Stânga, fie fără culoare politică asumată, care și-au permis (deși dețin felurite funcții care îi opresc de la asemenea gesturi) să îl atace pe George Simion și să îl susțină pe Nicușor Dan în plină campanie electorală
– Premierul Poloniei, care a făcut campanie electorală împotriva lui George Simion, declarându-l omul Rusiei pentru că a vizitat opoziția patriotică, anti-globalistă, din Polonia
– Federația Rusă, care a făcut campanie falsă, compromițătoare, la adresa lui George Simion în România, dar care l-a susținut real pe Nicușor Dan (care a obținut aproape 60% în Rusia sau 78% din voturi!, peste 91% în Kazahstan!, peste 73% în Iran!, aproape 85% în China, 100% în Turkmenistan etc., fiind aici, în afară de Federația Rusă, state satelit sau aliate); trebuie observat aici că Rusofonii din Republica Moldova (cei afiliați lui Putin) l-au combătut și denigrat sistematic pe George Simion și susținut sistematic pe Nicușor Dan

Trebuie adăugat aici faptul că, dincolo de apartenența la Rețeaua Soros, Maia Sandu este favorita Regimului Putin, respectiv favorita Federației Ruse. Printre altele, susține ocupanții ruși din Transnistria, cărora le furnizează energie electrică în condiții deosebit de avantajoase.

Prin urmare, campania electorală pentru Turul 2 al Alegerilor pentru Președinția Republici România din Mai 2025 a fost marcată de masive interferențe și influențe străine, inclusiv rusești, toate împotriva lui George Simion și pentru Nicușor Dan.
Este fapt că au fost anulate Alegerile pentru Președinție din Decembrie 2024, pentru interferențe și influențe străine încă nedovedite.
Este fapt că pentru masivele interferențe și influențe străine din Mai 2025 nu s-a luat nicio măsură de către aceleași instituții care au acționat în Decembrie 2024.

2. Dezinformare

Numărul dezinformărilor la adresa lui George Simion este atât de mare încât adunarea lor depășește puterile unui singur om.

Voi aminti aici însă doar patru dezinformări grave:
– că George Simion ar fi pro-rus, când a fost și este dușmănit de regimurile putiniste de la Chișinău, iar problemele Ucrainei cu el țin de faptul că George Simion a apărat și apără Românii din Ucraina de genocidul anti-românesc organizat de Kiev (lucru declarat public de autoritățile kievene și în 2024)
– că George Simion ar fi anti-european, în timp ce George Simion a militat de fapt pentru o Uniune Europeană în care țările să aibă drepturi egale și care să nu fie sub dictatura unor birocrați pe care nu i-au votat țările membre sau cetățenii; dezinformarea aceasta este similară cu acuzațiile dictatorilor că aceia care vor democrație sunt dușmanii țării aflate sub dictatură
– că George Simion va da afară profesori și alte cadre didactice (lucru de care mi-au mărturisit că se tem profesori din Dâmbovița, Timiș, Galați, Constanța etc., pentru că așa li s-a spus de la inspectorate), că George Simion va da afară 500,000 de funcționari publici; asta deși George Simion a vorbit despre 5,000 (cinci mii) de posturi bugetare inutile din administrațiile locale și centrală
– că George Simion ar fi extremist, o acuzație pe cât de răsunătoare pentru alegători pe atât de mizerabilă din punct de vedere juridic și moral; OSCE a prevenit repetat asupra folosirii incorecte a termenului, care de cele mai multe ori este atât de vag și impropriu întrebuințat încât duce la abuzuri grave; în Uniunea Europeană există o practică profund imorală dar sistematică a Stângii de a-i declara „extremiști” pe cei care au alte păreri; în situația în care orice acuzație trebuie dovedită, extremiștii sunt cei care aruncă eticheta respectivă.

Este de menționat că pentru simpla promovare a candidatului Călin Georgescu au fost arestați oameni, umiliți în public, având de îndurat tratamente degradante interzise prin tratatele internaționale la care Republica România este parte. Și asta fără să se fi găsit o singură dezinformare făcută în favoarea acestui candidat.
În schimb, la nenumăratele dezinformări în favoarea lui Nicușor Dan autoritățile nu au reacționat absolut de loc în Mai 2025, sau cel mult au acționat pur formal.

Vom da aici exemplu clasic al unei platforme online cu dicționare, construită pe spinarea unei doamne trecute la cele veșnice, dar exploatată, logic, de alții.
Afacerea în cauză include o activitate ce mi se pare escrocherie pură, sau, după terminologia juridică, înșelăciune (Art. 215 NCP): rescrierea definițiilor din dicționare sub pretextul unor sinteze și cu încercarea de degrevare de răspundere pentru greșeli. De ce mi se pare înșelăciune? Pentru că așa-zisele sinteze sunt puse primele în afișarea unui cuvânt (și ordinea nu poate fi schimbată pe mobil); asta cu toate că utilizatorii vin să găsească definiții de dicționar, așa cum și numele platformei pretinde, iar nu reformulări făcute după ureche, neasumate și fără valoarea bibliografică. Culmea este că și prezentarea pretinde că definițiile sunt din dicționare, iar nu creație proprie, deși la sinteze lucrurile sau exact pe dos.
Și respectiva platformă, în Mai 2025, a desfășurat o campanie virulentă, ilegală, dezinformatoare și mincinoasă împotriva lui George Simion, respectiv pentru Nicușor Dan.
Denunțată, de pildă, de R3Media (click aici) campania în cauză a fost oprită de BEC ABIA PE 12 MAI. Doar că a fost oprită ca să fie înlocuită cu alta, care apoi a fost înlocuită cu alta, până în ziua de 17 Mai 2025 inclusiv. Față de acest șir de încălcări ale legii, nu a existat nicio reținere, nicio arestare, nicio umilire publică (nu că ne-am dori așa ceva, dar privim faptele), nicio amendă, nicio punere sub control judiciar etc.

C. Concluzie logică

După criteriile amintite mai sus, devine absolut clară dubla măsură a autorităților, mai precis implicarea directă în înlăturarea candidaților anti-sistem.
Campania electorală pe posturile tv de stat s-a desfășurat exclusiv împotriva lui George Simion și pentru Nicușor Dan, după cum declară toți cei care urmăresc aceste posturi.
Este vorba, prin urmare, de o falsificare intenționată a campaniei electorale, inclusiv alegerilor, în care serviciile secrete din România au strălucit în colaborarea cu serviciile secrete din Franța și alte țări împotriva intereselor naționale (care includ în primul rând libertatea de exprimare, libertatea de alegere și altele asemenea).
Falsificarea a avut loc, în fapt, în opinia mea, printr-un cumul de infracțiuni, de la trafic de influență la abuz în serviciu, toate și în forma uneltirii împotriva ordinii publice.
Subliniez aici pentru fiecare cititor nevoia fundamentală a cărei lipsă anulează orice contract sau document, inclusiv Alegerile din Mai 2025:

Consimțământul liber și informat.

Cei care nu cunosc această noțiune sunt îndemnați să o studieze bine, ca să înțeleagă gravitatea implicării organelor de stat, a autorităților centrale și locale, în dezinformarea sistematică a alegătorilor. Așa cum s-a făcut și în 1990, 1992 sau Mai 2025.
Cred că furturile de voturi semnalate în Germania, Franța, Marea Britanie sunt de verificat, dar că cel mai mare furt a fost făcut prin dezinformarea sistematică a alegătorilor.

