Și dacă dor
Și dacă dor
și sâmburii de vise
luptând să crească
muguri de senin,
Și dacă dor
trecute asfințituri
ce-n Răsărit
încă nu sunt
deplin,
Și dacă dor
a încercării
vremuri
ce vremuiește
curgeri de pelin,
Se nasc în umeri
semne:
fulgi și pene.
Și dacă dor,
E semn că-ncep
să
Zbor.
Mihai-Andrei Aldea
Cauți Crin
Să-L cauți peste cioburi
și ruine
Și peste mucede
Peluze de asfalt
peste cimentul
nopților de vară
Și peste răni
de cad
ori de înalt.
Să-L cauți dincolo
de surogate
Și de culorile
topite în risipă
De vorbele pierdute
care țipă
de tot ce minte
că nu e
aripă.
Căci visele sunt flori
Și Răsăritul
Pământul ce primind sămânța lor
Le-ngroapă să se nască spre rodire
Sau să rămână
Veșnic
Numai dor.
Mihai-Andrei Aldea
Fumuri
A nopții întreagă tăcere
E țipăt în cugete slabe:
Răsună lucirile lunii,
Pe lac este praf și sunt bale.
Ce chip oglindește durere?
Sub zâmbete și unduiri
Se zbate în chinuri tăcere:
Tot pleci? Iarăși pleci? Nu mai vii?
Plăcere! plăcere!, plăcere!,
toți morții se cheamă zglobii.
A nopții întreagă tăcere
Se stinge în zgura de zi.
Oglinda îți spune te doare
Nu vrei să privești și să știi
Tăcerea tot are răbdare:
Curg străzile vieții pustii.
Un clopot durerea o sfarmă
Și cioburi te ard în privire
Nebunii se roagă la Mamă,
La Tată, la îngeri și Mire.
Te-ntorci cu greu pe o parte,
Mahmură durere s-ascunzi:
Fugi iar de tot și de toate
Peluza din nou să o tunzi.
În colț este altă durere,
Înalt și frumos și deplin
Te cheamă șoptind în tăcere:
Privește! Un pod spre senin!
Mihai-Andrei Aldea
Poezie și proză
Zilele trecute am citit un text extrem de laudativ la adresa unui „poet cunoscut și iubit de români”, autor al unei „poetici superbe”. Poet de care nu auzisem niciodată.
Rușinat de incultura mea, am căutat îndată poezii ale acelui lăudat poet și am găsit: proză pusă în rânduri de lungimi variabile ce s-ar fi vrut versuri.
Așa că am scris
De la începuturi
Poezia a avut o curgere
Dată de cadență
Sau și de rimă.
Rima este,
sau ar trebui să fie,
Un răsunet –
Al chipurilor
Culorilor
Trăirilor
Înălțărilor
Căderilor
Întoarcerilor
Revenirilor
Lor.
Acest răsunet
Ecou
Se poate reda și altfel
prin jocuri de cuvinte,
de stări,
de uitări,
de ceva sau de nimicul
ce este,
totuși,
deși nu se poate.
Fără curgere sau și rimă
Fără ecoul ce răsună
Poezia nu este.
E doar proză
– nu că proza e neînsemnată, dar e altceva.
La fel și adevărurile de aici:
deși puse în „versuri”
Sunt
și rămân,
Totdeauna,
proză.
Ca proza atâtor mințiți
Mincinoși
Care sunt porecliți poeți
Ca să fie batjocorită
Poezia.
Mihai-Andrei Aldea
Caut Crin
Prin norii de pucioasă și de pace
Trec linii zâmbind a senin
Cresc flori, otravă și spini
Și fructe, otravă și vase:
Pășesc pe cleștarul deplin
Și vise prin cețuri furioase.
Departe departe-i de case
Mă clatin ușor și puțin:
Pășesc pe băltoace spumoase
Pe urmele care pleacă și vin.
Și tot înainte prin neguri
Întârziatele căi prin ruini:
Țin pacea dureri cețoase
Uit arsuri de la rugii haini
Calc valuri urlând a vântoase
Trecând
prin toate oasele de crini.
Mă uit la tăcute, zărite prin zare,
Petale lumini, tulpini veșnicii:
Zâmbind către mâine
Zburând peste soare
În urmă, departe,
Pierdute pustii.
Nu poate răutatea s-apese
Pe umerii de-aripi arămii;
Din zori se revarsă petale:
Tot vin până când
Vei veni.
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 