Personal, consider alegerile evident nule.
George Simion și, cu el, alegătorii lui, a fost înfrânt (au fost înfrânți) de serviciile secrete din Țară și străinătate.
Nicușor Dan a fost și rămâne o marionetă, iar serviciile vor hotărî ce se întâmplă mai departe.

Știu că, la fel cum s-a întâmplat cu cei care au votat cu Iliescu, Constantinescu sau alții asemenea, mulți dintre votanții de astăzi ai lui Nicușor Dan vor regreta (chiar îngrozitor) alegerea făcută.
Dar, din păcate, știu și că în loc să învețe din greșeli vor vota din nou cu omul susținut de stat. De statul care i-a jefuit și îi jefuiește, care le chinuie și jefuiește copiii și părinții (sau i-a chinuit și jefuit), de statul care dă cu o mână (din banii luați de la noi) și ia cu cel puțin zece mâini.
Pe acest stat l-au ascultat cei care au votat, de bună credință, cu Nicușor Dan.

Există și trei lucruri foarte bune în aceste alegeri:
– faptul că au votat mulți oameni, mai ales din Diaspora; este vremea ca Românii să fie uniți și când se contrazic, iar această împreună votare înseamnă foarte mult
– faptul că suveranismul este atât de puternic, de până și Stânga a început să îl simuleze
– faptul că în ciuda incitării la ură a propagandei, au fost și sunt destule familii în care votul împărțit nu a dezbinat, oamenii trecând peste asta spre a rămâne uniți.
Căci, într-adevăr, în unire stă puterea.

Și închei Concluziile cu o lecție, poate nu chiar inutilă.
M-a întrebat un cunoscut, medic, ce s-a injectat de câteva ori în Plandemie.
Andrei, cum de ai știut că este păcăleală? Eu, ca medic, nu mi-am dat seama.
Și i-am răspuns:
Pentru că am principiul de a respinge orice lucru căruia statul îi face propagandă. Mai ales dacă statul încearcă să închidă sursele de informare care îl contrazic.

D. Ce urmează?

Ca întotdeauna, lupta merge mai departe, într-un război care se va termina doar cu A Doua Venire a lui Iisus Christos.
Principiul fundamental, pentru atunci când faci lucruri bune este: ai reușit, continuă; nu ai reușit, continuă.
Străbunii noștri, de la Sfinții din Prigoanele Comuniste până la mucenicii primelor veacuri creștine au mers înainte prin cele mai cumplite furtuni.
Mergem și noi cu ei, până dincolo de capăt, înfruntând orice putere dușmană cu puterea veșnică a lui Dumnezeu.
Cu același curaj cu al lor, cu aceeași cunoaștere cu a lor: că Dumnezeu ne-a pus luminători lumii și că pentru tot ce pierdem aici, închinându-l lui Christos, primim înmiit și Viața Veșnică de la Împăratul Ceresc.
Pentru că, și aici este punctul pe i,
oricine ar fi conducător lumesc, noi avem pe Iisus Christos, Împăratul nostru, Împărat veșnic, totdeauna!

Deci, ceea ce ni se cere mai departe, de la început și până în Veșnicie este ceea ce ne cere, în Duhul Sfânt, Sfântul Apostol Pavel:

Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Christos, … să stați într-un duh, nevoindu-vă într-un suflet, pentru Credința Evangheliei. Fără să vă înfricoșați întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire.
Și aceasta este de la Dumnezeu, căci vouă vi s-a dăruit, pentru Christos, nu doar să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El, ducând aceeași luptă pe care ați văzut-o la mine și o auziți despre mine. (Filipeni 1:27-30)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Rebelii lui Dumnezeu: Pelerinajul

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Copiii de astăzi cresc într-o lume care îi manipulează și modelează din fragedă pruncie: răsunetul cântecelor din mașini, case, firme, piețe, ecoul emisiunilor, filmelor și emisiunilor tv sau radio, sunetele jocurilor pe calculator, limbajul josnic al celor care umblă numai cu organe sexuale în gură…
Pas cu pas pruncul devine copil, copilul devine adolescent. Și adolescentul crede, cu multă tărie, că toate ideile otrăvite pe care societatea i le-a băgat în cap sunt ale lui. Pentru că s-a obișnuit atât de mult cu ele, încât așa i se par. Și pentru că s-a învățat să gândească puțin; puțin și prost, adică după tiparele aceleiași societăți.
Ajunge astfel la schizofrenia tipică:

Zice că societatea este rea, dar i se supune total, pretinzând totodată că este rebel.

Termenul schizofrenie vine din cuvintele schizo- (despicare, despărțire violentă a unui întreg, dezbinare – de obicei forțată) și phren- (mintea, puterea rațională, capacitatea logică). Pe scurt, definește ruperea minții sau puterii raționale (capacității logice) în două sau mai multe părți care se contrazic reciproc și chiar se luptă între ele.
Bineînțeles, schizofrenia ca boală psihică are înțelesuri mai largi și se definește și redefinește după felurite poziții medicale ce apar de-a lungul vremii. Eu însă o folosesc în acest înțeles de bază, de

afecțiune sufletească ce constă în ruperea minții sau puterii raționale (capacității logice) în două sau mai multe părți care se contrazic reciproc și chiar se luptă între ele.

Din acest punct de vedere omul de azi este cel puțin schizoid (cu înclinații schizofrenice), dacă nu schizofrenic în sens propriu.
Pentru că, pe de-o parte, constată că sistemul (societatea fără Dumnezeu) este rea și distruge.
Iar, pe de altă parte, i se supune total, ca și când ar fi dumnezeiască.

Conflictul între cele două rațiuni opuse, contradicția între cele două gândiri și trăiri, dacă este observat(ă), duce la un compromis aparent: sunt rebel(ă).

Acest compromis aparent este încurajat masiv de sistem:

  • se promovează telenovele (= seriale pentru sclavi) cu „rebeli” (una intitulată chiar Rebelii), doar că acești „rebeli” luptă pentru un loc mai înalt în sistem, sau pentru agravarea răului din el (în numele libertății!)
  • se promovează filme cu „luptători împotriva sistemului” (gen Matrix), care sunt însă parte a sistemului și „înving sistemul” numai pentru a-l înlocui cu o versiune la fel de rea (în care însă ei au, iarăși, o poziție mai înaltă)
  • promovează „muzică rebelă”, „pictură rebelă” și, în general, „artă rebelă”, doar că este „rebelă” împotriva unor ținte false, ori chiar împotriva valorilor pe care sistemul le vrea distruse (precum valorile creștine), fiind astfel unelte eficiente ale sistemului cu care pretind că luptă
  • se promovează jocuri ce dau iluzia unei lumi (mai) libere, sau a acelorași tipuri de „rebeliuni” ca cele de mai sus; înlănțuit de patima acestor jocuri omul nu mai are nici timp, nici putere, nici gândire pentru a-și căuta ieșirea din sclavia în care se afundă tot mai mult.

Etc., etc., etc.

Această schizoidie ori schizofrenie s-a văzut perfect în Plandemie:

„rebelii” rock-ului s-au vaccinat ca sclavii și s-au supus perfect sistemului pentru a lua parte la concertele rock în care vedetele „rock-ului rebel” vaccinate ca sclavii le cântau „muzica răzvrătirii”.
Sunt scene sociale de un tragi-comic perfect.

Pilde mai vechi, dar perfect potrivite, sunt poruncile mediatice – de felul „ascultă-ți muzica și n-asculta de nimeni, ascultă-ți muzica și-ascultă doar de tine”, „hai la festivalul berii/verii/serii să fim liberi împreună” etc.
Este evident că ascultând poruncile mediatice te supui mass-mediei. Și totuși mulțimile se îmbulzesc la poruncă, absolut convinse că astfel fac „ce vor”. Pentru că, dacă asta le-au spus televizorul, internetul, radioul, presa etc. că vor, înseamnă că asta vor, nu? Că sunt împotriva sistemului! Ei, mass-media, sistemul… toți sunt împotriva sistemului care este alcătuit… din ei.

În contradicție avem Biserica lui Christos.
Și dau ca pildă pelerinajele ortodoxe.

Acestea nu sunt organizate de mass-media, nici promovate de ea.
Acestea nu sunt organizate de stat, nici promovate de el.
Corporațiile le sunt împotrivă.
Presa sistemului le denigrează în fel și chip.
Iar pelerinii ortodocși călătoresc liber și liberi, din proprie voință și prin propria străduință.

Mass-media face propagandă împotriva lor, scoțând în evidență orice neștiutor și orice act necuviincios. Faptul că sunt excepții – într-un mediu neorganizat! – nu contează, pentru că cei pe care sistemul îi urăște trebuie distruși. Fie și doar moral, dacă altfel (încă) nu se poate.

Aceeași mass-medie promovează Untold-ul și alte festivaluri în care prostia crasă și mizeria sufletească și fizică sunt permanențe: de la beție la heroină, de la bătăi absurde la desfrânarea plină de boli cu transmitere sexuală, plus nenumăratele fraze incoerente, idei aberante, convingeri pe cât de trufașe pe atât de ridicole pe care le emit foarte mulți dintre participanți (nu rareori majoritari).

Suferințele societății locale de pe urma acestor „manifestări culturale” (corect, profund inculte) sunt trecute cu vederea. Se pretinde însă că economia locală a câștigat, pentru că unele baruri sau cei care închiriază ar fi câștigat ceva. Totuși distrugerile produse de „manifestările culturale” amintite sunt uriașe: de la poluarea fonică uriașă, cu bolnavi și bătrâni uciși la propriu de ea, până la traumele participanților entuziaști. Iar acestea din urmă se plătesc decenii la rând, fie că este vorba despre alcoolism, dependența de droguri, tratamentele pentru BTS-uri și urmările acestora, etc.

În schimb rarele și măruntele incidente din unele pelerinaje ortodoxe nu au niciun efect economic sau social negativ; dimpotrivă, sunt lecții de așa nu pentru Ortodocși, sunt un imbold la îmbunătățire. Ca urmare, de altfel, în ultimii ani asemenea incidente au fost mai des provocate sau născocite de angajații mass-mediei decât au apărut de la sine. Pe de altă parte, sunt sublstanțiale veniturile aduse economiilor locale de pelerinajele ortodoxe. Și sunt cu atât mai substanțiale cu cât sunt însoțite de foarte puține cheltuieli suplimentare; și nu cuprind nici consecințe negative pe termen scurt sau lung precum „manifestările” promovate de mass-media. Dimpotrivă, de foarte multe ori aduc investiții, reale, constructive, stabile.

Chiar la nivel social, pelerinajul ortodox este un câștig pentru tot ceea ce este bun. Dar, atunci, de ce i se împotrivește sistemul cu atâta îndârjire?

Tocmai pentru că este o lucrare liberă, a oamenilor liberi, cu roade bune.

Este, adică, cea mai directă rebeliune împotriva sistemului:

  • e alcătuită din oameni care cred în Dumnezeu, nu în sistem sau idolii sistemului (vedete)
  • se desfășoară fără organizarea centralizată și birocratică adorată de sistem
  • aduce mult folos pelerinilor, dar aduce și mult folos economiei locale și, cel mai grav pentru sistem, IMM-urilor și persoanelor fizice autorizate, adică exact „micilor independenți” pe care sistemul pretinde că îi vrea dar încearcă să îi înlănțuiască tot mai mult
  • constituie o mărturie concretă că oamenii care urmează Binele pot face ceea ce vor fără să îi ducă de mână sistemul, adică liberi.

Matrixul, adică sistemul, este o lume schizofrenică, ce se mănâncă pe ea însăși – nu la nesfârșit (căci atunci nu ar exista disperarea resurselor), ci doar pentru puțină vreme, până se prăbușește. Și se prăbușește cu toți sclavii săi.

Adevărata ieșire din Matrix este adorarea sinceră a lui Dumnezeu, și prin El trăirea în această lume pentru cucerirea României Cerești.

Oamenii de care sistemul se teme

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Cine face politică?

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Un cititor comentează (la Ura vinovaților împotriva drepților. Liberalii și Mircea Vulcănescu), astfel:

”Din păcate în politică sunt trimiși și selectați indivizii cei mai abjecți. Iar cei care chiar încearcă să schimbe ceva sunt rapid eliminați.
Ceea ce nu pot să-mi explic însă este lipsa de asumare din partea propriilor noștri credincioși când vine vorba de implicare politică. “Nu mă duc eu…”, “Nu mă bag…”, “N-am ce căuta în clica asta”. “Dom’le noi suntem creștini, noi nu facem politică.” Și sunt și unii clerici care încurajează atitudinea asta: “N-ai ce căuta, politica e o c…a”.
Și atunci, dacă noi, creștinii, nu trebuie să facem politică, adică să ne îngrijim noi de viața polisului, cine trebuie s-o facă? Șmenarii, interlopii, păpușile învârtite cu cheița?” (Alexandru Miron)

E simplu de răspuns la această întrebare:

îndoctrinarea masono-comunistă a prins pe mulți din Biserică, mireni, clerici, cu sau fără funcții în administrație.

Separarea dintre politică și religie este o aberație ideatică folosită propagandistic de Stânga genocidară (întâi în Franța, apoi pretutindeni) pentru a-și impune propria religie în și prin politică.

Să fim înțeleși: orice politică, orice sistem juridic, se întemeiază pe valori morale. Adică pe concepțiile mistice, religioase ori superstițioase ale oamenilor. Prin urmare, separarea politicii de religie este totuna cu separarea aerului de oxigen pentru o „respirație obiectivă”: un act absurd, o imposibilitate fizică.

În același fel, idei de tipul „noi suntem Creștini, noi nu facem politică” sunt echivalente cu fraza „noi suntem Creștini, nu avem nimic de-a face cu Christos”.

La fel de „ortodoxă” este și ideea că Iisus Christos ar fi fost împotriva implicării în politică, pentru că a zis „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18.36). Cei care spun asta păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt, pentru că taie din Scriptură. Cuvântul întreg este

„Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat Iudeilor. Dar acum Împărăția Mea nu este de aici.” (Ioan 18.36)

Cutremurător mi se pare că nici nu e nevoie de alt verset pentru a vedea că „interpretarea” pasivistă este o răstălmăcire urâtă a cuvântului lui Dumnezeu!
Iisus Christos nu spune că nu este împărat. Iisus Christos spune un adevăr elementar: că Împărăția Sa încă nu se întinde peste oameni, că încă nu sunt oameni care să fie ai Împărăției Sale. Firesc, pentru că Biserica prin care Împărăția lui Dumnezeu cuprinde oamenii avea să se înființeze la Cincizecime.
Dar mai spune Împăratul Împăraților și un cuvânt de grea mustrare pentru pasiviști:

„Dacă Împărăția Mea ar fi din lumea aceasta slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat Iudeilor.” (Ioan 18.36)

Cuvântul acesta spune că toți cei care, mireni fiind, nu luptă spre apărarea lui Christos în fața politicilor anticristice sunt lepădați de Domnul! Căci dacă ar fi ai Împărăției Sale, ar lupta pentru El și Împărăția Sa, după cum Însuși a spus!
Ca urmare, pasivismul politic este erezie și lepădare!

Aici avem și multe lecții ale istoriei, foarte limpezi și, totodată, foarte dureroase:

Pretutindeni unde s-a primit pasivismul politic al Creștinilor Biserica a fost nimicită.

În Persia Creștinii refuzau să ia parte la orice lucrare a statului, deoarece îl priveau ca satanist – era – și nu își asumau datoria ființială de a munci și lupta să-l curețe, să-l sfințească (muncă sisifică, dar cu atât mai meritorie și potrivită pentru Creștini!). Ca urmare, au fost nimiciți.

În Arabia, Creștinii refuzau să se implice în conducerea triburilor și alianțelor de triburi locale, deoarece acestea erau politeiste. Ca urmare, au fost nimiciți.

În Egipt, după primele secole creștine, se răspândește o mare delăsare în rândul mirenilor: viața, minunile și rugăciunile călugărilor din pustii țin locul vieții personale în Christos pentru tot mai mulți. Ca urmare, cei mai mulți au fost nimiciți.

În Africa de Nord Romană, Creștinii se declară scârbiți de orgiile și corupția societății; de aceea, se retrag tot mai mult din politică și se îmbolnăvesc de un purism accentuat (de unde și pogorământul local dat prin Canonul 12 al Sinodului Quinisext, care încalcă Scripturile și canoanele Sinoadelor Ecumenice, cu nădejdea vană a opririi prăbușirii Bisericii din Africa). Ca urmare, au fost nimiciți.

În Romania (știută și ca Imperiul Roman) Creștinii resping, în cea mai mare parte, doctrina pasivistă și scriu apologii în fața autorităților, își păstrează funcțiile în armată și administrație chiar dacă riscă tortură și moarte. Într-un cuvânt, sunt activi în politică în statul păgân al Romanilor. Ca urmare, după secole de luptă și martiriu, urcă pe tron Sfântul Nostru Împărat Constantin cel Mare. Iar Creștinii, trecând prin alte și alte persecuții, merg mai departe, până astăzi.

Biserica, de-a lungul mileniilor, a arătat că:
– mirenii au datoria să ocupe, cu cât mai multă vrednicie (venită în primul rând prin harul lui Dumnezeu) poziții în administrație, armată, politică etc.
– clericii au datoria să îi îndrume pe mireni și în această privință, ferindu-se însă de orice funcții în administrație, armată, politică etc. prin care ar fi împiedicați de la slujire, de la obiectivitatea părintească etc.

Ca urmare, cei care propovăduiesc pasivismul politic propovăduiesc neascultarea față de Dumnezeu, neascultarea față de Biserica lui Dumnezeu, nimicirea Creștinilor, o religie străină.

Să luăm aminte!

Sfințitul Martir Iustin Pârvu, cu dreptate numit și Voievodul Ortodoxiei Românești,
om dumnezeiesc,
activ în politica românească, după rânduielile Bisericii,
în viața de aici și de dincolo

Cei care prin pasivism sau colaboraționism lasă răilor puterea în stat sunt complici la toate crimele acestora și cu ei vor răspunde în Ziua Judecăților.

Iar cel care luptă, chiar singur, întru Dumnezeu pentru Neamul său, chiar și de va muri tot va birui.

Semen est Sanquis Christianorum.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Înșelătoria Sponsianus, ori Cum nu se face istorie

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Înșelătoria Sponsianus,

ori

Cum nu se face istorie

A izbucnit în urmă cu ceva vreme altă erupție mediatică despre ceea ce, mincinos, a fost numit ”Împăratul Sponsianus”. La prima vedere totul a plecat de la un geolog din Londra, profesor universitar în acest domeniu. Care este, se vede, prefect convins că dacă ești specialist într-un domeniu ești specialist în toate. În cazul de față, domeniile asupra cărora s-a aruncat avid și fără competență sunt numismatica și istoria. Studiul său, publicat pe 23 Noiembrie 2022, poate fi material educațional pentru cum se face falsificarea istoriei – indiferent dacă subiectivismul puternic al studiului este subconștient sau conștient. Dar de ce am spus că la prima vedere această furtună mediatică a izbucnit de la studiu? Pentru că era evident pentru orice cunoscător de arheologie, numismatică și/sau istorie că studiul nu respectă norme științifice elementare, fiind perfect subiectiv. Pentru că era evident că orice cunoscător de arheologie, numismatică și/sau istorie ar fi manifestat cel puțin rezerve puternice față de concluziile acelui „studiu”. De fapt amintitele realități au fost menționate de specialișii din domeniu chiar îndată după apariția studiului (cum a făcut, de pildă, renumitul istoric al Antichității Clasice Mary Beard). Ca urmare, avem de-a face cu o înșelătorie (escrocherie) mediatică.

Pentru început, să facem o demonstrație prin reductio ad absurdum: să presupunem că monedele Sponsianus datează, într-adevăr, din secolele III sau IV d.Chr. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că monedele Sponsianus sunt falsuri datând din secolele III sau IV. d.Chr.

Nu înseamnă că a existat ”Împăratul Sponsianus”, că acesta s-a proclamat împărat în Dacia, că, așa cum scrie un ins fără rușine, „și-a asumat probabil comanda supremă în timpul unei perioade de haos și război civil” etc. etc.? Nu!

De ce?

În primul rând, pentru că monedele sunt falsuri.

Amintim doar trei elemente imposibil de combătut

  • monedele Sponsianus au fost realizate prin turnare, în timp ce monedele romane sunt totdeauna bătute (cu un ciocan special, lung, având în capătul ascuțit ștanța ce imprima prin batere imaginea dorită pe monedă); deosebirea este gigantică și se datorează faptului că realizatorul nu avea mijloace de batere a monedelor, ceea ce spune totul despre „autenticitatea” lor
  • monedele Sponsianus au fost realizate dintr-un material care nu s-a folosit niciodată pentru baterea de monede romane și care este în deplină contradicție cu politica monetară romană
  • monedele Sponsianus au pe față (avers) un chip cu o inscripție ce îl declară împărat și pe spate (revers) însemnele Republicii Romane, din vremea când nu existau împărați! Această asociere între împărat și republică pe o singură monedă este imposibilă

Deci, monedele fiind false, nu pot dovedi autenticitatea inscripției, titlului etc.

În al doilea rând, pentru că nu se cunoaște locul de origine al monedelor Sponsianus.

Aceste monede au apărut în Martie 1713 la Viena, primul lor posesor cunoscut fiind Johann David von Palm (1657-1721). Acesta, bancher cu studii de drept și fost ministru de finanțe al Imperiului Austriac, pretinde că le-ar fi ”găsit” în Transilvania. Deoarece nu există săpături sau alte activități arheologice făcute de acesta în Austria, Ungaria sau Transilvania, este evident că găsierea este doar un nume diplomatic pentru altă acțiune. Care poate să fie de jaf sau de falsificare – pentru că Johann David a fost implicat, în calitate de Ministru de Finanțe, și în probleme monetare (de la batere la circulație, paritate etc.), comerțul cu metale prețioase etc.1 Indiferent însă de modul în care monedele ”au apărut” în mâinile acestuia, este imposibil de stabilit, deocamdată, originea lor. Desigur, dacă ele sunt un fals târziu, al lui David von Palm sau al unui apropiat al acestuia, cel mai probabil loc de realizare este Viena. Dar dacă sunt un fals timpuriu, așa cum pretinde ”studiul” geologului londonez, Viena este prima etapă cunoscută din itinerariul monedelor, iar Transilvania este o presupusă etapă anterioară, dar nu este dovedită prin nimic a fi locul de origine.

De pildă, găsirea unor mărgele de chilimbar baltic în Transilvania nu dovedește că Transilvania ar avea depozite de chilimbar baltic, ci doar că acele mărgele de chilimbar baltic au ajuns în Transilvania.

În al treilea rând, pentru că, admițind pentru demonstrație prin reductio ad absurdum că monedele ar fi falsuri vechi, tot nu avem niciun fel de date pentru circumstanțele baterii lor. Ca urmare, a pretinde că știm dacă a existat, cine a fost, ce a fost și ce a făcut pretinsul Sponsianus este înșelătorie cruntă.

De pildă, se poate ca nepotul unui oarecare Sponsianus, doritor de pretenții la tron, să fi falsificat amintitele monede spre a putea păcăli pe unii că tatăl lui a fost împărat (s-au mai văzut asemenea cazuri, precum pretendentele la a fi Ducesa Anastasia).

Tot așa, se poate ca vreun dușman al unui oarecare dregător Sponsianus – pierdut în istorie – să fi falsificat amintitele monede spre a pretinde că acesta vrea tronul și a obține astfel disgrația și poate chiar execuția lui.

Se poate ca vreun oarecare șef de mină, colecționar sau megaloman, din lumea ne-romană sau post-romană, în care se practica (și) turnarea în locul baterii, să fi intrat cumva în posesia matriței pentru reversul monedei (matriță ce era deja antichitate în secolul al III-lea). Și să fi sculptat cu greu restul formei ca să își mulțumească orgoliul. În secolele IV-VIII au existat multe locuri și prilejuri pentru existența unui asemenea personaj și scenariu.

Deși asemenea scenarii par improbabile, într-o formă sau alta au avut loc de-a lungul istoriei, ducând la multe episoade interesante – și pentru contempotrani dureroase. În istoria mai recentă a Românilor avem tot felul de pretendenți la tron care erau gata să moară pentru a fi domnitori măcar câteva zile…

Monedă Sponsianus
Avers: un chip și inscripția ”I IMP SPONSIAN(U/I)
Revers: însemne republicane (care nu s-au mai folosit pentru monede romane încă din secolul I d.Chr.)

Cel mult, dacă amintitele monede Sponsianus ar fi într-adevăr falsuri vechi, am putea să avem un pretendent la tron. Deși un pretendent la tron care să prefere însemnele republicane celor imperiale este mai ciudat decât toate scenariile amintite mai sus. Mai ales că ipoteticul pretendent la tron nu apare în absolut nicio sursă antică.

Căci, trebuie subliniat, nu există absolut nicio atestare credibilă a existenței lui Sponsianus, cu atât mai mult a poziției sale de pretendent la tron.

Una dintre cele mai absurde… să zicem ipoteze istorice este aceea că ipoteticul Sponsianus ar fi fost vreun obscur comandant militar sau de răscoală din Panonia sau Dacia (din a doua jumătate a secolului al III-lea d.Chr.). Care s-ar fi hotărât să bată monedă grea din aur, cică pentru ”a avea o economie funcțională” în zona respectivă. Această fantezie poate părea logică unor oameni cu foarte puține cunoștințe financiare, economice și istorice. Dar gândiți-vă că în România un regim nou, revoluționar, lipsit de bancnote și monede, hotărăște ca pentru o economie funcțională să bată o nouă monedă: bancnote (monede din metal prețios) de 500 și de 1000 de lei. Atât. Asta deși o pâine costă între 1 și 3 lei, kilogramul de carne 12 lei, litrul de lapte 3 lei… Cât de funcțională ar fi economia? Cu ce ar ajuta baterea economia când ar exista numai bancnote (monede) de 500 și 1000 de lei, dar multe prețuri ar fi de câțiva lei? Sau cine ar folosi asemenea monede?
Se înțelege, ar fi cel puțin un act absurd.
Adevărul este că mai mult de o jumătate de secol Romanii Antichității nu au bătut monede, pentru că trocul era de ajuns pentru economia locală. Devenind o putere semnificativă a Italiei, au bătut monede din cupru și bronz. De ce? Pentru că sufletul economiei sunt unitățile monetare mici, iar nu cele mari2.
Adevărul este că în ipotetica situație a unei provincii izolate, monedele mici, de cupru și bronz, sunt cele esențiale pentru sănătatea economiei; cele de argint și aur sunt, dimpotrivă, o povară, atât prin golurile de capital produse în cazul circulației sau tezaurizării, cât și prin ispita pe care o stârnesc în dușmanii din jur. Pentru ca un stăpânitor să bată monedă de aur este nevoie de o semnificativă stabilitate socială, politică (internă și externă!) și comercială, precum și de o situație economică foarte înfloritoare. Aici nu funcționează varianta inflației din lumea financiară a bancnotelor – inflația este provocată totdeauna de raportul dintre masa monetară (tipărită) și valoarea reală din spatele ei. Nu funcționează pentru că monedele din metale nobile (cupru, bronz, argint, aur etc.) au valoare în sine. Singurele forme de inflație posibile aici țin de aliaj, care poate să conțină (mult) mai puțin metal nobil decât titlul (norma declarată); sau care poate să conțină metale nobile de valoare mai scăzută etc. Ca urmare, este total ilogic să pretinzi că economia unui stat nou antic – sau altei structuri similare – are nevoie de monede din argint și aur.

Vedem astfel că și prin reductio ad absurdum tot nu putem considera autentice monedele, reală existența „Împăratului Sponsianus”, dovedită existența vreunui pretendent la tron cu acest nume, găsit locul ipotetic de origine al ipoteticului pretendent etc.

Ceea ce se pare că au observat englezul profesor de geologie și echipa sa este existența unor urme de uzură pe cele două monede Sponsianus cercetate. Ceea ce era de așteptat, dat fiind că au străbătut Europa într-o parte și alta.
Totuși, cel puțin hazardat, aceste urme au fost declarate drept „urme ale circulației monedelor”. Este însă evident că aceste urme dovedesc numai faptul că monedele au fost plimbate de colo, colo, înainte să ajungă în colecții. Evident, această plimbare se poate face dinadins și peste măsură, urmată de alți pași meniți să dea unor monede noi chipul vechimii. Fără a intra în discuții despre mijloacele – simple – de falsificare a acestor urme, să presupunem că urmele sunt reale. Acest lucru înseamnă însă doar că vreme de câțiva ani monedele în cauză au fost ținute în pungi sau cutii și respectiv au fost trecute prin câteva mâini. Acest proces poate avea loc la începutul secolului al XVIII-lea, sau oricând înainte. Pe scurt, uzura în cauză, chiar obiectiv observată, nu dovedește circulația pe piața romană sau barbară a monedelor Sponsianus.

Pe scurt, studiul este neștiințific; iar prezentarea mediatică o înșelătorie sfruntată.

Nenorocirea înșelătoriei Sponsiansus este faptul că este una dintre multele campanii mediatice care îngroapă munca istorică adevărată.

Am avut cinstea deosebit de mare de a fi, într-o măsură modestă, învățăcelul a trei nume excepționale ale istoriei, istoriografiei și arheologiei românești:
Dinu C. Giurescu, Mihail Diaconescu și Alexandru Barnea.
Acești oameni s-au caracterizat nu doar prin memorie, putere de muncă și o teribilă capacitate de analiză și sinteză; ceea ce le-a dat adevărata valoare a fost cinstea deplină în muncă sau obiectivitatea activității științifice. Ca urmare, sunt practic necunoscuți mass-mediei post-decembriste altfel decât prin fugare și neroditoare apariții, sau nici atât.

Părute nesfârșite, ore și zile și săptămâni și luni de osteneală pe șantierele arheologice au făcut din Alexandru Barnea un mare producător de comori arheologice. Îmi amintesc și cu dragoste respectuoasă, și cu durere, de setea de adevăr cu care se apleca asupra fiecărui ciob. Răbdarea pe care o dovedea nu poate fi măsurată, căci această cercetare venea după șantierele pline de praf (uneori, mai rău, de noroi), după truda grea la ambalarea descoperirilor arheologice, descărcarea lor și ducerea lor – totul făcut manual, de însuși Prof. Univ. Dr. Alexandru Barnea, studenți, doctoranzi etc. Și repet, el însuși punea mâna să care saci ori lăzi, unelte și ce mai trebuia. L-am văzut personal măturând pe jos în încăperile din subsolul Academiei (sediul nou). Și l-am văzut studiind cu ochi de vultur cărți și piese, tot ce putea deschide o nouă pagină către trecut. Nu există cuvinte pentru a exprima valoarea unui asemenea om de știință! Deși era un geniu, și încă unul enciclopedic, nu șovăia să învețe de la orice student sau doctorand care avea o contribuție reală. Tocmai competența sa l-a făcut nesuferit unora, care aplicau principiul superficialității sunătoare „merge și așa”, chiar dacă de fapt se poate mult mai bine. Pe site-ul Universității București frumosul cuvânt In memoriam prof. univ. dr. Alexandru Barnea cuprinde și o pioasă minciună:

„Cercetările arheologice […] i-au adus recunoașterea internă și internațională.”

Recunoaștere internațională, poate. Recunoaștere internă, doar între cele câteva nume de valoare care au știut să îl prețuiască. Însă dacă ne uităm la deceniile post-decembriste, marea „recunoaștere internă” a existat, la nivel de mase, doar pentru șnapanii care, deși turnători sau ofițeri de poliție politică în Securitate, s-au dat și se dau arbitri morali și științifici – deși au vărsat și varsă inepții și falsuri peste inepții și falsuri.

Masele abia de au auzit de Dinu C. Giurescu – cineva m-a întrebat, caz absolut șocant și real, dacă este actor sau cântăreț. De Alexandru Barnea sau Mihail Diaconescu… nici gând să știe că au existat măcar!

Și totuși Mihail Diaconescu a fost o altă minune dată de Dumnezeu acestui neam. Argeșean nu doar prin naștere, ci prin chemare, avea străbuni care – asemenea unor străbuni ai mei – erau Ardeleni trecuți în Țară din pricina prigoanelor cumplite de care aveau parte Românii. Un bărbat frumos, cald, impunător, inteligent, cu o cultură uimitor de vastă, cu o uriașă putere de muncă, Mihail Diaconescu a fost un enciclopedist de maximă valoare. Fie și numai Istoria literaturii dacoromane (Editura Alcor, București, 1999, cu ediții ulterioare) este de ajuns pentru a-l înveșnici, pentru a-i marca un loc de mare greutate în Istoria Românilor. Lucrarea monumentală este o parte esențială din ceea ce lipsea din Istoria Culturii și Literature Române: literatura românească pre-slavă și cultura acelor vremuri. Există aici un hău și o durere, căci politicienii culturii și intelectualii (intelectualiștii) de curte practică o mutilare culturală unică: din toată cultura noastră veche prezintă ceva despre Daci (adeseori fantezist, romanțat, sau pur și simplu luat de la alte ramuri tracice, ori chiar de la alte neamuri); apoi sar direct după limba slavonă. Or o asemenea practică infamă este unică în lume: Anglia studiază tot ce a fost cultură pe teritoriul său, Ungaria își asumă monumentele romane – și le valorifică turistic infinit mai bine decât politrucii de la București și din provincii –, Bulgaria își asumă cultura și limba tracică, Egiptul arabizat studiază – și, bineînțeles, valorifică turistic – străvechile creații copte etc., etc. Doar vătafii României, asemenea unor fanatici orbi, șterg tot ce se află între Dacii mistificați de ei și Epoca Modernă. Ca și cum Franța, Germania ori Spania s-ar rușina de creațiile lor latine medievale! Ei bine, Mihail Diaconescu, pe urmele unor Ioan G. Coman și Artur Silvestri, s-a apleacat, sistematic, spre începuturile scrise ale culturii românești din Iliria, Dardania, Moesia, Dacia etc. Și izbutește mai mult decât deschizătorii acestui drum, printr-o titanică muncă. Istoria literaturii dacoromane este mai mult decât spune titlul – căci atinge pagini însemnate din viața culturală, politică, religioasă și economică a locurilor și locuitorilor vremii3. Lucrarea s-ar cuveni studiată în toate facultățile de istorie ale României, dar și în alte țări care moștenesc vechea Romanie, precum Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria etc. Continuarea ei este sinteza Antologie de literatură dacoromână (București, Editura Corifeu, 2003), esențială pentru un tablou larg asupra oamenilor și culturii de atunci.
Altă lucrare fantastic de valoroasă a lui Mihail Diaconescu este Estetica ortodoxiei4 – un domeniu în care se întâlnește cu alt geniu ocultat de politruci, Petru Ursachi5 – și care ar trebui să fie disciplină teologică în facultățile de profil, respectiv parte a Esteticii în facultățile de filosofie, arte plastice, arhitectură etc.
Același Mihail Diaconescu s-a distins ca profesor de liceu, muzeograf, profesor universitar, scriitor de romane, redactor de reviste, poet, critic literar, dramaturg etc., etc.

Și dacă de Dinu C. Giurescu s-a mai auzit – cu toate că politrucii îi tratează opera cu ridicol dispreț – despre aceste două nume uriașe, după cum am spus, nu se știe. Cu evidenta complicitate a mass-mediei, care intenționat promovează nulități și ocultează valorile – cu extrem de rare excepții.

Punând în paralel Înșelătoria Sponsianus, ca paradigmă a „Istoriei din mass-media”, și seriozitatea titanică a unor Dinu C. Giurescu, Alexandru Barnea și Mihail Diaconescu trebuie să punem în paralel și receptarea lor la nivel public. Concluzia, rece și amenințătoare, e limpede:

escrocheria istorică ajunge la foarte mulți, istoria adevărată este ignorată.

Pentru cei care vor adevărul, care vor să nu trăiască în minciună, amintim:
Nu așa se face Istorie, cum au încercat să o facă (falsifice) profesorul de geologie din Londra și complicii mediatici la Înșelătoria Sponsianus.

Istoria este o disciplină științifică: are o metodologie, are instrumente de lucru, are rigurozitate. Ignorând-le se obține minciună, nu istorie. Iar minciuna otrăvește, macină, rănește, nimicește. Oricât de ”superbă” pare.
Timpul trece, isteriile mediatice se potolesc.
Peste o zi, peste o lună, peste un deceniu, peste un secol, peste două, adevărul iese la iveală. Căci nu este nimic ascuns care să nu vină la lumină.
Cei care lucrează cinstit în domeniul lor – Istorie, Etnologie, Lingvistică, Politică, oricare – pot fi îngropați vremelnic în minciuni și inepții de sclavii răului. Dar stau deasupra Judecata lui Dumnezeu și Judecata Istoriei. Și Veșnicia sentinței finale. Pentru unii, glorie veșnică. Pentru alții, osândă eternă. După cum se cuvine.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1Nu cunosc un studiu comparativ între materialul monedelor Sponsianus și materialele folosite pentru baterea de monede și medalii în Imperiul Austriac din vremea lui Johann David. Cred că ar fi necesar.

2Pentru valori mari se foloseau măsuri de greutate ale metalelor prețioase – așa cum erau în Levant talantul de argint sau de aur.

3Pentru cine crede că această laudatio a operei este o exagerare, cităm din critica lucrării realizată de Dr. Stelian Gomboș o singură frază: „Tratatul Istoria literaturii dacoromane (1999) este o sinteză științifică cu caracter fundamental, unică în cultura română și europeană.”

4În primă formă, Prelegeri de estetica Ortodoxiei, 1995-1996, Editura Porto Franco, Galați. A doua ediție 2009, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, cu o semnificativă Prefață-Studiu de Acad. Prof. Univ. Dr. Alexandru Surdu. Tratatul va fi premiată de Academia Română, văzându-l ca „o contribuție de o excepțională valoare la evoluția culturii române și europene”.

5Acesta publică în 1998 Etnoestetica, iar în 1999 Mic tratat de estetică teologică.

Împotriva lui Mircea Vulcănescu, adică împotriva Evreilor

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Împotriva lui Mircea Vulcănescu, adică împotriva Evreilor

Aflu din mass-media că s-ar pregăti o ședință publică a Primăriei Sectorului 2 București privitoare la bustul lui Mircea Vulcănescu și la o cerere a INSHR-EW1 privitoare la demolarea lui. Am intrat pe site-ul Primăriei Sectorului 2, dar nu am găsit nicio informație pe temă. Am dat o căutare ”Mircea Vulcănescu”, nimic. Să fie o greșeală a presei? Dar de ce nu există nicio negație din partea Primăriei Sectorului 2 dacă este o greșeală?

Deoarece INSHR-EV are o veche tradiție în ilegalități, încălcându-și deseori atribuțiile și făcând acțiuni de poliție politică, inclusiv de poliția gândirii, simt că este nevoie, totuși, de un răspuns. Ca urmare, argumentez mai jos părerea mea în fața unei explicații-rechizitoriu făcută publică de INSHR-EW.

1. Bineînțeles, anti-evreismul sau anti-semitismul sunt doctrine absurde și urâte, la fel de absurde și urâte precum jihadul, comunismul și alte asemenea extremisme. Dar INSHR-EW nu are atribuții de combatere a acestor curente, de care se ocupă alte instituții, conform legii2. De asemenea, INSHR-EW nu are atribuții de sesizare sau cerere către autoritățile locale sau alte instituții de stat ori private privind acte ce ar putea să țină de anti-evreism sau anti-semitism. Pentru a acoperi infracțiunile repetate ale membrilor INSHR-EW, s-a emis în 2016 o Hotărâre de Guvern prin care i se acordă INSHR-EW și atribuția de „apărare a memoriei victimelor Holocaustului”. Există, desigur, o dimensiune radical nedemocratică a atribuției – căci un studiu care dovedește că cineva socotit victimă a fost torționar poate fi atacat și interzis pe motiv că „afectează memoria victimelor Holocaustului”. Dar, chiar acceptată ca atare, această apărare poate lua, conform atribuțiilor INSHR-EW, doar forma unor studii, articole etc. menite să arate ce și cum afectează memoria victimelor Șoahului (Holocaustului) și care ar fi adevărul în această privință. Repet, există instituții de stat abilitate pentru combaterea unora sau altora dintre formele (potențiale sau concrete) de extremism în Republica România. Nu INSHR-EW. A cărui conducere îi încalcă sistematic atribuțiile, prin acțiuni ce țin în cel mai direct mod de Codul Penal.

2. Încălcând legea, INSHR-EW a trimis Primăriei Sectorului 2 București, în 2014, după cum recunoaște însuși Alexandru Florian (director al institutului!3), „o solicitare pentru a retrage de pe spațiul public bustul lui Mircea Vulcănescu”. Trebuie observat că prezența monumentelor istorice și artistice în spațiul public nu constituie una dintre atribuțiile INSHR-EW. Așa cum acesta nu este abilitat să trimită asemenea solicitări celorlalte instituții. Voi aminti acum de faptul elementar că dacă d-l Alexandru Florian, sau orice alt cetățean, observă o faptă ilegală, are datoria de a sesiza autoritățile abilitate. Ca cetățean! Nu, abuziv și ilegal, cu folosirea incorectă a funcției întâmplător ocupate. Totuși, iată, Directorul INSHR-EW vorbește public despre ilegalitatea săvârșită cu cea mai mare liniște (amintim că atribuția „apărării memoriei victimelor Holocaustului”, de care se prevalează INSHR-EW în săvârșirea abuzurilor actuale, va fi căpătată după doi ani, în 2016!). Deoarece această ”solicitare” este explicată (?) de d-l Alexandru Florian în articolul din link-ul de mai sus, iar ”argumentele” nu s-au schimbat între timp, voi arăta de ce asemenea solicitări sunt nu doar ilegale, ci și total neîntemeiate, ba chiar anti-evreiești sau anti-semite.

3. Începutul explicației este de o lipsă de onestitate șocantă. Autorul alege să ignore toleranța extremă a INSHR-EW față de o serie de figuri naziste cu greutate precum Armand Călinescu (primul prim-ministru din Regatul României numit la cererea lui Hitler!), Miklos Horthy sau Albert Wass. Totul în numele unei ”corectitudini” stranii, care ingoră, de pildă, că Valeriu Gafencu și-a dat viața pentru a salva de la moarte un Evreu (cu succes, de altfel!).

4. Pe aceeași linie de lipsă de onestitate – și, aș adăuga, practici totalitare – același director al INSHR-EW se plânge de faptul că ar fi „fără fair play” faptul că ”solicitarea” (ilegală!) făcută de dânsul ar fi fost pusă de Primăria Sectorului 2 București la dispoziția presei. Cu toate că lucrează pentru Guvernul României, instituție care teoretic are datoria sacră de a apăra democrația în România, Alexandru Florian susține prin frazele sale atacurile anonime și anularea dreptului la replică și/sau apărare.

5. Următoarea acțiune lipsită de onestitate este transformarea OUG 31/2002 într-o sursă de speculații. Astfel, dânsul își permite să spună că

„În filosofia OUG 31/2002 persoanele condamnate pentru crime de război nu pot fi reprezentate în spațiul public, întrucât nu pot fi purtătoare de mesaj democrat.”

Subliniem că filosofia în cauză îi aparține exclusiv autorului, având valoare juridică zero – deși poate impresiona prin citarea unei OUG pe cei fără pregătire juridică. Altfel spus, este o manipulare în cel mai bun caz, dacă nu o minciună sfruntată.

6. Autorul va continua cu felurite speculații, transformând declarații circumstanțiale în realități absolute – deși într-o categorică lipsă de susținere documentară, esențială pentru asemenea acuzații.

7. Autorul, un participant la regimul tiranic al comunismului ceaușist, fiu de nomenclaturist, îndrăznește să critice faptul că Mircea Vulcănescu nu a făcut opinie separată în fața lui Antonescu în problemele pe care acesta le stabilise cu Hitler. Ceea ce, insinuează Alexandru Florian, l-ar face vinovat pe Mircea Vulcănescu de politica lui Antonescu. Pe aceeași linie, ar însemna că la Târgoviște în 25.12.1989 ar fi trebuit să stea și el în fața plutonului de execuție, de vreme ce a lăudat regimul ceaușist și a beneficiat de roadele abuzurilor acestuia. Evident, este o demonstrație prin reducere la absurd, astfel încât nu doar fractura logică a discursului, ci și lipsa de onestitate personală să poată fi constatate.

8. Un excepțional sofism – atât prin lipsa de logică, dar și prin cea de moralitate – îl realizează d-l Alexandru Florian vorbind despre „condamnarea” lui Mircea Vulcănescu. Acesta recunoaște, și citează direct, că Mircea Vulcănescu a fost condamnat pentru „permiterea intrării trupelor germane în țară” și pentru „declararea sau continuarea războiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice și Națiunilor Unite”. Este evident că nu a depins de Mircea Vulcănescu permiterea intrării trupelor germane în țară, nici declararea sau continuarea războiului contra URSS: Mircea Vulcănescu era subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe. Repetăm: subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe. Adică nici măcar secretar de stat. Totuși Alexandru Florian insinuează că acea condamnare absurdă a lui Mircea Vulcănescu ar avea ceva de-a face cu memoria victimelor Holocaustului! Pe aceeași linie se poate spune că Alexandru Florian și tatăl lui sunt vinovați de crimele lui Vișinescu și ale celorlalți torționari, de înăbușirea de Ceaușescu a dizidenților politici ș.a.m.d. Practic d-l Alexandru Florian demonstrează prin aceste sofisme lipsa totală de argumente la subiect. Și, implicit, nevinovăția lui Mircea Vulcănescu.

9. Ca o paranteză, un individ care își depășește și încalcă atribuțiile de serviciu, ba chiar își asumă atribuții ale altor instituții, își permite să emită fraza

„a nega legea şi efectele ei credem că poate crea un precedent pentru minimalizarea statului de drept”.

Zice asta deși el însuși încalcă legea. Zice asta deși legea pe care o invocă vine în contradicție cu Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Ed. Humanitas, București, 2008).

10. Pe aceeași linie a lipsei de argumente și dovezi se află și acuzațiile de antisemitism aduse de Alexandru Florian (în numele INSHR-EW!) lui Mircea Vulcănescu. Se ajunge până la transformarea eforturilor acestuia de evitare a abuzurilor în aplicarea legilor antonesciene în anti-semitism. Un exemplu tipic este textul în care Mircea Vulcănescu izbutește să impună fraza „să fie substituiți patronilor evrei care au fost condamnați pentru sabotaj [s.n.]”. În orice țară trecută printr-un regim totalitar o asemenea frază ar fi salutată ca un mijloc genial pentru salvarea celor mai mulți patroni evrei – evident, cazurile de condamnare pentru sabotaj fiind foarte rare. Total incorect, d-l Alexandru Florian o invocă drept mărturie de… antisemitism! Asta deși amintește de lupta lui Mircea Vulcănescu împotriva funcțiilor economice represive sau informative! La fel este tratată intervenția lui Mircea Vulcănescu pentru apărarea Evreilor săraci, care nu puteau plăti taxa cerută de Antonescu (la stăruințele lui Hitler).

11. Cu aceeași deplină incorectitudine, în materialul semnat (ilegal) în numele INSHR-EW, Alexandru Florian ignoră o acțiune cheie a subsecretarului de stat Mircea Vulcănescu: susținerea Teatrului Evreiesc, știut și sub numele de Teatrul Barașeum (după numele celui care construise clădirea în secolul al XIX-lea, clădire devenită apoi centru cultural în proprietatea statului; adresa actuală Strada Iuliu Barasch, numarul 15, sector 3, București).

Apariția Teatrului Evreiesc, inițiativă exclusivă a lui Radu Gyr, a însemnat salvarea pentru sute de Evrei și familiile lor. În loc să fie trimiși la muncă în cine știe ce condiții, ori chiar pe front, în loc să rămână fără pâine, fără loc de muncă, aceștia au căpătat un salariu și posibilitatea de a-și continua activitatea artistică. Condițiile realizării Teatrului Evreiesc, și mai ales ale finanțării lui, erau foarte grele, pentru că Guvernul Antonescu încă din primele sale zile interzisese

„tot personalul evreiesc de la Teatrele Naționale sau particulare, chiar nesubvenționate de stat, sau de la orice alte înjghebări sau formațiuni cu caracter artistic sau teatral” (Decizia 42181 din 8.09.1940, a Ministerului Cultelor și Artelor)

În ciuda acestei decizii și altor legi antisemite, comandantul legionar Radu Gyr, în calitate de Director General al Teatrelor, a izbutit imposibilul: acordarea de către guvern a unei clădiri pentru artiștii evrei. Pe 1 Martie 1941 are loc primul spectacol, programat de artiștii evrei special spre a-l sărbători astfel pe salvatorul lor (a cărui zi de naștere era pe 2 Martie). De altfel Teatrul Evreiesc este unul dintre motivele arestării lui Radu Gyr de către Antonescu, arestare urmată de trimiterea în lina întâi.

Grija față de Teatrul Evreiesc a fost preluată de Mircea Vulcănescu. Acesta a reușit să găsească mijloace pentru susținerea instituției în plin război, cu toate că alte teatre, românești, își închideau porțile. Numeroși actori, regizori, desenatori etc. au găsit aici adăpost în vremuri foarte grele.

Pretind unii, profund nedrept, că Teatrul Evreiesc (Barașeum) ar fi fost o instituție antisemită pentru că „îi separa pe actorii Evrei de ceilalți cetățeni”. Adevărul este invers: excluși de Guvern din teatrele de stat și private, artiștii Evrei au fost salvați și au putut păstra legătura cu publicul (inclusiv cu numeroșii admiratori Români!) prin Teatrul Evreiesc înființat de Radu Gyr și susținut de Mircea Vulcănescu. Este cutremurător să vezi câți se bucură de existența acestui teatru și de realizările sale impresionante, disprețuindu-i și denigrându-i pe cei care l-au înființat și l-au susținut în cele mai grele timpuri!

Concluzie:

Mircea Vulcănescu a limitat drastic abuzurile împotriva Evreilor – fie că erau patroni sau oameni săraci. Mai mult, a asigurat mijloace de subzistență, chiar cu riscul eliminării personale, pentru mii de Evrei. Iscusita sa colaborare cu Comunitatea Evreiască a ținut în existență și Teatrul Evreiesc și alte instituții culturale iudaice. Zeci de mii de Evrei îi datorează faptul că nu au murit de foame, mii de artiști faptul că și-au putut urma vocația în plină nebunie mondială. A fi împotriva lui Mircea Vulcănescu înseamnă a fi împotriva tuturor Evreilor pe care i-a ocrotit.

Mircea Vulcănescu nu a fost condamnat pentru nicio faptă antisemită, pentru nicio crimă împotriva umanității, ci pentru faptul că a făcut parte dintr-un Guvern care a colaborat cu trupele germane și a fost implicat în război împotriva URSS – acuze lipsite de orice substanță nu doar pentru că lipsește orice răspundere proprie în privința celor două acțiuni, dar și pentru că și-a folosit poziția pentru a face foarte mult bine. Dacă Oskar Schindler, în ciuda funcțiilor și implicării sale directe în mașina de război nazistă, este absolvit prin viețile slavate, cu atât mai mult Mircea Vulcănescu. Acesta, cu mult mai puține mijloace, a făcut infinit mai mult.

Mircea Vulcănescu este חסיד אומות העולם (hasid umot haolam), adică drept între popoare. El se înscrie printre cei care, neevrei fiind, au luptat pentru slavarea Evreilor în Holocaust, asemenea lui Raoul Șorban și alții asemenea. Iar denigrarea lui este o ofensă adusă victimelor Șoahului și un act flagrant de antisemitism.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, organizație (teoretic) guvernamentală.

2A se vedea H.G. nr. 902 din 04.08.2005, 866 din 23.08.2012, 1066 din 26.11.2014 și 625 din 31.08.2016.

3Conform informațiilor publice ale INSHR-EW.